Drobul de sare

Publicat în Dilema Veche nr. 441 din 26 iulie - 1 august 2012
Re uniformizarea şcolară jpeg

Cînd trece camionul pe stradă, cînd vecinii de deasupra se distrează, dîndu-se cu rolele prin casă, cînd motociclistul îşi ambalează „motorul“ sub balconul tău, cînd mass-media anunţă, aparent neutru şi obiectiv, că „azi a mai avut loc un cutremur în Vrancea“, sau cînd profeţi de tot felul apar şi denunţă venirea „marelui cutremur“, trebuie să recunoşti că te cam ia cu un uşor fior.

Pentru că este ceva contra căruia nu poţi lua o pastilă, nu te poţi vaccina, pentru prevenirea căruia nici măcar mersul la doctor din timp nu te poate ajuta. E frica inoculată de cutremur, acel ceva pe care nu-l poţi controla. Sau cel puţin aşa spun cei mai învăţaţi.

Căci dacă e să le judeci tu mai bine, metode trebuie să existe. Iar dacă nu există, se pot inventa. Bunăoară, acum cîţiva ani, au fost inventate şi comercializate acele dispozitive cu avertizor seismic care te anunţă cu cîteva secunde înainte cînd se va produce un cutremur. Variantele brevetate însă – vorbim de cele care analizează provenienţa undei de şoc şi nu se declanşează la orice fel de vibraţie – costă de la cîteva sute la cîteva mii de euro. Cum tentaţia de a-ţi cumpăra un asemenea dispozitiv e mare, dar de obicei buzunarul – mic, n-a trecut mult şi au apărut şi fake-urile, sau variantele nebrevetate (prin pieţe, mai ales), despre care se spunea că sînt la fel de eficiente şi mult, mult mai ieftine. Au fost mulţi sceptici, dar şi dintre cei care şi le-au cumpărat, cu speranţa că la un moment dat le vor salva viaţa, la un preţ rezonabil.

Poveştile despre utilitatea acelor aparate sînt teribil de amuzante pentru ascultători, uşor jenante însă pentru povestitor. Fiind foarte sensibile la orice fel de trepidaţie (pentru acuitate), la fiecare huruit de maşină sau vibraţie de pickhammer, dispozitivele începeau să piuie, dînd startul goanei. Beneficiarul sărea într-o clipă ca ars, după ce inima i-o lua razna, se repezea ca nebunul spre uşă, socotind că cele cîteva secunde pînă la declanşarea dezastrului îi vor fi de ajuns ca să iasă din bloc. Dădea adevărate mostre de performanţă sportivă, sărind cîteva trepte deodată, privind dement înainte, avînd un singur ţel. Să iasă, să se salveze. Scopul era într-adevăr atins – în trei secunde se afla în faţa blocului, cu părul vîlvoi, cu respiraţia întretăiată, în chiloţi şi în papuci, încercînd să dea explicaţii vecinilor. Cutremurul ’ăl mare nu venise, iar drobul de sare avea să continue să stea pe marginea dulapului.

S-au mai inventat şi cuştile de protecţie anticutremur. Din oţel şi beton armat, dotate cu apă şi conserve, rezistente la prăbuşirea unei clădiri cu mai multe etaje. Bineînţeles, cum banii sînt din nou o problemă, spiritul inventator din români s-a deşteptat. Cineva, pe un forum, dădea soluţia: „M-am uitat şi eu pe poze, am văzut cum sînt făcute şi am impresia că le pot confecţiona mult mai ieftin“ – scria respectivul, venind şi cu soluţia proprie, mai convenabilă: umplerea ţevilor de susţinere a cuştii cu ciment. Cu asemenea ţevi, şi mai ales la preţul la care ar ieşi, cui îi mai păsa de „detalii“ precum inginerie, rezistenţă sau noţiunile de fizică?

„Dacă simt că începe să se mişte“ – îmi mărturiseşte o doamnă, locuitoare a unui apartament (de casă cu bulină!), „ştiu că trebuie să stau sub tocul uşii“. Atîta doar că tocul uşii casei sale este deja lăsat pe o parte, ceea ce indică probabil că adăpostirea sub el n-ar fi cea mai bună soluţie. Mai ştie şi că trebuie să se ghemuiască, cu palmele lipite de podea. „Pînă mă aşez eu, trece cutremurul“, zice, zîmbind hîtru. Îmi mai spune că a auzit că e bine să te aşezi în unghiul format între duşumea şi una dintre laturile unei mese. Îmi arată masa: bătrînească, de lemn, moştenire de la străbunica, unul dintre acele obiecte de mobilier care trebuie folosite cu instrucţiuni ferme (nu te lăsa prea tare pe ea că se rupe, nu o împinge că-i pică picioarele, nu o trage că-i pică blatul etc). A mai auzit de baie. Mai precis de cadă. Dacă vine cutremurul cică să te bagi repede în cadă (utilitatea salvatoare, recunosc, nu o prea înţeleg, că dacă pică tavanul sau te prăbuşeşti prin duşumea tot aia e). Dacă însă asta ar fi ultimul refugiu, atunci chiar că situaţia e una albastră. Cada ei e veche, de fontă, deja ruginită, iar sub sifon stă cu un mic lighenaş, ca să nu inunde vecinii.

Bineînţeles, din toate aceste „tehnici“ de supravieţuire în caz de cutremur, nu fac parte cele reale. Consolidarea clădirilor rămîne încă într-un tărîm utopic. Expertiza tehnică – la fel. Unii dau vina pe lipsa de bani, alţii – pe dezinteresul administratorilor. Pînă la urmă, cea mai bună metodă să te păzeşti, dacă nu de cutremur, cel puţin de perspectiva lui, rămîne ignorarea drobului de sare, datul din umeri şi speranţa că, dacă va fi să fie, nu va fi chiar atît de rău.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.