Drepturile minorităților

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Drepturile minorităților jpeg

1648 – Tratatul de la Westfalia, între Franţa, Sfîntul Scaun şi Aliaţi (printre altele, se referă la protejarea protestanţilor din Germania)

1660 – Tratatul de la Olivia între Suedia, Polonia şi Prusia (pentru protejarea drepturilor catolicilor şi evanghelicilor din teritoriile cedate Suediei)

1669 – Tratatul de la Karlowitz, între Polonia şi Imperiul Otoman (pentru respectarea drepturilor catolicilor din Imperiul Otoman)

1774 – Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, între Rusia şi Turcia (privitor la creştinii din Turcia)

1815 – Actul Final al Congresului de la Viena, semnat între Rusia, Austria şi Prusia (printre altele, asigură polonezilor aflaţi pe teritoriul lor instituţii pentru a-i proteja de influenţa celor trei guverne)

1830 – Protocolul Conferinţei de la Londra (în care e menţionată respectarea libertăţilor politice şi civice ale tuturor cetăţenilor Greciei, indiferent de religie)

1856 – Convenţia de la Paris (s-a reglementat inclusiv protecţia cultelor creştine)

1878 – Tratatul de la Berlin (între Bulgaria, Muntenegru, România şi Serbia. Prevede asigurarea drepturilor egale ale tuturor cetăţenilor lor)

1881 – Convenţia internaţională de la Constantinopol (prevederi privind protecţia musulmanilor)

1945 – Carta Naţiunilor Unite

1948 – Convenţia cu privire la Prevenirea şi Pedepsirea Crimei de Genocid

1965 – Convenţia Internaţională cu privire la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială

1978 – Declaraţia UNESCO cu privire la Rasă şi Prejudiciul Rasial

1992 – Declaraţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor aparţinînd Minorităţilor Naţionale sau Etnice, Religioase şi Lingvistice

1996 – Recomandarea 1300 privind protecţia drepturilor minorităţilor (elaborată de statele membre ale UE) 

(sursa: RADOR)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Sorina Lupu foto jpeg
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Sorina Lupu, cercetătoare româncă aflată la intersecția dintre NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL), California Institute of Technology (Caltech) și Openmind Research Institute, dezvolta algoritmi pentru inteligenta artificiala și pentru roboții trimiși în spațiu.
obezitate abdominala jpg
Micul dejun care poate ajuta la reducerea grăsimii abdominale. Se prepară în câteva minute cu 5 ingrediente
Grăsimea viscerală, acumulată în jurul organelor interne, este asociată cu un risc mai mare de probleme de sănătate. Dieteticienii recomandă un mic dejun simplu, care poate contribui la controlul greutății și la menținerea senzației de sațietate pentru mai mult timp.
residenzaruspolibonaparte (2) jpg
O prințesă italiană închiriază palatul familiei din Roma și îi întâmpină personal pe oaspeți. Cum arată apartamentele și cât costă o noapte
O prințesă din Italia închiriază palatul familiei și îi întâmpină personal pe oaspeți. O noapte în clădirea din secolul XVI din Roma costă cel puțin 470 de dolari pe noapte și vine la pachet cu un bilet pentru a vizita un castel medieval din nordul regiunii Lazio.
kiev atac academia de stiinta jpg
Orașul european care riscă să rămână în întuneric 20 de ore pe zi. Planul Rusiei, dezvăluit de documente secrete
Rusia ar pregăti o strategie care ar putea transforma iarna într-un coșmar pentru milioane de oameni. Atacurile asupra centralelor electrice și documentele militare analizate de presa britanică indică un plan care ar putea lăsa un mare oraș european în întuneric până la 20 de ore pe zi.
Lansarea ultimelor trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”
Lansarea ultimelor trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”
Biblioteca Academiei Române lansează marți, 20 octombrie 2026, ora 11.00, în Aula Academiei Române, ultimele trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”.
Epava de la Kekova, cercetată de un arheolog subacvatic
Cea mai veche epavă din lume, descoperită în Mediterana. Nava ascunde vestigii vechi de aproape 5.000 de ani
O descoperire arheologică remarcabilă, în apropierea insulei Kekova din Turcia, aduce noi informații despre comerțul maritim din Epoca Bronzului timpuriu.
graniceri jpg
Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal Nistrul, în timp ce urmăreau un conațional care încerca să treacă înot râul în Republica Moldova
Doi grăniceri ucraineni care au traversat ilegal Nistrul la bordul unei ambarcaţiuni cu motor, în timp ce urmăreau un alt ucrainean care încerca să traverseze înot râul, sunt anchetaţi de autorităţile judiciare din Republica Moldova.
Ciprian Ciucu FOTO Mediafax
Ciprian Ciucu, despre viitorul PNL: Ne reformăm și ne întoarcem la guvernare după 2028
Liberalii vor vota pentru instalarea noului Guvern „nu din convingere, ci din necesitate”, a transmis Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL și primarul Capitalei. A
delfin esuat jpg
Gest emoționant pe plaja din Eforie! Un tânăr a salvat un delfin eșuat, iar imaginile au impresionat internetul
Un tânăr a salvat un delfin pe plaja din Eforie, iar imaginile au devenit virale. Ce a făcut când a văzut delfinul blocat pe nisip