Dreptate, sex și roboți
E condamnabil moral să faci sex cu roboții? Desigur, întreb pentru un prieten. Mă bucur totuși că nu mă întreabă dacă ar putea să iubească un robot sau, mai grav, să fie iubit de acesta/aceasta/aceștia. Răspunsul e scurt și poate puțin trist: nu. Să fii atras erotic de o cutie de tablă, cu circuite integrate și senzori, așa cum visau scriitorii de SF din secolul trecut, mai treacă-meargă, dar să crezi în dragoste cu așa ceva e un angajament prea ciudat față de o ontologie în care sîntem toți o apă și-un pămînt. Așa că mai bine nu ne angajăm acolo și răspundem la o întrebare mai complicată, dar cu sens: e condamnabil a interacționa sexual cu androizi frumoși?
De la „nevasta olandeză”, păpușă sexuală de secol XVII care bucura viețile marinarilor, la roboții zilei de astăzi, ce deja se găsesc în case asiatice de toleranță (progresul moral nu se oprește la oameni, etnii, religii și genuri) cu program permanent (și prețuri destul de mari), fetișul s-a înlănțuit cu nevoia. Dacă în paleolitic se produce primul dildo, astăzi teledildonica începe să se studieze și la politehnici. Sexul tehnologizat, sexul autonomizat, sexul cu adevărat complicat, bazat pe aplicarea științei fizice și a geometriei (încă euclidiene), urmează viața de zi cu zi a hominizilor de la facerea lor. Dar astăzi am ajuns la rezultate impresionante. Astăzi putem înlocui lucrătoarele și lucrătorii sexuali cu astfel de mașinării. Sau chiar partenerii permanenți. Un dildo uitat în colț pe etajeră e probabil motiv de glume, apropouri și alte activități, nu doar conversaționale, dar un robot sexual e motiv de preocupare. Întru totul justificată. De oriunde ai privi, roboțeii aceștia vor schimba regulile jocului. Pînă la parodia sa.
Formă umanoidă, da. Poate simula bine comportamentul și mișcări umane? Da. Rulează un sistem de inteligență artificială, poate interpreta și răspunde informațiilor din mediu? Dacă vom răspunde tot pozitiv, atunci e un robot social antropomorf, care nu e o entitate pasivă, ca o păpușă, ci una mai degrabă apropiată de un bonobo. Poate realiza acțiuni într-un grad destul de înalt, chiar dacă nu va reflecta asupra lor. Se poate orienta. Se poate strica, dar poate semnaliza asta. Nu poate alege, nu poate refuza. Acestea sînt deja cîteva dintre proprietățile unora dintre roboții sexuali. De ce să-i limităm la înfățișarea umană? De ce nu ar fi ceva diferit, poate niște extratereștri? Sau un animal? Cîtă vreme acceptăm roboți sociali care ajută seniorii să se liniștească, iar pe copii să învețe limbi străine sau chimie, și unii seamănă cu roboți SF sau chiar cu o focă, de ce nu am accepta și asemenea neo-jucării cvasi-autonome sexuale? Sînt ele doar jucării?
Cum ne vom raporta la aceste mașinării ale plăcerii, cum ne raportăm deja, cu tot setul de întrebări fără răspuns de mai sus, spune ceva despre cum îi privim și pe semenii noștri. E de înțeles critica feministă care susține că acești roboți nu fac decît să adîncească obiectificarea femeilor. Chiar dacă scopul ar fi contrar: avem roboți sexuali tocmai ca să nu mai căutăm astfel de servicii sexuale de la semenii noștri. Să nu-i mai tratăm ca instrumente, ca mărfuri de consum. Da, dar prin statut, roboții sînt mai degrabă sclavi, supuși, niște obiecte inteligente și senzuale care stau unde le pui. Și fac ce și cum le ceri etc. Practica de a trata sexul ca pe o tranzacție care presupune dominație, control, rămîne. Nu am rupt cercul vicios al stăpînirii. Și al unui dezinteres față de celălalt, dezinteres proporțional cu interesul pentru părți ale corpului său.
Psihologia umană e subiect de glume pe unele exoplanete. Dar aici, pe a noastră, e doar un alt cîmp al profitului. Profităm unii de alții pentru că speculăm slăbiciunile noastre. La fel o fac și o vor face și proiectanții acestor roboți. Care pot manipula, din ce în ce mai ușor, psihologia umană. Mințile noastre sînt mai ușor de păcălit atunci cînd antropomorfizează și atribuie o minte unde nu-i. Astfel putem evalua în mod greșit autenticitatea, reciprocitatea și intensitatea relației noastre cu un robot social umanoid inteligent. Ceea ce e și de dorit din punctul de vedere al profitului. Mai mult, omul e un animal care are fetișuri, e idolatru. Acest mix face ca intrarea roboților sexuali în imperiul sapienșilor să nu fie chiar o problemă.
E tot exploatarea femeii! Poate provoca dependență! E o perversiune! E înșelarea partenerului de viață! Da, dar nu e vina robotului. Nu există nici o necesitate în a proiecta acești roboți urmînd diviziunile și stereotipurile de gen ale speciei noastre. Nu pot provoca o dependență mai mare decît cea a telefoanelor și a vieții online. De ce ar fi o perversiune mai mare decît a-ți dori, fascisto-ceaușist, să penetrezi mulțimea prin discurs? Și tot așa. Mai bine am privi cu ochelarii dreptății. Acceptăm că pentru vasta majoritate dintre noi sexul contribuie la starea de bine și la o viață bună. Atunci cei privați de sex ar trebui ajutați, ar trebui să li se înlesnească, măcar parțial, accesul (chiar dacă nu ar fi sexul de cea mai bună calitate). O lume de oameni satisfăcuți e o lume mai bună.
Unora dintre noi sexul cu roboți poate să li se pară grețos, imoral, inuman. Dar sînt destule categorii care merită o redresare. Avem un interes social și moral să redresăm situația semenilor noștri care nu se pot bucura de o viață sexuală naturală, iar singurul mod accesibil este utilizarea unor tehnologii avansate, ca roboții, care să ofere cît mai mult din experiența „reală”. Sexul cu roboți ca plăcere inferioară (sau autoerotism) este preferabil față de nimic. Astfel apare ca acceptabil accesul la astfel de activități, robosexul nu e condamnabil moral pentru anumite categorii (chiar dacă nu e cel mai dezirabil). De exemplu, oamenii cu dizabilități corporale (precum veteranii de război), oamenii cu hipersexualitate indusă neurologic (în urma unei boli), deținuții, soldații, bolnavii din aziluri sau ospicii, exploratorii din Antarctica, cosmonauții, marinarii, lucrătorii pe platforme marine, tinerii introvertiți sau preoții catolici ar putea fi unii dintre ei.
Constantin Vică este lector la Facultatea de Filosofie și cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.
