Dragostea în vremea inteligenței artificiale

Publicat în Dilema Veche nr. 985 din 23 februarie – 1 martie 2023
ilustrație generată de IA
ilustrație generată de IA

De cine și de ce ne mai îndrăgostim în zilele noastre? Cum mai iubim astăzi? Este dragostea diferită în vremea inteligenței artificiale? Nu cred că iubim fundamental diferit ca pînă acum, așa cum iubim de multe mii de ani, doar că există niște trăsături specifice timpurilor noastre care își pun amprenta în mod inevitabil și asupra modului în care iubim. Cred că una din caracteristicile cele mai importante este accelerația. Iubim mai repede, nu mai avem timp să „facem curte”, iubim rapid, iubim pe apucate, iubim împrăștiat, iubim pe-repede-înainte. Nu mai avem timp să reflectăm, să visăm la scenarii, să facem proiecții. E ca în mersul cu trenul, e diferența între mersul cu un tren rapid și unul personal. Dincolo de confortul călătoriei, cu cel personal mergi mai încet, ai timp de a „închega relații personale”. Mersul cu rapidul e iute și țintit. Marele efect este poate că ne-am mutat centrul de greutate de pe mers pe destinație. Nu mai contează acum atît cum mergi și ce faci în timpul călătoriei, important este să ajungi cît mai repede la destinație. Acum dominanta e speed-dating și speed-love. Viața ne e accelerată și acest lucru se întîmplă și cu iubirile noastre. Intrăm mult mai repede și ușor în relații intime. Ne „știm” înainte să ne cunoaștem. Grație profilurilor de pe rețelele sociale, nu ne mai descoperim încet, la foc scăzut, ci ne înflăcăram repede și ne devorăm rapid. Dragostea nu mai e o manieră de cunoaștere a noastră, de recunoaștere a umanității noastre, acum e mai mult un mod de a verifica compatibilitățile a două profiluri.

Nu ne mai dăm timp să ne cunoaștem în iubire, să ne dezvăluim, să dansăm în ritmurile traiului în comun. Ne iubim, ne căsătorim, divorțăm și o luăm de la capăt. S-a pierdut ceva, e ceva în plus? E altceva în mod fundamental? Cum spuneam la început, nu cred că toată această accelerație cotidiană ne-a modificat fundamental modul în care iubim. Cred astfel că marea încercare nu e aceasta de pînă acum, cea a rapidității și facilitații cu care ne angajăm în relații personale în ziua de astăzi, ci e cea pe care începem deja să o simțim din ce în ce mai pregnant în tot ce ne înconjoară: e prezența și interacțiunea cu programele de inteligență artificială. Problema e deci cum este iubirea în epoca inteligenței artificiale.

Marea provocare prin interacțiunea cu inteligența artificială e, cred, testarea umanității noastre. Este poate ultima frontieră pe care inteligența artificială (nu) o poate cuceri. Dacă inteligența artificială poate reproduce și componenta noastră de inteligență emoțională, atunci cred că o mașinărie inteligentă va putea cel puțin mima sentimente și emoții, făcîndu-ne astfel vulnerabili în fața îndrăgostelii de un algoritm.

Dragostea fiind un sentiment complex, profund uman, este poate marele test al umanității noastre pe care trebuie să-l trecem în fata mașinilor. Rămîne de văzut cum trecem această încercare. Cum noi ne robotizăm și cumva și însingurăm pe zi ce trece, și cum mașinăriile devin din ce în ce mai inteligente și umanoide, distanța dintre noi, oameni și mașini, devine din ce în ce mai mică. Puntea pare să fie exact emotivitatea noastră supremă: dragostea. Provocarea supremă a inteligenței supra-artificiale este dacă poate ajunge să iubească. Dacă vom putea să iubim cu adevărat niște roboți și să și fim iubiți de aceștia, atunci umanitatea noastră nu cred că mai este doar a noastră. Avem deja la îndemînă tot felul de programe, din ce în ce mai complexe, ce pot să ne ajute să ne selectăm partenerul potrivit. Problema este, însă, dacă o mașinărie poate să devină partenerul nostru, iubirea noastră, dragostea noastră. Mai mult, putem ajunge să spunem că astfel de mașinării dotate cu o super-inteligență artificială pot ajunge să iubească?

Dragostea presupune emoții, compasiune, intimitate cu persoana iubită, chiar o anumită dependență și, mai mult, o fixitate a minții cu privire la persoana iubită. Poate o mașinărie să satisfacă toate aceste cerințe? Poate o mașinărie să „simtă fluturi în stomac”? Poate o mașinărie perfectă să iubească imperfecțiunile persoanei iubite? Dar poate că nici nu e nevoie de așa ceva, poate că e de ajuns să poată doar să ne facă să simțim noi fluturi în stomac pentru un robot. Aici apare o distincție foarte importantă, cînd vorbim de dragoste, ce ne dorim mai mult, să iubim sau să fim iubiți?

Dacă prin a iubi înțelegem mai mult a iubi pe cineva, a fi în acea stare de îndrăgosteală, atunci nu cred că aici sînt probleme majore, întrucît și acum avem oameni care spun cu tărie că iubesc roboți. Nu e vorba aici de facilul a face sex cu roboți, ci de a-i iubi într-un sens cît se poate de uman. În ultimii ani au apărut astfel de cazuri în care diverși oameni s-au îndrăgostit de roboți cu care s-au gîndit de altfel să se și căsătorească. Mai avem apoi cîteva filme celebre de tipul Her (2013) sau Ex Machina (2014), unde s-a prezentat și explorat într-un mod foarte interesant și convingător exact această îndrăgosteală de o mașinărie. Umanitatea noastră este testată și de iubirea altor specii, cîini, pisici sau maimuțe, drept care granița poate fi sărită, cred, și în cazul în care semeni de-ai noștri iubesc diverși roboți. Aceștia pot fi și acum programați să mimeze comportamentul îndrăgostitului și să ne lase impresia că mașinăria respectivă chiar este îndrăgostită de noi. Acest lucru, deși ridică poate multe probleme psihologice și etice, nu aduce totuși o mare schimbare în testarea umanității noastre. În definitiv, și cînd avem parte de relații umane nu putem ști cu adevărat dacă sîntem iubiți pînă la capăt. Aici e mai mult o nevoie de a acoperi poate o anumită singurătate sau anumite inabilități sociale și emoționale, iar aceste lucruri ne pot duce uneori și la a iubi o mașinărie. Sexul cu roboți este astăzi o fantezie ce poate fi satisfăcută relativ ușor, însă chiar acest lucru ne testează, de fapt, umanitatea arătîndu-ne ce vrem noi cu adevărat de la persoana iubită. Dacă vrem doar un partener sexual, atunci o relație sexuală cu un robot poate să fie chiar mai confortabilă decît una cu un partener uman, impredictibil și de neînțeles. Cu mașinăria, lucrurile stau mai simplu: îți poți programa robotul să răspundă exact nevoilor și fanteziilor tale sexuale, fără tergiversări și neînțelegeri. Robotul pe post de obiect sexual, care îți satisface docil fanteziile și nevoile biologice, este o reală amenințare și concurență neloială la adresa unui partener pe post de obiect sexual. Problema este dacă vrei mai mult de o simplă descărcare biologică. Asta înseamnă poate să vrei fluturi în stomac, să vrei să fii tu într-o anumită stare de îndrăgosteală. Cum spuneam, și acest lucru este posibil și chiar s-a întîmplat în zilele noastre, existînd oameni îndrăgostiți de mașini. Marea provocare este dacă robotul se poate îndrăgosti. Abia atunci putem spune că mașinăria inteligentă a trecut granița umanității noastre. Și nu vorbim aici de a mima dragostea, căci acest lucru se poate întîmpla și în cazul semenilor noștri, ci de a simți dragostea. Poate, oare, un robot să fie îndrăgostit, să simtă că are aripi și goluri în stomac? Poate un robot să devină subiectiv, să devină obsesiv, să ajungă să nu își mai dorească nimic altceva decît să fie cu persoana iubită? Mai mult, dacă noi ne putem îndrăgosti de roboți și roboții se pot îndrăgosti de oameni, pot oare roboții să se îndrăgostească de alți roboți? Ne-am putea astfel trezi cu o lume populată de roboți care se pot îndrăgosti între ei, care pot deveni geloși și care se pot lupta și distruge reciproc pentru un alt robot. 

Deja cred că mergem prea departe cu acest exercițiu de imaginație, premisa de la care am plecat fiind că roboții ar putea ei înșiși să ajungă să poată iubi. Nici nu mai contează dacă ar iubi oameni sau roboți, important e dacă ar putea să ajungă să iubească în modul nostru profund uman. Aici cred că este hotarul ultim care ne desparte de o mașinărie. O mașinărie, oricît de complexă ar fi aceasta, nu cred că poate să fie și să se simtă îndrăgostită. Cel puțin nu în modul nostru uman, imperfect și subiectiv, dar totuși atît de tragic și măreț. Nu văd cum un robot s-ar sacrifica din iubire sau cum s-ar sinucide din deznădejde. Niște algoritmi simpli l-ar scuti de astfel de pierderi și halucinații.

O altă problemă pe care o ridică iubirea este că aceasta este unică în felul ei, ea nu poate fi reprodusă. O adevărată relație de iubire este una dată de un univers plin de înțeles care se încheagă între doi oameni pe baza intimității, atașamentului și grijii pe care o manifestă unul față de celălalt. Acest lucru nu cred că este de atins de către o mașină. O mașină poate să învețe multe lucruri, dar nu cred că poate să învețe să iubească sau cel puțin nu în modul nostru uman. Apoi, să nu uităm că noi putem iubi în multiple moduri, multiple persoane. Putem iubi ca părinte, copil, ca iubiți îndrăgostiți... O mașinărie poate fi programată să își adapteze comportamentul la diverșii subiecți umani sau ne-umani cu care interacționează, dar nu cred că poate să ajungă să iubească uman, cu atît mai mult, să iubească în multiplele moduri prin care un om poate să iubească un alt om. Nu cred că poți iubi ca părinte atîta timp cît nu ești părintele cuiva, după cum nu te poți simți și comporta ca un liliac atîta timp cît nu ești liliac. Iubirea este o experiență ultimă de învățare și testare a limitelor tale. Iubirea ne face să vedem mai bine ce vrem și cine sîntem. Poate avea o mașinărie această experiență transformatoare? Am mari îndoieli că acest lucru se poate vreodată îndeplini.

Pe scurt, cred că inteligența artificială, care o să devină o prezență banală în viața noastră, cum au fost toate marile descoperiri umane, deși ne provoacă și testează în mod fundamental umanitatea, nu va reuși niciodată să poată să iubească și deci să fie cu adevărat umană. O inteligență artificială, oricît de inteligentă ar fi, tot artificială rămîne. Or o iubire, dacă e iubire cu adevărat, atunci e autentică, iar dacă e autentică nu poate fi una artificială. Q.E.D.

Sorin Costreie este conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și prorector al acestei universități.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.