Dragii mei părinţi,

Daniel FAUR
Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Dragii mei, jpeg

Sînt conştient de faptul că mai bine de jumătate din viaţa voastră s-a suprapus perioadei mohorîte a comunismului. Ştiu că aţi trăit nişte vremuri în răspăr, în care privaţiunile de tot felul erau la fel de normale precum libertatea şi abundenţa de astăzi. Pentru mine, ca tînăr care face parte dintr-o generaţie postdecembristă, libertatea este un aspect care ţine de normalitate, o văd ca atare şi este la fel de naturală ca aerul pe care îl respir. „Trebuie să cunoşti lipsa libertăţii pentru a putea savura libertatea“ – spunea un cunoscut jurnalist român, într-un articol dedicat memoriei comunismului, la mai bine de două decenii de la evenimentele din decembrie 1989. Citind aceste cuvinte, am realizat că durerea apare doar atunci cînd libertatea este îngrădită, idee care astăzi pare mai degrabă imposibilă dacă ne uităm la infinitele posibilităţi de exprimare pe care le oferă atît mediul social, cît şi cel virtual.   

Nu o dată mi s-a întîmplat să aud, în mijloacele de transport în comun şi chiar la şcoala în care lucrez de vreo patru ani, oameni ale căror destine au fost marcate de perioada comunistă povestind pe un ton plin de melancolie evenimente care ar trebui să mă facă pe mine, tînărul care nu a trăit acele vremuri, să conştientizez că, de fapt, comunismul a avut părţile lui bune, dacă ar fi să îl comparăm cu actuala democraţie obţinută printr-un sacrificiu care şi-a pierdut aproape orice dimensiune etică şi morală. Aud că au avut slujbe bine plătite, dar nu aveau ce cumpăra cu banii din salariu; aud că tinerele familii primeau din partea statului case, cu condiţia „slujirii“ eternului partid; aud că nici măcar nu era atît de greu să îţi procuri, de Crăciun, carne de porc, dacă aveai vreo cunoştinţă pe la vreun abator. Ceea ce mă frapa, de fiecare dată, era faptul că nimeni nu aducea în discuţie imensul preţ plătit pentru toate aceste plăceri pur hedoniste. Ba chiar odată, prin 2010, după luarea unei decizii politice controversate, v-am auzit şi pe voi spunînd că „în vremea lui Ceauşescu nu s-a întîmplat niciodată aşa ceva“. Am stat şi în sinea mea m-am întrebat: „Oare cum e posibil să iei comunismul ca etalon pentru democraţie?“ Poate Márquez avea dreptate cînd spunea că „memoria inimii elimină răul şi amplifică binele, şi graţie acestui artificiu reuşim să ne suportăm trecutul.“ Doar aşa se poate explica faptul că aproape nimeni nu mai invocă teroarea filajelor, a urmăririlor, şi paranoia de a nu fi trădat de vecinul cu care poate dimineaţă ai băut o cafea.

Explicaţia pentru nostalgia perioadei comuniste am găsit-o mai tîrziu, într-o seară de iarnă cînd v-am văzut pe amîndoi cotrobăind prin cutia cu fotografii vechi. Aţi rememorat anii de şcoală, imortalizaţi în încremenirea ştearsă a unor fotografii alb-negru, şi tinereţea presărată cu momente importante, precum primul loc de muncă, petrecerile, nunta, naşterea mea. Brusc, am realizat că aproape toate evenimentele fericite din viaţa voastră s-au consumat înainte de 1989. Acela a fost momentul de declic în care am înţeles că nostalgicii Epocii de Aur nu regretă regimul politic totalitar, ci regretă trecerea unei perioade care, întîmplător, s-a suprapus cu tinereţea lor, şi, astfel, am început să îi privesc cu un ochi mai îngăduitor. Oricum nu aş fi avut dreptul să îi judec pentru nimic. 

Sînt incapabil să îmi imaginez ce aş fi făcut dacă, acum un sfert de veac, aş fi avut 20 de ani. Nu risc să spun că aş fi ieşit în stradă pentru dreptul la libertate. Ar fi o afirmaţie hazardată. Singurul punct de vedere din care pot să văd această situaţie este cel al copilului născut după 1989. Pentru mine, fiu al Revoluţiei, sacrificiul miilor de oameni a creat numeroase avantaje fără de care îmi este imposibil să percep existenţa actuală. Astăzi putem face studii în străinătate; putem să ne etalăm, fără nici un fel de îngrădire, convingerile, pe bloguri şi site-uri de socializare, conectîndu-ne astfel la realităţile, mereu în mişcare, ale lumii contemporane.

Totuşi, în această ecuaţie îmi rămîne o necunoscută pe care aş vrea să o reformulez sub formă de întrebare pentru toţi cei care regretă comunismul. De ce insistăm să le tragem o palmă celor care, în decembrie 1989, pe străzile marilor oraşe, şi-au dat seama că trebuie să construiască o lume mai bună pentru copiii lor? De ce vorbim astăzi, din ce în ce mai acuzator, despre o aşa-numită stagnare a societăţii, din toate punctele de vedere: politic, economic sau cultural, cînd perioada comunistă nu a reprezentat altceva decît iluzia prosperităţii? Oare s-a uitat faptul că înainte 1989 „viaţa“ politică lipsea cu desăvîrşire, singura opţiune fiind dictatorul decrepit, izolat de realitate între pereţii palatului prezidenţial? Sau viaţa culturală era mai dinamică, atunci cînd literatura bună era modificată pentru a corespunde ideologiei? Lista întrebărilor este nesfîrşită, dar răspunsul este acelaşi. Consider că despre stagnare nici nu poate fi vorba dacă sîntem capabili să facem o analiză obiectivă. Chiar dimpotrivă, în două decenii am reuşit să recuperăm o mare parte din ecartul care ne separa de ţările dezvoltate ale Europei. Toate acestea le datorăm democraţiei, iar democraţia o datorăm celor care, la finele anilor ’80, au ştiut să ia poziţie în faţa unui regim ce nu servea dezvoltării, ci strivirii şi restricţionării.

În cele din urmă, dragii mei părinţi, libertatea de care ne bucurăm astăzi şi posibilităţile infinite pe care le avem se datorează în totalitate generaţiei voastre, o generaţie de sacrificiu care a luptat pentru ca generaţiile următoare, din care fac şi eu parte, să se poată dezvolta într-un climat de normalitate şi echilibru. Pentru asta nu pot decît să vă respect şi să vă mulţumesc. 

Cu preţuire şi respect,

al vostru fiu, Daniel 

Daniel Faur, 25 de ani, profesor în Lugoj, doctorand la Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umaniste din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara

Fotografii din Colecția Costică Acsinte — proiect inițiat de Atelierele Albe și Muzeul Județean Ialomița.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ce a scos la iveală ancheta privind moartea actorului din Friends, Matthew Perry. Raportul autopsiei
Poliția din Los Angeles și Agentia de Control al Drogurilor din SUA au deschis o anchetă privind moartea îndrăgitului actor din Friends, Matthew Perry. El a fost găsit fără suflare în octombrie 2023 din cauza efectelor acute ale anestezicului ketamină.
image
Istvan Kovacs „fluieră“, diseară, finala Ligii Europa: cât câștigă cel mai bine plătit arbitru român
La Dublin, pe „Aviva Stadium“, în față a peste 50.000 de spectatori, se va decerna primul trofeu european din acest sezon, cel din Liga Europa. Atalanta – Leverkusen se va juca, diseară, de la ora 22.00 (Pro Arena) cu o brigadă din România.
image
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „ajunge până la prânz și te simți bine“
O utilizatoare TikTok a împărtășit o rețeta de mic dejun care a ajutat-o să slăbească 45 de kilograme, din cele 100 pe care le avea. Este o rețetă simplă, ușor de făcut și la îndemâna tuturor.

HIstoria.ro

image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.
image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.