Dragă mamă, dragă tată,

Iulia LASCONI
Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Dragă mamă, dragă tată, jpeg

Simt nevoia să vă vorbesc, aşa cum făceam odinioară, cînd ne strîngeam în camera mare, după ce vedeam un episod din Star Trek, aşteptat atît de mult de mami, şi desenele Disney, aşteptate cu nerăbdare de mine şi de Cezara. Ne spuneaţi atunci că sîntem niste răsfăţate că avem şansa să ne uităm în fiecare zi la desene şi la filme. Nu înţelegeam de ce şi de către cine vă era interzis lucrul acesta. Gîndirea mea naivă i-a găsit răspunzători pe bunicii mei, închipuiţi ca nişte gardieni puşi în faţa televizorului şi a frigiderului. Poate pentru că mereu ne povesteaţi despre comunism, unul dintre acele cuvinte dificile şi greu de explicat copiilor, ca o unealtă folosită să vă pedepsească să citiţi mai mult şi să vă petreceţi timpul liber aşteptînd la cozi interminabile, după mîncare.

„Pe vremea mea“ era o expresie des folosită de voi, pe care doar acum o raportez la timpul comunismului. Ştiam că atunci cînd rostiţi cuvintele cu pricina însemna că ne trimiteţi într-un trecut îndepărtat, într-o lume în care aţi fost şi voi copii, în oraşul în care am crescut şi eu cu sora mea, dar care pare altfel în memoria voastră, un loc prosper unde – menţiona bunica de multe ori – „nu simţeai grija de mîine“. Prin urmare, am început să consider socialismul o mişcare benefică pentru mersul societăţii. Pînă cînd am început să învăţ despre atrocităţile sistemului opresiv, impuse de socialism în România, şi să cred că toată perspectiva pozitivă pe care o aveţi din copilăria voastră v-a fost inoculată de comunism. De aceea, am început să am o aversiune şi faţă de această lume ostilă care v-a aparţinut şi care reprimă libertatea gîndirii. Şi mi-am dorit să fi avut 20 de ani în timpul Revoluţiei, ca să activez de partea celor care au oprit comunismul să se răspîndească pînă în zilele noastre. 

Noua viziune m-a determinat să apreciez mai mult drepturile care v-au fost interzise, libertatea comunicării, dreptul de a avea convingeri politice şi religioase independente, drept care m-au făcut să analizez şi sistemul politic postcomunist. Am început să mă gîndesc la cei care voiau să fugă cît mai repede de România ceauşistă, intelectualii, artiştii, cei care voiau să se afirme, să gîndească diferit, şi eram solidară cu mentalitatea lor. Dar am realizat, cu tristeţe, că, şi în momentul acesta, reacţia societăţii la regimul actual e aceeaşi: cît mai mulţi vor să plece din România, deja o marte parte a şi făcut asta, inclusiv voi doi, părinţii mei. Ce a urmat să constat este faptul că Revoluţia nu s-a bazat şi pe un plan de restructurare, iar cei uniţi în desfiinţarea comunismului s-au dizolvat în individualităţi meschine. Conducătorii au instaurat hazardul, iar lumea frenetică şi-a cerut sălbatică drepturile.

Aţi avut dreptate, Hunedoara actuală păstrează doar numele, iar Castelul Corvinilor se ridică din cenuşa oraşului lăsat în paragină. Am păstrat în memorie ziua în care ne-ai zis chiar tu, tată, că statul român a vîndut Combinatele siderurgice, iar noul proprietar ArcelorMittal oferă ordonanţe oamenilor, ca să plece, în timp ce alţii au fost concediaţi din start. Din momentul acela, Hunedoara a devenit un oraş fără perspective, astfel încît locuitorii au plecat cu sutele în străinătate, ca să-şi întreţină familile. Comunitatea hunedoreană a început să se dezbine, înstrăinarea faţă de ţară şi de propria familie a devenit un stereotip, după Revoluţie. Copiii sînt crescuţi de bunici, iar în locul părinţilor vin pachete cu mîncare şi haine, ca să compenseze lipsa lor. Acest fapt a precedat o mentalitate modernă, capitalistă. Sportul şi artele devin domenii inferioare, în care nu se mai investesc bani în oraşe precum al nostru. Cel mai mult din familie suferi tu, mamă, care ştii mai bine situaţia în care se află sportul. Vii supărată acasă, din sălile de sport, cînd vezi că, pe zi ce trece, nu-ţi mai vin copii la handbal, pe motive că din sport nu se mai cîştigă bani.

Indiferent de situaţia în care se află Hunedoara şi întreaga ţară acum, eu nu regret comunismul, dar nici nu accept sistemul politic din ţara noastră. Lipsa voastră de acasă îmi aduce aminte de motivele care sînt răspunzătoare pentru asta, aşa că le-am materializat în acest manifest pentru dorul pe care îl port pentru voi.

Cu drag,

fiica voastră Iulia 

Iulia Lasconi, 20 de ani, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca  

Fotografii din Colecția Costică Acsinte — proiect inițiat de Atelierele Albe și Muzeul Județean Ialomița.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.