Dragă Dora şi Silviu,

Vlad POJOGA
Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Dragă Dora şi Silviu, jpeg

Nu v-am spus niciodată mama şi tata, dar asta n-a fost pentru mine o depreciere a unui construct prin simpla lui redenumire, ba chiar din contră, a fost un mod prin care m-am apropiat mult mai uşor de voi. Şi simplul fapt că aţi acceptat nu a însemnat decît că aţi ştiut cum să vă plasaţi (şi să mă plasaţi) în raportul viitor al relaţiei noastre. Iar pentru asta vă sînt recunoscător.

Ştiu că noi n-am vorbit prea mult (cel puţin explicit) despre ce aţi trăit voi înainte de ’89, dar inevitabil ne-am ciocnit de „cum era pe vremea noastră“. Aşa că acum, la 25 de ani de la Revoluţie, la 25 de ani trecuţi de la sfîrşitul unei lumi cu care mă bucur că n-am apucat să intru în contact direct, şi chiar dacă orice fel de comparaţie mi se pare nedreaptă pentru voi, care aţi simţit totul pe pielea voastră, o să vă scriu despre lumea mea. Ştiu că atunci, paradoxal, dar atît de des întîlnit în istorie, sîngele a ţîşnit din acelaşi loc din care a ţîşnit fericirea, ştiu cum treceaţi prin propria voastră casă ca prin tranşee, pe sub pervaz, în camera din care scriu eu acum, pentru că de vizavi, de la policlinică, se trăgea. Nu ştiu dacă aş fi avut curaj să ies din casă, dar ştiu că de-atîtea ori mi s-a întîmplat ca indignarea pe care am simţit-o să vrea să iasă afară din mine şi să nu poată fi scoasă decît prin crearea unor situaţii imaginare (jocuri) în care eu luptam cu răul, în care încercam să elimin din propriul organism ura pentru fapte şi personaje reale, dar parcă niciodată n-a fost mulţumitor, fiind pînă la urmă doar un exerciţiu de epuizare fizică, aşa că vreau să cred din tot sufletul că aş fi avut curajul s-o fac.

Nu ştiu şi nu am ştiut nicicînd unde sau cum începe şi se termină (dacă se termină) copilăria, şi sper să mă pot încadra, măcar ipotetic, între nişte graniţe naive şi pline de energie cu ce urmează să spun acum. Eu n-a trebuit să port niciodată uniformă. Eu n-a trebuit niciodată să învăţ cîntece patriotarde sau poezii despre măreţul lider. Eu n-a trebuit niciodată să mă încolonez şi să cînt întru preaslăvirea muncii. Eu n-am făcut armata şi, cel mai important, eu n-a trebuit niciodată să fiu tras de mînecă pentru a tăcea din gură sau a vorbi mai încet că spun ceva interzis. Şi pentru asta le sînt recunoscător tuturor celor care-au ieşit în stradă, ca să fie şi apoi să fiu şi eu liber. Ca să mă pot uita eu la Tom & Jerry (şi la capitolul ăsta sigur nu i-am dezamăgit, voi ştiţi cel mai bine), ca să pot eu să mă duc cu plăsuţa mea verde de catifea să cumpăr Fanta la sticlă, ca să poţi tu, Dora, să-mi aduci Pepsi şi să-l beau chiar la unşpe seara şi ca să poţi tu, Silviu, să-mi aduci Mars. Şi ca să pot să desfac ouăle galbene de plastic dinăuntrul ouălor Kinder şi să pierd toate jucăriile. Şi ca să pot să-mi ţin ziua la McDonald’s şi să îmi pun mîna pe umărul fetiţei de care-mi plăcea. Şi ca să pot, mai tîrziu, să mă uit sub masă în Playboy şi să joc Counter-Strike la Internet Café, într-o pivniţă unde am refuzat prima dată o ţigară şi am ştiut c-o s-o refuz mereu. Şi bineînţeles că nu ştiam că au murit oameni pentru asta şi, pînă la urmă, ce aş fi făcut dacă ştiam? Aş fi fost atunci în stare să înţeleg ce înseamnă datoria? Nu ştiu nici în clipa asta cum ar fi fost dacă ar fi fost altfel, e o proiecţie pe care am putut s-o fac de foarte puţine ori la nivel macro, pentru că situaţii concrete am tot compus, descompus şi recompus, de cînd eram mic şi pînă acum, dar sigur n-aş fi avut părul lung atîta timp şi sigur n-ar fi fost Houellebecq scriitorul meu preferat şi mi-e teamă că mi-ar fi găsit cine trebuie un loc la partid, ca tuturor premianţilor, şi atunci aş fi avut de ales, şi vreau să cred, iarăşi, din tot sufletul, c-aş fi ales bine.

Voi nu mi-aţi repetat pînă la refuz poveştile voastre, pentru ca eu să mi le însuşesc şi să le spun tuturor ca şi cînd ar fi ale mele, cum fac atîţia şi atîţia alţii, care n-au trăit nici măcar o secundă de comunism. M-aţi învăţat, tocmai prin asta, ce înseamnă libertatea şi a fi liber, fără pilde inutile şi voturi de blam, ci lăsîndu-mă să-mi construiesc şi să aleg singur lucrurile în care cred. M-aţi privit mereu ca pe egalul vostru şi sînt sigur că aţi fi făcut asta în orice condiţii, aşa că n-aş fi avut şi n-o să am niciodată emoţii, atîta timp cît voi sînteţi părinţii mei.

Cu dragoste,

Vlad

Vlad Pojoga, 21 de ani, Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga“, Sibiu

Fotografii din Colecția Costică Acsinte — proiect inițiat de Atelierele Albe și Muzeul Județean Ialomița.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.