Dorințe, vocații, voințe și realități
Ești neapărat ceea ce faci? Nu puțini sînt cei care și-ar fi dorit alte profesii decît cele pe care au ajuns să le practice. Nu puțini sînt cei care, în timp, și-au schimbat profesiile. Destui sînt și aceia pentru care Revoluția a însemnat momentul de cotitură în care au hotărît să renunțe la calea pe care o luaseră, mai mult sau mai puțin forțați de împrejurări, și să se dedice unei profesii mult dorite. Sînt și dintre aceia care la Revoluție au abandonat o carieră stabilă, atrași de visuri de îmbogățire capitaliste. Unii au reușit, alții au eșuat. Astăzi se întîmplă să descoperim și indivizi ce par a se fi născut prea tîrziu, care în alte vremuri și-ar fi găsit probabil un loc perfect în „aparatul de partid și de stat” și care n-au habar ce au pierdut.
Cum ajungi să ai o profesie sau alta, cît ține de voință și cît de vocație, cît e vorba de împrejurări și cît de abilități, cît e hazard și cît e destin? Chiar dacă se spune că orice muncă onestă e, în cele din urmă, bună și onorabilă, în general, problema profesiei de urmat se dovedește a fi cam la fel de complicată ca viața însăși. La început de drum, totul pare posibil, la sfîrșit, privind înapoi, poți avea chiar impresia că varianta parcursă a fost unică și dată.
Înainte de Revoluție, parcursurile profesionale erau mult mai rigide și previzibile. Schimbările erau extrem de rare și, odată intrat pe o cale, te gîndeai că ea va continua pînă la pensie, cu eventualele mici avansări de rigoare. După Revoluție, orizonturile s-au deschis în toate felurile. Se putea visa la orice și visele puteau fi chiar urmate în realitate. Paleta de opțiuni devenind mult mai largă, alegerile au devenit mai grele. Calea nu mai era dată dinainte și fixă, ci putea fi construită individual și modificată din mers. Disputele cauzate de diferențele dintre ideile și grijile părinților pe de-o parte, și dorințele și visele copiilor, pe de altă parte, au rămas însă la fel de aprinse.
Totuși, potrivit unui sondaj, numai 9% din angajații de astăzi spun că ar fi fost influențați de părinți în alegerea profesiei. Tot sondajele relevă și că numai 5% din angajați practică profesia la care au visat cînd erau copii. Sigur, se știe, de exemplu, că mulți copii, fascinați de apariția periodică pe strada lor a spectaculoasei mașini cu beculețe, manevrată de omuleți în veste reflectorizante, au visat să devină gunoieri. Pe vremea lui Ceaușescu, așa ceva ar fi fost cu totul nefiresc, avînd în vedere felul în care arătau mașinile de gunoi și cei care le deserveau. În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
