Dominoul şi pendulul
Deşi aprobat în cele din urmă, planul financiar american de salvare continuă să facă obiectul unor controverse, nu doar strict economice, ci şi intelectuale. Vrînd să oprească dominoul prăbuşirilor bancare, mîna statului riscă să împingă pendulul economic în direcţia opusă liberalismului şi legilor pieţii libere. Degringolada financiară în care intrase America de mai multe săptămîni a stîrnit pe piaţa ideilor o adevărată furtună înteţită de decizia Guvernului american de a pune la bătaie peste 700 de miliarde de dolari, pentru a ajuta băncile să iasă din criza ipotecară. S-au făcut auzite pledoarii pro şi contra planului Paulson, politicianul american, fost bancher, lăsînd unora impresia că "stinge focul cu benzină". Au fost scoase de la naftalină şi cîteva dintre axiomele lui Marx despre capitalism, între care şi ideea că, întocmai cum natura are oroare de vid, capitalul are oroare de absenţa profitului. În doze minime, profitul trezeşte capitalul din somn; creşterea lui procentuală inducîndu-i acestuia, rînd pe rînd, vioiciune, cutezanţă, spirit de aventură. Cînd profitul este de 100%, capitalul este dispus să calce în picioare toate legile omeneşti, iar cînd atinge 300%, nu se mai sperie nici de spînzurătoare - credea Marx la vremea lui. Ceva mai demult, Alexis de Tocqueville scria că nu i-a fost dat să cunoască nici o ţară în care, ca în America, banul să ocupe un loc atît de important în sufletul oamenilor. Iar în urmă cu vreo sută de ani, sociologul german Georg Simmel deplîngea o situaţie care lui i se părea pe-atunci foarte ciudată: în America, băncile sînt mai puternice decît Biserica. Capitalismul însă nu este o ideologie, ci o practică. Iar prăbuşirea regimurilor comuniste a dus la triumful cu adevărat şi pentru prima oară în istorie a capitalismului, pe toată linia - considera, pe la mijlocul anilor â90, istoricul şi economistul Michel Albert, în cartea sa intitulată Capitalism contra capitalism. O recitire a ei acum confirmă bănuiala că actuala criză - deşi face parte dintr-o serie istorică - deţine, spre deosebire de precedentele, caracterul unei catastrofe previzibile, inteligibile pînă şi pentru cei neiniţiaţi în complicatele legi şi mecanisme de funcţionare a lumii financiare. În înfruntarea dintre modelul capitalismului renan şi cel de tip neo-liberal, american, a triumfat în plină globalizare cel de-al doilea, deşi "vechea Europă" nu s-a lăsat sedusă de farmecele lui, în aceeaşi măsură ca tinerele democraţii est-europene, scăpate de comunism şi din chingile economiei planificate de stat. Gustul dulce al consumului nelimitat, foarte apreciat de americani, consideraţi un "popor greier", s-a răspîndit rapid în satul global ispitind şi aşa-zisele "naţiuni furnici" - prin tradiţie adepte ale economiei sociale de piaţă. Criza financiară americană afectează în consecinţă şi restul lumii, fisurînd mitul capacităţii "naturale" a economiei de piaţă liberă de a se autoregla în orice situaţie şi furnizîndu-le adversarilor ei prilejul să decreteze cu satisfacţie, cu un aer atotştiutor sau cu mimată condescendenţă, că trăim în momentul de faţă falimentul sistemului capitalist. Or, cum bine se ştie, adepţii acestuia se tem pe bună dreptate de intervenţia dirijistă a statului în economie, de eventualitatea că ea s-ar putea prelungi, deşi prind acum, forţaţi de împrejurări şi de teama unei recesiuni globale, mîna de ajutor întinsă de guvernanţi, ce-i drept, cu nu prea mare tragere de inimă... Deocamdată incendiul pare ţinut sub control, pagubele nu au fost încă exact evaluate, iar pedepsirea "piromanilor", în parte identificaţi, trece într-un plan secund, putînd fi la nevoie şi amînată... sine die cum se tem pesimiştii. Contribuabilii sînt dezamăgiţi, bancherii şi economiştii - speriaţi, iar guvernele statelor afectate de criza financiară americană - extrem de îngrijorate şi prudente. Politicienii, la unison cu moraliştii, speră în recucerirea principiului încrederii reciproce, ca şi în reactualizarea unor virtuţi ieşite din modă. În armonie cu un alt principiu - corsi e ricorsi - pendulul economiei pare şi el a bate nu se ştie încă pentru cîtă vreme, din nou în direcţia unei economii sociale de piaţă, fără să existe pericolul şi nici interesul real ca statul să ia cumva locul capitalului, ci doar şansa de a crea premisele unei disciplinări a acestuia, a temperării sălbaticei sale pofte de profit cu orice preţ. Rodica Binder este jurnalistă la Deutsche Welle, Bonn.
