Doar ignoranţii (puţini la număr) se mai tem...

Publicat în Dilema Veche nr. 519 din 23-29 ianuarie 2014
Doar ignoranţii (puţini la număr) se mai tem    jpeg

Mă tot întreb dacă nu e vorba de o frică de romi, elegant machiată în frica de „români şi de bulgari“. Reacţiile venite din Marea Britanie, stat considerat a fi cel mai virulent pe această temă – aşteptata deschidere a pieţei muncii în ultimele state UE (Austria, Germania, Belgia, Franţa, Spania, Luxemburg, Marea Britanie, Malta, Olanda) unde era restricţionată, şi, mai ales, reacţiile provocate de această liberalizare – au fost şi sînt nu doar la nivel declarativ, ci şi la nivel de acţiuni politice, guvernamentale, europene, concrete, foarte radicale, depăşind, cu mult, fobia faţă de instalatorul polonez de care se temeau toţi europenii în 2004, anul aderării Poloniei (şi al altor 9 state din Europa).

Mi-e în continuare greu să cred că englezii, atît de raţionali şi de pragmatici, în general, ar fi putut dezvolta o atît de mare teamă faţă de cetăţeni ai unor naţiuni care nu le sînt necunoscute. Românii şi bulgarii sînt de mult prezenţi în Marea Britanie, studenţii români din facultăţile britanice se numără cu sutele, iar cetăţenii români stabiliţi în Insulă nu au constituit niciodată subiecte ale rubricilor de fapt divers. În schimb, romii – o populaţie originară, în mare majoritate, din România, Bulgaria, printre alte cîteva state din Est – au devenit, în apropierea alegerilor electorale europene, un subiect populist de predilecţie. Un cal de bătaie uşor de exploatat, în lipsa unor structuri politice proprii (partide etc.) care să îi poată apăra, reprezenta şi care să combată eficient acest vag de reproşuri şi rasism cu care se confruntă. Ei înşişi, ca populaţie, au o filozofie de viaţă proprie şi pe care, chiar dacă nu o consider valabilă, eficientă, o accept: nu răspund la asemenea provocări, îşi văd de treabă. Reacţiile publice în favoarea lor, fenomen larg verificat în Franţa, vin fie din partea asociaţiilor umanitare, a ziariştilor români sau bulgari aflaţi în acest stat, din partea romilor care au reuşit să se integreze în societate, să devină francezi. Dar care nu şi-au uitat semenii. Vocile acestor categorii de „avocaţi“ sînt însă, ca atare, prea puţin auzite.

Spre deosebire de Franţa, politic totuşi corectă, preferînd să spună pe faţă că „romii sînt o problemă“, britanicii se ascund – cred eu, sau cel puţin aşa pare – în spatele unui bun-simţ britanic, acum ridicol, şi afirmă că românii şi britanicii „profită de sistem pe cheltuiala contribuabilului“ (vezi articolul lui Nigel Farage, pe site-ul Presseurop, intitulat „Dragă Ratitsa, eu nu vă urăsc ţara“): „Sînt sigur că bulgarii îşi iubesc ţara. Cum s-ar simţi poporul dumneavoastră, dacă la aderarea, să zicem, a Turciei la UE, în viitorul apropiat, un milion de imigranţi turci ar veni să trăiască în Bulgaria? Oare oamenii din Bulgaria ar fi cu adevărat încîntaţi de acest lucru? Aţi fi cu adevărat încîntaţi atunci cînd, fără consimţămîntul vostru, un milion de imigranţi ar profita de sistemul vostru de asistenţă socială şi medicală, pe cheltuiala contribuabilului bulgar? Eu nu cred.“

Realitatea este alta, şi ea a fost clar demonstrată de studii recente. Emigranţii din Estul Europei, stabiliţi în alte state europene, au dus la creşterea PIB-ului, la creşterea economică, la reducerea şomajului. Motivaţi, ei fac totul pentru a se integra, a obţine cetăţenie, a-şi da copiii la studii, a cumpăra cît mai rapid o casă sau un apartament (vechiul simţ de proprietate al românului...), pentru a nu fi obligaţi să se întoarcă în România. Există, este adevărat, o altă categorie de emigranţi care profită, într-un anumit procent, de ajutoarele statelor în care se stabilesc, şi sînt, tot într-un anumit procent, şi nu în majoritate, foarte dornici să-şi găsească de lucru (nu din cauză că nu vor, ci din cauza discriminărilor la care sînt supuşi), dar este vorba de cetăţeni europeni care vin din fostele colonii ale statelor unde se stabilesc. Pentru ei vorbim mai ales de datoria morală de a fi ajutaţi de fostul colonizator…

În sfîrşit, populismul şi declaraţiile inflamate mobilizează şi aţîţă curiozitatea, nu doar pe străzile Londrei sau ale Parisului, ci pînă şi sub cupola de sticlă a Parlamentului European (Bruxelles sau Strasbourg, idem): nu demult, un funcţionar european îmi mărturisea că nimeni nu ratează vreo reuniune în care se presupune că Farage va avea vreo ieşire/prezenţă.

Franţa se află şi ea, din păcate, pe lista statelor europene care au cerut dreptul de a deschide larg piaţa muncii, doar în ianuarie 2014. Dar motivul pare să fi fost mai degrabă o proastă înţelegere a noţiunii de protecţionism european, decît o teamă reală de invazie. Sigur, romii s-au transformat peste noapte, dar totuşi în decursul a cîtorva ani – între 1990, deschiderea României spre Vest, şi 2007, anul intrării în UE, cînd s-au înregistrat primele puseuri de „întoarceţi-vă acasă“, urmate de primele măsuri de expulzare (perioada preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy) –, într-o „utilitate politică“. Tristul titlu de carte al lui Étienne Liebig (De l’utilité politique des Roms. Une peur populaire transformée en racisme d’Etat, Michalon, 2012) susţine această afirmaţie.

Măsurile restrictive pentru români şi bulgari s-au limitat mai ales la o aşa-numită listă cu meserii deschise la angajare (care au crescut de la 150 la 291, în octombrie 2012, imediat după preluarea conducerii statului francez de către François Hollande), la taxa la angajare (substanţială şi în funcţie de salariul propus angajatului, dar anulată în august 2012), şi la eternele formalităţi birocratice franceze. De care se lovesc atît francezii înşişi, nu doar românii sau bulgarii. În ceea ce priveşte angajarea, ea devenea dificilă nu atît din cauza listei (care corespunde în mare nevoilor de pe piaţa franceză a muncii), nu din cauza românilor sau bulgarilor în sine (sînt consideraţi – a explicat o analiză pertinentă publicată de Psychologies România – ca fiind oameni muncitori, organizaţi, pasionaţi de ceea ce fac şi pe care te poţi baza), cît din cauza cercului vicios care înconjoară procesul în sine: angajatorul trebuie să depună un dosar consistent la Oficiul de Muncă, dar nu înainte ca angajatul să dovedească faptul că are o locuinţă (ştiut fiind faptul că nimeni nu închiriază în Franţa fără să dovedeşti că ai în prealabil un contract de muncă de mai mult de trei luni), să accepte plata taxei (50% din salariul brut, ştiind că salariul minim este astăzi de 1430,22 de euro lunar. Şi să fie dispus să aştepte terminarea procedurii, cel puţin trei luni, dar de regulă măcar şase.

Astfel că doar francezii motivaţi şi care aveau oarecare timp la dispoziţie şi-au permis să o facă. Majoritatea românilor şi bulgarilor angajaţi pînă la urmă fie au trebuit să treacă printr-o perioadă de muncă la negru şi au locuit în condiţii extrem de precare (cîte trei în doar şapte metri pătraţi, micile garsoniere franceze de la etajul 8...), fie au fost angajaţi de concetăţeni care-şi deschiseseră IMM-uri în Franţa şi care ştiau cum merg lucrurile. Uneori ambele. Complicat, imoral, cu multe sacrificii. Pentru romi, situaţia este de două ori mai complicată, dar nu imposibilă. De ei se tem, din ignoranţă, atît francezii, cît şi românii şi bulgarii...

Cît despre atitudinea Hexagonului faţă de români, bulgari, romi sau nu, plus alte naţiuni emigrante, nu pot decît să cred că într-o zi se vor apuca şi politicienii francezi să-şi recitească clasicii (relire ses classiques...). Emil Cioran scria, în 1941, în De la France, că o mare naţiune se recunoaşte mai ales prin capacitatea de atracţie pe care o exercită asupra celor care visează doar un lucru: să emigreze aici, să se integreze. Fobiile şi prejudecăţile – aş îndrăzni să adaug – nu au caracterizat niciodată, mult timp, o mare naţiune.

Iulia Badea-Guéritée este jurnalistă la Courrier International, Paris.

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.