„Doamne, trebuie să mai facem asta“ - interviu cu jurnalistul Vlad MIXICH

Publicat în Dilema Veche nr. 576 din 26 februarie - 4 martie 2015
„Doamne, trebuie să mai facem asta“   interviu cu jurnalistul Vlad MIXICH jpeg

Care e subiectul pe care l-aţi documentat cel mai greu? 

Dacă mă gîndesc la îngreunarea accesului la informaţie, au fost mai multe. Dar totuşi nu astfel de subiecte sînt cel mai greu de documentat, deoarece cu cît e mai greu, cu atît munca e mai provocatoare, pasionantă pînă la obsesie, interesantă. Aşa că cel mai greu subiect pe care l-am documentat a fost despre transplantul în România. Era în anii cînd România era pe ultimul loc în Europa la capitolul acesta (azi nu mai e) şi am scris despre problema asta plecînd de la povestea unei mame dintr-un sat bănăţean, o doamnă pe cît de simplă în exterior, pe atît de bogată înlăuntru. Băiatul ei cel mare, singurul băiat, a murit la 25 de ani într-un accident de maşină. Şi această mamă, fără nici un fel de sensibilizare prealabilă, a fost de acord ca toate organele băiatului ei să fie donate. Condiţiile impuse de statul român în astfel de cazuri sînt fără milă. Am condus pînă într-un sat din călcîiul Banatului ca să vorbesc cu tanti Neli, iarna, pe o şosea pustie de pe marginea căreia mă priveau cele mai mari bufniţe pe care le-am văzut vreodată pe viu. A fost cel mai greu interviu din viaţa mea. Tanti Neli, o ardeleancă bucălată şi curată, mi-a povestit cum a semnat hîrtiile pentru donarea organelor băiatului ei: „Îţi dai seama că semnezi pe viaţă şi pe moarte? Ca şi cum ai semna o sentinţă la moarte pentru cineva drag. Îţi dai seama? Că te uiţi cătră el ca şi cătră soare…“ Nu trecuseră nici 24 de ore de la moartea băiatului cînd a trebuit să semneze hîrtiile alea. Incredibilă tăria şi înţelepciunea acestei femei. Uite, şi acum când scriu mi s-a pus un nod în gît. 

Reţeaua

Binecuvîntat fie sfîntul Facebook. Într-o zi mi-a scris un băiat. Îmi povestea nişte complicăţenii, ceva birocrăţesc, chestii din astea. I-am răspuns politicos, dar nu am urmărit subiectul. Părea plicticos. Apoi, peste cîteva luni m-am întîlnit cu două doamne frumoase şi deştepte care lucrau pentru bolnavii de cancer. Voiau să schimbe o lege şi mi-au cerut ajutorul. Cu ele a venit şi băiatul care-mi scrisese pe Facebook. Şi toată seara am discutat doar cu el. L-am luat la întrebări, l-am tras de limbă, i-am respins toate referinţele birocrăţeşti pentru că tipul avea o poveste. I-am simţit povestea cum amuşină ursul mierea. În aceeaşi seară, după ora 11, l-am sunat şi i-am spus că vreau să merg la el la Viena. A doua zi am fost în avion. 

Şi ce a însemnat apoi, jurnalistic şi uman, să vă reîntoarceţi la subiect odată cu filmul? 

Subiectul cu reţeaua citostaticelor s-a transformat dintr-un subiect jurnalistic într-o cauză, apoi dintr-o cauză în definiţia unui scop, iar acum înseamnă planuri şi muncă în viitor. Ce vreau să spun e că nu am părăsit cu adevărat niciodată subiectul. El a crescut, şi eu împreună cu el. M-a schimbat. E foarte posibil să-mi schimbe şi viitorul. Asta e puterea neţărmurită a unei pasiuni povestite bine. 

Pot influenţa/schimba textele realitatea? Cînd aţi simţit-o cu adevărat? 

Da. Prima dată am simţit-o cu Reţeaua. E ca o beţie. E multă muncă şi nebunie în spate. Dar prima condiţie e să nu o faci de unul singur. Eu singur, fără Vlad Voiculescu, capul

, nu puteam. Noi doi, fără toţi cei care ne-au ajutat – avocaţi, medici, pacienţi, oameni din interiorul Ministerului Sănătăţii, producători TV –, nu puteam face mare scofală. E adevărat că după reportajul publicat pe HotNews am primit cereri de înscriere (cu nume, prenume, date de contact etc.) din partea a peste 400 de voluntari din 26 de ţări europene. Atunci ne-am dat seama că e ceva mare. Şi atunci ne-am zis: la dracu’, trebuie să schimbăm legea. Doar nu o să cărăm la nesfîrşit citostatice cu avionul. Şi am început să lucrăm la asta. Opt luni mai tîrziu lucrurile începuseră să se mişte. Un an şi ceva mai tîrziu, problema se rezolvase. Şi totul a plecat de la un text. Apoi am uitat, ne-am luat cu viaţa. Pînă cînd am văzut filmul lui Claudiu Mitcu şi atunci ne-am zis: Doamne, trebuie să mai facem asta. E prea tare. Creează dependenţă. Ştii? Să schimbi în bine realitatea fără să fi politician, milionar sau star TV, e ceva adictiv. Vezi, simţi, trăieşti că se poate. Şi încerci din nou. Pînă reuşeşti din nou. Am mai reuşit de cîteva ori. Dar vrem mai mult. Dacă s-a putut o dată, de ce să nu se poată de mai multe ori? Condiţia

e să nu o faci de unul singur. 100 de neuroni neconectaţi sînt doar nişte celule inutile. 100 de neuroni conectaţi pot oricînd să schimbe lumea.   

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.