Doamna Yang scrie un poem

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Doamna Yang scrie un poem jpeg

În anul 2010 eram în Coreea de Sud de patru ani deja cînd a apărut filmul lui Lee Chang Dong Shi (Poezie). Filmul – construit în maniera esteticii cinematografice recente sud-coreene,  combinație de neorealism mare și poeticitate reflexivă, abia eliberată prin crăpăturile stratului de beton foarte armat realist – ne spune povestea complexă a lui Yang Mi Ja, interpretată magistral de Yoo Jeong Hee. Mi Ja, o doamnă elegantă, este o infirmieră care are grijă, cu o răbdare îndelung exersată în blîndețe, de problematicul ei nepot, adolescent, băiat lăsat de fiica ei aflată la Busan, departe. Nu este dată nici o explicație pentru această situație, dar absența, ezitarea și rușinea de a le numi și a le înfrunta sînt teme ale acestei narațiuni cinematografice.

Copleșită de un dignostic recent, un început de Alzheimer, de obrăzniciile nepotului și de ceva care nu este numit în tot restul filmului, doamna Yang vede un afiș cu anunțul unui curs de scriere creativă și, învingîndu-și timiditatea, decide să se înscrie. La curs nu i se cer foarte multe: să observe și să noteze lucruri interesante din cotidian, dar mai ales florile. Modul în care această doamnă alege să vadă, simplu și delicat, o face, însă, să vadă prea bine. Încurcăturile de carusel amețitor ale tramei est-asiatice nu se dezmint. La curs întîlnește un polițist care o va hărțui, iar povestea se va lega de un caz tragic pe care, în felul est-asiatic specific unei morale care cu greu trece alte meridiane, doamna Yang va încerca să-l rezolve. Într-un fel, doamna Yang încearcă, pe tot parcursul filmului, să-și ascundă rușinea. Rușinea de a nu putea să-și controleze nepotul, care face niște lucruri groaznice, rușinea de a nu protesta mai tare față de hărțuielile polițistului, rușinea de a nu scrie nimic la curs, rușinea de a fi un om „ratat”. Aparent, ea este un om-umbră, grațios, dar dezechilibrat. Doamnei Yang îi lipsește Yin-ul.

41t63ny2cl ac jpg jpeg

Roland Barthes, semioticianul, cel care a călătorit în Japonia, spațiul în care rușinea, dar mai ales rușinea publică, este un sentiment vecin cu pieirea, vorbește la un moment dat despre le non-vouloir-saisir, ca sentiment tipic al Orientului. Să nu iei în posesie, să-abia-atingi suprafața publică a epidermei sociale a Celuilalt, să te comporți după un ritual în care nu te rănești nerănindu-i pe alții. Asia aceea, Asia doamnei Yang,  îl recunoaște și astăzi drept ghid laic, în pofida upgrade-urilor normale ale modernității, pe Confucius pînă în cel mai banal moment al vieții cotidiene. Pe Confucius și pe Iisus.

Potrivit lui Confucius, cele patru mari virtuți cultivate sînt umanitatea, dreptatea, decorum-ul și înțelepciunea. Cotidianul e guvernat societal de decorum, adică de setul de reguli scrise și nescrise prin care sînt respectate principii ale interacțiunii între oameni, pentru a păstra cît mai intactă umanitatea, dreptatea și înțelepciunea. Groaza absolută pentru un oriental de acolo este „să nu-și piardă fața”, să nu se năruie decorum-ul, iar prin crăpăturile acestuia să se scurgă, cu viteza conexiunii la Internet ultrarapide, toată viața lui. Să-ți pierzi fața înseamnă să pierzi umanitatea. Unul dintre miturile șamanice coreene este cel al stafiei gwishin, o persoană care nu și-a îndeplinit rostul pe pămînt, bîntuindu-i și pedepsindu-i, în alb mortuar și cu părul lasat lung să-i acopere chipul, pe cei vii. Sigur, nu mai este vremea seppuku-lui, dar gesturi societale cu ecou similar sînt întîlnite și astăzi. De la minimul gest de a-și acoperi gura cu o mînă atunci cînd rîd (gravul expresiei e un semn sigur de stabilitate și înțelepciune) pînă la gesturi radicale, de protest îndelung-răbdător în piețe publice ori sinucideri fulgerătoare. Cît am stat în Coreea de Sud am auzit foarte des, din păcate, de cazuri absolut dramatice, post-marea criză economică din anii 1997-1998 sau ori de cîte ori, adesea, înțelepciunea era uitată în mediul online, unde bullying-ul face ravagii, distrugînd persoane publice sau nu. Am auzit despre nenumărate cazuri de actori, actrițe, muzicieni, sportivi, oameni politici, de cele mai multe ori oameni foarte tineri, care s-au sinucis pentru că erau „rușinați” public, expuși hăului judecății colective, anonime și necruțătoare. Toate acestea pentru că nu ar fi urmat, chipurile, morala sus-numită, uitîndu-se rapid că, prin gestul lor nesăbuit, morala confucianistă clamată e violent și ipocrit încălcată. Ca peste tot, moralizările publice, indiferent de principiul la care se face apel, sînt adeseori formele hîde ale ipocriziei. Unii alegeau calea dramatică a gestului simbolic (un fost președinte, care își construise integral mandatul pe principiile modestiei confucianiste, s-a sinucis aruncîndu-se de pe o stîncă, după ce soția lui fusese acuzată de trafic de influență și luare de mită), alții, cei mai mulți, în singurătatea disperată a unui interior deja distrus.

853 t gwishin expo bienala busan 2010 btanase jpg jpeg

În acea lume, figura christică este, de asemenea, prețuită. Nu fără excese, nu fără ipocrizie. Rușinea, unul dintre cele mai vechi și mai prezente sentimente biblice, e însă adeseori manipulator folosită. Rușinea umilă în fața bunătății divine este înlocuită cu rușinarea propagandistică, „în numele” Lui. Am întîlnit acolo, firește, și oameni – budiști creștini, nepracticanți, atei – care se recunoșteau în ezitarea sănătoasă în fața unei judecăți pripite, care observau, în sensul englezesc al termenului, cultivau, în sensul voltairian, propria grădină a decenței, chiar și în fața unor dureri personale sau tragedii care pe mulți i-ar fi lăsat neoameni. Care înțelegeau că a nu-ți pierde fața, identitatea, să te aperi de intruziunea violentă a nedreptății, să preîntîmpini rușinea înseamnă o lungă și conștientă exersare a empatiei, a punerii în locul celuilalt, a lua chipul său, fie și pentru o scurtă perioadă de pauză și reflecție, dar a-l lua abia-atins – greu înțelegem o mare durere dacă nu trecem prin ea –, oglindit în reflecție. Nu căutarea chipului, luarea lui la bani mărunți, ci întîmpinarea lui cu blîndețe și toleranță. Cum spune regele psalmist, „să fie rușinați și înfruntați cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi și să se rușineze ei, ce gîndesc rău de mine” (Psalmul 34-4).

Pe acești oameni îi reprezintă doamna Yang. La finalul cursului de scriere creativă, doamna Yang îi lasă profesoarei sale pe birou un buchet de flori și un poem foarte frumos și emoționant, pe care profesoara îl găsește și-l citește cînd ea nu mai era în sală. Nu știm ce i se întîmplă în final doamnei Yang. Dar putem înțelege că a lăsat să iasă la iveală, prin crăpăturile dureroase ale decorum-ului, parfumul unui suflet ne-rușinat, învingător. În coreeană, Shi înseamnă domn/doamnă, dar și poezie.

*

Cîntecul lui Agnes

Cum este acolo?

Cît e de mare singurătatea?

Strălucește la fel de roșie la apusul soarelui?

Păsările cîntă la fel de mult în drum spre pădure?

Poți primi scrisoarea pe care nu am îndrăznit să o trimit?

Pot să trimit...

Mărturisirea pe care nu am îndrăznit să o fac?

Trandafirii se ofiliesc cu trecerea timpului?

Acum este vremea să zic adio

Ca vîntul care încă stăruie,

apoi pleacă

întocmai ca umbrele.

Ca promisiunile care nu s-au îndeplinit niciodată...

Iubirii rămasă secretă pînă la sfîrșit

Ierbii care îmi sărută gleznele obosite,

Și pașilor mici care mă urmăresc

E vreme să le spun adio.

Acum că vine întunericul

Se va aprinde o lumînare din nou?

Mă rog...

să nu plîngă nimeni...

și ca tu să știi

cît de mult te-am iubit.

Așteptarea lungă în mijlocul unei zile toride de vară.

O cărare veche care se aseamănă cu fața tatălui meu.

Pînă și crizantema singuratică își întoarce timid chipul.

Ce mult le-am iubit.

Cum îmi tremura inima auzind cîntecul tău în surdină.

Înainte să trec fluviul mare și negru,

Vă binecuvîntez

Cu ultima suflare a sufletului

Încep să visez...

o dimineață însorită, strălucitoare...

mă trezesc, din nou orbită de lumină...

și te întîlnesc...

sprijinindu-mă.

(traducere din engleză de Bogdan Tănase)

Bogdan Tănase este asistent universitar la Facultatea de Litere a Universității din București.

Foto: Bogdan Tănase, Bienala Busan 2010 - Eu Altul (sus), Gwishin (jos)

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Hunedoara Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (14) jpg
Orașe din România care au renăscut din propria cenușă. Au fost investiți milioane de euro VIDEO
În două zone ale țării, aflate în regiuni istorice diferite, oamenii gospodari și banii folosiți cu cap au transformat orașele în locuri în care progresul este vizibil. Botoșani și Hunedoara au găsit calea dezvoltării.
Masina in apă gasita in localitatea Unirea foto bistriteanul ro jpeg
Doi bărbați dați dispăruți, găsiți morți. Mașina de teren în care se aflau a căzut într-un râu
Doi bărbați care nu mai fuseseră văzuţi de două zile au fost găsiţi, duminică, 25 septembrie, decedaţi, într-o mașină de teren căzut în râul Bistriţa Ardeleană, lângă municipiul Bistriţa.
elvetia italia epa efe h 57155070 jpeg
Nations League: Elveția câștigă pe terenul Spaniei, Portugalia lui Ronaldo învinge la scor în Cehia
Sâmbătă seară a avut loc a treia zi consecutivă cu meciuri din Nations League. După surprizele înregistrate joi și vineri, au urmat noi partide în care favoritele au pierdut chiar pe teren propriu.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?