Disney, crez şi industrie
Anul acesta, am descoperit dintr-o întîmplare, se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Walt Disney (1901-1966). Or, Walt Disney este cu siguranță, pentru mine, una, un mentor. Recunosc, cu emoție și rușine în același timp, că „modelul Disney“ a fost cel în care am crezut și după care m-am ghidat timp îndelungat.
Asemenea multor copii din generația mea, am crescut cu desenele animate Disney. Le vedeam la televizor, la Gala desenului animat (a regretatei Viorica Bucur) și nu numai. Personajele cu care am crescut erau Mickey, Donald, Chip și Dale, Goofy, Cei trei purceluși și Lupul cel rău, taurul Ferdinand. Era o lume în care, desigur, existau personaje rele sau proaste, care o dădeau mereu în bară și erau sancționate, în cele din urmă: dar nu într-un mod radical, ci într-unul comic, (aproape) nimic nefiind ireversibil.
Dar și, mai ales, cu lungmetrajele Disney, care, pe vremea mea, se puteau vedea la cinematograful Doina, unul dedicat doar copiilor. În general, acolo am văzut, alături de entuziaștii mei părinți, Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici (Snow White and the Seven Dwarfs, 1937), Pinocchio (1940), Bambi (1942), Cenușăreasa (Cinderella, 1950), Doamna și vagabondul (Lady and the Tramp, 1955), Frumoasa din pădurea adormită (Sleeping Beauty, 1959), 101 dalmațieni (101 Dalmatians, 1961), Mary Poppins (1964), Cartea junglei (The Jungle Book, 1967), Pisicile aristocrate (Aristocats, 1970).
Filmele de mai sus nu mi-au marcat doar copilăria, ci și modul de a mă raporta la lume și de a înțelege existența. Simplificînd, credeam că totul se termină cu happy-end (sau nu se termină deloc), că mai toate fetele sînt prințese și, dacă sînt bune și frumoase, vor veni prinți să le salveze, că există peste tot diverse animale mari și mici gata să-ți sară-n ajutor și să te scoată din necaz, că răul e mereu pedepsit și că lucrurile se rezolvă cu un cîntec vesel sau romantic.
Desigur, înaintînd în vîrstă, am văzut că realitatea nu e chiar așa. Dar, aș zice chiar și acum, la maturitate, că uneori există și va exista mereu un mic miraculos ludic care ne poate face măcar o parte a vieții mai frumoasă.
Fenomenul Disney, evident, nu se reduce la filmele și desenele animate ale copilăriei mele. De atunci, lucrurile au evoluat simțitor, produsele Disney de toate felurile devenind o adevărată industrie, de la programe de televiziune la parcuri de distracții și nenumărate jucării, haine, dulciuri și mai știu eu ce. Dosarul de față își propune și să-l aniverseze pe Walt, dar și să întrevadă măcar puțin din ce se află în spatele fabuloasei industrii, cît e aceasta de kitsch, de etică, de politică, de educativă, cum de a rezistat atît și spre ce evoluează.
Ilustraţie de Ion BARBU