Din Nenciuleşti, Teleorman spre Spania, Europa

Primarul Simion Manda, bonom, îmi prezintă "datele problemei" în proaspăt zugrăvita în roşu clădire a Consiliului local: "Comuna noastră este nou-înfiinţată, la 1 august 2003. Avem 2890 de locuitori, 786 de gospodării, 3600 de ha teren arabil... Ca infrastructură, sîntem într-o situaţie avansată, pot să spun: avem proiecte făcute pentru apă, gaze, canalizare, drumuri, pentru podul care să facă legătura între comuna noastră şi terenurile de peste rîul Vedea. S-a făcut iluminatul public. Avem şcoală frumoasă, renovată; la fel şi biserica ortodoxă. Precum şi o biserică baptistă, două adventiste - toate au fost ajutate de Primărie. Nu ducem lipsă nici de dispensar, nici de medici, bine-pregătiţi. Nici măcar de discotecă. Oamenii sînt harnici, muncitori, fără probleme deosebite. Majoritatea lor se ocupă cu agricultura. Avem pămînturi bune, dar cam la distanţă: sînt 25 de km pînă la ele. Se cultivă grîu, porumb, floarea soarelui... De anul trecut s-a făcut o asociaţie. Muncile agricole şi impozitele îi cam doboară pe oameni: mai ales pe extravilan, acestea s-au mărit, se plătesc 300.000 lei pe hectar... Pensiile sînt mici, populaţia cam îmbătrînită. Înainte, se lucra în Alexandria - la Rulmentul, la Filatura de bumbac, la Fabrica de pîine. Oraşul era dezvoltat. După ’90, nu s-au prea mai găsit locuri de muncă, tineretul a început să plece în Spania. Migraţiile cele mai masive au început în 2000: au plecat întîi cîte unul, soţ sau soţie, bărbaţii în construcţii, iar femeile interne, menajere, sau la spaţii verzi... Tineretul comunei noastre şi-a ajutat foarte mult părinţii, le-au trimis bani, ei s-au apucat de construit. Majoritatea şi-au luat copiii cu ei. Eu cred că vor să se întoarcă, că altfel nu-şi făceau case. Dar pînă acum nu am auzit pe nimeni care să deschidă o afacere la noi în Nenciuleşti. Am şi eu o fată în Spania, stabilită acolo, măritată, cu copil..." Petrică Pomană, tată şi migrant Domnul Pomană e tată de migranţi şi lucrător, temporar, în Spania, el însuşi. Are un temperament fericit, ne primeşte cu zîmbetul pe buze, pare şi recunoscător pentru toate: "Fiul meu a fost printre primii care au plecat: chiar din ’90, de la început, a fost patru ani în America. Nici nu am ştiut că pleacă, a trecut fraudulos frontiera, şi nu m-a anunţat pînă nu a ajuns acolo. Maică-sa se dădea de ceasul morţii, şi eu m-am îmbolnăvit. Nu din cauza lui: am avut Hodgkin, a doua boală după leucemie. Sînt operat, am splina dată afară. Maică-sa l-a sunat, vino, tata-i rău. Şi a făcut el ce-a făcut, la 12 noaptea era aicea. A zis că nu mai pleacă, s-a căsătorit cu o fată din Mavrodin. Le-am făcut nunta, Dumnezeu m-a ajutat, cîte-un pic, cîte-un pic, m-am refăcut şi eu, cu sucuri de zarzavat... Şi după aceea, ce i-a căşunat lui, să plece în Spania... Acu’ şase ani. Eu mi-am revenit, bine de tot, între timp, deşi doctorii îmi garantau viaţa 50%. Cînd veneam de la Fundeni, s-a găsit cu naşul lui, un băiat care tot ducea oameni în Spania, cu maşina. El ştia să facă zugrăveli, să pună faianţa... Acolo şi-a deschis o firmă. Are 12 băieţi care lucrează cu el. S-au tot dus la el maică-mea, alde cuscră-mea... eu am rămas ultimul. I-am zis: dacă merg, nu mai vin înapoi de acolo. De ce? a zis el. Păi, zic, mă bagi şi pe mine la muncă... Aici, în Alexandria, lucrasem la un şantier de construcţii. Acu trei ani, ce zice? ŤTăticule, hai şi matale...» Am stat trei luni, a venit şi nevastă-mea... Eu duceam oamenii cu maşina, mă duceam în depozit, luam materiale... Băiatul stă lîngă Madrid, în Parla. Mi s-a părut extraordinar de frumos. Au tot ce le doreşte sufletul. Cînd făcea cîte o reformă într-o vilă, scoteau tot şi dădeau la gunoi. Oamenii nu sînt răi, sînt respectuoşi, dar nu poţi vorbi cu ei, din cauza limbii... Băiatul cîştigă în jurul a 2000 jumătate, 3000 de euro pe lună, chiar şi 5000. Lucrează în acord. Ne-a trimis mereu bani aicea, acolo şi-a luat maşină bună... Cu banii de la el, am schimbat toată tabla la casă, am luat sobe de teracotă, am zugrăvit din nou. Avem tot ce trebuie şi pentru baie, şi vrem să le punem. Mi-am adus tot soiul de unelte pentru curte de acolo, cum ar fi o săpătoare Honda... Puşca pe care o vedeţi, cu aer comprimat, e pentru nepot, mai trage după păsărele. Dacă ar veni aicea, şi-ar deschide imediat firmă de construcţii. Şi eu, dacă eram mai tînăr, nu rămîneam de tot, căci sînt lipit de locul ăsta, dar mai stăteam... Nu cred că mai mult de 30 la sută din cei plecaţi rămîn acolo. Majoritatea celor cu care lucram ziceau că strîng bani şi vin în ţară. Şi băiatul se gîndeşte să deschidă firmă în Bucureşti. Deşi şi acolo are apartamentul lui, a dat 273.000 de euro pe el, are două dubiţe pentru materiale, un Rover... E un frigider, acolo la el în apartament, cît geamul ăsta al meu: cu televizor inclus, şi cu îngheţată şi sucuri. E viaţa extraordinară acolo. E bine şi la noi, dar aicea a fost greu: nu s-a plecat de jos, au început să distrugă totul, prima dată, cînd a căzut comunismul. Acum trebuie s-o iei de la zero". O fată curajoasă Doamna şi domnul Măgureanu au casa în construcţie. Şi fata în Spania. Floarea Măgureanu: "Am fata, Felicia, plecată, din ’93. Are 32 de ani. A fost măritată aicea, dar n-a mers. Mi-a lăsat mie băiatul şi s-a dus să lucreze la cineva, în Spania, la Parla. Acolo nu s-a înţeles, şi pînă la urmă şi-a găsit singură un alt serviciu, la Madrid. Persoana la care lucrează i-a dat şi un apartament. Acum are de muncă la 16 case: face cam trei case pe zi, lucrează inclusiv duminicile, nu are are nici o zi liberă. Munceşte din greu, că e singurică, nu are un soţ care să o ajute. Nu şi-a găsit încă pe cineva, căci nici ea nu mai vrea pe oricine: e o fată căreia îi place să aibă tot strictul necesar. Acum a dat un interviu ca să lucreze şi într-un magazin, la casă, de dimineaţă. Mi-a trimis bani, mereu: 5000 de euro am folosit numai la geamuri. Fata îşi doreşte să se întoarcă în ţară şi să-şi deschidă o afacere. Ea şi familia ei au stat în Bucureşti şi aveau firma lor, şi magazin. Apoi, dacă acolo nu prea mergea, a venit în Alexandria, unde şi-a luat nişte vaci. El era bolnav, dar şi cam puturos. Ce vedeţi aicea, casa asta, am făcut-o cu mîna noastră. Soţul a ridicat-o. Ne-am cumpărat betonieră, drujbă, tot ce ne-a trebuit, ca să nu mai dăm bani". Biserica şi şcoala Următorii pe lista mea sînt intelectualii locali; cred că ei pot avea o imagine de ansamblu asupra comunităţii (cazul părintelui), dar sînt la curent şi cu efectele migraţiei asupra copiilor rămaşi în sat: Cristea Marin, preot ortodox: "De peste 25 de ani sînt aici. Comunitatea e puţin dispersată: sîntem cinci culte - ortodocşi, cam 60%; adventişti; baptişti; reformişti; penticostali; martorii lui Iehova. Oamenii păstrează, în general, ritualurile religioase, dar fără extreme: vin la liturghie, şi nu prea... Dar avem cel puţin 11 intelectuali în biserică: chiar directorul şcolii citeşte Cazania. Acum, în Postul Paştelui, însă, biserica mi-a fost plină. ŤSpaniolii», de la noi, cred că, în timp, se vor întoarce. Măcar că-şi au aici părinţii, dacă nu pentru alt motiv. Deşi sînt unii, printre ortodocşi în special, care deja îşi ridică separat case, au cumpărat alte locuri". La şcoală stau de vorbă cu cîţiva copii ai celor plecaţi: Ancuţa Floricica, clasa a VIII-a: "Părinţii mei sînt despărţiţi de cînd eram eu mică, şi în momentul de faţă sînt plecaţi amîndoi. Pînă acum am fost cu tati, dar, plecînd şi el, stau la bunicii din partea mamei. Mama face patru ani de cînd a plecat, în octombrie. Acolo lucrează la un azil de bătrîni pentru stat, face de mîncare. Tata nu ştiu ce face, deşi vorbesc cu el la fiecare sfîrşit de săptămînă. Mi-a fost foarte greu fără mama, am crescut cu mamă de-a doua, de cînd aveam opt luni. Mama nu m-a putut ţine, pentru că băuse sodă, era bolnavă, a fost operată. Cu mama de-a doua nu m-am înţeles. Acum e bine la bunici. De vorbit, vorbesc cu amîndoi. Žn vacanţa asta vin amîndoi. Vreau să dau la Pedagogic, în Alexandria". George Lupu, clasa a V-a: "Ambii părinţi sînt plecaţi, tata de 3 ani şi mama de un an şi jumătate. Şi frăţiorul meu mai mic e cu ei. Tata lucrează în construcţii şi mama are grijă de un copil. Am fost la ei, au apartament. E frumos acolo, mai frumos ca la noi. Mi-a fost mai greu cînd a plecat şi mama. Dar vin acum, peste o lună. Se întorc cam o dată pe an. Cred că o să mă duc şi eu acolo, după ce termin clasa a opta". Florina Elena, clasa aVII-a: "Tata e plecat de doi ani, stau cu mama şi bunica. Nu a venit niciodată acasă pînă acum. S-a dus doar mama la el. Cînd a plecat, am plîns mult. Vine în septembrie. Nu aş vrea să trăiesc acolo, aş vrea ca tata să se întoarcă. Dar el a zis că nu mai vine. Am şi o soră plecată acolo". Directoarea, profesoară de limba română, trage concluziile: Sin Elena , directoare: "Copiii sînt afectaţi: le lipseşte afecţiunea părinţilor. Bunicii au alte preocupări: grija zilei de mîine... Žn general, eu cred că au plecat cei care nu au reuşit să se descurce în ţară. Din foştii mei elevi, au migrat cei care nu aveau o situaţie stabilă aici, lucrau de pe azi pe mîine. Acolo, nu ştiu prin ce mijloace, au reuşit să se realizeze. Acum cîteva zile am avut o discuţie cu un fost elev al meu, care a plecat în primăvară, renunţînd şi la doi ani de facultate, şi s-a întors acum două săptămîni. L-am întrebat cum e acolo; şi mi-a spus: ŤDoamna dirigintă, acolo ori nu eşti prea cinstit, ori eşti obişnuit să faci orice, ca să poţi cîştiga un ban...» Totuşi, sînt destui foşti elevi de-ai mei care s-au realizat: în trei ani să poţi să iei un apartament în Alexandria, să faci o vilă şi să vii cu o maşină, înseamnă ceva. Sînt şi dintre elevii actuali care abia aşteaptă să termine şcoala şi să plece: au acces la foarte multe lucruri pe care aici nu le au - un apartament cu o baie, cu o piscină. Copiii cu părinţii plecaţi de mult au un cheag, le place foarte mult acolo. Dar, în general, nu ar vrea să plece. Aici sînt şi mai liberi, nesupravegheaţi, şi foarte bine situaţi material. Dar din aceste cauze avem copii scăpaţi din mînă, care o zi vin la şcoală, două nu, bunicii nu mai au nici o autoritate asupra lor..." Plec din Nenciuleşti tot fără concluzii certe, dar încărcată de daruri, semne ale binecunoscutei ospitalităţi neaoşe, cu sau fără influenţe spaniole: ouă, vin şi un ştergar.