Dezalcătuirea

Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Dezalcătuirea jpeg

„Unii au murit şi nu mai sînt.
Alţii nu au murit şi nu mai sînt.“

Nu mai ştiu de cîte ori m-am despărţit în ultimul deceniu. Am pierdut şirul. E ca un soi de portofoliu, un antrenament imbatabil pentru neataşare. M-am despărţit de iubiţi, de prieteni şi prietene, de oameni care au murit, de case în care am stat, de instituţii în care am lucrat, de proiecte pe care le-am creat eu şi le-au continuat alţii, de obiecte pe care le-am pierdut sau le-am stricat. Nu cu foarte mult timp în urmă, un prieten priceput mă învăţa că, bineînţeles, cu cît te desparţi mai mult şi mai des, cu atît suferi mai puţin. L-am admirat pentru înţelepciunea lui, dar nu l-am crezut pînă la capăt. Odată, într-unul din jurnalele mele de demult, scriam cam aşa, fericită că m-am dat jos, fără nici un regret, în ultimul moment înainte de plecare, dintr-un tren care mergea spre Moldova, în ajunul Paştilor, şi din care oamenii se revărsau pe geamuri, atît de aglomerat era: „Există însă «trenuri» din care nu te poţi da cu adevărat jos, fără să porţi în suflet o durere mai mare decît ţi-ai putea imagina. Şi el a fost un asemenea tren din care am visat mereu să cobor fără să simt nici cea mai mică durere.“ Cred că cel mai mare obiectiv şi al celor care se despart des, şi al celor care amînă să se despartă e cum să păcălească durerea, cum să iasă sau să nu intre niciodată în zona de maximă fragilitate, atunci cînd pot plînge în hohote pe bancheta taxiului în care se urcă, într-o complicitate bizară cu taximetristul care nu întreabă nimic. Şi asta nu o dată şi nu într-un singur taxi. Zona asta de fragilitate trebuie mereu evitată sau fentată cumva. Şi totuşi, deşi n-am făcut excepţie de la regula asta, am descoperit că, dintre toate buzduganele care te ating cu viteză după diversele despărţiri, nu cel al durerii e cel mai periculos, ci cel al urii celuilalt, care nu oboseşte cu trecerea timpului.

* * *

DESPĂRŢÍRE s. 1. desprindere, detaşare, izolare, separare, separaţie. (~ lui de grup.) 2. v. divorţ. 3. separare, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuşi.) 4. izolare, separare, separaţie, (rar) segregare, segregaţie. (~ femeilor de bărbaţi.) 5. descompunere, desfacere, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. v. compartiment. 7. v. împărţire. 

Sînt multe sinonime în DEX pentru despărţire. Dintre toate, cel mai mult îmi place „dezalcătuire“. Am înţeles pentru prima dată, abia la ieşirea dintr-o relaţie foarte lungă, că a fi împreună cu cineva înseamnă nu numai un ataşament emoţional, ci şi o transformare lentă a chimiei organismului. Am înţeles că modelul după care se rearanjaseră celulele mele timp de atîţia ani urma să devină treptat invalid şi că tulburarea acestui model era sinonimă cu un cataclism inevitabil, la o scară foarte intimă a fiinţei mele. Mi-am imaginat că un aparat medical performant ar putea surprinde tot acest proces în nişte fotografii, un fel de caleidoscop fin prin care s-ar putea vedea cum pietricelele fine, colorate, celule aparent inconştiente, se aranjează diferit before and after. Dacă ani de zile dormi în pat alături de cineva, corpul tău se obişnuieşte să aibă o limită protectoare la stînga sau la dreapta lui. În momentul în care acea limită dispare şi aerul se răceşte în jurul tău, corpul trebuie reobişnuit să trăiască doar între propriile lui limite, să extragă din memoria lui, pentru totdeauna sau pentru o vreme, obişnuinţa de a regăsi o prezenţă intimă în proximitatea marginilor lui. Despărţirea vine să dezalcătuiască tot ce a fost alcătuit înainte în prezenţa unui alt corp, să desfacă un LEGO, cu preţul unor preschimbări interioare, unele violente, altele abia sesizabile.

* * *

Există doi oameni în viaţa mea de care mi-am dorit să nu mă despart niciodată. Mama – bunica mea maternă –, şi Tudor, băiatul meu. Cum şi unul, şi altul sînt de departe mult mai înţelepţi decît mine, mi-au dat, fiecare la timpul lui, lecţii de despărţire, nu lipsite de o anumită cruzime. Adolescenţa e întotdeauna crudă. Cît despre Mama, ea m-a obişnuit foarte devreme cu spectrul separării. Astăzi, ea nu mai e de mult timp cu mine, de altfel, Mama şi Tudor nu s-au cunoscut niciodată, ba mai mult, cînd ea a murit, eu eram însărcinată. Îmi amintesc mereu o amiază cam călduroasă de iulie, din anii ’70, undeva pe malul Jijiei, în nordul Moldovei. În tot satul se luase masa de prînz şi se lăsase liniştea, aproape deplină, ca şi cum ar fi venit deja noaptea. La ora aia, fiecare se ascundea pe unde putea, căuta umbra deasă, trăgea un pui de somn de cel puţin un sfert de oră, în răcoarea caselor de chirpici sau a duzilor plini de omizi. Omizi erau, de altfel, peste tot, se tîrîiau mai lent ca oricînd, pe zidurile albe, fără tragere de inimă şi fără destinaţie. Tata – bunicul meu – era pe prispă. Calm, desfăcînd o grămadă mare de porumb aşezată în faţa lui. Era aproape absent. Şi deodată, în toată liniştea aia, am realizat că nu e Mama prin preajmă. Am început s-o caut, fără să o găsesc, l-am întrebat pe el, dar nu ştia nimic şi eu nu înţelegeam cum poate fi atît de liniştit, cînd în mine creştea cu viteză sentimentul unei nenorociri iminente. Am plecat pînă în capătul celălalt al satului, la mătuşa mea, să o caut. Am fost întîmpinată cu zîmbete ironice, nimeni nu înţelegea graba şi disperarea mea. Am fost la cea mai bună prietenă a ei, pe o uliţă lăturalnică – nu era nicăieri, parcă o înghiţise pămîntul, parcă nici n-ar fi existat vreodată şi toţi ceilalţi ar fi uitat-o deja. Numai în mintea mea, ea continua să existe şi de aceea pentru mine dispariţia ei era o certitudine. Mama avea o plăcere ascunsă, un fel de sadism straniu, pentru un om atît de blînd ca ea, un sadism pentru care nici azi nu mă pot supăra: se întindea deodată pe pat, închidea ochii şi rămînea aşa minute în şir, eram de fiecare dată convinsă că gata, s-a terminat, că asta e moartea şi că în următoarele clipe va dispărea din faţa ochilor mei, evaporîndu-se ireversibil. Se ridica doar atunci cînd simţea că nu mai rezist. Eram convinsă că tot acest proces se întîmplase deja şi că de-asta n-o mai găseam. S-a întors într-un tîrziu – fusese la o rudă pe care n-o cunoşteam eu, dar nu mai conta. Eram deja epuizată de lupta pe care o dădusem ca să mă obişnuiesc cu ideea despărţirii de ea, obosită de convulsiile separării definitive de cea mai dragă fiinţă de pe faţa pămîntului. De atunci, am păstrat o aversiune faţă de amiezile excesiv de însorite şi frumoase, am rămas cu impresia că ele chiar te pot despărţi de oamenii pe care-i iubeşti cel mai tare.

Deşi Mama nu mai e aici şi Tudor îşi trăieşte adolescenţa, ştiu acum că există şi alcătuiri pe care nimic nu le mai „dezalcătuieşte“ şi oameni de care nimic nu te desparte vreodată.

Svetlana Cârstean este poetă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.