Dezalcătuirea

Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Dezalcătuirea jpeg

„Unii au murit şi nu mai sînt.
Alţii nu au murit şi nu mai sînt.“

Nu mai ştiu de cîte ori m-am despărţit în ultimul deceniu. Am pierdut şirul. E ca un soi de portofoliu, un antrenament imbatabil pentru neataşare. M-am despărţit de iubiţi, de prieteni şi prietene, de oameni care au murit, de case în care am stat, de instituţii în care am lucrat, de proiecte pe care le-am creat eu şi le-au continuat alţii, de obiecte pe care le-am pierdut sau le-am stricat. Nu cu foarte mult timp în urmă, un prieten priceput mă învăţa că, bineînţeles, cu cît te desparţi mai mult şi mai des, cu atît suferi mai puţin. L-am admirat pentru înţelepciunea lui, dar nu l-am crezut pînă la capăt. Odată, într-unul din jurnalele mele de demult, scriam cam aşa, fericită că m-am dat jos, fără nici un regret, în ultimul moment înainte de plecare, dintr-un tren care mergea spre Moldova, în ajunul Paştilor, şi din care oamenii se revărsau pe geamuri, atît de aglomerat era: „Există însă «trenuri» din care nu te poţi da cu adevărat jos, fără să porţi în suflet o durere mai mare decît ţi-ai putea imagina. Şi el a fost un asemenea tren din care am visat mereu să cobor fără să simt nici cea mai mică durere.“ Cred că cel mai mare obiectiv şi al celor care se despart des, şi al celor care amînă să se despartă e cum să păcălească durerea, cum să iasă sau să nu intre niciodată în zona de maximă fragilitate, atunci cînd pot plînge în hohote pe bancheta taxiului în care se urcă, într-o complicitate bizară cu taximetristul care nu întreabă nimic. Şi asta nu o dată şi nu într-un singur taxi. Zona asta de fragilitate trebuie mereu evitată sau fentată cumva. Şi totuşi, deşi n-am făcut excepţie de la regula asta, am descoperit că, dintre toate buzduganele care te ating cu viteză după diversele despărţiri, nu cel al durerii e cel mai periculos, ci cel al urii celuilalt, care nu oboseşte cu trecerea timpului.

* * *

DESPĂRŢÍRE s. 1. desprindere, detaşare, izolare, separare, separaţie. (~ lui de grup.) 2. v. divorţ. 3. separare, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuşi.) 4. izolare, separare, separaţie, (rar) segregare, segregaţie. (~ femeilor de bărbaţi.) 5. descompunere, desfacere, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. v. compartiment. 7. v. împărţire. 

Sînt multe sinonime în DEX pentru despărţire. Dintre toate, cel mai mult îmi place „dezalcătuire“. Am înţeles pentru prima dată, abia la ieşirea dintr-o relaţie foarte lungă, că a fi împreună cu cineva înseamnă nu numai un ataşament emoţional, ci şi o transformare lentă a chimiei organismului. Am înţeles că modelul după care se rearanjaseră celulele mele timp de atîţia ani urma să devină treptat invalid şi că tulburarea acestui model era sinonimă cu un cataclism inevitabil, la o scară foarte intimă a fiinţei mele. Mi-am imaginat că un aparat medical performant ar putea surprinde tot acest proces în nişte fotografii, un fel de caleidoscop fin prin care s-ar putea vedea cum pietricelele fine, colorate, celule aparent inconştiente, se aranjează diferit before and after. Dacă ani de zile dormi în pat alături de cineva, corpul tău se obişnuieşte să aibă o limită protectoare la stînga sau la dreapta lui. În momentul în care acea limită dispare şi aerul se răceşte în jurul tău, corpul trebuie reobişnuit să trăiască doar între propriile lui limite, să extragă din memoria lui, pentru totdeauna sau pentru o vreme, obişnuinţa de a regăsi o prezenţă intimă în proximitatea marginilor lui. Despărţirea vine să dezalcătuiască tot ce a fost alcătuit înainte în prezenţa unui alt corp, să desfacă un LEGO, cu preţul unor preschimbări interioare, unele violente, altele abia sesizabile.

* * *

Există doi oameni în viaţa mea de care mi-am dorit să nu mă despart niciodată. Mama – bunica mea maternă –, şi Tudor, băiatul meu. Cum şi unul, şi altul sînt de departe mult mai înţelepţi decît mine, mi-au dat, fiecare la timpul lui, lecţii de despărţire, nu lipsite de o anumită cruzime. Adolescenţa e întotdeauna crudă. Cît despre Mama, ea m-a obişnuit foarte devreme cu spectrul separării. Astăzi, ea nu mai e de mult timp cu mine, de altfel, Mama şi Tudor nu s-au cunoscut niciodată, ba mai mult, cînd ea a murit, eu eram însărcinată. Îmi amintesc mereu o amiază cam călduroasă de iulie, din anii ’70, undeva pe malul Jijiei, în nordul Moldovei. În tot satul se luase masa de prînz şi se lăsase liniştea, aproape deplină, ca şi cum ar fi venit deja noaptea. La ora aia, fiecare se ascundea pe unde putea, căuta umbra deasă, trăgea un pui de somn de cel puţin un sfert de oră, în răcoarea caselor de chirpici sau a duzilor plini de omizi. Omizi erau, de altfel, peste tot, se tîrîiau mai lent ca oricînd, pe zidurile albe, fără tragere de inimă şi fără destinaţie. Tata – bunicul meu – era pe prispă. Calm, desfăcînd o grămadă mare de porumb aşezată în faţa lui. Era aproape absent. Şi deodată, în toată liniştea aia, am realizat că nu e Mama prin preajmă. Am început s-o caut, fără să o găsesc, l-am întrebat pe el, dar nu ştia nimic şi eu nu înţelegeam cum poate fi atît de liniştit, cînd în mine creştea cu viteză sentimentul unei nenorociri iminente. Am plecat pînă în capătul celălalt al satului, la mătuşa mea, să o caut. Am fost întîmpinată cu zîmbete ironice, nimeni nu înţelegea graba şi disperarea mea. Am fost la cea mai bună prietenă a ei, pe o uliţă lăturalnică – nu era nicăieri, parcă o înghiţise pămîntul, parcă nici n-ar fi existat vreodată şi toţi ceilalţi ar fi uitat-o deja. Numai în mintea mea, ea continua să existe şi de aceea pentru mine dispariţia ei era o certitudine. Mama avea o plăcere ascunsă, un fel de sadism straniu, pentru un om atît de blînd ca ea, un sadism pentru care nici azi nu mă pot supăra: se întindea deodată pe pat, închidea ochii şi rămînea aşa minute în şir, eram de fiecare dată convinsă că gata, s-a terminat, că asta e moartea şi că în următoarele clipe va dispărea din faţa ochilor mei, evaporîndu-se ireversibil. Se ridica doar atunci cînd simţea că nu mai rezist. Eram convinsă că tot acest proces se întîmplase deja şi că de-asta n-o mai găseam. S-a întors într-un tîrziu – fusese la o rudă pe care n-o cunoşteam eu, dar nu mai conta. Eram deja epuizată de lupta pe care o dădusem ca să mă obişnuiesc cu ideea despărţirii de ea, obosită de convulsiile separării definitive de cea mai dragă fiinţă de pe faţa pămîntului. De atunci, am păstrat o aversiune faţă de amiezile excesiv de însorite şi frumoase, am rămas cu impresia că ele chiar te pot despărţi de oamenii pe care-i iubeşti cel mai tare.

Deşi Mama nu mai e aici şi Tudor îşi trăieşte adolescenţa, ştiu acum că există şi alcătuiri pe care nimic nu le mai „dezalcătuieşte“ şi oameni de care nimic nu te desparte vreodată.

Svetlana Cârstean este poetă.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.
1 horoscop zodia taur jpg jpeg
Două zodii de care trebuie să fugi cât poți. Cine sunt vampirii energetici care își epuizează semenii
Există două zodii de care trebuie să te ferești neapărat pentru că sunt vampiri energetici. Ei sunt oameni care te „storc” de energie și alături de care chiar și cea mai mică discuție poate fi epuizantă.
Fane Croația la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 FOTO Profimedia (2) jpg
Spectacol al frumuseții în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial. Croatele au furat toate privirile FOTO
Croatele au făcut un adevărat spectacol în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial, la fiecare meci pe care naționala lor l-a disputat în faza grupelor, la turneul din acest an.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.