Deus absconditus

Publicat în Dilema Veche nr. 717 din 16-22 noiembrie 2017
Deus absconditus jpeg

Ce-i drept, am publicat un eseu Despre necunoscut (Humanitas, 2007, reeditat de Baroque Books & Arts, 2015), dar asta nu face din mine un expert în materie. Necunoscutul e șansa inteligenței umane, factorul cognitiv apofatic grație căruia apare o dinamică a cunoașterii. Cel mai vast subiect! Singurul care, odată circumscris, ne plonjează în vertijul unui telescopaj nesfîrșit. Căci așa e – oricît ar suna de banal: avansăm în plin necunoscut, lărgindu-i aria intuită cu fiecare pas de cunoaștere pozitivă. Dacă am ști totul, am fi asemenea lui Dumnezeu, adică am pierde sensul existenței umane, făcut din tatonări în zigzag, pe o planetă și într-un context antropic deopotrivă opace și transparente. Știm însă că asemănarea cu Dumnezeu stă în miezul antropologiei biblico-patristice pe care s-a construit viziunea europeană despre umanism, destin, sens, semnificație, logică. A fi incomplet, în postura omului post-adamic, înseamnă a te lupta, precum Iacob cu îngerul, cu forțele imense, tot mai adînci, ale unui univers din textura căruia pricepem atît de puțin: sursă de smerenie și de ambiție, de mîntuire și de rătăcire luciferică.

Creștinii îl exaltă pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, persoana divino-umană în care s-a petrecut intersecția salutară dintre transcendență și imanență, ca nou început al unui parcurs uman restaurat. Învățătura Sa – transcrisă în Evanghelii și repercutată în două milenii de teologie – ni se arată în toată simplitatea ei indepasabilă. Au asimilat-o nenumărate generații. Ea a stilizat, intuitiv, întreaga noastră civilizație, alcătuind Marele Cod căruia Northrop Frye i-a găsit mai de mult numele incitant și misterios. Ne am separat de sursa Vieții, însă există o cale capabilă să repare această stare de fapt. Nu sîntem aruncați într-o lume fără sens, nici nu trudim sub zodia unui accident cosmic fără rost, ci ne aflăm într-un raport filial cu Acela care a voit toate, dîndu-le un înțeles prin dragostea Sa nesfîrșită, reflex al propriei ființe și sigiliu al propriei jertfe expiatoare. Însă cît a dezvăluit Hristos din natura, scopul, mijloacele și voința Creatorului pe care-L mărturisim? Atît cît ne era necesar pentru a ieși din robia păcatului, regăsind libertatea ca Adevăr întrupat. El ne-a transmis febra metafizică a personalismului, din care aveau să răsară – cu tot cu derivele sale patologice, pe contrasens – toate filozofiile și științele prin care ne-am străduit, în ecou, să descifrăm cauza propriei existențe. Cu alte cuvinte, revelația biblică e minimală, selectivă, operativă și cumva parcimonioasă, în directă relație cu limitele intelectului nostru și cu ce se petrece în țesătura biologică a lui homo sapiens. S-a deschis astfel sempiternul nostru pariu cu necunoscutul. Cu ce nu ni s-a dezvăluit, care copleșește incalculabil vagul conținut al descoperirii de pînă acum. Era însă oarecum inevitabil să asistăm (prin conștiința retrospectivă a simțului istoric) la nebunia creativă declanșată prin simplul fapt că sîntem meniți asemănării cu Dumnezeu. Decalogul, Fericirile, Predica de pe munte, parabolele și – la urmă – totalitatea sursei biblice reprezintă doar metoda pozitivă pentru a ieși de sub robia păcatului. Tema asemănării a inspirat tot restul: autoidolatrizarea omului, sforțarea logico-matematică pentru întemeierea unei mathesis universalis, utopiile terestre, ideologiile și contestațiile la adresa Ființei Supreme (de la Lucrețiu, la Nietzsche și Cioran, pentru a nu cita mai nimic). Toate revoltele, nihilismele și revoluțiile (ca liant plastic al modernității) ne-au exasperat suficient pentru a continua lupta nocturnă cu tot ce nu cunoaștem despre noi și lume, de la structura și funcționarea creierului pînă la cartografierea astrofizică a universului cunoscut (atît de precar). Fiecare generație a sîngerat și a depășit un prag, cu prețuri mari și rezultate mereu mai spectaculoase: sîntem abia la începutul începutului și aproape, pesemne, de un sfîrșit care poate fi conceput nu doar ca apocalipsă (etimologic vorbind), ci și ca dezvoltare încă neimaginabilă a conștiinței panumane. Nu doar religia noastră – pe care, cel puțin în dinamica Occidentului o negăm –, ci și alte forme de religie organizată și de spiritualitate (pentru noi exotică) au postulat un Deus absconditus. La El s-a referit Sf. Pavel în dialogul său din Areopag cu filozofii și magistrații atenieni (Faptele Apostolilor, 17). Dumnezeul necunoscut a fost prima punte dintre monoteismul iudaic, transfigurat prin învățătura christică, și lumea greco-romană. Momentul explicit (al lui verbum caro factum est) a fuzionat astfel cu agnosticismul dialectic al spiritului socratic. Stăm, fragili și grandioși, neînsemnați și pătrunzători, în fața unui altar nenumit la care, din frică și cutremur, nu ne gîndim decît sporadic. Dincolo de zgura anecdotică a evenimentelor, de morfologia culturilor și de semnificația simbolurilor cu care lucrăm, necunoscutul pîndește indiferent și iubitor, dinlăuntrul propriei sale cunoașteri. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cele 9 alimente pe care persoanele de peste 40 de ani ar trebui să le mănânce pentru a evita Sindromul Metabolic
Sindromul metabolic este un grup de afecțiuni care apar împreună, crescând riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral și diabet de tip 2. Iată care sunt cele 9 alimente pe care persoanele de peste 40 de ani ar trebui să le mănânce pentru a evita această boală.
image
Trei marmote filmate cum stau cu burta la soare și se joacă în iarbă VIDEO
Trei marmote au fost filmate în timp ce stau cu burta la soare și se joacă în iarbă, la Ocolul Silvic Vidraru din cadrul Romsilva.
image
Înghețata cu aromă de țuică de prune sau colivă: „La parastase, punem pahare individuale cu înghețată de colivă. Sunt și mulți curioși”
Ați încercat vreodată înghețata de colivă, de țuică de prune, bere neagră, ghimbir sau muștar? Toate acestea sunt creația unui producător de înghețată din București.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.