Detoxifierea şi păcatul originar

Publicat în Dilema Veche nr. 621 din 14-20 ianuarie 2016
Bacalaureatul părinţilor jpeg

O reclamă îmi sare pe ecran: Fericire prin detoxifiere! Parcă ar fi beatitudinea despre care vorbea Sfîntul Augustin… – îmi trece mie, livresc, prin minte. N-am timp însă nici să zîmbesc la această analogie că o doamnă cu un morcov în mînă mă apostrofează, bănuitor, din altă reclamă: Astăzi ţi-ai făcut cura de detoxifiere? Mă simt vinovat şi închid calculatorul. Dar vinovat am început să mă simt şi pe la tot felul de mese cînd eu (încă) mai mănînc cu poftă şi comentez dacă mîncarea e bună, în timp ce toţi ceilalţi se îngrijorează dacă face bine. Bine pentru corpul lor. Oare ce văd toţi oamenii ăştia la corpul lor de sînt aşa de îngrijoraţi în ultima vreme?

Îmi aduc aminte de cuvintele vizionarului Baudrillard, scrise acum aproape o jumătate de veac: „Timp de secole, a existat o străduinţă de a convinge oamenii că nu aveau (un corp, n.n.); astăzi există obstinarea sistematică de a-i convinge de corpul lor. O propagandă necontenită ne aminteşte (…) că nu avem decît un corp şi că trebuie să-l salvăm. (…) …totul probează astăzi că acest corp a devenit obiect de mîntuire. Acesta s-a substituit literalmente sufletului în această funcţie morală şi ideologică.“ Într-adevăr, corpul a devenit un cult, în cel mai religios sens cu putinţă.

Încă din zorii modernităţii, omul a refuzat să se mai considere o creaţie (a lui Dumnezeu), pentru a se impune ca un proiect (al său). Odată cu postmodernitatea, corpul a devenit la rîndul său un proiect. Corpul este „un proiect pentru care trebuie depus efort şi care trebuie realizat ca parte a identităţii individului“ – constată Chris Shilling.

„Recunoaşterea statutului de proiect al corpului înseamnă, pentru multe persoane, acceptarea faptului că aparenţa, mărimea, forma şi chiar şi conţinutul său sînt în mod potenţial deschise reconstrucţiei în concordanţă cu designul proprietarului său.“ Nici corpul nu mai este un dat – dacă nu de la Dumnezeu, măcar de la natură –, ci o construcţie: body-building. Ne construim deci corpul încă înainte de naştere, prin diverse controale genetice, după care îl modelăm, îl înmuşchiulăm şi îl înfrumuseţăm, îl siliconăm, îl subţiem, îl lungim, îl rotunjim şi, bineînţeles, îl slăbim.

Toate aceste griji, îngrijiri şi îngrijorări nu ţin însă doar de imagine, de aparenţa noastră, pe care ne-o dorim cît mai atrăgătoare şi care nu se mai mulţumeşte doar cu îmbrăcămintea şi machiajul, ci au devenit parte din însăşi esenţa individului. „Un om nou s-a născut…, o fiinţă al cărei «eu» a fost cuprins în corp: Egobody“ – constată Robert Redeker. „Această nouă fiinţă, preocupată de prezervarea corpului cu preţul sufletului, este preluată de exerciţii, medicină, securitate socială, stat, estetică, farmacologie sexuală şi morală, gimnastici, reclame…“

Dar lucrurile nu se opresc aici, căci a apărut transferul de organe şi, pentru cei care au bani, corpul poate fi schimbat aproape cu totul. În orice caz, nu peste mult timp, acest lucru va deveni posibil pentru mai toţi. De la corpul-natural am trecut deci la corpul-proiect şi ne îndreptăm spre corpul-transfer.

Care este însă crezul acestui cult, de ce ne uităm cu atîta veneraţie la propriul corp? Sună ca în poveşti: tinereţe fără bătrîneţe. Corpul este sediul acestui nou bun nepreţuit, tinereţea, scop şi rost al vieţii; şi este de datoria noastră să o protejăm şi să o slujim cu orice preţ. Viaţa veşnică de dincolo a fost înlocuită cu tinereţea veşnică de aici.

Aceasta înseamnă însă că moartea, moartea noastră cea de toate vieţile, trebuie să dispară de pe scenă. Şi chiar a dispărut, eufemizată, cosmetizată şi externalizată unor servicii specializate şi discrete. Moartea obişnuită a devenit invizibilă, iar expunerea ei s-a transformat în „pornografie“, după expresia lui Geoffrey Gorer. „Printre persoanele de peste 60 de ani, nu am putut găsi nici una care să nu fi asistat la o înmormîntare. Printre cunoştinţele de sub 30 de ani, nu am întîlnit nici una care să fi avut o experienţă similară“ – constată acesta. Iar străinii care dau nas în nas, la noi, cu un cortegiu funerar cu coşciugul deschis se cutremură şi întorc, speriaţi, privirea.

Acest crez aduce însă a „opiu pentru popor“, căci cultul corpului este o religie de piaţă: ce poate fi mai înălţător din punct de vedere al acesteia decît o armată de corpuri mereu tinere, care să poată depune toată energia lor pentru a munci şi a consuma fericite? Şi invers, ce poate fi mai contraproductiv decît acel memento mori al vremurilor apuse? Există aici o viclenie, căci, după cum ne aduce aminte Robert Bulliet, „ocultarea «morţii adevărate» este complementară ocultării «vieţii adevărate»“. Despărţirea morţii de viaţă este un truc de iluzionism publicitar, care profită de credulitatea muritorilor. Ce mai contează, cînd crezi, nu cercetezi…

Dar cheia întregului cult o oferă Graalul detoxifierii. Gîndiţi-vă puţin: nu ai de ce să predici detoxifierea corpurilor dacă nu crezi neabătut în toxicitatea lor, în natura lor toxică. Iar această natură toxică este păcatul originar al corpurilor noastre menite tinereţii fără bătrîneţe, după cum gestul lui Adam a fost păcatul originar al sufletelor noastre menite mîntuirii trudnice. Similar, corpul poate să păcătuiască din nou şi din nou, în-toxificîndu-se prin poftele sale nestăvilite, drept care trebuie să-şi spele mereu şi mereu păcatele prin apă distilată şi morcovi sau alte nobile penitenţe impuse de bisericile concurente ale nutriţioniştilor, farmaciştilor, culturiştilor şi altor foşti specialişti convertiţi la noua religie de piaţă. Este înălţător, trebuie să recunoaşteţi!

Ce să-i faci, nu te pui cu credinţa omului! Dar nici măcar în creştinism nu-mi plac habotnicii, iar pe fundamentalişti îi detest. În ceea ce îi priveşte pe habotnicii cultului corpului, aceştia pur şi simplu mă scot din sărite. De fapt, mi se par ridicoli pînă în momentul în care, cu o privire de iniţiaţi, vor să mă convertească la dreapta lor credinţă şi să jur călare pe un aparat de fitness şi cu mîna pe morcov că voi muri sănătos, întru gloria corpului de-a pururea detoxifiat. De asemenea, deşi sînt o fire compasivă, îmi este greu să le plîng de milă cînd îi ia cu ameţeală la serviciu sau leşină pe stradă în urma îndeplinirii cu prea mult sîrg a sfintelor lor canoane de mîntuire a corpului. Aşa că, impertinent şi impenitent, mă declar eretic!

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog, Editura Trei, Bucureşti, 2014.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.