Despre vină și iertare

Publicat în Dilema Veche nr. 369 din 10 - 16 martie 2011
Despre vină și iertare jpeg

- dialog Adam MICHNIK - Andrei PLEȘU -

Andrei Pleşu: Aş vrea să revin însă acum la problema iertării. Ai putut să-i scrii din închisoare ministrului de Interne care te arestase, generalul Kiszczak, care îţi propusese să te trimită pe Coasta de Azur ca să te potoleşti. Şi i-ai răspuns foarte politicos că e un porc dacă îţi propune aşa ceva. Apoi, lucrurile s-au schimbat şi generalul Kiszczak a ajuns pe banca acuzaţilor. Cine l-a apărat pe general? Adam Michnik. Ai fost acuzat că ai stat de vorbă – şi încă cum! – cu generalul Jaruzelski. E adevărat că Jaruzelski – mi-am dat seama după ce am citit discuţia ta cu el – era un interlocutor interesant. Am rămas uimit să văd că cita din Tocqueville. (Nu-mi pot imagina o discuţie cu Ceauşescu în care el să citeze din Max Weber...) Asta nu îl scuză. Dar capacitatea ta – cum ţi-a spus odată tatăl tău – de a te pune în pantofii duşmanului, de a nu te socoti niciodată tu cel drept, şi întemeiat, şi legitim este o vocaţie personală? Este un dar al tău? Este o dimensiune creştină a personalităţii tale (fiindcă iertarea este o doctrină axială a creştinătăţii)? Cum e posibilă? Să ştii că şi eu am – deşi lumea nu crede – o natură cumsecade. Dar am păţit lucruri care m-au încurcat. Îţi dau un exemplu şi mă opresc. În 1990 eram ministrul Culturii. A venit la mine o doamnă în vîrstă, respectabilă, distinsă şi mi-a adus un memoriu din partea soţului ei. Mi-a spus că soţul ei e în închisoare, că suferă, e bolnav şi bătrîn, iar copiii ei sînt persecutaţi. Era vorba de Paul Niculescu-Mizil, care apucase să fie, scurt timp, ministru în primul guvern de după căderea lui Ceauşescu, iar apoi fusese arestat. El conta printre nomenclaturiştii mai curaţi la minte decît alţii. După ce a plecat doamna, a venit la mine un celebru regizor de film şi eu i-am spus că am un gust amar după această vizită: simt că facem asemenea „lor“, reacţionăm simetric, ne luăm revanşa; iar mie nu-mi place să văd suferinţă. El mi-a răspuns: „Termină cu sentimentalismele astea! Cînd ei ne-au arestat părinţii şi bunicii, au avut vreun scrupul?“. Nu m-a convins. Însă am citit memoriul care, în esenţă, spunea aşa: sînt nevinovat, sînt arestat pe motive politice; dar nu numai eu sînt nevinovat, tot Comitetul Central e nevinovat; dar nu numai Comitetul Central e nevinovat, ci comunismul e nevinovat. Cu acest document în mînă, m-am încurcat. Mi-am spus că, pentru a putea ierta, cineva trebuie să-şi ceară iertare, să spună că a greşit, să-şi asume o eroare. Aşa, ce să iert? Trebuia ca el să mă ierte pe mine că era în locul în care era şi că i se făcea o nedreptate. În faţa unei asemenea atitudini, problema iertării intră în colaps. Ajută-mă. 

Adam Michnik: Problema iertării se pune în diferite moduri. Poţi să ierţi o maşină care funcţionează prost? Omul ar trebui să fie iertat nu pentru ceea ce gîndeşte despre Comitetul Central sau despre comunism, ci pentru ceea ce a făcut. Dacă a săvîrşit o infracţiune, nu mai contează ce gîndeşte despre Comitetul Central şi despre comunism. Iertarea este întotdeauna un act individual. Zbigniew Herbert a scris, într-o poezie a sa: „Nu-ţi stă în putere să-i ierţi pe cei care au trădat în zori“. Sînt de acord cu el. Poţi să ierţi propriile lucruri, nu pe unele străine. Aceasta ar fi o condiţie fundamentală. Atunci cînd regizorul Krzysztof Zanussi, care îmi este un bun prieten, m-a criticat în presă întrebînd „De ce Adam Michnik iartă în numele meu?“, i-am spus: „Krzysztof, eu iert numai anii mei de închisoare, eu nu-i iert nimănui anii tăi de închisoare, asta o poţi face numai tu; iar faptul că n-ai stat în închisoare nici un minut este problema ta“. Problema e că nimeni nu este atît de principial precum „anticomuniştii de la ora 11“. Dacă este vorba despre exemplul concret pe care l-a dat Andrei, una e să-l ierţi pe dictatorul care ţine oamenii în închisoare şi alta să-l ierţi pe dictatorul care încearcă să scoată Polonia din dictatură fără violenţă. Dacă n-ar fi fost Jaruzelski şi Kiszczak, n-am fi avut „masa rotundă“, am fi avut un Bucureşti – aşa cum l-aţi avut voi – cu Securitate, cu trăgători de elită, cu tot ce a fost. Atunci cînd am mers să particip la masa rotundă, îmi tremurau picioarele de frică. Se întîmpla într-un palat şi trebuia să urcăm la sala de la etaj. Sus, în capul scărilor, aştepta generalul Kiszczak şi dădea mîna cu toată lumea: cu Walesa, cu Geremek, cu Mazowiecki, cu Jacek Kuro´n... Mi s-a făcut frică şi m-am ascuns în toaleta de jos. Mi-a fost teamă că, dacă soţia mea o să vadă la televiziune cum dau mîna cu Kiszczak, o să mă dea afară din casă. După trei minute, am ieşit din toaletă şi m-am uitat: Kiszczak stătea tot acolo şi mă aştepta. Aşa că am hotărît să fiu erou, am urcat scările. El mi-a spus: „Bună ziua, domnule!“. I-am răspuns: „Bună ziua, domnule general!“. Pînă atunci, ne cunoscuserăm numai din corespondenţă – era vorba despre acea scrisoare la care s-a referit Andrei Pleşu. Însă adevărul este că generalul Kiszczak a fost foarte implicat în succesul mesei rotunde. În Spania, după cîţiva ani de transformare, serviciile secrete spaniole au organizat o lovitură de stat, condusă de colonelul Tejero. Pînă astăzi, în Parlamentul spaniol, în tavan se văd găurile de la gloanţele trase atunci, în 1981. În Parlamentul polonez nu există nici o gaură de glonţ în tavan. Generalii Kiszczak şi Jaruzelski au avut grijă ca în Polonia să nu existe nici o revoltă a Securităţii împotriva transformărilor. În Polonia a fost altfel decît în România. În România, Partidul Comunist a obţinut destul de repede o suveranitate faţă de URSS, încă din vremea lui Gheorghiu-Dej. În Polonia, acest lucru a fost imposibil, căci Polonia reprezenta drumul Uniunii Sovietice către Europa. La noi au staţionat permanent trupe sovietice. La un moment dat, comuniştii polonezi s-au gîndit care e marja lor de libertate, ce pot să facă şi ce nu pot să facă – pentru că nu le permite Moscova. Pe scurt, ei nu erau suverani. Pentru mine, 1989 a fost momentul adevărului pentru comunism. M-am întrebat ce vor face comuniştii? Vor pleca la Moscova sau se vor comporta ca nişte patrioţi polonezi? Şi s-au comportat ca nişte patrioţi polonezi. Prin urmare, atunci a fost evident pentru mine că trebuie să terminăm cu această logică a revanşei. Sigur, cineva care a săvîrşit o infracţiune trebuie să suporte consecinţele. Dar trebuie să fie o decizie juridică, nu una politică. Politicienii niciodată nu trebuie să facă dreptate. Atunci cînd politica intră în tribunal, justiţia iese pe uşa din spate. Niciodată n-a fost altfel. Aş mai face o observaţie. Sigur, Polonia este o ţară creştină. Cu toţii sîntem cumva formaţi de cultura şi morala creştină. Întotdeauna am considerat că ideea iertării nu trebuie să îi fie străină unui episcop catolic. E o glumă. Dacă, într-o ţară ca Polonia, am auzit brusc mulţimea care mergea şi striga „Crucifică-l! Crucifică-l!“, m-am gîndit că nu e un creştinism fundamentalist, pentru că în Evangheliile pe care le-am citit se spune că n-o să ierţi de şapte ori, ci de şaptezeci şi şapte de ori. Dar probabil că eu aveam un exemplar de Evanghelie falsificat de masoni şi de troţkişti... Această ar fi prima perspectivă. A doua perspectivă este cea a unui bandit varşovian. Există o onoare a banditului: dacă cineva e căzut la pămînt, nu-l loveşti. Noi, bandiţii – golanii din Varşovia – nu-i lovim pe cei căzuţi – le-am lăsat partea asta comuniştilor. În acest sens, dacă vorbesc despre iertare, fac trimitere la egoism, nu la altruism. Pentru că, dacă eu nu iert şi caut răzbunarea, îmi fac mie însumi o nedreptate, devin un om mai rău şi mai prost. Dar dacă iert – este unul dintre acele rare momente în care mă pot gîndi la mine cu simpatie.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Să ne alăturăm mulțimii!
Ai acasă la tine de toate – televizor, YouTube, platforme de streaming, poți urmări orice, de la filme la spectacole de operă.
index jpeg 12 webp
Ce mai înseamnă azi „publicul tînăr”?
Tinerii de azi sînt mai preocupați de a construi o societate echitabilă, un mediu de apreciere al artelor la adevărata lor valoare.
index jpeg 11 webp
Spectator
A merge la teatru ar trebui să fie un exercițiu de generozitate: nu doar cu aplauzele, la final de spectacol, ci și cu cei de lîngă tine.
index jpeg 10 webp
„Să-și închidă telefoanele, să vină la fix...” Trei întrebări pentru Tudor CHIRILĂ
La teatru, să-și închidă telefoanele. Să nu filmeze în timpul spectacolului, e o practică din ce în ce mai agasantă. Să vină la fix.
index jpeg 9 webp
O întoarcere în timp
Au apărut televiziuni private, care au fost atente la public și așa au depășit în viteză Televiziunea Română.
p 12 jpg
Gînduri răzlețe despre publicul de teatru
E publicul care vrea să uite de greutăți, de rate, de facturi, de eșecuri…
index jpeg 8 webp
Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti
Fix pe 9 martie, virusul a plecat pe șest de la noi din țară, așa, ca și cum nu ar fi fost, și bunicii voștri au rămas cu întrebarea dacă nu cumva totul a fost doar un vis.
MV5BZWU1YWQyZmYtMDNhYS00NDdhLWExZDUtMjc1M2JjOTI0MzAzXkEyXkFqcGdeQXVyMzg3NDY5Mzk@  V1  jpg
Cazul Teambuilding - Ce ne mai scoate din „bulă” și din casă?
Un film românesc lansat în septembrie anul trecut a depășit pragul psihologic de un milion de bilete vîndute în cinematografele românești.
index jpeg 7 webp
(Tele)spectator de cinema de pe canapeaua din provincie
recut. Cîndva prin 2002, mergeam pentru ultima dată la Cinematograful Central din Cîmpina, la comercialul Men in Black II.
index jpeg 6 webp
Publicul-loterie
Educație, cultură, solidaritate, dialog și spectacol par a fi cuvintele-cheie. Poate că abia de aici putem construi.
index jpeg 5 webp
Despre spiritul FILIT și publicul său
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), înființat în 2013 prin efortul a trei scriitori curajoși, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.