Despre libertate și responsabilitate
Luca Niculescu: Cum vi se pare că funcţionează astăzi Europa? Vedem partide populiste mai peste tot, în unele ţări sînt asociate la putere, se vorbeşte mai mult despre securitate decît despre toleranţă şi deschidere. Vi se pare că Europa trece printr-o perioadă bună sau proastă?
Adam Michnik: Este o întrebare fundamentală pentru viitorul Europei. Tot ce aţi spus este adevărat, în Europa există tendinţe populiste. Şi ele sînt foarte periculoase. Dar este un pericol legat de însăşi natura democraţiei. Fenomenul democraţiei constă în faptul că ea îşi tolerează duşmanii şi, în acest sens, cu toţii luptăm zi de zi pentru viitorul democraţiei. De cînd s-a constituit Europa există tendinţe izolaţioniste, populiste, şoviniste, antidemocratice. Şi toată istoria Europei este una a confruntărilor între aceste tendinţe şi ordinea democratică.
Luca Niculescu: În ultimele săptămîni am auzit declaraţii ale liderilor europeni şi avem impresia că există o competiţie între ei pentru a anunţa moartea multiculturalismului: mai întîi Angela Merkel, apoi David Cameron şi Nicolas Sarkozy. Nu vi se pare că există premisele începutului unui discurs şi mai neliniştitor? Murind multiculturalismul, să ne îndreptăm cu toţii către uniculturalism...
Adam Michnik: Ca democrat, sigur că mă pronunţ pentru multiculturalism. Cînd merg la Bruxelles sau la Paris nu mă deranjează că pe stradă sînt oameni de toate naţionalităţile, religiile şi culorile. Văd că pentru acele ţări e o problemă. Dacă un creştin vrea să intre într-o sinagogă trebuie să-şi acopere capul. Dacă un evreu vrea să intre într-o biserică trebuie să-şi descopere capul. Dacă un creştin vrea să intre într-o moschee trebuie să-şi scoată încălţările. Dacă un musulman vrea să intre în biserică, îşi pune încălţări. Logica fundamentaliştilor islamici este următoarea: dacă sînt în minoritate, îţi cer să-mi respecţi drepturile, pentru că aşa sînt principiile tale. Dacă sînt în majoritate, îţi retrag drepturile, pentru că aşa sînt principiile mele. Situaţia în care tendinţele fundamentaliste vor să construiască un stat în stat este mai periculoasă din mai multe motive. O să vă dau un singur exemplu. Dacă în Polonia ar veni mîine un milion sau două de musulmani, la următoarele alegeri am avea la putere cel mai rău partid populist, xenofob, antidemocratic, intolerant.
Luca Niculescu: Aţi scris mult despre comunism şi postcomunism. În România ştiţi că sînt mulţi oameni care regretă acea epocă. Ce regretă ei de fapt? O ideologie? O siguranţă a vieţii pe care nu o mai au acum?
Adam Michnik: Eu cred că lor nu le este dor de comunism, ci de propria tinereţe. Pe timpul comunismului eram tînăr, aveam succes la fete – sigur că mi-e dor de acea vreme.
Luca Niculescu: Deci regretaţi comunismul...
Adam Michnik: Mie mi-e dor de propria tinereţe. Iar tînăr am fost în vremea comunismului.
Luca Niculescu: Dar în perioada aceea aţi stat şase ani în închisoare...
Adam Michnik: Sigur, dar, cu toate acestea, eram plin de energie, aveam sentimentul că am toată viaţa înainte. Dorul de comunism în România sau Polonia e ca dorul de Hitler sau Mussolini în Germania sau Italia. E absurd, e împotriva judecăţii sănătoase, e un masochism. Mi se pare că e o anumită expresie a neadaptării la realitatea nouă, care este dificilă. Numesc această situaţie „sindromul deţinutului“. Atunci cînd eram în închisoare, visam la libertate. Şi vine ziua minunată cînd omul iese în libertate. Totul îi place, cerul fără gratii, păsările, iarba verde, florile, cafenelele, fetele frumoase, e pur şi simplu minunat. La un moment dat însă, omul îşi dă seama că trebuie să mănînce ceva, dar n-are bani. În închisoare le-a avut pe toate. Şi-atunci se gîndeşte: fir-ar să fie, în închisoare le-am avut pe toate! Dar aici intervine memoria selectivă. Omul îşi aminteşte că era hrănit chiar dacă nu făcea nimic, avea unde să doarmă, mergea de trei ori pe săptămînă să facă baie, o dată pe lună venea frizerul, dar nu-şi mai aminteşte că era în închisoare. Tuturor le va fi dor de viaţa fără responsabilităţi, dar nimeni nu va dori să se întoarcă la închisoare. În închisoare, pentru mine era responsabil statul, adică şeful închisorii. În libertate eu sînt responsabil pentru propria persoană. În oameni coexistă două nevoi: nevoia de libertate şi nevoia de siguranţă. Închisoarea este o siguranţă degenerată. Sigur, tinerii nu prea ştiu ce a fost comunismul. De aceea trebuie să le amintim sau să îi facem să conştientizeze acest lucru.
Din emisiunea Fără frontiere difuzată sîmbătă, 19 februarie, la TVR1
Realizator: Luca Niculescu
