Despre implicare în România
Foarte mulţi oameni din România îşi doresc să se implice, dacă ne luăm după numărul impresionant de share-uri pe reţele sociale despre marşuri activiste, oameni care aleargă pentru cauze sau de persoane interesate de diverse cauze, pornind de la cei care au nevoie de ajutorul nostru pînă la situaţii precum cea din Nepal. Însă un număr cu mult mai mare de oameni nu au acces la astfel de informaţii, rămînînd în afara activităţii de voluntariat.
Cum aflăm despre voluntariat
ONG-urile din România care implică voluntari provin din diverse domenii precum: sănătate, mediu, educaţie, servicii sociale, tineret, cultură, şi fiecare dintre ele oferă oportunităţi pentru activităţi punctuale sau de durată în care oameni de toate vîrstele, în special tineri, se pot implica zi de zi.
Să ne imaginăm situaţia în care o persoană vrea să facă voluntariat. Unde va căuta informaţia, cum va filtra această informaţie, ca să se asigure că va avea o experienţă potrivită cu aşteptările şi nevoile ei? Merge pe Internet, află de la un prieten (caz fericit, pentru că are deja confirmarea unei experienţe de dorit), este într-o bază de date şi primeşte constant anunţuri. Fără doar şi poate, este un om activ şi interesat, conectat adesea la Internet. Chiar dacă se comunică mult în rîndul ONG-urilor pe reţelele de socializare, pe e-mail, la radiouri locale, prin spoturi video virale, afişe, totuşi nevoia de comunicare este încă la un nivel ridicat. Pe de o parte, credem că se folosesc aceleaşi cărări deja bătute de către toţi cei care vor să anunţe astfel de oportunităţi, iar pe de alta, voluntarul nostru a devenit mai selectiv, are nevoie de sprijin pentru a face alegerea potrivită şi preferă să aibă mai multe variante din care să poată alege. Sperăm ca platforma care se va lansa în curînd să ajungă la cît mai multă lume, să convingă şi să aibă efecte în timp şi offline; sperăm ca cei care nu sînt în acest mediu să fie contaminaţi de cei care ştiu deja. În afară de varianta online sînt şi servicii oferite de către centre de voluntariat locale sau, mai nou, biblioteci care au fost parte dintr-un amplu proiect al Pro Vobis, numit „Raftul cu iniţiativă“ şi în care au învăţat să managerieze voluntari şi să creeze astfel de oportunităţi.
Cine este voluntar în România
Profilul voluntarului din România ar putea fi următorul: un tînăr cu studii medii sau universitare care doreşte să se implice în activităţi practice care să îi aducă o experienţă semnificativă pentru viitorul său alături de un grup de oameni cu care împărtăşeşte aceleaşi valori. Însă voluntarii în România sînt de toate vîrstele (respectînd, desigur, vîrsta minimă de 15 ani stipulată în noua lege a voluntariatului): vîrstnici activi care se implică din ce în ce mai mult în activităţi educaţionale pentru copii sau sprijin pentru alţi vîrstnici, persoane şomere care vor să rămînă conectate, angajaţi ai companiilor care sînt stimulaţi fie prin programe interne de responsabilitate social-corporatistă, fie sînt antrenaţi direct de către organizaţii care încheie parteneriate cu astfel de companii.
Beneficiile voluntariatului
Voluntariatul este activitatea în care un om alege să se implice fără a avea o recompensă materială, însă, de cele mai multe ori, va avea aşteptări de genul: să fie mulţumit cu ceea ce face, să-i fie recunoscute meritele, să fie integrat într-o echipă. De ce să fii voluntar? Beneficiile sînt variate: pentru a cîştiga experienţă în vederea obţinerii unui loc de muncă, pentru a fi activ, pentru a-ţi face prieteni, pentru a învăţa lucruri noi, pentru a fi util comunităţii, pentru a te distra sau pentru a ajuta, şi multele altele. În România nu sînt facilităţi acordate celor care se implică prin voluntariat, cum ar fi transport local asigurat, doar dacă organizaţia îşi permite, şi din păcate este un caz mai rar.
De toate acestea ar trebui să ţină cont un coordonator de voluntari pe care ni-l putem imagina corespondentul managerului de resurse umane din companii. Se ocupă de birocraţia întocmirii de documente precum contractul de voluntariat, fişa de voluntari şi, în acelaşi timp, cu selecţia celor potriviţi pentru responsabilităţile cerute, cu motivarea acestora, cu pregătirea lor, cu recunoaşterea meritelor. În ţara noastră, statutul unei astfel de persoane – deşi majoritatea organizaţiilor au o astfel de persoană, fie voluntară, fie plătită (un caz mai rar) – nu este reglementat, deşi are un rol important. Sperăm să schimbăm acest lucru în curînd prin crearea unui standard ocupaţional în cadrul unui proiect european implementat de către Pro Vobis prin programul ERASMUS+, numit
care urmăreşte profesionalizarea acestui rol.
Carmen Marcu este director de comunicare al Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat – şi vicepreşedinte al Federaţiei VOLUM.
