Despre Europa într-un moment dificil – interviu cu Judith VIDAL-HALL

Publicat în Dilema Veche nr. 656 din 15-21 septembrie 2016
Despre Europa într un moment dificil – interviu cu Judith VIDAL HALL jpeg

Cum ați caracteriza situația Europei în momentul de față, luînd în considerare valurile de migrații, atacurile teroriste?

Europa se află, probabil, în momentul ei cel mai dificil de la crearea Comunității Economice Europene (CEE), din 1957 încoace (Uniunea Europeană, cum o știm noi astăzi, a luat ființă în 1993, ca urmare a căderii zidului Berlinului). În privința migrației: avem de-a face cu cea mai mare mișcare de populație din Europa de la situația refugiaților din 1945. Conform ONU, 60 de milioane de europeni au devenit refugiați în timpul și imediat după al Doilea Război Mondial. Șase ani mai tîrziu, un milion de oameni încă mai trebuiau să-și găsească un loc unde să se stabilească. Astăzi, mai mult de 65 de milioane au fost dislocați ca urmare a conflictelor violente și a dezastrelor naturale. În 2015, peste 1 milion – refugiați, persoane dislocate și alți migranți – și-au croit drum către UE. Pînă în iunie 2016 în jur de 156.000 de persoane ajunseseră în Europa (conform UNHCR – Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU). Așa cum se poate vedea, e o situație gravă, dar nici UE, nici ONU nu sînt lideri pe niște propuneri concrete care să se ocupe de criză. Între timp, ostilitatea în cele mai multe țări europene e evidentă, după cum a arătat recentul referendum din UK, unde migrația a devenit singura problemă hotărîtoare. Migrația a furnizat, de asemenea, o tribună pentru partidele de dreapta în Germania, Franța, Țările de Jos și cîteva dintre țările est-europene, precum Ungaria.

Atacurile teroriste nu sînt pe aceeași scală. Au fost cîteva atacuri grave în special în Franța, dar cred că nu putem să i reducem pe oameni la o stare de frică, permițînd o supraveghere mai strictă și măsuri de securitate care să ne violeze intimitatea și drepturile cetățenești. Nu putem da voie terorismului să ne controleze viețile.

Cum este Europa influențată de schimbările din Turcia, povestea fără sfîrșit din Siria, Rusia lui Putin?

Nu există decît o singură modalitate prin care să ne ocupăm de guvernul Turciei și de măsurile de intensificare a securității întreprinse ca urmare a loviturii de stat eșuate: trebuie să continuăm să ne angajăm într-un dialog. Turcia nu e o amenințare la securitatea UE și este împotriva intereslor noastre să o socotim așa. Continuăm să avem nevoie de cooperarea Turciei la situația refugiaților; la sfîrșitul lui 2015, Turcia găzduia 2,5 milioane de refugiați, cei mai mulți din Siria – și aceștia continua să vină. În privința Rusiei lui Putin: cu riscul de a mă repeta, calea de urmat este tot dialogul. Cu atît mai mult avem nevoie de așa ceva dacă vrem să rezolvăm problema siriană. Avem, de asemenea, nevoie și de o soluție în ceea ce privește „Războiul rece“ cu Ucraina. Cred că o mare parte din show-ul agresiunii lui Putin este pentru recăpătarea „status“-ului Rusiei după ce aceasta a rămas fără imperiu, la căderea zidului din 1989. Istoria are fitil lung: triumfalismul Occidentului în timpul prăbușirii comunismului era de înțeles, dar nu era și înțelept. Putin are multe de dovedit, atît lui însuși, dar, și mai important, poporului rus: economia nu e grozavă și oamenii suferă; propaganda împotriva Vestului are succes, creează un sentiment de solidaritate. Trocul este dialogul versus sancțiunile occidentale curente – în care războiul din Siria va juca un rol important.

Considerați că UE mai e validă în asemenea circumstanțe? De ce și cum?

Ținînd cont de comentariile mele precedente, UE e mai mult decît validă: e esențială pentru succesul politic al tuturor țărilor sale membre. Nu vom putea să facem față problemelor anterior menționate decît împreună, ca o Europă unită și nu ca una în descompunere. Colaborarea cu SUA și NATO, ca o singură unitate, va juca un rol major în orice rezolvare a problemelor de mai sus. UE are nevoie de reformă: o mai mare transparență, responsabilitate și democrație. Aceasta nu poate fi făcută decît din interior.

Care sînt valorile europene care ne-ar putea „salva“ și care ar putea să dureze?

E dificil să vorbim despre valori comune într-o comunitate atît de diversă ca UE. Dar cred că cele pe care le putem împărtăși cu toții sînt democrația, respectul pentru drepturile omului, așa cum e subliniat în Carta UE, recunoaștere și respect pentru diversitate – între țările Europei de Est și de Vest cu istoriile lor foarte diferite – și o mass-media liberă, critică și independentă, care să articuleze aceste valori.

Care este poziția Marii Britanii în acest tablou? Dar opinia dvs. despre Brexit?

Marea Britanie are aceleași respon­sa­bi­li­tăți în a păstra și a duce mai departe aceste valori ca oricare altă țară din UE. Poate că mai mult chiar, luînd în considerare că ne-am lăudat cu calificările noastre democratice mai mult decît alte țări din Europa. În ce privește Brexit-ul, referendumul a fost devastator pentru mine personal și a reprezentat legea consecințelor neintenționate. David Cameron, premierul nostru din acea perioadă, a promis referendumul privind apartenența Marii Britanii în UE pentru a-i reduce la tăcere pe rebelii anti-UE din Partidul Conservator. Nu se aștepta la un asemenea rezultat. Campaniile de ambele părți – ca Marea Britanie să rămînă sau să iasă din UE – au fost îngrozitoare: unii au dus o campanie bazată pe minciuni și xenofobie împotriva migranților; ceilalți – bazată pe teama că Marea Britanie ar ieși din UE, mai curînd decît pe beneficiile apartenenței. Rezultatele referendumurilor nu sînt obligatorii prin lege în Marea Britanie și se desfășoară o campanie pentru un al doilea vot. Aceasta argumentează că, pentru o asemenea decizie de moment, ar fi trebuit să fie mai mult decît majoritatea subțire cîștigată de cei care doreau ieșirea din UE. Ar fi trebuit să fie stipulat un rezultat mai aproape de 60% – 40%. Nu cred că un asemenea rezultat va ieși, dar sper că negocierile, care vor începe anul următor, ne vor lăsa mai curînd în UE decît în afara ei.

Unde credeți că se situează România și Europa de Est în același tablou?

Aceasta e o întrebare dificilă pentru un outsider. Reacția mea inițială a fost că poziția lor nu e cu nimic diferită față de a oricărui alt stat membru al UE: au aceleași drepturi și îndatoriri ca și restul Europei. Pe de altă parte, e bine să ne amintim observația lui Timothy Snyder de acum cîțiva ani, că sîntem „două Europe“; istoriile noastre recente sînt foarte diferite și problemele cu care se confruntă țările est-europene sînt, în mare parte, consecința anilor de dominație sovietică și a lipsei de orice experiență reală în funcționarea democrației și a societății civile. Țările est-europene au făcut pași mari, dar îmi amintesc de ce mi s-a spus în Ungaria cu ani în urmă: „Am avut un plan Marshall să reconstruim Europa, în special Germania, după al Doilea Război Mondial; ceea ce ne-ar fi trebuit ar fi fost un plan Marshall al minții.“ Nu sînt sigură că Occidentul a făcut tot ce a putut sau ce ar fi putut face ca să ducă asta mai departe.

Unii consideră că una dintre cauzele declinului Europei este laicizarea acesteia. Care este opinia dvs.? Cum vedeți rolul religiei în situația actuală?

Dar alții pot crede exact reversul: că întoarcerea religiei în viețile atîtora din Est, după ani de communism, a avut efectul opus, încurajînd divizarea. Ostilitatea față de musulmani, de pildă. Ceea ce e important e că fiecare are dreptul la libertatea conștiinței și la libertatea cultului religios și că nu e nici o discriminare din cauza religiei – sau a lipsei ei.

Ce rol mai joacă presa în acest context?

În Marea Britanie, în secolul ­XVIII, concepția despre presă ca „a patra putere“ i-a încurajat dezvoltarea și independența. Ideea își are originea în credința că mass-media are responsabilitatea de a informa publicul în mod obiectiv și independent despre chestiunile de stat și guvernare; că o media independentă este esențială pentru funcționarea sănătoasă a democrației. Aceste lucruri sînt la fel de adevărate acum, ca și atunci, și în toate țările. În multe țări din Europa de Est, de pildă, chiar în România, problema actuală este finanțarea independentă. Și probabil că e nevoie de control asupra intervenției autocratice a guvernului. Fără o presă liberă nu poate exista democrație, și nici dezbatere. Am văzut cum mass-media din Marea Britanie a căzut din aceste standarde înalte în anii din urmă; aceasta s-a întîmplat cu precădere în timpul referendumului, cînd un amestec de minciuni și propagandă au dominat o mare parte a presei populare.

a consemnat Iaromira POPOVICI

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.