Despre Europa într-un moment dificil – interviu cu Judith VIDAL-HALL
Cum ați caracteriza situația Europei în momentul de față, luînd în considerare valurile de migrații, atacurile teroriste?
Europa se află, probabil, în momentul ei cel mai dificil de la crearea Comunității Economice Europene (CEE), din 1957 încoace (Uniunea Europeană, cum o știm noi astăzi, a luat ființă în 1993, ca urmare a căderii zidului Berlinului). În privința migrației: avem de-a face cu cea mai mare mișcare de populație din Europa de la situația refugiaților din 1945. Conform ONU, 60 de milioane de europeni au devenit refugiați în timpul și imediat după al Doilea Război Mondial. Șase ani mai tîrziu, un milion de oameni încă mai trebuiau să-și găsească un loc unde să se stabilească. Astăzi, mai mult de 65 de milioane au fost dislocați ca urmare a conflictelor violente și a dezastrelor naturale. În 2015, peste 1 milion – refugiați, persoane dislocate și alți migranți – și-au croit drum către UE. Pînă în iunie 2016 în jur de 156.000 de persoane ajunseseră în Europa (conform UNHCR – Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU). Așa cum se poate vedea, e o situație gravă, dar nici UE, nici ONU nu sînt lideri pe niște propuneri concrete care să se ocupe de criză. Între timp, ostilitatea în cele mai multe țări europene e evidentă, după cum a arătat recentul referendum din UK, unde migrația a devenit singura problemă hotărîtoare. Migrația a furnizat, de asemenea, o tribună pentru partidele de dreapta în Germania, Franța, Țările de Jos și cîteva dintre țările est-europene, precum Ungaria.
Atacurile teroriste nu sînt pe aceeași scală. Au fost cîteva atacuri grave în special în Franța, dar cred că nu putem să i reducem pe oameni la o stare de frică, permițînd o supraveghere mai strictă și măsuri de securitate care să ne violeze intimitatea și drepturile cetățenești. Nu putem da voie terorismului să ne controleze viețile.
Cum este Europa influențată de schimbările din Turcia, povestea fără sfîrșit din Siria, Rusia lui Putin?
Nu există decît o singură modalitate prin care să ne ocupăm de guvernul Turciei și de măsurile de intensificare a securității întreprinse ca urmare a loviturii de stat eșuate: trebuie să continuăm să ne angajăm într-un dialog. Turcia nu e o amenințare la securitatea UE și este împotriva intereslor noastre să o socotim așa. Continuăm să avem nevoie de cooperarea Turciei la situația refugiaților; la sfîrșitul lui 2015, Turcia găzduia 2,5 milioane de refugiați, cei mai mulți din Siria – și aceștia continua să vină. În privința Rusiei lui Putin: cu riscul de a mă repeta, calea de urmat este tot dialogul. Cu atît mai mult avem nevoie de așa ceva dacă vrem să rezolvăm problema siriană. Avem, de asemenea, nevoie și de o soluție în ceea ce privește „Războiul rece“ cu Ucraina. Cred că o mare parte din show-ul agresiunii lui Putin este pentru recăpătarea „status“-ului Rusiei după ce aceasta a rămas fără imperiu, la căderea zidului din 1989. Istoria are fitil lung: triumfalismul Occidentului în timpul prăbușirii comunismului era de înțeles, dar nu era și înțelept. Putin are multe de dovedit, atît lui însuși, dar, și mai important, poporului rus: economia nu e grozavă și oamenii suferă; propaganda împotriva Vestului are succes, creează un sentiment de solidaritate. Trocul este dialogul versus sancțiunile occidentale curente – în care războiul din Siria va juca un rol important.
Considerați că UE mai e validă în asemenea circumstanțe? De ce și cum?
Ținînd cont de comentariile mele precedente, UE e mai mult decît validă: e esențială pentru succesul politic al tuturor țărilor sale membre. Nu vom putea să facem față problemelor anterior menționate decît împreună, ca o Europă unită și nu ca una în descompunere. Colaborarea cu SUA și NATO, ca o singură unitate, va juca un rol major în orice rezolvare a problemelor de mai sus. UE are nevoie de reformă: o mai mare transparență, responsabilitate și democrație. Aceasta nu poate fi făcută decît din interior.
Care sînt valorile europene care ne-ar putea „salva“ și care ar putea să dureze?
E dificil să vorbim despre valori comune într-o comunitate atît de diversă ca UE. Dar cred că cele pe care le putem împărtăși cu toții sînt democrația, respectul pentru drepturile omului, așa cum e subliniat în Carta UE, recunoaștere și respect pentru diversitate – între țările Europei de Est și de Vest cu istoriile lor foarte diferite – și o mass-media liberă, critică și independentă, care să articuleze aceste valori.
Care este poziția Marii Britanii în acest tablou? Dar opinia dvs. despre Brexit?
Marea Britanie are aceleași responsabilități în a păstra și a duce mai departe aceste valori ca oricare altă țară din UE. Poate că mai mult chiar, luînd în considerare că ne-am lăudat cu calificările noastre democratice mai mult decît alte țări din Europa. În ce privește Brexit-ul, referendumul a fost devastator pentru mine personal și a reprezentat legea consecințelor neintenționate. David Cameron, premierul nostru din acea perioadă, a promis referendumul privind apartenența Marii Britanii în UE pentru a-i reduce la tăcere pe rebelii anti-UE din Partidul Conservator. Nu se aștepta la un asemenea rezultat. Campaniile de ambele părți – ca Marea Britanie să rămînă sau să iasă din UE – au fost îngrozitoare: unii au dus o campanie bazată pe minciuni și xenofobie împotriva migranților; ceilalți – bazată pe teama că Marea Britanie ar ieși din UE, mai curînd decît pe beneficiile apartenenței. Rezultatele referendumurilor nu sînt obligatorii prin lege în Marea Britanie și se desfășoară o campanie pentru un al doilea vot. Aceasta argumentează că, pentru o asemenea decizie de moment, ar fi trebuit să fie mai mult decît majoritatea subțire cîștigată de cei care doreau ieșirea din UE. Ar fi trebuit să fie stipulat un rezultat mai aproape de 60% – 40%. Nu cred că un asemenea rezultat va ieși, dar sper că negocierile, care vor începe anul următor, ne vor lăsa mai curînd în UE decît în afara ei.
Unde credeți că se situează România și Europa de Est în același tablou?
Aceasta e o întrebare dificilă pentru un outsider. Reacția mea inițială a fost că poziția lor nu e cu nimic diferită față de a oricărui alt stat membru al UE: au aceleași drepturi și îndatoriri ca și restul Europei. Pe de altă parte, e bine să ne amintim observația lui Timothy Snyder de acum cîțiva ani, că sîntem „două Europe“; istoriile noastre recente sînt foarte diferite și problemele cu care se confruntă țările est-europene sînt, în mare parte, consecința anilor de dominație sovietică și a lipsei de orice experiență reală în funcționarea democrației și a societății civile. Țările est-europene au făcut pași mari, dar îmi amintesc de ce mi s-a spus în Ungaria cu ani în urmă: „Am avut un plan Marshall să reconstruim Europa, în special Germania, după al Doilea Război Mondial; ceea ce ne-ar fi trebuit ar fi fost un plan Marshall al minții.“ Nu sînt sigură că Occidentul a făcut tot ce a putut sau ce ar fi putut face ca să ducă asta mai departe.
Unii consideră că una dintre cauzele declinului Europei este laicizarea acesteia. Care este opinia dvs.? Cum vedeți rolul religiei în situația actuală?
Dar alții pot crede exact reversul: că întoarcerea religiei în viețile atîtora din Est, după ani de communism, a avut efectul opus, încurajînd divizarea. Ostilitatea față de musulmani, de pildă. Ceea ce e important e că fiecare are dreptul la libertatea conștiinței și la libertatea cultului religios și că nu e nici o discriminare din cauza religiei – sau a lipsei ei.
Ce rol mai joacă presa în acest context?
În Marea Britanie, în secolul XVIII, concepția despre presă ca „a patra putere“ i-a încurajat dezvoltarea și independența. Ideea își are originea în credința că mass-media are responsabilitatea de a informa publicul în mod obiectiv și independent despre chestiunile de stat și guvernare; că o media independentă este esențială pentru funcționarea sănătoasă a democrației. Aceste lucruri sînt la fel de adevărate acum, ca și atunci, și în toate țările. În multe țări din Europa de Est, de pildă, chiar în România, problema actuală este finanțarea independentă. Și probabil că e nevoie de control asupra intervenției autocratice a guvernului. Fără o presă liberă nu poate exista democrație, și nici dezbatere. Am văzut cum mass-media din Marea Britanie a căzut din aceste standarde înalte în anii din urmă; aceasta s-a întîmplat cu precădere în timpul referendumului, cînd un amestec de minciuni și propagandă au dominat o mare parte a presei populare.
a consemnat Iaromira POPOVICI
