Despre creditorii de altădată

Mihai MÎRZA
Publicat în Dilema Veche nr. 608 din 8-14 octombrie 2015
Despre creditorii de altădată jpeg

Poate mai mult decît oricînd, spaţiul public a fost inundat, anul acesta, de o dezbatere extrem de vie pe tema datoriilor şi a creditelor. S-a vorbit şi s-a scris mult despre datoria publică a statelor lumii, mai cu seamă despre aceea a Greciei, despre problema datoriilor contractate de români la bănci în anii trecuţi şi despre proiectul legii falimentului personal. Provocaţi de această dezbatere, considerăm că o privire către trecutul mai îndepărtat al istoriei relaţiilor de credit poate fi un exerciţiu intelectual interesant. Aceasta pentru că, la fel ca noi, cei de astăzi, „strămoşii noştri“, nu dacii şi romanii, ci moldovenii, muntenii şi ardelenii, obişnuiau să ia bani cu împrumut, să cîrtească şi să strîmbe din nas atunci cînd venea timpul să-şi plătească datoriile.  

Dintotdeauna, în Ţările Române, negustorii banilor au fost străinii: greci, turci, evrei, armeni ş.a. Aceştia s-au instalat în oraşele moldoveneşti şi munteneşti în valuri succesive, începînd din secolul al XIV-lea. Primii au venit armenii şi s-au aşezat în Moldova, în timp ce grecii şi turcii şi-au făcut simţită prezenţa tot mai mult pe măsură ce Ţările Române s-au integrat în sistemul politico-economic şi cultural al Imperiului Otoman, proces care a început la mijlocul secolului al XVI-lea şi a durat mai bine de un veac şi jumătate. Ajungem, astfel, ca la mijlocul secolului al XVIII-lea să nu existe aşezare mai importantă din Moldova şi Valahia în care să nu fie negustori veniţi din Imperiul Otoman, dar în special greci şi turci. Aceştia acaparează întregul comerţ cu capitala imperială otomană şi practică pe scară largă cămătăria. Uşor-uşor, instituie împrumutul cămătăresc ca formă principală a operaţiunilor de credit. 

Raritatea banilor, dublată de o nevoie crescîndă de monedă în numerar, îl transformă pe cămătar într-un personaj-cheie în societate. Din aceleaşi motive, clienţii lor preferă să-şi achite datoriile în produse locale: miere, cereale, brînză, unt, turme etc., pe care le „arvunesc“ atunci cînd primesc banii. Zapisele de împrumut semnate de beizadea Ioniţă Cantemir conţin frecvent menţiuni că datoria va fi restituită în miere, preţul de vînzare al acesteia fiind cel de la recoltare. Astfel, cămătarul nu se poate ocupa exclusiv cu cămătăria, ci trebuie să se ocupe şi cu negustoria pentru a vinde produsele astfel obţinute şi pentru a-şi procura banii lichizi de care avea nevoie pentru a-şi continua afacerile. Cămătarul din Ţările Române era, aşadar, mai întîi comerciant al produselor locale şi abia după aceea cămătar. Concomitent, acesta comercializa produsele constantinopolitane cerute pe piaţa locală: articole de îmbrăcăminte şi orfevrărie, arme, hîrtie, produse alimentare (zahăr, cafea, citrice) etc. Acelaşi Ioniţă Cantemir solicită negustorilor turci, cu care colabora şi de la care împrumuta bani, să-i aducă de la ţarigrad fel de fel de produse (încălţări femeieşti, şaluri, caftane, işlice, un ceasornic ş.a.), pe care le achită, evident, tot cu miere. 

Indiferent cine erau şi cu ce se ocupau, înaintaşii noştri nu se fereau să dea şi să ia bani cu împrumut, cu sau fără dobîndă, după cum găseau şi după cum le era norocul. Împrumutul se practica pe scară largă, oricine se împrumuta de la oricine fără ca religia, rangul şi statutul social al creditorului să fie considerate bariere de netrecut. Boierii şi clericii nu aveau reţineri să se împrumute de la oamenii de rînd. O boieroaică de rangul întîi, precum Aniţa domniţa, fiica lui Antioh vodă Cantemir, nu se ruşinează să apeleze la dascălul copiilor săi, atunci cînd are nevoie de bani. Soţul acesteia, vistiernicul Toader Palade, apelează adesea la subordonaţii săi din Vistieria domnească, de la care împrumută, după împrejurare, sume mai mici sau mai mari, pentru nevoi zilnice, precum plata datoriilor pe care le făcuse la jocul de cărţi sau pentru a-şi cumpăra tutun, lulele şi alte mărunţişuri. De la unul dintre ei, cămăraşul Ştefan Bosie, acest boier obişnuia să împrumute sume considerabile, pe care i le restituia cu mare întîrziere. Nici feţele bisericeşti nu lipsesc de pe lista creditorilor, după cum nu lipsesc nici de pe aceea a datornicilor şi nu se sfiesc să se împrumute de la evrei şi de la turci. Pentru a-şi recupera banii, creditorii turci recurg adeseori la patriarhul ecumenic, pentru a obţine cărţi de blestem împotriva creştinilor rău-platnici.  

Odată contractate, creditele se restituiau mai greu decît astăzi, şi aceasta din pricina rarităţii banilor şi a termenelor scurte stabilite pentru scadenţă, maximum 12 luni, rareori mai mult, indiferent de cît de mare era suma împrumutată. Dobînda practicată, numită cămătărească sau neguţătorească, era de regulă de 20%, dar se întîmpla să fie mai mică sau mai mare în funcţie de cum reuşeau să se înţeleagă părţile. Uneori dobînzile ajungeau la cote oneroase, mergînd pînă la 120%. Dacă boierii reuşeau să-şi amortizeze creditele de la un an la altul cu mărfurile rezultate de pe imensele moşii pe care le aveau, oamenii de rînd, tîrgoveţii sau locuitorii satelor îşi pierdeau frecvent moşia părintească, bunurile zălogite sau chiar libertatea. Un boier înstărit ca Toader Palade trăieşte în permanenţă pe datorie, întrucît produsele de pe moşii abia amortizau creditele din anul precedent.  

Ca şi astăzi, şi atunci statul avea datorii uriaşe. La înscăunare, domnii Ţărilor Române se împrumutau de pe piaţa financiară stambuliotă cu sume considerabile. Adesea, creditorii ţarigrădeni ai domnilor erau extrem de obraznici şi de îndrăzneţi, încît îşi permiteau să vină la Iaşi sau Bucureşti şi să tulbure liniştea şi petrecerile distinşilor debitori. Nemulţumiţi că Ioan vodă Mavrocordat nu-şi achita datoriile pe care le avea, cîţiva creditori turci au dat buzna la Curte în timp ce domnul „petrecea la nunta unui mare boier“. Tulburarea pe care au provocat-o aceştia a stricat cheful invitaţilor, iar vodă, de ruşine, a părăsit nunta şi Curtea, refugiindu-se la una dintre mănăstirile din jurul Iaşiului. Mai abil, unul dintre predecesorii săi, Mihai vodă Racoviţă, a ştiut în permanenţă să şi-i apropie şi să-i ţină sub control pe negustorii turci aciuaţi în Moldova, ba chiar să-i înşele şi să-i stoarcă de bani fără scrupule.  

Începînd cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, domnii fac faţă tot mai greu exigenţelor financiare ale Porţii şi ajung să-i pună pe boieri şi pe clerici, de regulă scutiţi de dări, la

. Rareori aceste împrumuturi erau restituite în numerar, dar domnii căutau să-şi recompensenze binefăcătorii, oferindu-le în schimb danii din moşiile domneşti sau privilegii economice. Aşa dispare în Moldova imensul domeniu domnesc creat de Ştefan cel Mare. Instituţia împrumutei atinge apogeul în secolul al XVIII-lea, fanarioţii transformînd-o, dintr-un expedient, într-o pacoste pe capul boierimii, mănăstirilor şi negustorilor. Aproape toţi marii boieri aveau datorii contractate la cămătari din pricina

, datorii pe care cei mai mulţi dintre ei nu apucă să le achite în timpul vieţii. Unii dintre boieri au ajuns în pragul sărăciei din pricina acestor datorii. Este cazul vistiernicul Nicolae Başotă, năruit de împrumuturile pe care le-a contractat pentru Mihai Racoviţă. Cazul este interesant şi merită insistat asupra lui. Călugărit spre bătrîneţe, fostul vistiernic, ajuns ieromonahul Nicodim, rememorează în 1728 nenorocirea care s-a abătut pe capul său: „fiindu Vistiernicu Mare la a doua domnie a Mării Sale lui Mihai vodă  de-am cheltuit mai mult de 7000 galbeni bani vechi, în trebile ţărăi şi a Vistierii, precum arată socoteala şi cu iscălitura Mării Sale lui Mihai vodă şi nici un ban nu mi s-a orînduit, şi, din furtuna ce-au dat piste mine, mi s-au stîns casa, că, după mazilie Mării Sale lui Mihai vodă, au venit Măria Sa Nicolae vodă domn şi m-au dat în mîna datornicilor

, şi m-au pus la închisoare, de am şezut un an închis şi au mers datornicii

cu oamenii domneşti, şi, ce-au găsit la casa mea, au luat tot şi fără de preţ, cît am fost rămas de n-aveam putere să-mi chivernisesc viaţa din zi în zi, şi încă şi datorie au rămas neplătită pe la unii şi alţii“.  

Creditorul nu s-a bucurat nicicînd de admiraţia şi încrederea celor din jur, cu atît mai puţin a celor care le datorau ceva. Dacă pe timp de pace exista un relativ echilibru social, cămătarii fiind protejaţi de domn şi de trimişii acestuia în ţinuturi/judeţe, în schimb, cînd situaţia scăpa de sub control, aceştia deveneau victimele predilecte ale bandelor de prădători. Prin comportamentul lor brutal şi arogant, cămătarii turci au atras în mod special ura localnicilor, care ori de cîte ori aveau ocazia îi tratau în consecinţă. Bandele de

ale stolnicului Vasile Ceaurul „prădau pe negustorii de la Roman şi de la Adjud şi, unde auzeau că sînt turci, mergeau de-i luau robi şi le jefuiau avutul“. Aproape întotdeauna, domnii şi marii boieri nu au văzut cu ochi buni tendinţa cămătarilor şi a negustorilor de a căuta protecţia marilor puteri vecine, în dorinţa naturală de a se pune la adăpost de abuzurile autorităţilor locale, care chiar şi aşa nu lipseau. Totuşi, exceptînd unele neînţelegeri, toţi cei care aveau avere şi, evident, bani erau mînă în mînă cu Puterea, pe care o stipendiau şi asupra căreia aveau o influenţă covîrşitoare.  

Deşi vremurile s-au schimbat mult în ultimele două veacuri, între practicile de putere de atunci şi cele de astăzi există unele asemănări izbitoare. Mă întreb dacă nu cumva chiar şi împrumuta are un echivalent în zilele noastre.  

Mihai Mîrza este angajat al Arhivelor Naţionale, Serviciul Judeţean Iaşi. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.