Despre adolescenţi şi obsesia pentru „imagine“

Publicat în Dilema Veche nr. 675 din 26 ianuarie – 1 februarie 2017
Despre adolescenţi şi obsesia pentru „imagine“ jpeg

În primul an de liceu, începuserăm să devenim cu toții conștienți de „imaginea“ noastră, ceea ce pentru mulți dintre noi, adolescenții de atunci, a declanșat mici drame și a devenit unica preocupare majoră. Trebuia să ne confecționăm urgent un look cît mai „șmecher“ sau mai cool, depinde de caz, pentru a deveni populari, a face parte dintr-o gașcă și, nu în ultimul rînd, pentru a atrage sexul opus. Astăzi, lucrurile se întîmplă mult mai repede, încă de prin clasa a IV-a fetițele încep să le imite pe așa-zisele vedete de la televizor, machiajul și alte trucuri de înfrumusețare nu mai sînt subiecte tabu în familie, pînă pe la 16 ani. Iar băieții… ei bine, cu băieții povestea e ceva mai complicată, cum era de fapt și pe atunci. În urmă cu 15-20 de ani, încercările unora sau altora de a ieși în evidență în vreun fel în anii de gimnaziu erau timide. Uniformele „de tristă amintire“ fuseseră înlocuite de puțină vreme cu blugii turcești din bazarul Europa, toți la fel, treningurile de la ora de educație fizică erau în continuare bleumarin și aproape identice (scămoșate și purtate neglijent de băieții pe care doar fotbalul îi interesa), deși unele fete începeau să poarte „provocatorii“ colanți cu lycra (tot turcești), pe motiv că erau potriviți pentru sport. Banchetul de absolvire a școlii generale s-a desfășurat tot în sala de sport și a fost destul de jalnic, în comparație cu cele glamour de acum – fetele erau machiate ca niște clovni și purtau ceea ce găsiseră și ele prin garderobele mamelor, iar băieții veniseră cu veșnicele lor tricouri „de rockeri“, cu Metallica, și cu blugii rupți, oarecum în spirit de frondă, îi durea pe ei undeva de banchet și de diriga care le spusese să arate îngrijit și să „se îmbrace frumos“. Fetele au dansat cuminți în cerc, băieții au creat un grup compact, comentau între ei (probabil că rîdeau de noi) și făceau schimb de casete, așteptînd momentul propice să pună la casetofon și rockăreala lor. Eram ca două triburi total diferite, care nu aveau nici o legătură unul cu celălalt.

Însă, la liceu, lucrurile s-au schimbat pe neașteptate, undeva a existat un declic și toată lumea – fete și băieți – trebuia să se supună cumva noilor reguli ca să „supraviețuiască“. Moda supremă la fete era eterna și epuizanta „cură de slăbire“. În ochii celorlalte, niciodată nu erai suficient de slabă și puteai să ai parte oricînd de remarca răutăcioasă care îți provoca crize de plîns și de personalitate: „Ce te ai îngrășat, fată!“ Blugii turcești fuseseră înlocuiți cu jeanșii Motor care se cumpărau de la unicul magazin din piața Lahovari (unde stăteai la cozi imense atunci cînd primeau marfă). Vorbim, totuși, de anii ’90, atunci cînd oferta de haine, dar și cea de cosmetice sau de produse de înfrumusețare era una destul de modestă. Așadar, blugii Motor reprezentau un etalon – dacă reușeai să intri, cu chiu, cu vai, în celebrul număr 27, se decreta în unanimitate că ești suficient de „slabă“ ca să fii acceptată (și invidiată). Nu știu ce o fi fost în mintea băieților grași, probabil că aveau și ei complexele lor și sufereau în tăcere. Oricum, fetele de-a IX-a nu se uitau niciodată după băieții de aceeași vîrstă care se purtau copilăros, deși începuseră să aibă un puf de mustață pe care nu catadicseau încă să-l radă – „ce scîrbos!“. „Bărbații“ adevărați erau cei de a XII-a – frezați (sau cu pletuțe studiate), bărbieriți, parfumați. Dacă ne cădea cu tronc cîte unul, eram obsedate pînă și de mirosul deodorantului sau after-shave-ului pe care îl folosea (în general tot turcisme), în cazul în care aveam norocul să interacționăm cu el la mai puțin de o jumătate de metru și să avem ce mirosi. Și, după aceea, intram prin magazine ca să „încercăm“, chipurile, deodorante și aftershave-uri masculine, să-l descoperim pe acela care ne tulbura simțurile și ne amintea de iubitul ipotetic. În afară de moda cu slăbitul, o altă problemă care genera complexe erau coșurile. Fetele și le acopereau de regulă cu o tonă de fond de ten și de pudră (din poșeta mamei), însă băieții nu prea aveau ce face și le afișau pe la școală, stîrnind din nou dezgustul colegelor lor de clasă. „Bărbații“ de-a XII-a nu prea mai aveau coșuri, trecuseră de această nefericită perioadă sau își mai potoliseră hormonii. Fetele începuseră să se machieze, la școală discret, pentru a nu le face scandal profesorii, la ieșirile prin fast-food-urile cele mai cool sau în cluburi (încă se mai numeau discoteci) strident, ca să atragă atenția. Și, în general, se străduiau să folosească în exces orice produs cosmetic care le cădea în mînă, începînd cu „crema de zi“ și sfîrșind cu laptele demachiant. Băieții de vîrsta noastră, în afară de deodorante dubioase, nu foloseau mai nimic. Erau băieți și atît! De aceea am fost foarte surprinse cînd la prima mare petrecere, evenimentul monden al anului, Balul Bobocilor, au apărut altfel, mai ales cei care concurau la titlul de Mister. Parcă nu erau ei. În pantaloni călcați la dungă, în cămășuțe strîmte curate și apretate, „cu freză“ (a se înțelege păr dat cu o tonă de gel), lăsînd în urmă cîte o dîră de parfum scump mai ceva ca fetele. Nu știu dacă ne plăceau mai mult acești băieți noi sau cei obișnuiți, de fiecare zi. Ni se păreau caraghioși, mai ales că se simțeau stînjeniți, deveniseră și mai timizi decît înainte. Probabil că tații sau frații mai mari îi sfătuiseră ce și cum să facă pentru a fi prezentabili la bal. Se lăsaseră ferchezuiți și parfumați doar pentru că așa se cade și ca să dea bine, dar nu știau cum să se comporte firesc și relaxat. Cel care a fost ales Mister intra în această categorie – prezentabil, curățel, cu ochelari, cu un aer romantic un pic nătîng, lipsit de orice urmă de sex-appeal. Pînă la urmă, privirile noastre, ale fetelor bobocele, tot spre cei de-a XII-a s-au îndreptat. Însă, cu timpul, ne am obișnuit cu aceste schimbări (în bine?) periodice ale băieților „noștri“, pe la diferite chefuri și alte sindrofii. Brusc, își lăsau look-ul neglijent sau banal acasă și apăreau din nou spilcuiți. Se purtau iarăși de parcă ar fi avut un băț în fund. Îmi amintesc de un coleg care, la o petrecere, se dădea pe mîini, din jumătate în jumătate de oră, cu o cremă, pe motiv că i se usucă pielea. Poate băiatul chiar avea o problemă (legată de timiditate sigur avea), însă toate fetele îl refuzau cînd le invita la dans, nu voiam să ne atingă cu mîinile acelea jilave de la cremă, ni se părea prea de tot. Privind în urmă, mi se pare că totul ținea, de fapt, de atitudine, toți acei băieți, preocupați la fel de mult ca și noi, fetele, de „imaginea“ lor, își doreau atît de mult ca prin diferite trucuri să facă o impresie bună, încît eșuau lamentabil. Și era suficient să apară la chef cîte un tip mai versat care se purta nonșalant, cu un aer rebel, ca noi, fetele, să începem să oftăm după el. Iar băieții „noștri“ se retrăgeau prin colțuri și se amețeau cu vermut.

Adolescenții de astăzi sînt diferiți. În primul rînd, declicul nu se mai produce în primul an de liceu, ci mai devreme. Băieții par ceva mai degajați și încep să și „construiască“ o imagine pas cu pas, privindu-i mai atent pe alții, în general pe tații lor sau pe prietenii mai mari. Dacă nu reușesc din prima se ascund în spatele vreunui gadget și devin indiferenți. Băieții de pe vremea mea nu puteau să și bage nasul în ecranul vreunui telefon smart ca să pară interesanți.

Băiatul unei bune prietene care tocmai a terminat clasa a VIII a s-a pregătit intens pentru banchetul de absolvire, cu vreo două luni înainte. El a decis, sfătuindu-se cu colegii lui, să poarte costum, așadar părinții i-au comandat primul său costum (plus cravată). Și ceilalți au avut cravate (pe care și le-au scos după primul dans), mai puțin unul, care s-a vrut mai șic și a purtat papion. Apoi, puștiul l-a rugat pe tatăl său să-l ducă cu mașina la banchet, deși restaurantul se afla la 300 de metri de casă, „ca nu cumva să transpire“. E adevărat, și „imaginea“ lui era una studiată, de poză, însă într-un sens mai bun ca aceea a foștilor mei colegi de liceu. Am frunzărit împreună cu el albumul foto „de absolvire“ – toți acești băieței îmbrăcați în costume, cu cîte o sprînceană ușor ridicată, ca-n filmele americane, cu un aer visător și romantic. Nu, nu erau caraghioși, erau doar prea serioși și „maturi“. Însă e clar că adolescenții de acum știu mai bine să aleagă ce li se potrivește.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

 Mobilizare partiala - rusi trimisi la razboi FOTO Profimedia
Mobilizarea forțată a lui Putin, premisele unei „rețete pentru măcel”. Un general explică cum sunt instruiți recruții ruși
Generalul în rezervă Mark Hertling a explicat într-un editorial apărut în Washington Post de ce mobilizarea decretată de Putin are toate premisele unei „rețete pentru măcel”.
Varujan Pambuccian / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Creșterea lefurilor pentru aleșii locali: noian de justificări bizare
Reprezentanții Puterii s-au întrecut în justificări pe tema creșterii lefurilor aleșilor locali, fiind puși pe același palier cu persoanele vulnerabile sau prezentați ca actori esențiali în fața instaurării unei dictaturi.
spymaster serial foto HBO Max jpg
HBO Max face un serial despre spioni și Ceaușescu. Cine interpretează rolurile principale
„Spy/Master“ este un serial-dramă a cărui acțiune se desfășoară în timpul Războiului Rece și spune povestea unui spion dublu, mâna dreaptă a dictatorului Nicolae Ceaușescu.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.