Despre adolescenţi şi obsesia pentru „imagine“

Publicat în Dilema Veche nr. 675 din 26 ianuarie – 1 februarie 2017
Despre adolescenţi şi obsesia pentru „imagine“ jpeg

În primul an de liceu, începuserăm să devenim cu toții conștienți de „imaginea“ noastră, ceea ce pentru mulți dintre noi, adolescenții de atunci, a declanșat mici drame și a devenit unica preocupare majoră. Trebuia să ne confecționăm urgent un look cît mai „șmecher“ sau mai cool, depinde de caz, pentru a deveni populari, a face parte dintr-o gașcă și, nu în ultimul rînd, pentru a atrage sexul opus. Astăzi, lucrurile se întîmplă mult mai repede, încă de prin clasa a IV-a fetițele încep să le imite pe așa-zisele vedete de la televizor, machiajul și alte trucuri de înfrumusețare nu mai sînt subiecte tabu în familie, pînă pe la 16 ani. Iar băieții… ei bine, cu băieții povestea e ceva mai complicată, cum era de fapt și pe atunci. În urmă cu 15-20 de ani, încercările unora sau altora de a ieși în evidență în vreun fel în anii de gimnaziu erau timide. Uniformele „de tristă amintire“ fuseseră înlocuite de puțină vreme cu blugii turcești din bazarul Europa, toți la fel, treningurile de la ora de educație fizică erau în continuare bleumarin și aproape identice (scămoșate și purtate neglijent de băieții pe care doar fotbalul îi interesa), deși unele fete începeau să poarte „provocatorii“ colanți cu lycra (tot turcești), pe motiv că erau potriviți pentru sport. Banchetul de absolvire a școlii generale s-a desfășurat tot în sala de sport și a fost destul de jalnic, în comparație cu cele glamour de acum – fetele erau machiate ca niște clovni și purtau ceea ce găsiseră și ele prin garderobele mamelor, iar băieții veniseră cu veșnicele lor tricouri „de rockeri“, cu Metallica, și cu blugii rupți, oarecum în spirit de frondă, îi durea pe ei undeva de banchet și de diriga care le spusese să arate îngrijit și să „se îmbrace frumos“. Fetele au dansat cuminți în cerc, băieții au creat un grup compact, comentau între ei (probabil că rîdeau de noi) și făceau schimb de casete, așteptînd momentul propice să pună la casetofon și rockăreala lor. Eram ca două triburi total diferite, care nu aveau nici o legătură unul cu celălalt.

Însă, la liceu, lucrurile s-au schimbat pe neașteptate, undeva a existat un declic și toată lumea – fete și băieți – trebuia să se supună cumva noilor reguli ca să „supraviețuiască“. Moda supremă la fete era eterna și epuizanta „cură de slăbire“. În ochii celorlalte, niciodată nu erai suficient de slabă și puteai să ai parte oricînd de remarca răutăcioasă care îți provoca crize de plîns și de personalitate: „Ce te ai îngrășat, fată!“ Blugii turcești fuseseră înlocuiți cu jeanșii Motor care se cumpărau de la unicul magazin din piața Lahovari (unde stăteai la cozi imense atunci cînd primeau marfă). Vorbim, totuși, de anii ’90, atunci cînd oferta de haine, dar și cea de cosmetice sau de produse de înfrumusețare era una destul de modestă. Așadar, blugii Motor reprezentau un etalon – dacă reușeai să intri, cu chiu, cu vai, în celebrul număr 27, se decreta în unanimitate că ești suficient de „slabă“ ca să fii acceptată (și invidiată). Nu știu ce o fi fost în mintea băieților grași, probabil că aveau și ei complexele lor și sufereau în tăcere. Oricum, fetele de-a IX-a nu se uitau niciodată după băieții de aceeași vîrstă care se purtau copilăros, deși începuseră să aibă un puf de mustață pe care nu catadicseau încă să-l radă – „ce scîrbos!“. „Bărbații“ adevărați erau cei de a XII-a – frezați (sau cu pletuțe studiate), bărbieriți, parfumați. Dacă ne cădea cu tronc cîte unul, eram obsedate pînă și de mirosul deodorantului sau after-shave-ului pe care îl folosea (în general tot turcisme), în cazul în care aveam norocul să interacționăm cu el la mai puțin de o jumătate de metru și să avem ce mirosi. Și, după aceea, intram prin magazine ca să „încercăm“, chipurile, deodorante și aftershave-uri masculine, să-l descoperim pe acela care ne tulbura simțurile și ne amintea de iubitul ipotetic. În afară de moda cu slăbitul, o altă problemă care genera complexe erau coșurile. Fetele și le acopereau de regulă cu o tonă de fond de ten și de pudră (din poșeta mamei), însă băieții nu prea aveau ce face și le afișau pe la școală, stîrnind din nou dezgustul colegelor lor de clasă. „Bărbații“ de-a XII-a nu prea mai aveau coșuri, trecuseră de această nefericită perioadă sau își mai potoliseră hormonii. Fetele începuseră să se machieze, la școală discret, pentru a nu le face scandal profesorii, la ieșirile prin fast-food-urile cele mai cool sau în cluburi (încă se mai numeau discoteci) strident, ca să atragă atenția. Și, în general, se străduiau să folosească în exces orice produs cosmetic care le cădea în mînă, începînd cu „crema de zi“ și sfîrșind cu laptele demachiant. Băieții de vîrsta noastră, în afară de deodorante dubioase, nu foloseau mai nimic. Erau băieți și atît! De aceea am fost foarte surprinse cînd la prima mare petrecere, evenimentul monden al anului, Balul Bobocilor, au apărut altfel, mai ales cei care concurau la titlul de Mister. Parcă nu erau ei. În pantaloni călcați la dungă, în cămășuțe strîmte curate și apretate, „cu freză“ (a se înțelege păr dat cu o tonă de gel), lăsînd în urmă cîte o dîră de parfum scump mai ceva ca fetele. Nu știu dacă ne plăceau mai mult acești băieți noi sau cei obișnuiți, de fiecare zi. Ni se păreau caraghioși, mai ales că se simțeau stînjeniți, deveniseră și mai timizi decît înainte. Probabil că tații sau frații mai mari îi sfătuiseră ce și cum să facă pentru a fi prezentabili la bal. Se lăsaseră ferchezuiți și parfumați doar pentru că așa se cade și ca să dea bine, dar nu știau cum să se comporte firesc și relaxat. Cel care a fost ales Mister intra în această categorie – prezentabil, curățel, cu ochelari, cu un aer romantic un pic nătîng, lipsit de orice urmă de sex-appeal. Pînă la urmă, privirile noastre, ale fetelor bobocele, tot spre cei de-a XII-a s-au îndreptat. Însă, cu timpul, ne am obișnuit cu aceste schimbări (în bine?) periodice ale băieților „noștri“, pe la diferite chefuri și alte sindrofii. Brusc, își lăsau look-ul neglijent sau banal acasă și apăreau din nou spilcuiți. Se purtau iarăși de parcă ar fi avut un băț în fund. Îmi amintesc de un coleg care, la o petrecere, se dădea pe mîini, din jumătate în jumătate de oră, cu o cremă, pe motiv că i se usucă pielea. Poate băiatul chiar avea o problemă (legată de timiditate sigur avea), însă toate fetele îl refuzau cînd le invita la dans, nu voiam să ne atingă cu mîinile acelea jilave de la cremă, ni se părea prea de tot. Privind în urmă, mi se pare că totul ținea, de fapt, de atitudine, toți acei băieți, preocupați la fel de mult ca și noi, fetele, de „imaginea“ lor, își doreau atît de mult ca prin diferite trucuri să facă o impresie bună, încît eșuau lamentabil. Și era suficient să apară la chef cîte un tip mai versat care se purta nonșalant, cu un aer rebel, ca noi, fetele, să începem să oftăm după el. Iar băieții „noștri“ se retrăgeau prin colțuri și se amețeau cu vermut.

Adolescenții de astăzi sînt diferiți. În primul rînd, declicul nu se mai produce în primul an de liceu, ci mai devreme. Băieții par ceva mai degajați și încep să și „construiască“ o imagine pas cu pas, privindu-i mai atent pe alții, în general pe tații lor sau pe prietenii mai mari. Dacă nu reușesc din prima se ascund în spatele vreunui gadget și devin indiferenți. Băieții de pe vremea mea nu puteau să și bage nasul în ecranul vreunui telefon smart ca să pară interesanți.

Băiatul unei bune prietene care tocmai a terminat clasa a VIII a s-a pregătit intens pentru banchetul de absolvire, cu vreo două luni înainte. El a decis, sfătuindu-se cu colegii lui, să poarte costum, așadar părinții i-au comandat primul său costum (plus cravată). Și ceilalți au avut cravate (pe care și le-au scos după primul dans), mai puțin unul, care s-a vrut mai șic și a purtat papion. Apoi, puștiul l-a rugat pe tatăl său să-l ducă cu mașina la banchet, deși restaurantul se afla la 300 de metri de casă, „ca nu cumva să transpire“. E adevărat, și „imaginea“ lui era una studiată, de poză, însă într-un sens mai bun ca aceea a foștilor mei colegi de liceu. Am frunzărit împreună cu el albumul foto „de absolvire“ – toți acești băieței îmbrăcați în costume, cu cîte o sprînceană ușor ridicată, ca-n filmele americane, cu un aer visător și romantic. Nu, nu erau caraghioși, erau doar prea serioși și „maturi“. Însă e clar că adolescenții de acum știu mai bine să aleagă ce li se potrivește.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

DN7 - centura Râmnicului se intersectează cu strada pe care a fost semnalată prezența unui urs Google Maps
Impozite locale versus salarii. Analist: Taxele pot fi excesive mai ales pentru pensionari
Impozitele pe locuințe au crescut substabțial de la 1 ianuarie, depășind în unele cazuri estimările de creștere de maximum 80% anunțate de autorități. Un expert consultat de „Adevărul” a explicat că aceste creșteri de taxe pot fi o problemă pentru cei cu venituri mici, dar sunt absolut necesare.
zodii jpg
Zodiile care vor avea de înfruntat un necaz. Divinitatea le ajută să treacă cu bine peste această perioadă grea
În viață, fiecare persoană se confruntă, la un moment dat, cu momente dificile. În astrologie, unele zodii se află în această perioadă sub influența unor energii provocatoare, care le pot aduce obstacole și necazuri.
concediul de odihnă
Câte zile de concediu avem pe an. Care este minimul legal
Durata concediului de odihnă este clar stipulată în Codul Muncii, însă aceasta privește doar perioada minimă care se poate acorda într-un an. Astfel, anumite categorii profesionale pot avea chiar și un concediu de 36 de zile lucrătoare într-un an, în timp ce altele abia iau 25 de zile lucrătoare.
mosii jpg
Moșii de iarnă 2026. Când pică Sâmbăta Morților în acest an și ce superstiții trebuiesc respectate
Moșii de iarnă, cunoscuți în popor și sub numele de Sâmbăta Morților, reprezintă una dintre cele mai importante zile de pomenire generală a celor adormiți.
Order of the Golden Fleece AEA Collections jpg
Cea mai exclusivistă organizație din istoria lumii: are doar 50 de membri, admiterea e extrem de strictă iar în trecut a avut o influență de invidiat
Cea mai exclusivistă și prestigioasă organizație din istorie este considerată Ordinul Lânii de Aur. Întemeiată în secolul al XV-lea, a impresionat prin fast, idealuri și, mai ales, prin condițiile extrem de stricte privind accesul în rândul acestuia. Are doar 50 de locuri disponibile.
Bătălia de la Vaslui, 1475 – tablou realizat de Valentin Tănase  Foto: Facebook MApN
10 ianuarie: 550 de ani de la Bătălia de la Podul Înalt. Atuul care a contat mai mult decât avantajul numeric al otomanilor
Pe 10 ianuarie, în 1475, Ștefan cel Mare a adus una dintre cele mai importante victorii ale oştilor medievale româneşti contra otomanilor, în Bătălia de la Podul Înalt. Tot pe 10 ianuarie, dar în 1920, a intrat în vigoare Tratatul de la Versailles, care a pus oficial capăt Primului Război Mondial.
patricia kaas si remus truica jpg
Cum l-a „răpit” Patricia Kaas pe Remus Truică:„Mă străduiam să nu uit că e însurat și are două fetițe” Iubirea interzisă care a zguduit o căsnicie și a șocat lumea mondenă
O poveste de dragoste care a pornit din lux, a explodat în pasiune și s-a sfârșit în scandal: relația dintre omul de afaceri român Remus Truică și celebra cântăreață franceză Patricia Kaas a fost una dintre cele mai controversate idile ale ultimilor ani.
Hubert Thuma, Președintele Consiliului Județean Ilfov, șef al PNL Ilfov și vicepreședinte al organizației PNL București-Ilfov FOTO Facebook
Președintele CJ Ilfov apără edilii, în contextul nemulțumirii oamenilor privind noile taxe: „Nu trageți în primari pentru o decizie luată la centru”
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, totodată șef al PNL Ilfov și vicepreședinte al organizației PNL București-Ilfov, ia apărarea primarilor în contextul nemulțumirilor generate de majorarea taxelor și impozitelor locale.
pensie, foto shutterstock jpg
Anul în care ieși la pensie dacă ești născut în 1968, 1970, 1975 sau 1980. Calculele care îi sperie pe români după noua lege
Pentru milioane de români, pensia nu mai este un orizont apropiat, ci un termen care se mută tot mai departe.