Demnitatea – între discurs asupra metodei și recursul la metodă

Monica COLUMBAN
Publicat în Dilema Veche nr. 1019 din 19 octombrie – 25 octombrie 2023
image

Cînd am primit provocarea de a scrie despre ce mai înseamnă conceptul de demnitate pentru adolescenți, am crezut că știu. După vreo două zile, a început să roadă viermele îndoielii: chiar știu?! După vreo două nopți, înclinam să cred că nu știe nimeni, iar gîndul acesta s-a instalat confortabil în mintea mea și mi-am regăsit somnul. N-a fost de prea lungă durată: m-am trezit spionînd fiecare gest și fiecare atitudine a adolescenților în mijlocul cărora trăiesc, doar-doar mi se revelează un adevăr de împărtășit lumii. N-a fost să fie... Astfel, m-am pomenit căutînd sprijin (și scuză) în preceptul cartezian: „Să nu accept niciodată ca adevărat ceva despre care eu nu știu în mod clar că este așa”. 

Nu mi-am propus să intru pe teritoriul filosofiei, nici al pedagogiei, nici al moralei. Nu am competența și nici dorința de a mi-o aroga. Nu încerc măcar să definesc demnitatea, pentru că, dincolo de accepțiunea comună, rămîne – din punctul meu de vedere – un concept subiectiv și vag. Ce pot oferi este o perspectivă lucidă (sper!) și binevoitoare asupra unei teme sensibile. 

În efortul de a minimiza erorile din răspunsul la provocare și de a evita căderea în clișee, am apelat tot la Réne Descartes, preluînd și aplicînd la tema propusă cele patru reguli ale sale. Iată ce a ieșit!

Regula evidenței

Indubitabil, corul celor care se plîng de adolescenții din ziua de azi este foarte vocal, de la masele largi la mass-media. La suprafață, vedem o generație care se îmbracă, vorbește, gesticulează altfel decît o făceau generațiile anterioare. Indivizi din această generație comit fapte care lezează demnitatea altora. Întîlnim tineri care trăiesc într-o lume parțial sau chiar total străină generațiilor mai vîrstnice. Ne intersectăm cu adolescenți care trebuie să facă față unor provocări despre care generațiile anterioare au doar o vagă idee sau nu au deloc. Buna intenție și dorința de a-i proteja pe tineri se lovește, de cele mai multe ori, de zidul ignoranței maturilor: cîți adulți știu ce reprezintă presiunea social media în eternele comparații cu ceilalți? Cîți cunosc și pot gestiona site-urile pe care navighează copiii lor? Cît știu despre cyberbullying și ce competențe au pentru a contracara ofensiva? Invit cititorii să completeze lista evidențelor, în funcție de experiența fiecăruia în ceea ce privește manifestarea demnității sau, dimpotrivă, a comportamentului nedemn.

Regula analizei

Ținînd cont de faptul că termenul „generație” revine frecvent în discuție, se impune o analiză sumară a clasificării și a caracteristicilor, cu tot riscul convenționalismului și al stereotipurilor asociate generalizării. 

Adolescenții de azi aparțin „generației Z”, crescută într-o lume digitală, în care sînt utilizatori intensivi ai tehnologiei și ai rețelelor sociale. Accesul la (orice) informație îi face mai receptivi la problemele sociale și de mediu, la egalitatea de gen, la critica sistemelor, dar și mai vulnerabili la expunere, în contextul lipsei unor mecanisme mature de gîndire critică. Părinții lor vin din „generația X” (născuți între 1965 și 1980) sau din „generația Y” (milenialii născuți după 1981). Cei dintîi au fost martorii revoluției tehnologice și ai dezvoltării economice, care le-au cultivat abilitatea de adaptare la schimbare; milenialii sînt primii crescuți în epoca Internetului și a ascensiunii mediului online. Bunicii adolescenților de azi vin din „generația Baby Boomers” (1946-1964). Dacă în Occident au fost martorii și protagoniștii mișcărilor pentru drepturi civile, în spațiul românesc au fost victimele oprimării libertății și ale privațiunilor comunismului. Disciplina, loialitatea față de tradiție și o doză de conformism sînt inerente condițiilor descrise. Totodată, raportarea la demnitate nu poate fi perfect aliniată. Nu voi continua retrospectiva, ci doar voi sublinia că sîntem cel puțin patru generații trăitoare într-o lume care doar pare aceeași: unii – reticenți sau refractari la mediul online, alții – locuitori ai acestui mediu. Mai mult, fiecare generație a găsit căi proprii de afirmare, pe care generația anterioară le putea califica drept inadecvate sau – de ce nu? – nedemne.

Regula sintezei

Nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat un articol scris de un adult de la începutul secolului al XIX-lea despre un tînăr de la mijlocul aceluiași veac. Practica duelului (pentru onoare, pentru iubire sau proprietate, pentru dispute de afaceri etc.) era o cutumă în diverse culturi. Intrarea în declin a acestei practici trebuie să-i fi părut adultului o abatere de la demnitate, un act de lașitate din partea tinerilor care preferau rezolvarea conflictelor prin dialog, mediere sau justiție. Prin analogie, mă întreb dacă nu putem vorbi despre forme diferite de reprezentare și de manifestare a demnității, la generații diferite. Din tot ce văd în jurul meu, în felia mea de realitate, pentru adolescenții de astăzi, afirmarea demnității este o chestiune esențială. Respiră aerul în care plutește conștiința că demnitatea umană este un atribut intrinsec al individului. Chiar dacă uneori o exprimă într-o formă care nu convine adulților, o fac. Chiar dacă uneori par hipersensibili, își afirmă demnitatea cu încăpățînare. Așadar, adolescenții de azi au metabolizat principiile și normele după care se ghidau generațiile anterioare și au sintetizat cum au putut, cum au crezut, cum i-am îndrumat (adică mai bine sau mai rău). Nu putem ignora faptul că, în parte, adolescenții noștri sînt și produsul educației în spiritul valorilor pe care am avut capacitatea să li le transmitem.

Regula evidenței cauzei

Eram întrebată dacă mai este demnitatea o chestiune de moralitate sau ține mai mult de orgoliu. Nu știu. Cred, însă, că între principii etern valabile și norme tranzitorii, moralitatea ghidează comportamentul oricărui individ. Cercetătorii oscilează între cauze biologice și evolutive ale moralității și cauze socio-culturale. Pendulez și eu între ipoteze: fie moralitatea este înțeleasă de adolescenți altfel decît de generațiile anterioare, fie și-a pierdut parte din prestigiu. Dacă este orgoliul o cauză sau o formă a exprimării demnității? Este greu de trasat granița: prin natura vîrstei, adolescentul are reprezentări exagerate despre sine însuși și caută validare socială. Generația aceasta respiră în mediul online. Acolo, într-o irealitate augmentată, este posibil să piardă calea și măsura. 

Pentru un ipotetic recurs la metodă și în loc de încheiere, las cîte un pasaj din două proze a doi dintre elevii mei, (adolescenți din clasa a X-a), premiați la un concurs recent. Cred că vocea lor vorbește despre relația cu timpul, cu timpurile, cu principiile și cu reperele pe care le caută, le găsesc sau le pierd.

„– Spune-mi, tinere, ce te doare? La vîrsta ta ești liber, ai toată viața în față, ai timp să faci orice îți dorești și să faci oricîte greșeli vrei, i-am spus eu, încercînd să-l liniștesc. 

– Bătrîne, o fi așa, timp în față mai e mult, însă mie mi-e teamă că problema e trecutul.” (Tudor)

„Selfies are fascinating [...] because they allow us to have a faux objectivity over ourselves that we are unable to adopt in everyday life. Eyes haven’t evolved for introspection, just for consumption, and when we take a selfie, we pretend we are someone else that sees us, since ultimately humans are social creatures, and while the selfie is arguably a selfish act, it is an escape from the loneliness that comes without our selfishness. We attempt to steal our own soul, retrieve it from the pressures exerted by the modern world, metamorphosing it into a little spectacle for our ego. (Ștefan)

(„Selfie-urile sînt fascinante [...] pentru că ne permit să avem o obiectivitate falsă asupra persoanei noastre pe care nu o putem avea în viața de zi cu zi. Ochii nu au evoluat pentru introspecție, doar pentru consum, iar cînd ne facem un selfie, ne prefacem că sîntem altcineva care ne vede, deoarece în cele din urmă oamenii sînt creaturi sociale și, în timp ce selfie-ul este, fără îndoială, un act egoist, acesta este o evadare din singurătate care vine în lipsa egoismului nostru. Încercăm să ne furăm propriul suflet, să îl recuperăm din presiunile exercitate de lumea modernă, metamorfozîndu-l într-un mic spectacol pentru ego-ul nostru.”) (Ștefan)

Monica Columban este profesoară la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini din mega-închisoarea din El Salvador, cu mii de deținuți dezbrăcați încătușați. „Au văzut exteriorul pentru ultima oară”
Imagini teribile cu deținuți aduși în gigantica închisoare din El Salvador (America Centrală) deschisă în 2023, publicate de autoritățile din această țară, au făcut, joi, înconjurul lumii.
image
O țară europeană a descoperit un zăcământ mai important decât petrolul și gazul și amenință monopolul deținut, până acum de China
O descoperire uriașă pentru Europa a fost făcută, recent. Compania minieră Rare Earths Norway a anunțat descoperirea celui mai mare zăcământ dovedit de pământuri rare din Europa continentală, situat la Fen Carbonatite Complex din sud-estul țării.
image
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au plecat fără să plătească
Şase studenţi aflaţi în Italia cu Erasmus s-au oprit la un bar din Bari şi au consumat un mic dejun bogat cu cafea, cornuri și nu mai puțin de 27 de beri. La final, nu s-au mai obosit să plătească nota de plată. „A fost doar o scăpare de câteva secunde și nu i-am mai văzut”, a spus patronul păgubit.

HIstoria.ro

image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.
image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.