Dedesubt

Publicat în Dilema Veche nr. 820 din 7–13 noiembrie 2019
Dedesubt jpeg

Obsesia spațiului subteran este străveche și are două resurse: prima ar fi ambiguitatea spațială a peșterilor, cărora umanitatea le datorează adăpostirea ancestrală, mult înaintea apariției construcțiilor exterioare; respectiv, a doua resursă ar fi legătura, nu întru totul deslușită, între arhitectură și moarte: Adolf Loos o vedea ca fiind cauzală (originea arhitecturii este în mormînt), pe cîtă vreme Jean Baudrillard credea că toate obiectele de arhitectură au ceva de mormînt în ele. Cu siguranță, funcția de camuflare și cea funerară sînt de găsit în catacombele Romei antice și sînt păstrate în memoria genetică a creștinismului originar. Exemple convingătoare ne vin de pe insula Gozo (Malta) cu ale sale temple hipogee, unde nu e vorba doar despre moarte și sacru, ci și despre incredibile efecte acustice, încă verificabile.

Tema morții și învierii este tratată arhitectural la catedrala din Brasilia, a lui Oscar Niemeyer: cobori dedesubt, în întuneric, pentru a ascende, apoi, și a ieși în naosul propriu-zis, dîndu-i parțial ocol, intrînd, adică, în turbionul menit să  te ridice spre cerul prefigurat de forma de hiperboloid parabolic a edificiului suprateran. Cu alte cuvinte, ascensiunea în spirală, începută subteran, e menită să te înscrie pe traiectoria ascendentă a sorbului ceresc. Geometria dimprejurul găurilor negre e asemenea, o știm azi, dar cum o știau Gaudí, la începutul secolului și Niemeyer, la jumătatea  acestuia?

De la Aggartha tibetană la teoria pămîntului  gol, prefigurată și în Călătorie spre centrul pămîntului (Jules Verne), în care s-ar afla o civilizație alternativă (sau, ca în teorii naziste, chiar aceasta, a noastră), întreaga istorie, ba chiar și divertismentul, presărate sînt de catacombe, tuneluri, praguri și treceri, miraculoase sau nu, dintr-un tărîm – spațial și/sau temporal – în altul (Being John Malkovich).

În esență, este o arhitectură a golurilor geologice, a crevaselor amenajate, sau una deliberat excavată (ceea ce este oximoronic, potrivit lui Hegel, pentru care arhitectura presupune adăugare de materie, nu evacuarea ei); o arhitectură căreia, așadar, îi lipsește exterioritatea, exprimată prin fațade. Sau este vorba despre tuneluri care leagă subteran destinații, fără altă funcție decît aceea de eschivă dinaintea ex-punerii primejdioase, de la suprafață: spații de fugă, la propriu. În cetatea Budei, unul dintre cele mai de succes trasee turistice este cel subteran: medieval, deodată cu cetatea, el a fost intens utilizat (deși, în cele din urmă, inutil) în rezistența contra asediului Armatei Roșii, eliberatoare.

Napoli este construit peste orașul grecesc Neapolis, care poate fi vizitat subteran, a cărui încrengătură de tuneluri a fost, de asemenea, folosită în cel de-al doilea război; tot acolo există și un tunel de metrou abandonat, după cum asemenea sînt și la New York, prilejuri de thrillers. Tema acestor tuneluri de metrou revine, de altfel, pe jumătate ironic, în romanul lui Umberto Eco Pendulul lui Foucault, unde vecinul taxidermist al eroului principal îi pune acestuia întrebări cu tîlc: cît de aglomerate erau orașele care și-au făcut metrou în secolul al XIX-lea (Londra, Paris, ba chiar și Budapesta), de era nevoie de un asemenea efort edilitar de excavare, de coborîre în subteran? Răspunsurile fumegoase ale taxidermistului ne trimit, firește, în registrul delirului interpretativ pe care îl reprezintă teoriile conspirației, dar întrebarea subzistă.

Ba și la noi subzistă asemenea conexiuni cu subconștientul colectiv, fie sub forma teoriilor dacopate cu tunelurile de sub Bucegi, dacice sau și mai dinainte. Ele ba traversează Carpații, pornind de pe la Sinaia (unii dau ca sigură pornirea de sub mănăstire), ba conduc la o sursă de energie telurică pe care știau s-o recolteze și străbunii daco-geți; fie sub forma, mai credibilă și, oricum, consemnată istoric, a tunelurilor de sub unele orașe extra-carpatice. Acestora, suzeranitatea otomană le-a interzis fortificațiile, adică apărarea dinaintea ei; or, nici aristocrația, nici burghezia urbană emergentă și cu atît mai puțin voievozii nu au avut de gînd să aștepte mazilirea fără să  facă nimic, așa încît au excavat tuneluri. Cel al lui Ipsilanti, care lega curțile voievodale de casele lui, pe sub Dîmbovița, este documentat istoric. Cel care pleacă de la Palatul Ghica-Tei spre a ieși la Plumbuita – de asemenea: intrarea în tunel poate fi văzută și astăzi, printr-o fereastră cu sticlă structurală practicată, la restaurare, în pardoseala parterului. Tunelul s-a surpat, dar, pe cînd era funcțional, permitea trecerea unei trăsuri, căci fugi, dar iei și ceva agoniseală cu tine…

Fostul primar Sorin Oprescu a vorbit la un moment dat despre proiectul unui traseu turistic subteran în centrul istoric al Bucureștilor, deși e greu de deosebit, fără o cartografiere prealabilă, ce era tunel continuu și ce a devenit, după raderea Bucureștilor medievali și construirea celui eclectic, pivniță doar. Despre tuneluri pornind din(spre) Cișmigiu a scris și istoricul amator Silviu N. Dragomir, prezentînd ca argument și cețoase fotografii, din care nu se înțelege nimic; dar nu la dînsul, cît la Densușianu și a sa Dacie preistorică avem a căuta semnificații mitice ale spațiilor subterane de pe teritoriul actual al României.

În fața primei clădiri a Băncii Naționale la ce ne uităm, cînd privim subterana prin sticlă? Bolțile de cărămidă și arcele ample sînt pentru spații de depozitare sau sînt parte dintr-un plan de evacuare subterană, la o adică. În orice caz, există și e practicabil, măcar sub forma barurilor și a cluburilor de noapte, dar și a galeriilor de artă de la Hanul Gabroveni, un București scufundat, subteran, fragmentar acum, dar care se adaugă  experienței celui suprateran, încă și încă și încă în ruină.

Augustin Ioan este arhitect și profesor la UAUIM București. Cea mai recentă carte a sa este Piatra din capul unghiului, Doxologia, Iași, 2019.

Foto: wikimedia commons

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.