Declinul şi prăbuşirea studiilor clasice

Adrian PAPAHAGI
Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Declinul şi prăbuşirea studiilor clasice jpeg

După 1989, din emulaţie noiciană sau din frondă împotriva comunismului, care îşi propunea să ne transforme pe toţi în proletari, ingineri şi activişti, mulţi tineri au ales să studieze clasicele. În răspăr cu trista cultură oficială şi cu aşteptările părinţilor, aceştia vedeau în studiul literelor, al filozofiei sau al teologiei, o eliberare de materialismul cenuşiu, înecăcios, sub care îşi petrecuseră adolescenţa. Au urmat lungii, bezmeticii ani ai tranziţiei, dureroasă pierdere a idealismului feciorelnic. Realităţile au devenit mai întîi dure, ca bîtele minerilor şi asfaltul Pieţei Universităţii, apoi laxe şi ambigue, ca zîmbetul şi graiul noilor tovarăşi. Avîntul s-a mai potolit, unii au mai emigrat, continuînd să-i studieze pe Cicero sau pe Filon din Alexandria la Sorbona sau la Gregoriana. Au început să moară maeştrii: Creţia, Fischer, Ceauşescu, Tohăneanu, Sluşanschi... 

Între timp, ca în filmul lui Ettore Scola, se schimba decorul, se schimbau ritmurile, dar aceiaşi oameni, tot mai îmbătrîniţi, tot mai obosiţi, se încăpăţînau să danseze. Lumea a evoluat, griul a prins culoare, au început să fie bani. Tineri fără elanuri păltinişene, fără amintiri comuniste, au crescut cu „domnul Michael“ sau cu alţi idoli experţi în îmbinarea gesturilor epileptice cu icnetele orgasmice. Revolta lor a devenit una fără obiect: rebeli fără de cauză, au respins existenţa ternă de sclavi nefericiţi a părinţilor, aruncîndu-se în braţele larg deschise ale consumului. Sincroni cu colegii lor din Occidentul în care deja trăiau mental şi din ce în ce mai mult şi material, tinerii anilor 2000 au devenit pragmatici. La ce bun idealismul într-o junglă unde, căprioară sau leu, de cum te scoli trebuie să fugi mai repede decît celălalt? Azi, idealul e un fel de vis american la mîna a doua: a avea, a consuma, iată verbele cu care se conjugă. 

Facem figură de naivi întrebîndu-ne acum, ca domnişoarele de panzion îmbătrînite în vise galante, unde ni sînt peţitorii. Clasiciştii sînt rarae aves fiindcă lumea nu mai are nevoie de ei. Avem nevoie de – horribile dictu – menegeri, biznismeni, specialişti în piar, oameni de media, seiălzmenegeri şi alţi tehnicieni ai unui newspeak şi newthink ezoteric pentru bieţii discipoli ai lui Donatus. Latina mai e bună doar pentru maimuţărelile agramate ale universitarilor care, luaţi repede, se încurcă în declinarea inconturnabilului rosa, rosae, dar ţin morţiş să vorbească despre curriculă (parcă o şi vezi agitîndu-şi veselă codiţa), sau despre summa cum laudae (sic). 

Pentru mine, declinul şi moartea anunţată a clasicelor nu sînt decît un sindrom al unui rău mai mare. Clasicele sînt doar prima victimă, cea mai firavă. Priviţi ce se întîmplă în general cu literele. Módele – sper, defuncte – ale teoriei literare au înlocuit critica de text, esenţa filologiei, cu critica literară, cu teoretizări absurde, alambicate şi pînă la urmă profund irelevante. S-a deconstruit, psihanalizat, s-au desenat copăcei şi s-a decretat moartea autorului – ani nebuni, ce mai! A trecut şi aceasta. Sub presiunea pieţei, nu-i aşa, literele au devenit limbi străine. După teorie, practica! Asta se cere, asta oferim. Cum mi-a spus la un examen o studentă, floare a virtuţii, căci îşi păstrase mintea într-o stare atît de virginală încît nu o penetrase niciodată vreo idee: în fond, tot ce îşi dorea era să lucreze la un ghişeu, în Canada. Respectabil ideal, pe care eu îl bulversam cu vernacularele mele medievale. Se vede treaba că şi limbile străine trebuie eliberate de balastul unor literaturi milenare. Studentul-client le doreşte ambalate frust şi uşor de folosit. Trăim în era prefabricatelor, premestecatelor, predigeratelor. Şi uite-aşa, în nici un veac, trecurăm pe nesimţite de la filologie la litere, de la litere la limbi străine, şi de la limbi străine la limbi străine aplicate. 

În această schemă, engleza se descurcă, dar latina nu-şi găseşte locul. Poate că o mai ventilam artificial dacă trăiam încă în vremuri aristocratice, unde accesoriul dispreţuieşte suveran esenţialul. Dar deconstrucţia şi presiunea multiculti au înfierat-o, cu ură proletară, ca apanaj al elitelor. Degeaba explici gînditorilor de curricule şi syllabuşi (delicios delir lingvistic!) că ar trebui să existe un cursus studiorum, în care lucrurile să se aşeze firesc, geologic, dinspre bază înspre vîrf. Docţi şi post-doctorali, îţi vor lăuda avantajele piramidei fără bază, suspendată în aer. Degeaba le vei spune că latina cultivă caracterul, că fără ea nu există nici istorie serioasă, nici filologie, nici filozofie; vor extrage rapid din redingota franceză o sumă de tabele, statistici şi studii, cu care îţi vor demonstra că piaţa nu cere, că elevul nu poate, că curricula aşa şi pe dincolo. 

Clasicele sînt astăzi expresia supremă a inutilităţii. Dar civilizaţia însăşi nu este decît inutilitatea care se naşte atunci cînd foamea s-a potolit şi intervine, binecuvîntată, tihna. Latina şi greaca sînt tovarăşele tihnei aristocratice. Prin dezinteresul faţă de imediat, clasicistul este un aristocrat. Iar aristocraţia este pe cît de rară, pe atît de impopulară (o spun chiar termenii). Aşa stînd lucrurile, nimic nu e totuşi mai grandios decît o aristocraţie decadentă. Dacă nu mai putem trăi, măcar să murim frumos. 

Adrian Papahagi este dr. al Universității Paris IV-Sorbonne și lector la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj; director al Centrului CODEX, ce își propune catalogarea manuscriselor medievale occidentale din România. 

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un nou aquapark în România: poate fi comparat cu celebrele băi din Ungaria
Aquaparkul de pe fostul stadion UMT va purta numele de Amazonia, având în vedere că interiorul a fost amenajat cu ornamente și decorațiuni care amintesc de o junglă. Proiectul se ridică la peste 83 de milioane de lei, din care aproape 29 de milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.