De la o etichetă la alta

Publicat în Dilema Veche nr. 593 din 25 iunie - 1 iulie 2015
De la o etichetă la alta jpeg

Este fascinant modul în care serialele TV tratează astăzi omul de ştiinţă. De la Rodney McKay din

la Sheldon Cooper din

savanţii din serialele americane se pricep la orice implică cunoaştere avansată. Manevrează rapid microbiologia, fizica, chimia organică, navighează prin etologie şi sociologie. Uneori se pricep şi la medicină, deşi aceasta este pusă un pic deoparte. Cu alte cuvinte, personajele definesc imaginea omului de ştiinţă, atoateştiutor, capabil să rezolve orice dilemă contemporană. Sînt două stereotipuri adînc înrădăcinate în aceste personaje, şi la fel de puternică este contracţia dintre mesajele pe care le transmit. Pe de o parte, prin repetiţie, spectatorul învaţă că ştiinţa poate rezolva totul. Chiar dacă uneori dau greş, eroii acestor seriale se redresează rapid şi rezolvă de regulă problemele folosind şi mai multă ştiinţă. Erorile iniţiale sînt cauzate de simpla utilizare insuficientă a cunoaşterii sau de neexplorarea tuturor căilor de acţiune posibile. Sociologia contemporană a valorilor şi schimbărilor sociale explică cum expunerea la astfel de modele face ca spectatorii să interiorizeze treptat ideile transmise, să le transforme şi să le adopte ca valori proprii. Ei, telespectatorii, vor interacţiona atît de des cu mesajul că ştiinţa este capabilă să explice şi să rezolve orice, încît vor internaliza mai devreme sau mai tîrziu valorile respective şi se vor comporta ca atare: vor da credit explicaţiilor raţionale în faţa celor religioase, parcurgînd un proces de modernizare culturală

sau întărindu-şi modernitatea dacă deja au trecut prin procesul respectiv. 

Al doilea mesaj e unul ce blochează modernizarea sau cel puţin stopează trecerea către reflexivitatea postmodernă. Procesul ce ar urma firesc preferinţei moderne pentru a explica raţional, prin cunoaştere, lucrurile ar fi să observi că ştiinţa, la rîndul său, este la fel de limitată ca şi religia, diferenţa fiind dată însă de capacitatea de a-şi recunoaşte limitele şi de a-şi dezvolta continuu capacitatea de a şti şi de a face. Omnipotenţa personajelor-om-de-ştiinţă din seriale este cea care transmite un astfel de mesaj. Toţi par a deţine adevărurile absolute, asemenea Bisericii, dar şi asemenea lui Leonardo da Vinci. Italianul a trăit într-o vreme în care oamenii nu ştiau mai nimic despre lume, natură, ei înşişi, viaţă la modul general. Sau cel puţin nu ştiau nimic în comparaţie cu cît ştim azi. Aşa cum ceea ce umanitatea ştie azi este nimic în comparaţie cu ceea ce putem şti. Dar Rodney McKay sau Sheldon Cooper nu au aflat asta, prin urmare te uimesc episod după episod prin felul în care jonglează cu varii ramuri ale ştiinţei. Îţi transmit, aproape subliminal, că specializarea este inutilă, că un om poate cunoaşte totul, iar acest tot este unic, nu are nici urmă de relativitate în el, de reflecţie critică asupra consecinţelor sale. Un astfel de mod de a gîndi ilustrează o orientare de valoare mai degrabă tradiţionalistă, aproape religioasă în esenţa sa necritică, care se lipeşte ca o etichetă în mintea celor ce privesc la seriale TV. 

Pentru că asta fac serialele TV azi: lipesc etichete. Le definesc. Le şlefuiesc.

Ele simplifică viaţa, ghidează alegerile, elimină din costurile de timp. Este simplu să ştii că un om este de încredere, să îi lipeşti eticheta aceasta. Vei şti despre el că îşi va respecta cuvîntul dat, că te va ajuta cînd vei avea nevoie, că nu te va abandona la greu pretinzînd contrariul, că va respecta convenţiile social acceptate. Astfel reduci o grămadă de costuri de oportunitate, scăpînd de bătaie de cap în ce priveşte păzirea buzunarelor în preajma sa, evitînd gînduri nesfîrşite despre cum şi cît va face din ceea ce a zis că face.

Dacă l-ai definit pe cel ce vinde la piaţă drept negustor corect, nu mai ai nevoie să îţi baţi capul testînd calitatea cireşelor, ci e suficient să îl întrebi dacă sînt bune. Nu mai stai să le alegi, ştii că nu te va păcăli punînd cireşe stricate la fundul pungii. 

România este însă o ţară cu încredere redusă. Poate exemplele negative ar fi mai potrivite. Dacă etichetezi un politician drept indezirabil, nu mai ai vreme să îi asculţi argumentele, indiferent despre ce vorbeşte. Dacă ai etichetat un medic drept şpăgar, atunci şpăgar rămîne şi vei avea tendinţa de a-i da plicul chiar dacă îl refuză insistent. Cu cît mai mult îl va refuza, cu atît mai mult vei crede că, de fapt, fie i-ai dat prea puţin, fie boala ta e incurabilă şi eşti pe moarte. Iar eticheta generează comportamente. Dacă tagma politicienilor este etichetată ca fiind coruptă, a intra în ea înseamnă să îţi asumi comportamente consistente cu eticheta, altfel ai fi imediat exclus din grup. 

Dar să revenim la rolul pozitiv al etichetărilor. Nu de alta, dar mi-a explicat o prietenă că e bine să fii tolerant şi să priveşti viaţa în roz, altfel lucrurile nu vor fi roz. Nu mă lămuresc dacă e vorba de reacţia ei la faptul că în jurul nostru oamenii tind să vadă doar părţile neplăcute ale lucrurilor. Îi dau dreptate prietenei. Şi nu o fac doar pentru că am etichetat-o drept inteligentă, ci şi pentru că sînt familiar cu teorema lui Thomas. 

E vorba de acea

Una dintre implicaţiile ei e interesantă în contextul etichetării: defineşti situaţia într-un fel oarecare, te asiguri că toţi sau măcar o parte percep lucrurile în sensul dorit şi atunci oamenii încep să se poarte ca şi cum acel lucru chiar ar exista. Un alt fel de exemplu este asaltul de cereri de conectare pe LinkedIn cu care mă confrunt. Măcar la cîteva zile, oameni necunoscuţi îmi dau invite. După o vreme, revăzînd cererea, descopăr cîteva conexiuni comune, cunoscuţi ce au dat curs cererii. Îi întreb cine e solicitantul şi nimeni nu ştie nimic. Încerc să-mi închipui persoana. E la un interviu de angajare. „Sînt o persoană cunoscută. Uită-te pe LinkedIn! Am 46 de conexiuni. Am lucrat cu toţi. Pot garanta pentru mine.“ Sau: „Sînt

, dar am în spate 430 de colegi din care construiesc cea mai bună echipă, în funcţie de proiectul la care lucrăm. Noi sîntem firma de care aveţi nevoie pentru contractul pe care îl propuneţi“. Sau: „Nu vezi pe cîţi îi ştiu? Evident că sînt cel mai bun

!“ Etichete autoadezive. Cu rol de marketing. 

Într-o firmă, un coleg începe să fie dintr-odată altfel. Se arată mereu în prezenţa şefilor, cărînd geanta directoarei şi aranjînd taburetul şefului de tură. În stagiul doi devine vocal. Critică colegii, susţine opinia şefilor. Uşor-uşor, începe a ataca, pe la spate, poziţia şefului de tură. În public, adoptă poziţia directoarei. Mai tîrziu convoacă şedinţe. O face iniţial ca pe un gest plasat la jumătatea drumului dintre rebeliune şi voluntariat. Colegii zîmbesc, cunoscîndu-i mediocritatea. Dar faptul că X este persoana-care-e-în-bune-relaţii-cu-şeful-şi-care-convoacă-şedinţe-ca-un-şef-de-tură devine în cîteva luni un loc comun. Iar cînd X devine şef de tură este cel mai firesc lucru ce se putea întîmpla. „Cum adică, nu era

şef de tură??? Mediocru??? Prieten cu şefa?? Te înşeli, X e cea care o atacă pe şefa de cîte ori are prilejul. Şi chiar are dreptate, uite ce manager rău e şefa.“ Căci X a început de mult să înţeleagă jocul etichetelor. Iar în curînd va fi noul CEO.

X s-a definit în ochii celorlalţi cu o etichetă, una uşor colaterală, subliniată cu fapte consistente cu aşteptările sociale faţă de eticheta respectivă. Destul de probabil, undeva pe la începutul procesului, X s-a autoetichetat ca viitor şef de tură. Totul a fost în mintea ei, dar, cu timpul, prin repetiţie, a devenit noua sa realitate interioară. Proiecţia spre exterior a produs treptat rezultate, sancţionate formal prin faptul că a devenit

şef de tură. 

Încă şi mai subtil este un alt mecanism, cunoscut în ştiinţele sociale sub denumirea generică de

Ideea acesteia este similară teoremei profeţiei autoîmplinite în ce priveşte trecerea de la etichetă la consecinţe faptice. Etichetele aplicate altora produc consecinţe în comportamentul celor etichetaţi. Etichetele în cauză au, de regulă, potenţial stigmatizant. Cineva definit drept deviant va fi tratat de către ceilalţi ca atare, iar comportamentul aşteptat de colectivitate din partea sa va fi unul deviant. Prin urmare, el va începe să se manifeste deviant, iar comportamentul său va fi întărit de faptul că a fost deja etichetat ca atare. 

Închei cu ideea că etichetele pe care le folosim sînt utile, precum nişte indicatoare colorate. Dar trebuie să ne uităm mai degrabă la nuanţele culorilor şi mai puţin la cît de aproape sînt ele de alb sau negru. Din cîte ştim noi azi, oamenii se regăsesc în societate la fel cum fenomenele se distribuie în natură, după curba normală. Eticheta defineşte, de regulă, doar tendinţa centrală. Informaţia că un individ sau grup oarecare se află mai aproape sau mai departe de medie este la fel de valoroasă. Prin urmare, nu aş generaliza pornind de la o etichetă. Nuanţele sînt cele care fac lumea frumoasă. Iar contemporaneitatea ne permite să vedem nuanţele. De preferinţă în roz. 

Bogdan Voicu este sociolog. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.