De la navetă la telecommuting

Pe Internet există numeroase jocuri online pentru copii de 3 ani. Sînt extrem de educative: te învaţă asocieri, culori, forme, utilizarea mouse-ului, a computerului etc. Oricît ar părea de bizar, am văzut copii de 3 ani care se descurcă fără probleme cu astfel de site-uri. Un prieten vestic spunea că este o mare diferenţă între un profesor de la ei şi unul estic. Dacă scrii un e-mail unui vestic, primeşti răspuns în cîteva ore sau în cîteva zile. În Est poţi primi răspuns şi după şase luni, dacă primeşti vreodată. Vesticul spune că se întîmplă des să scrie unor estici pentru a le oferi grant-uri şi ei să nu răspundă. Sînt de părere că nu ţine doar de capacitatea limitată de comunicare a esticilor, dar şi de lipsa de deprindere de a utiliza Internetul. Se arată surprins: ce caută atunci în mediul academic astfel de oameni? Sînt ei capabili să facă cercetare? Cum se pun la curent cu ultimele noutăţi în domeniu, cu literatura gri, disponibilă aproape exclusiv pe Internet, cum îşi învaţă studenţii să o caute? Nu îi mai explic că în România încă se mai consideră că cercetarea şi învăţămîntul universitar sînt entităţi complet diferite, iar noile tehnologii... România are de cîţiva ani una dintre cele mai ridicate rate de creştere a accesului la Internet prin broadband. Ţara continuă însă să ocupe una dintre ultimele poziţii în Europa în ce priveşte nu doar accesul (de orice tip) la Internet, dar şi indexul dezvoltării tehnologice. În România, un sfert din populaţia adultă declară că ştie să folosească un computer. Ponderea urcă la 75% în cazul celor între 18 şi 24 de ani, scade în jurul a 50% între 25 şi 34 de ani, la un sfert între 45 şi 54 de ani, şi la doar 3% în cazul celor peste 65 de ani. Computerul este doar un exemplu. Asemenea lui sînt multe altele din ceea ce numim astăzi noile tehnologii. Fiecare generaţie a avut noutatea sa tehnologică, cea care a ajutat-o să construiască o lume diferită de "lumea aşa cum o ştim noi". De la motorul cu aburi, la producţia de automobile în serie, de la becul electric la aspirator, de la chirurgia fără anestezic la cea fără dureri, schimbările tehnologice afectează, mai mult sau mai puţin vizibil, dar în mod decisiv, imaginea despre "lumea noastră". În anii ’80, ca să mergi de la Ploieşti la Constanţa, vara, dura măcar jumătate de zi, în căldură, într-un trafic în care căruţele, tractoarele şi combinele ce trebuiau depăşite concurau cu viteza scăzută de care erau capabile Daciile. Astăzi, şosele mai largi, maşini mai puternice, dar şi mai confortabile (scaune mai bune, aer condiţionat, CD player şi alte minuni tehnice) scurtează călătoria şi o fac mai plăcută. Cîndva, pentru a trimite mesajul victoriei, aveai nevoie de sacrificiul unui Phillipides. Ceva mai tîrziu în istorie, Napoleon a străbătut Europa de la Vilnius la Paris în doar cîteva zile, trenul a permis interacţiunea cu comunităţi mult mai îndepărtate, avionul a legat malurile Atlanticului, telefonul prin centrală, cu purici, a permis o comunicare dacă nu instantanee, cel puţin rapidă. Astăzi, tehnologia IT, Internetul, chat-ul, videochat-ul, forumurile de discuţie transformă comunicarea într-o chestiune globală, facilitînd schimbul rapid de idei şi, în esenţă, stimulînd progresul. 75% din tinerii din România sînt parte a acestei lumi în care poţi oricînd să găseşti oameni care-ţi împărtăşesc interesele, poţi să culegi informaţii, să te simţi bine, dar şi să pierzi timpul în moduri stupide. IT-ul este doar partea cea mai vizibilă a schimbării tehnologice. De la maşini de spălat vase la combustibili alternativi, de la tratamente pentru boli incurabile la ţesături siliconate, impermeabile, cotidianul este definit prin impactul noilor tehnologii. IT-ul pare a fi însă pecetea unei generaţii, aşa cum casetofonul stereo a caracterizat cîndva o alta. El are un impact deosebit, transformînd profund societatea, globalizînd-o (alături de alţi factori, desigur), ajutîndu-ne să ne deschidem la schimbare, la nou, la altfel de oameni şi moduri de viaţă, la cunoaştere. În plus, tinde să fie unul dintre factorii principali în a impune o lingua franca ce ar putea să devină, în viitorul - deocamdată - îndepărtat, o limbă unică a întregii planete. Este vorba de o versiune simplificată şi internaţionalizată de engleză, frustrantă pentru vorbitorii săi nativi. O butadă academică spune că în proiecte internaţionale nu este bine să ai englezi în echipă: ei nu vor înţelege limba stricată în care ceilalţi comunică fără probleme, iar ceilalţi vor simţi un disconfort major ascultînd graiul curat al vorbitorului nativ. Toţi vor fi frustraţi. La fel de frustrant este pentru generaţiile mai vechi să citească şi să înţeleagă, pe chat şi nu numai, limbajul MIRC, destul de răspîndit printre tinerii de astăzi (adik nishte kesti kare is k paranteza care am deschi-so aici shi ashea tb sa vb cu u, k?). Sper, ca mulţi alţii, ca acest mod de transpunere în scris a limbii să se dovedească doar o modă trecătoare. Dar dacă asistăm pur şi simplu la naşterea unui soi de dialect nefericit care ne transformă scrierea? Lumea care se naşte nu aparţine doar tinerilor cu iPod-ul în buzunar şi cu numeroase nick-uri de Yahoo sau Skype. Ea poate aparţine în egală măsură tuturor, mai tineri sau mai bătrîni. Este doar o chestiune de opţiune (dar şi societală) de a fi sau a nu fi o părticică din ea, de a participa sau nu la negocierea noilor reguli de comportament în spaţiul public. Pe de altă parte, noile tehnologii nu mai sînt noi de mult. Computerele personale sînt deja prezente în viaţa oamenilor, de măcar două decenii. Pînă şi Internetul, în forma sa actuală, este deja trecut de pubertate. Decalajul nostru tehnologic nu reprezintă o scuză pentru a refuza participarea. Este ca şi cum ai avea de-a face cu un referendum. Poţi să mergi sau nu la vot, opţiunea îţi aparţine, dar dacă nu o faci, nu ai nici o legitimitate să îi blamezi pe ceilalţi pentru modul în care au făcut-o. La fel poţi refuza să comunici prin programe de chat, să răspunzi la e-mail-uri, să citeşti pagini de net, să te implici în comunităţi virtuale. A te plasa la marginea schimbărilor sociale este doar o opţiune personală, o chestiune de preferinţe, de valori. Costurile, aparent nule, se acumulează în timp: nu mai deţii aceleaşi instrumente şi aceleaşi cunoştinţe pe care le au ceilalţi şi astfel nu te poţi integra într-o societate care îţi devine din ce în ce mai străină. Nu eşti pe net, nu exişti, pierzi contracte fără ca măcar să bagi de seamă, pierzi timp. O bună parte din activităţile salariale de astăzi se produc prin teleworking - lucru de la distanţă, iar incidenţa acestui mod de a organiza munca este în creştere. Prognoza fantezistă de cîndva a lui Alvin Toffler pare a se adeveri. Mulţi încep să lucreze de acasă, fără a se mai deplasa la birou, renunţînd la navetă şi optînd pentru telecommuting. Avantajul? O casă în afara oraşului, un program flexibil, fără a mai pierde timpul stînd şi arzînd benzina în coloana de maşini cu viteză de melc. Un astfel de mod de viaţă popula literatura SF din anii ’60-’70, părînd o utopie acum cîteva decenii. Ca absolut toate lumile noi, nici cea virtuală nu este perfectă. Ea depinde de electricitate, de cabluri, de conexiunea cu serverul. Comunităţile virtuale româneşti sînt absolut fascinante. Ele reproduc aproape fidel lumea reală, cu tarele ei, cu lupta pentru a impune ierarhii, cu indivizi ahtiaţi după putere, cu un număr infinit de deţinători ai unor adevăruri absolute complet contradictorii. În fine, tehnologia creează dependenţă, aşa că nu ar fi rău să lăsăm computerele astea în pace şi să ieşim niţel la iarbă verde :-)