De la „naţiuni conlocuitoare“ la „poporul muncitor“

Dan DRĂGHIA
Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
De la „naţiuni conlocuitoare“ la „poporul muncitor“ jpeg

Primul stereotip s-a conturat în perioada anilor ’40-’50, cei ai instalării și consolidării comunismului. Atunci, pe un fond încă marcat de naționalismul anilor ’30, implementarea principiului marxist al solidarității de clasă în locul celei bazate pe etnie a generat resentimente mai ales la adresa evreilor, care erau bine reprezentați în structurile de conducere ale Partidului Muncitoresc Român. Nu a mai contat că, în aceeași perioadă, numeroși alți evrei erau arestați doar pentru că erau evrei. Însă, odată cu evoluția regimului și cu schimbarea priorităților acestuia, solidaritatea etnică românească a ajuns să prevaleze sub Ceaușescu, iar stereotipul principal a luat forma unui „pericol unguresc“ iminent. De altfel, deși la începuturi regimurile de extracție marxistă au văzut în naționalism principalul adversar politic, odată consolidate, au transformat sentimentele naționale în principalele lor arme politice.

Deportarea germanilor în URSS din 1945 a fost prima experiență pe care comuniștii români au avut-o legată de minorități. Așa cum a fost cazul și cu deportarea sîrbilor din Banat, în urma conflictului dintre Tito și Stalin, în 1951. O dovadă că regimul nu mai respecta „învățătura marxistă“ atunci cînd imperativele politice cereau altceva. De altfel, perioada de tranziție către Republica Populară Română (1944-1948) s-a caracterizat printr-o raportare diferențiată la principalele grupuri etnice, marcată mai mult de experiența recentă a acestora cu majoritatea și de interesul politic, și mai puțin de preceptele ideologice.

Astfel, în cazul minorității maghiare, cea mai numeroasă, dar marginalizată în interbelic, guvernele comuniste au dus o politică de cooptare prin inter-mediul Uniunii Populare Maghiare (1944-1953), organizație de natură muncitorească ce își aroga reprezentarea maghiarilor pe baze comunitare. Germanii, pe de altă parte, au fost reprimați și marginalizați sub pretextul unei așa-zise denazificări, exprimată și în denumirea viitorului organism comunitar ce le era destinat, Comitetul Antifascist German (1949-1953). Cel de-al treilea grup minoritar relevant, evreii, venind după o politică de exterminare care a fost dusă împotriva lor de regimul Antonescu, au devenit în mod natural foarte activi politic în această perioadă, inclusiv în Partidul Muncitoresc Român. Nu în ultimul rînd, romii, reprezentați de Uniunea Generală a Romilor (1947-1949), au beneficiat și ei de o atenție sporită din partea comuniștilor, fiind priviți, ca și evreii sau maghiarii, drept „tovarăși de drum“. Partidul Muncitoresc Român avea nevoie de minorități pentru a-și impune dominația politică totală asupra societății.

Semnalul modificării politicii regimului față de minorități din-tr o direcție etnică într-una de clasă a fost dat de Rezoluția Biroului Politic al CC al PMR asupra „problemei naționale“ din decembrie 1948. Dincolo de problemele punctuale care existau în relația cu minoritățile pe plan intern, Rezoluția trebuie privită și într-un context internațional, generat de „erezia“ națională a lui Tito și de eșecul URSS de a atrage în blocul comunist nou înființatul stat Israel, prin intermediul evreilor de stîn-ga emigrați. Pe urmele neîncrederii reînnoite a lui Stalin în naționalitățile care subminează unitatea blocului comunist, regimul de la București a hotărît ca problema „naționalităților conlocuitoare să fie subordonată sarcinilor prioritare ale proletariatului“ (Raportul Tismăneanu, 2007). Acum capătă prioritate Comitetele Democratice ale minorităților: Evreiesc, Rus și Ucrainean, Albanez, Grec, Bulgar, Sîrb, Tătar și Turc. Alături de Comitetul Antifascist German și de Regiunea Autonomă Maghiară (1952-1967), toate au fost mecanisme organizatorice create cu scopul de a goli de substanță viața comunitară separată a minorităților prin includerea acesteia în structurile de stat, inclusiv prin naționalizarea bunurilor.

Eficiența acestei politici de subordonare ideologică a problemei minorităților, în fapt o asimilare mascată, s-a făcut simțită din plin în următorul deceniu și jumătate prin efectele ei în planul vieții comunitare. Cel puțin în cazul evreilor și germanilor, a marcat începutul procesului de emigrare în masă către Israel și Germania. Tocmai din cauza faptului că „nu dădea bine“ pentru ideea „raiului socialist“ construit în România, emigrarea a fost privită la început reticent de către autorități. Dar noua orientare națională generată de venirea la putere a lui Ceaușescu, afirmată în mai 1968 (invazia sovietică în Cehoslovacia) și întărită prin restalinizarea adusă de Tezele din iulie 1971 (vizita lui Ceaușescu în Coreea de Nord), a permis inclusiv dezvoltarea unor forme grotești de speculare a problemei minorităților, așa cum a fost vînzarea evreilor și germanilor.

Din acest tablou al minorităților se poate observa lipsa unui Comitet Democratic și în cazul romilor. Problematica romilor exprimă de altfel cel mai bine idealul asimilator al regimului comunist, mai întîi pe criterii de clasă și apoi pe criterii etnice deghizate în sintagma „poporului muncitor“, care nu putea fi decît român. Odată cu desființarea Uniunii Generale a Romilor, în 1949, această minoritate și-a pierdut statutul oricum incert de categorie etnică, devenind „o problemă socială“, situație care s-a păstrat pînă la căderea comunismului. Uniformizarea pe criterii sociale și negarea diferențelor etnice în interiorul „societății socialiste multilateral dezvoltate“ a lui Ceaușescu a fost următorul pas pe care l-a făcut regimul în problema minorităților. Așa au apărut, spre sfîrșitul anilor ’60, Consiliile Oamenilor Muncii pe naționalități, între care cel mai important a fost, evident, cel de naționalitate maghiară.

Cu evreii și germanii în curs de emigrare, deci neinteresați de viața comunitară în România, și cu romii transformați în problemă socială, maghiarii au rămas în ultimele două decenii ale regimului singura problemă de natură etnică. Oricum, încă din momentul Revoluției maghiare din 1956 au început să fie priviți cu suspiciune de către regim și din perspectivă ideologică, ca etnie anticomunistă, suspiciune care se adăuga peste naționalismul antimaghiar istoric al românilor. Tranziția către o raportare șovină s-a produs pe măsură ce dictatura personală a lui Nicolae Caușescu a apelat tot mai mult la resurse din inventarul naționalist pentru a se legitima. Anii ’80, marcați de lipsuri economice și de o politică a derapajului naționalist extrem, au reprezentat apogeul. Consiliul Oamenilor Muncii de Naționalitate Maghiară a devenit Consiliul Oamenilor Muncii Români de Naționalitate Maghiară, iar spațiul public a fost epurat de orice referire la minoritatea maghiară, inclusiv prin îndepărtarea celebrelor, azi, plăcuțe bilingve. Reacția comunității maghiare a fost în mod firesc una de opoziție, de unde și rolul jucat de reprezentanții acesteia în Revoluția din 1989 sau în conflictele interetnice din primele luni ale anului 1990. De cealaltă parte, escaladarea s-a produs prin întreținerea permanentă a temerilor legate de o posibilă dezlipire a Ardealului de România, marcînd un drum al minorităților în comunism care, departe a produce înfrățirea românilor și maghiarilor în jurul idealului comunist, a generat și mai multă dezbinare. 

Dan Drăghia este doctor în științe politice al Universității din București. Cercetător la Centrul de Consultanță Istorică.

Foto: flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

tren cersetori pitesti foto primaria pitesti jpg
Tren cu 90 de cerșetori oprit de polițiști la Pitești. Jumătate dintre ei primesc ajutoare sociale
O amplă acțiune a polițiștilor împotriva unei rețele de cerșetorie a avut loc sâmbătă, 1 octombrie, la Gara Sud Pitești. Cerșetorii veneau constant la Pitești și își făceau veacul în centrul orașului și pe lângă mai multe biserici.
Stalp curent electricitate energie electrica FOTO Shutterstock
Vine o iarnă rece și secetoasă. Care sunt riscurile în aprovizionarea cu energie electrică
Iarna aceasta ar putea fi una mai rece pentru Europa, potrivit Agenției Europene de Prognoză Meteo lunile noiembrie și decembrie aruncând o perspectivă sumbră asupra întregului continent.
rugby foto shutterstock
România U18, spulberată de Spania la rugby: Europeanul a început cu un coșmar pentru noi
La seniori, „Stejarii“ se pregătesc pentru Mondialul din 2023. Din păcate, din spate pare că vine o generație foarte slabă.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.