De la „naţiuni conlocuitoare“ la „poporul muncitor“

Dan DRĂGHIA
Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
De la „naţiuni conlocuitoare“ la „poporul muncitor“ jpeg

Primul stereotip s-a conturat în perioada anilor ’40-’50, cei ai instalării și consolidării comunismului. Atunci, pe un fond încă marcat de naționalismul anilor ’30, implementarea principiului marxist al solidarității de clasă în locul celei bazate pe etnie a generat resentimente mai ales la adresa evreilor, care erau bine reprezentați în structurile de conducere ale Partidului Muncitoresc Român. Nu a mai contat că, în aceeași perioadă, numeroși alți evrei erau arestați doar pentru că erau evrei. Însă, odată cu evoluția regimului și cu schimbarea priorităților acestuia, solidaritatea etnică românească a ajuns să prevaleze sub Ceaușescu, iar stereotipul principal a luat forma unui „pericol unguresc“ iminent. De altfel, deși la începuturi regimurile de extracție marxistă au văzut în naționalism principalul adversar politic, odată consolidate, au transformat sentimentele naționale în principalele lor arme politice.

Deportarea germanilor în URSS din 1945 a fost prima experiență pe care comuniștii români au avut-o legată de minorități. Așa cum a fost cazul și cu deportarea sîrbilor din Banat, în urma conflictului dintre Tito și Stalin, în 1951. O dovadă că regimul nu mai respecta „învățătura marxistă“ atunci cînd imperativele politice cereau altceva. De altfel, perioada de tranziție către Republica Populară Română (1944-1948) s-a caracterizat printr-o raportare diferențiată la principalele grupuri etnice, marcată mai mult de experiența recentă a acestora cu majoritatea și de interesul politic, și mai puțin de preceptele ideologice.

Astfel, în cazul minorității maghiare, cea mai numeroasă, dar marginalizată în interbelic, guvernele comuniste au dus o politică de cooptare prin inter-mediul Uniunii Populare Maghiare (1944-1953), organizație de natură muncitorească ce își aroga reprezentarea maghiarilor pe baze comunitare. Germanii, pe de altă parte, au fost reprimați și marginalizați sub pretextul unei așa-zise denazificări, exprimată și în denumirea viitorului organism comunitar ce le era destinat, Comitetul Antifascist German (1949-1953). Cel de-al treilea grup minoritar relevant, evreii, venind după o politică de exterminare care a fost dusă împotriva lor de regimul Antonescu, au devenit în mod natural foarte activi politic în această perioadă, inclusiv în Partidul Muncitoresc Român. Nu în ultimul rînd, romii, reprezentați de Uniunea Generală a Romilor (1947-1949), au beneficiat și ei de o atenție sporită din partea comuniștilor, fiind priviți, ca și evreii sau maghiarii, drept „tovarăși de drum“. Partidul Muncitoresc Român avea nevoie de minorități pentru a-și impune dominația politică totală asupra societății.

Semnalul modificării politicii regimului față de minorități din-tr o direcție etnică într-una de clasă a fost dat de Rezoluția Biroului Politic al CC al PMR asupra „problemei naționale“ din decembrie 1948. Dincolo de problemele punctuale care existau în relația cu minoritățile pe plan intern, Rezoluția trebuie privită și într-un context internațional, generat de „erezia“ națională a lui Tito și de eșecul URSS de a atrage în blocul comunist nou înființatul stat Israel, prin intermediul evreilor de stîn-ga emigrați. Pe urmele neîncrederii reînnoite a lui Stalin în naționalitățile care subminează unitatea blocului comunist, regimul de la București a hotărît ca problema „naționalităților conlocuitoare să fie subordonată sarcinilor prioritare ale proletariatului“ (Raportul Tismăneanu, 2007). Acum capătă prioritate Comitetele Democratice ale minorităților: Evreiesc, Rus și Ucrainean, Albanez, Grec, Bulgar, Sîrb, Tătar și Turc. Alături de Comitetul Antifascist German și de Regiunea Autonomă Maghiară (1952-1967), toate au fost mecanisme organizatorice create cu scopul de a goli de substanță viața comunitară separată a minorităților prin includerea acesteia în structurile de stat, inclusiv prin naționalizarea bunurilor.

Eficiența acestei politici de subordonare ideologică a problemei minorităților, în fapt o asimilare mascată, s-a făcut simțită din plin în următorul deceniu și jumătate prin efectele ei în planul vieții comunitare. Cel puțin în cazul evreilor și germanilor, a marcat începutul procesului de emigrare în masă către Israel și Germania. Tocmai din cauza faptului că „nu dădea bine“ pentru ideea „raiului socialist“ construit în România, emigrarea a fost privită la început reticent de către autorități. Dar noua orientare națională generată de venirea la putere a lui Ceaușescu, afirmată în mai 1968 (invazia sovietică în Cehoslovacia) și întărită prin restalinizarea adusă de Tezele din iulie 1971 (vizita lui Ceaușescu în Coreea de Nord), a permis inclusiv dezvoltarea unor forme grotești de speculare a problemei minorităților, așa cum a fost vînzarea evreilor și germanilor.

Din acest tablou al minorităților se poate observa lipsa unui Comitet Democratic și în cazul romilor. Problematica romilor exprimă de altfel cel mai bine idealul asimilator al regimului comunist, mai întîi pe criterii de clasă și apoi pe criterii etnice deghizate în sintagma „poporului muncitor“, care nu putea fi decît român. Odată cu desființarea Uniunii Generale a Romilor, în 1949, această minoritate și-a pierdut statutul oricum incert de categorie etnică, devenind „o problemă socială“, situație care s-a păstrat pînă la căderea comunismului. Uniformizarea pe criterii sociale și negarea diferențelor etnice în interiorul „societății socialiste multilateral dezvoltate“ a lui Ceaușescu a fost următorul pas pe care l-a făcut regimul în problema minorităților. Așa au apărut, spre sfîrșitul anilor ’60, Consiliile Oamenilor Muncii pe naționalități, între care cel mai important a fost, evident, cel de naționalitate maghiară.

Cu evreii și germanii în curs de emigrare, deci neinteresați de viața comunitară în România, și cu romii transformați în problemă socială, maghiarii au rămas în ultimele două decenii ale regimului singura problemă de natură etnică. Oricum, încă din momentul Revoluției maghiare din 1956 au început să fie priviți cu suspiciune de către regim și din perspectivă ideologică, ca etnie anticomunistă, suspiciune care se adăuga peste naționalismul antimaghiar istoric al românilor. Tranziția către o raportare șovină s-a produs pe măsură ce dictatura personală a lui Nicolae Caușescu a apelat tot mai mult la resurse din inventarul naționalist pentru a se legitima. Anii ’80, marcați de lipsuri economice și de o politică a derapajului naționalist extrem, au reprezentat apogeul. Consiliul Oamenilor Muncii de Naționalitate Maghiară a devenit Consiliul Oamenilor Muncii Români de Naționalitate Maghiară, iar spațiul public a fost epurat de orice referire la minoritatea maghiară, inclusiv prin îndepărtarea celebrelor, azi, plăcuțe bilingve. Reacția comunității maghiare a fost în mod firesc una de opoziție, de unde și rolul jucat de reprezentanții acesteia în Revoluția din 1989 sau în conflictele interetnice din primele luni ale anului 1990. De cealaltă parte, escaladarea s-a produs prin întreținerea permanentă a temerilor legate de o posibilă dezlipire a Ardealului de România, marcînd un drum al minorităților în comunism care, departe a produce înfrățirea românilor și maghiarilor în jurul idealului comunist, a generat și mai multă dezbinare. 

Dan Drăghia este doctor în științe politice al Universității din București. Cercetător la Centrul de Consultanță Istorică.

Foto: flickr

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.