De la „mămălicubrîcula” la dezvrăjire - anchetă

Publicat în Dilema Veche nr. 907 din 26 august – 1 septembrie 2021
De la „mămălicubrîcula” la dezvrăjire   anchetă jpeg

În ultimii ani, toți mai mulți scriitori cunoscuți de publicul adult au început să publice și cărți pentru copii. I-am întrebat pe cîțiva dintre ei de ce scriu (și) pentru copii. (A. P.)

 Lavinia BRANIȘTE

Interesul meu pentru literatura pentru copii a venit mai întîi în calitate de traducătoare. Tradusesem un număr considerabil de cărți pentru copii cînd am devenit curioasă în legătură cu concursul de manuscrise al Editurii Arthur. Așa a apărut primul volum din seria „Rostogol”, despre care îmi imaginam atunci că va fi singura carte pentru copii scrisă de mine. Dar apoi povestea a ajuns să fie prima dintr-o serie și, tot scriind, m-am bucurat să descopăr bucuriile pe care ți le aduce, ca autor, această literatură: libertatea imaginației, a umorului, colaborările interesante cu diverși ilustratori. Și mai sînt și întîlnirile cu copii, care îmi dau mereu o energie bună.

 Dan COMAN

Îmi place să scriu. O plăcere enormă, egalată doar de cea pe care mi-o aduc dulciurile sau somnul. Sclipici și confetti cînd scriu poezie, erotism și piatră abrazivă la proză, mămălicubrîcula atunci cînd scriu povești pentru copii.

Mămălicubrîcula. Toată copilăria mea e învelită ca într-o foiță de staniol în cuvintele astea.

Mămălicubrîcula. Cînd scriu povești, îmi amintesc: imediat ce mă loveam, bunica închidea ochii, sufla deasupra loviturii și zicea: mămălicubrîcula! Dacă eram supărat, bunica își punea cîteva secunde mîinile pe capul meu, zicînd: mămălicubrîcula. Orice mi se întîmpla rău, vorbele astea alungau imediat răul. A fost formula magică în care-am crezut pînă în ziua-n care am aflat că mămălicubrîcula era doar o prescurtare de la mămăligă cu brînză (și) cu lapte. Ceilalți rîdeau, mie mi se părea cel mai trist lucru din lume. Imediat după asta bunica s-a îmbolnăvit.

Mă așezam lîngă ea, pe pat, îmi puneam palmele pe fruntea ei, închideam ochii și rosteam lent, de sute și sute de ori: mămălicubrîcula. N-a avut nici un efect.

Dar de atunci, ori de cîte ori lucrurile nu merg bine, deschid caietul și (mămălicubrîcula) scriu o poveste.  

 Cosmin PERȚA

Scriu și pentru copii deoarece îmi doresc de vreo cincisprezece ani să o fac și nu am reușit niciodată pe deplin. Pentru că îmi amintesc cu exactitate primele senzații date de primele cărți, de primele personaje, de primele povești. Toată emoția și uimirea și fascinația care m-au provocat să imaginez la rîndul meu lumi imaginare în care să trăiesc printre eroii și eroinele mele preferate. Pentru că și acum uneori sînt foarte trist cînd se termină o poveste care îmi place și am imboldul de a lua eu povestea de unde a rămas și să o duc mai departe, doar pentru a-i ține în viață personajele și a continua lumile care m-au fermecat. Pentru că, pe la 10-11 ani, am umplut un caiet gros cu povești despre animale vorbitoare, din care învățătoarea mă punea să citesc în fața clasei și pe care l-am pierdut cînd ne-am mutat, și asta mi-a provocat o suferință zdrobitoare. De atunci tot rescriu caietul acela, asta e toată literatura mea.

 Mircea PRICĂJAN

Destinul unei povești se împlinește cu adevărat în imaginația celor mici. Mi-amintesc cu nostalgie dimensiunea pe care o luau în mintea mea, în copilărie, chiar și cele mai banale episoade ale poveștilor pe care mi le spunea bunicul. Odată cu vîrsta am pierdut această abilitate. Este, cred, cea mai dureroasă pierdere această dezvrăjire. De aceea, mă bucur de fiecare dată cînd o idee mi se prezintă în limitele și cu scopurile narative ale literaturii pentru copii. Cumva, scriind pentru copii reușesc eu însumi să redevin cel care am fost la vîrsta lor, pot să mă minunez ingenuu cum nu-mi permit atunci cînd scriu pentru „oameni mari”. E un motiv egoist; și tocmai asta cred că face ca rezultatul să fie al tuturor.  

 Alina PURCARU

Primul impuls a fost să răspund și eu, cum am citit la alți autori, că acest spațiu îmi dă o mult mai mare libertate și că aici se deschid porți de creativitate și imaginație ca nicăieri în altă parte. Numai că pentru mine nu e neapărat așa. Literatura pentru copii mi se pare că impune rigori de adecvare, cerințe de natură interioară și formală adesea chiar mai constrîngătoare decît în alte cazuri. Am făcut, totuși, asta și mă gîndesc că aș putea să mai scriu așa din dorința de a înțelege nevoile și preferințele unor făpturi nefalsificate. Pentru bucuria de a vedea reacțiile lor sincere, uluitoare. Pentru surpriza din fața ilustrațiilor ieșite din imaginația altcuiva. Pentru plăcerea mea de a mă juca, cu gîndul că nu mă joc, de fapt, singură.

 Elena VLĂDĂREANU

Cînd am început să scriu pentru copii, acum mulți ani, înainte ca eu însămi să am copii, era o nișă încă inxistentă în literatura română. Cred că nici măcar Editura Arthur nu exista atunci, deci nici traduceri foarte multe, dar aveam așa, niște imagini, niște situații cărora nu le găseam locul decît într-un text pentru copii. Nu a fost să fie. Nu știam cum se face, nici acum nu știu. Îmi doream doar să încerc. Din aceeași neliniște a mea, aceeași dorință de căutare. Am avut mai multe încercări, inclusiv un roman (foarte prost) fantasy, abandonate, pentru că nu am fost în stare și nici chef nu am avut să mai scriu o variantă. Am și patru texte performative, două pentru copii foarte mici, unul pentru 8-12 ani, unul pentru adolescenți. Pe toate le-am făcut cu Robert Bălan. Primul nu există decît într-o formulă de teatru radiofonic, dar cred că nici așa, pentru că ultima oară cînd am pus CD-ul nu mai mergea. Al doilea, la Gong, încă se mai joacă după aproape opt ani. Cel pentru 8-12 ani a fost mai degrabă un performance, o propunere interactivă pe tema bullying-ului, care s-a jucat la Replika de cîteva ori. Cel pentru adolescenți tot la Gong, despre mîncare – nu știu ce mai e cu el. Cînd am scris Poznăi cu două zuze (pe care am făcut-o împreună cu Liliana Basarab, care a desenat, și a apărut în primăvară la Vellant) aveam chef de ceva light și care să mă facă să rîd în timp ce scriu. S-a întîmplat asta. Mai mult, seara le citeam fetelor ce scriam în timpul zilei și rîdeau și ele cu lacrimi. Poate o să mai scriu. Deși, evident, eu nu sînt scriitoare pentru copii, așa cum acum sînt atît de multe la noi și care scriu atît de bine.

a consemnat Adina POPESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.