De la Lugoj la Comloşu Mare

Pe 5 decembrie 2012, cartea Căutătorii de poveşti a avut lansarea şi la Timişoara. După o seară de zîmbete şi voie bună, i-am prins pe bibliotecarii Adriana Weimer (Biclioteca din Lugoj) şi Sergiu Şoic (Biblioteca din Comloşu Mare) - doi dintre protagoniştii a două poveşti scrise de Radu Paraschivescu - şi le-am adresat cîteva întrebări.
1) De cît timp sînteţi bibliotecar şi cînd a intrat biblioteca dvs. în Programul Biblionet?
2) În ce fel a schimbat Programul Biblionet comunitatea, biblioteca, dar şi pe dvs. ca bibliotecar?
3) Care (mai) sînt utilizatorii bilbiotecii dvs.? (P.M.)

Adriana WEIMER

„«Că n-am venit la voi la şură, Ană Lugojană, / Să mă uit pe sub căciulă, Ană Lugojană, / Am venit să joc o fată, Ană Lugojană, / Să mă pomeneasc-odată, Ană Lugojană.» Dacă textierul ar fi trăit în zilele noastre, cred c-ar fi scris «Adriană» în loc de «Ană». Şi toată lumea l-ar fi înţeles.“
Radu Paraschivescu,
„(Adri)Ană Lugojană“ 

1) Bibliotecară sînt de foarte mult timp, din ’97. La început, cînd am venit într-o bibliotecă, lucrurile nu erau aşa evoluate. Am bătut la maşină pînă prin 2001, cînd am avut primul calculator. Biblionetul a venit la Biblioteca din Lugoj acum doi ani şi, de atunci, zilnic se întîmplă ceva. Iar acest program a ajuns un punct unde te împrieteneşti.

2) Într-adevăr, m-a schimbat mult. Ca bibliotecar, am fost întotdeauna atentă la informaţiile pe care le furnizez oamenilor, la corectitudinea lor, la ajutorul dat pentru a căuta o carte în bibliotecă, de a îndruma. Organizăm şi foarte multe lansări de carte şi evenimente culturale. De exemplu, se organizează la noi Ziua Siguranţei pe Internet, apoi, a fost Anul Caragiale, sînt zilele Mihai Eminescu, avem Festivalul „Lucian Blaga“, se fac tot felul de simpozioane...

Dincolo de asta, m-am trezit – odată cu deschiderea acestui Program Biblionet – că trebuie să apelez la psihologul din mine şi să am un tact fantastic în lucrul cu oamenii care vin la bibliotecă.

3) Vin mulţi copii, atît fiindcă au nevoie pentru şcoală de cutare carte, cît şi pentru Internet. La un moment dat, am fost puţin derutată pentru că veneau copii să se joace – ăsta era primul lor gînd.... Dar să nu uităm că omul a evoluat prin joc, iniţial; copilul a luat contact cu lumea prin joc. Există un anumit interes specific fiecărei vîrste. Iar bibliotecile publice trebuie să se adapteze.

Sergiu ŞOICA

„Sergiu Şoica, bibliotecarul din Comloşu Mare, iese din tiparul a ceea ce-am întîlnit pînă acum, prin două elemente. Unu, nu e femeie. Doi, se află în funcţie de cinci ani, nu de douăzeci. Are treizeci şi unu de ani, a fost profesor de istorie şi degajă o bună dispoziţie molipsitoare.“
Radu Paraschivescu, 
„Chelsea pe uliţă“ 

1) Am terminat Facultatea de Filologie şi am lucrat iniţial ca profesor – predam istorie. În Comloşu Mare nu mai exista bibliotecă de ani buni, nu mai erau cărţi, nu mai era sediu, nu mai era nimic. Pînă acum vreo şase ani, cînd primarul de atunci a avut iniţiativa de a construi una. Mi-a plăcut mult ideea de a o lua de la zero, de la construcţia propriu-zisă şi aranjatul rafturilor la constituirea fondului de carte, organizarea de diferite activităţi...

2) Biblioteca noastră a devenit parte a Biblionet acum un an. De atunci, au venit, în primul rînd, mai mulţi copii. Înainte, era un singur calculator pentru public, care avea programe piratate şi era mai tot timpul stricat. Ulterior, au venit cele patru calculatoare, iar cel vechi a intrat într-un con de umbră... Şi respectul a crescut, pentru că acum aveam soft-uri originale şi acest lucru a avut un impact foarte puternic – unii vedeau pentru prima oară un Windows sau un Office veritabil, ca la mama lui. Iar cel mai mare profit a fost cu proiectorul video. Pe peretele bibliotecii, am proiectat filme, meciuri importante din Campionatul European şi Liga Campionilor, acest lucru aducînd laolaltă şi peste 100 de persoane, ceea ce e excepţional pentru un sat în care înainte nu se întîmpla nimic.

E interesant că se leagă şi prietenii. De exemplu, veneau săteni şi-mi spuneau să pun nu ştiu ce film pentru că e senzaţional, oameni care n-aveau nici o treabă nici cu biblioteca, nici cu fotbalul... Se socializează extrem de mult şi se naşte o relaţie între bibliotecă şi cetăţeni care n-au nici o treabă unii cu alţii, pe diferite teme – nu neapărat pe carte, ci pe zone de interes. De schimbat, se schimbă multe dacă chiar vrei să faci ceva şi vii cu o propunere, iar după aceea oamenii vin automat cu alte propuneri...

3) La mine, sînt două grupuri de solicitanţi: copiii, care trebuie să citească pentru că-i trimit profesorii – şi atunci devine obligatoriu, deoarece se cere la şcoală –, şi bătrînii, pe care – curios – nu-i interesează decît romane poliţiste sau de dragoste şi... cam atît. În aceste condiţii, am început să fac lucruri în plus. De cînd sînt angajat, am 232 de abonaţi. Aş fi putut să înscriu mult mai mulţi, dar am zis să rămînă doar cititorii efectiv, adică cei care chiar împrumută cărţi. Şi decît să mă laud că am 1000... 

anchetă realizată de Patricia MIHAIL

Foto: O. Micsik