De la clubul copiilor la supermarket

Publicat în Dilema Veche nr. 394 din 1-7 septembrie 2011
De la clubul copiilor la supermarket jpeg

Preşcolarii învaţă să facă primele socoteli de pe abţibildurile magnetice aflate în ambalajul unui iaurţel. Şi fac cunoştinţă cu primele noţiuni de taxonomie animală din cărţile de joc pe care le colecţionează laolaltă cu părinţii, dacă aceştia cumpără mărfuri de o anumită sumă, dintr-un anumit lanţ de magazine. Copiii mai măricei învaţă să asambleze jucării simple, cu ajutorul setului de piese pe care îl descoperă într-un ou de ciocolată.

Adaptarea noastră la societatea de consum e atît de avansată, încît nu ne mai miră faptul că supermarketul deja se ocupă cu o parte din educaţia copiilor noştri; cu deprinderea şi cultivarea celor dintîi hobby-uri.

Albumele cu stickere sînt de mult un obiect de loisir folosit ca instrument de marketing. În colecţia de reclame vechi a lui Florian Ciobanu, expusă astă-primăvară la IAA, a putut fi admirat setul complet de cartonaşe colecţionabile cu tema Casei regale a României, lansat la începutul secolului trecut, de către o celebră marcă de ciocolată (revenită pe piaţa noastră după deceniile socialiste), cu scopul de a impulsiona vînzările; printr-un mecanism de marketing care în acea vreme, şi la noi, şi aiurea, făcea pionierat. Cartonaşele din vremea străbunicilor sînt impecabil tipărite color şi au un fason calitativ care le lipseşte urmaşelor lor de azi, dotate cu adeziv pe verso (cam diferenţa dintre monarhie constituţională şi republică anomică)...

Oul (Kinder) sau găina (hobby)?

Care e cauza şi care efectul? Hobby-ul stimulează vînzările sau, dimpotrivă, obişnuinţa de consum e cea care induce hobby-ul, prin intermediul cumpărării? Varianta a doua, deşi în aparent răspăr, defineşte o anumită practică a multinaţionalelor. Cititorii au mai putut afla din paginile Dilemei vechi cum brandul Bergenbier, care rula în anii ’90 o reclamă cu bungee-jumping, sport practic necunoscut pe atunci românilor, a preferat să implanteze în diverse puncte turistice ale ţării instalaţii de salt în coardă, decît să-şi adecveze mesajul la jocuri sportive mai de-ale locului. (Avea s-o facă peste cîţiva ani, asociindu-se cu fotbalul, ca sponsor al Naţionalei.)

În cazul produselor pentru copii, schema binară devine triunghiulară. Între lansatorul de mesaj şi micuţul său receptor apare un nou pol – părintele – care introduce în relaţie o nouă latură – educaţia. Îi cumpăr odraslei ceva hrănitor (sănătos, util... „benefic“), mai ales că produsul e dotat cu un apendice instructiv: iată raţionamentul pe care îl face cumpărătorul adult, în numele consumatorului direct, considerat la vîrsta lipsei de discernămînt.

Totuşi, există ceva ce micul consumator discerne perfect, de la cele mai tandre vîrste. Logouri, cîntecéle, culori heraldice, anumite intonaţii, mai tîrziu anumite sloganuri şi formule retorice – toate aceste componente ale branding-ului şi publicităţii intră cvasi-instantaneu în cutiile cu jucării mentale. Consecinţele se extind pe măsură... Aşa ingenui cum îi credem, copiii vor şti cel mai bine că abţibildurile magnetice sînt (de la) Danonino, că jucăria asamblabilă e din oul Kinder; iar cartonaşele taxonomice, care pot fi colecţionate în album, sînt (de la) MegaImage. De cele mai multe ori, aceste cartonaşe, cu toate informaţiile lor despre hazliile comportamente ale animalelor, nu lîncezesc prea mult în album. Cu ele se pot juca mai multe jocuri de cărţi, printre care şi macao (sau uno, cum i se spune mai nou, după moda occidentală). Acest joc, a cărui regulă e să decartezi cît mai repede, şi-a luat numele de la parola pe care trebuie să o strige unul dintre jucători atunci cînd rămîne cu o singură carte în mînă: macao! (respectiv uno!). Practica în rîndul şcolarilor bucureşteni (cel puţin) este ca, în jocul cu cărţi Megaimage, să strige, în loc de „macao“, Megaimage! Atenţie: nu este vorba de vreo regulă impusă de operatorul comercial, de vreo regulă scrisă pe vreun ambalaj sau material publicitar. E pur folclor infantil. Este pură şi necondiţionată loialitate faţă de brand.

Iată doar o parte a unei întregi culturi a colecţiilor de „surprize“ şi ambalaje, cu tradiţii de decenii, din vremea cînd „generaţiile cu cheia de gît“ colecţionau pachete şi „surprize“ de gumă, capace de bere etc. cît mai exotice posibil (băieţii) şi şerveţele, săpunuri, doze goale de spray etc. „primite de afară“ (fetele). Aceste piese căpătau – cum capătă şi astăzi urmaşele lor comercializate „la liber“ – diverse funcţiuni şi roluri, pe lîngă acela primordial de collectables. Pot deveni piese ale unei game ample de jocuri, de la liniuţă pînă la memory, trecînd prin macao/uno, jocul familiilor şi alte jocuri de cărţi. Mai mult, jucăriile colecţionabile (inclusiv apendicele comerciale de tip „surpriză“) se pretează perfect diverselor relaţii de schimb/troc între copii a căror complexitate ar trebui să ne schimbe părerea în privinţa ingenuităţii economice a copiilor. De la dubluri pînă la rarităţi, există o întreagă scală de valori cvasimonetare, care, sub cupola jocului, se pot încadra în sisteme cvasifinanciare. Într-un studiu despre colecţionabilele de tip pokemon, antropologul Bogdan Iancu demonstrează că relaţiile de schimb, pe care le stabilesc între ei copiii colecţionari, „reconstituie în mic“ piaţa financiară, cu feluritele ei tertipuri: concurenţă, cartelare, valorizare forţată etc. (Asta ca să ne resemnăm complet în privinţa naivităţii economice a puştilor...) Dintr-o perspectivă mai largă, hobby-ul colecţionării de „surprize“ şi jucărioare prefigurează sistemul consumerist bazat pe complexele de ruşine/aspiraţie socială tipic societăţii de consum: Gigel are colecţia mai mare (albumul mai complet) decît mine; Maricica are piese mai rare, deci mai valoroase; trebuie să-i egalez, să-i depăşesc etc.

Se poate spune, din perspectiva critică a protecţiei consumatorilor, că marii anunţători îşi condiţionează efectul educativ (socotit „benefic“ de către părinţii-achizitori) exercitat colateral asupra copiilor prin expunerea acestora la acţiunea comunicării de brand, a publicităţii, a sistemului de fidelizare mercantilă. Se poate spune, pe de altă parte, că sistemul de agregare a copiilor şi tinerilor în activităţi educative, sportive, culturale, pe plan şcolar şi extraşcolar, este în momentul de faţă un eşec al statului român. Responsabilitatea loisir-urilor şi defulărilor juvenile a fost însuşită, treptat (în mod natural, ar spune liberalii) de către operatorii privaţi. Iar aparatul de marketing al acestora (în chip la fel de natural...) tinde să aplice taxa loialităţii, a favorabilităţii de brand, dacă nu chiar a înregimentării.

Ce se întîmpla în socialism?

Nu trebuie să fii nostalgic obsesiv cu secera şi ciocanu-nfipte-n creier ca să recunoşti evidenţa. Statul de pînă-n ’89 era capabil să asigure baze sportive şi „de agrement“, cercuri de activităţi, diverse modalităţi de agregare socială extraşcolară. Subcultura surprizelor şi a colecţionabilelor „de la pachet“ era tolerată şi cvasicontrolată, pe de o parte; iar, pe de altă parte, se ajunsese în anii ’80 ca orice copil sau tînăr să fie implicat, sub o formă sau alta, în mişcări naţionale de tip Daciada sau Cîntarea României. Obligaţie, ergo lipsire de libertate. Egal nesocotire a drepturilor omului etc. Şi, de asemenea, trebuie spus: toate aceste forme de educaţie, de cultivare a aptitudinilor şi de canalizare a energiilor juvenile erau subordonate ideologic. Orice navomodel era construit ca omagiere a glorioasei flote socialiste; orice transmisiune de radioamator zbura către lumea largă înaripată de spiritul comunismului triumfător... Se ştie că orice serbare sau bal de boboci prevedea, înainte de discotecă, o prelucrare ideologică din partea organizatorilor. Cît era îndoctrinare reală în acele practici şi cît mutualism convenţional, de supravieţuire? Teza înregimentării ar putea fi lesne contrazisă de faptul că generaţia cea mai expusă la propagandă (aşa-zişii „decreţei“) este cea care l-a răsturnat pe Ceauşescu...

O dilemă nouă

Era „mai benefic“ sau „mai malefic“ atunci, faţă de acum? Revine adulţilor să decidă. Părinţilor care ieri erau copii şi bunicilor care ieri erau părinţi. Cumpărătorilor discernabili de azi, care constată că şi copiilor lor li se pretinde o taxă ideologică – una capitalistă, consumeristă, de tip „occidental“. Devotamentul faţă de partidul-stat a fost înlocuit cu loialitatea de brand. Merită să consimţim la acest contract social? Merită să le oferim copiilor un pic de bucurie colorată şi de educaţie condensată, pentru preţul imaterial (adăugat celui de pe bonul fiscal) al fidelizării faţă de valorile unui brand sau altul? Vor deprinde ei în timp atîta înţelepciune merceologică, încît să dobîndească obiectivitatea şi reflexele de autoprotecţie necesare? Aşa cum am fentat noi regimul anterior – vor reuşi copiii noştri să fenteze, cu abilitatea consumatorului conştient, sistemul brandurilor, al modelor şi fantasmelor comercialiste?

Florin Dumitrescu este poet, publicitar, autorul blogului textier.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.