De ce vă trebuie doctorate?

Publicat în Dilema Veche nr. 621 din 14-20 ianuarie 2016
Ce nu fac copiii la şcoală jpeg

A apărut la orizont o nouă acuzaţie de plagiat în cazul unui politician, nu mai contează care. Le-am cam pierdut numărul. De la marele scandal al plagiatului lui Victor Ponta încoace, a devenit şi doctoratul un subiect de presă şi o preocupare publică în România. Cu ce ne-am ales?

Cu mai nimic. Plagiatul lui Victor Ponta a rămas în coadă de peşte. Cu chichiţe juridice, s-a ajuns la concluzia că nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase, deşi raportul făcut de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti arată clar şi argumentat că lucrarea a fost copiată în bună parte. Aşa că s-o lăsăm cum a picat şi să tragem o concluzie neliniştitoare nu pentru Victor Ponta, ci pentru societatea românească: la români, în acest început de secol şi mileniu, 

 Opinia publică nu are suficientă forţă pentru a-l determina pe un politician acuzat de plagiat să demisioneze (cum s-a întîmplat în SUA, în Germania ori în Ungaria). Furtul intelectual e o mişmăşeală pe care o bună parte a publicului de la noi e dispus s-o înghită sau s-o ascundă după liniştitoarea replică “ei, şi ce? alţii fură miliarde”.

Dar cred că problema pleacă din altă parte. E inflaţie de doctorate. S-au dat în ultimii ani mii de titluri de doctor. Profesoare de gimnaziu, ingineri din fabrică, primari, oameni de afaceri, deputaţi şi senatori, ba chiar pensionari s-au bulucit să capete titlul de doctor. De ce? La un moment dat, pentru că le creştea salariul cu 15%, ceea ce, într-o ţară cu salarii mici, nu-i de lepădat. Dar furia doctoratelor începuse dinainte să existe acest beneficiu material şi a continuat şi după ce, la începutul crizei, guvernul a tăiat sporurile. Aşa că explicaţia trebuie să fie alta. Dragostea de ştiinţă? Dorinţa de afirmare ori de creştere a stimei de sine? Nevoia de a stîrni invidia ori admiraţia colegilor de serviciu? Altceva? E posibil să fie cîte ceva din toate acestea.

Dar de ce le trebuie titlu de doctor primarilor şi politicienilor? sînt convins că, în afară de tezele ieşite la iveală ca fiind plagiate, mai există şi altele: plagiate, cîrpite, însăilate ori pur şi simplu proaste. Un demnitar care e ocupat şi la slujbă, şi la partid de dimineaţă pînă seara nu are cum să facă o lucrare de doctorat cît de cît serioasă. N-are timp (în unele cazuri, nici înzestrări intelectuale) să stea la bibliotecă şi să citească sute de cărţi, nici nu e în stare să aducă vreo contribuţie originală în domeniul cu pricina. Căci asta e, de fapt, doctoratul: o lucrare în care autorul aduce o idee, o interpretare, o descoperire personală. E cercetare  ştiinţifică, nu e bla-bla, ca la partid. De ce le trebuie acestor oameni titlul de doctor obţinut oricum, chiar şi pe colţul mesei, ori cu o teză scrisă la plesneală (eventual de altcineva)? Cînd eşti parlamentar, şef de partid, om de afaceri sau primar de sector în Bucureşti, la ce-ţi trebuie o bucată de carton pe care scrie “doctor”? De ce vrei să te bagi printre nişte oameni care chiar muncesc la doctorat, asta e vocaţia lor, cercetează ani de zile pentru a ajunge la o idee sau la o descoperire?

Eu cred că dintr-un complex de inferioritate şi din sentimentul românesc al lui “dă-mi, Doamne, ce n-am gîndit, să mă mir ce m-a găsit”. Aflat la maximum a treia generaţie încălţată şi provenit dintr-o cultură preponderent rurală în care universităţile au apărut după căile ferate (iar învăţămîntul general obligatoriu după universităţi), politicianul român vrea – uite-aşa, de-un capriţ, de-un pamplezir – să moară capra vecinului mai deştept. Aşa că se trezeşte într-o bună dimineaţă cu basca pe-o ureche şi-şi spune în sinea lui că, dacă are puterea, tre’ să aibă şi-un titlu respectabil. Şi se pune pe dat telefoane şi pe aranjat şi chestia asta: hai, dom’le, să-mi dau şi io un doctorat, că prea şi l-au dat toţi fraierii.

Numai că distinşii doctori făcuţi pe puncte şi la grămadă trăiesc într-o mare minciună. Au doar o diplomă de carton, nu un titlu adevărat.  Ghinionul lor este că, în ciuda tuturor dificultăţilor, în România există în continuare destui oameni serioşi care îşi dau doctoratele

la universităţi româneşti sau străine, cu lucrări excelente şi cercetări originale. În faţa lor, bucata de carton luată pe veresie ori pe plagiat nu face două parale. Distinşii noştri politicieni-doctori ştiu asta, în sinea lor, chit că nu recunosc. Şi asta nu le scade, ci le sporeşte complexul de inferioritate intelectuală. Aşa că, una peste alta, şi-au dat doctoratul degeaba.

Articol apărut pe 

Fotografie de Marius Georgescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.