De ce slugărnicia este o formă de necunoaștere

Sidonia BOGDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 764 din 11-17 octombrie 2018
De ce slugărnicia este o formă de necunoaștere jpeg

În România, odele aduse conducătorilor au tradiție veche. S-au conturat într-un mod vizibil în timpul dictaturii lui Carol al II lea, iar de atunci putem spune că fiecare regim a avut aplaudacul lui. În timpul lui Gheorghiu-Dej îl putem aminti pe fostul președinte al Uniunii Scriitorilor, Mihai Beniuc, care în anii duri ai stalinismului publica o carte de versuri Cîntec pentru tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, iar în timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu pe poetul Adrian Păunescu, la fel de generos în poezii omagiale. Fenomenul slugărniciei față de regimul românesc dictatorial sau autoritar a fost însă unul extrem de extins în rîndul intelectualității, taxat exemplar de către Virgil Ierunca în Antologia rușinii, la fel cum a făcut-o mai tîrziu și Lucian Boia în Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 1950, ambele lucrări publicate la Editura Humanitas.

Lingușeala față de un regim controversat nu intră în specificul național, ține mai degrabă de slăbiciunile naturii umane. Peste tot în lume întîlnim cazuri de intelectuali de un talent remarcabil care se vînd din te miri ce motive politicului. Un exemplu despre care am citit recent este regizorul rus Nikita Mihalkov, care, într-un manifest publicat în anul 2000 (Manifesto of enlightened conservatorism), în timpul ascensiunii politice a lui Vladimir Putin, al cărui susținător fervent este, scria următoarele: „În fiecare perioadă din istoria Rusiei există pagini albe și pagini negre. Nu putem și nu vrem să ne împărțim, să ne asociem cu unele, în timp ce le repudiem pe altele. Aceasta este istoria noastră! Victoriile ei sînt victoriile noastre, înfrîngerile ei sînt înfrîngerile noastre“.

Așa cum explică Fiona Hill, unul dintre cei mai buni experți americani în spațiul ex-sovietic, în lucrarea sa, Mr. Putin, Operative in the Kremlin, declarațiile regizorului rus au venit ca o prelungire la încercarea lui Putin de a reabilita rolurile lui Lenin și Stalin în istoria Rusiei. Ambele personaje au mult sînge rusesc pe mîini, dar fac parte din istoria lor și au clădit pe mai departe un stat puternic rus.

Este un fragment scurt, dar cît se poate de elocvent în a arăta cum intelectuali de top se prostituează moral în slujba unor lideri autocrați, propunînd publicului o formă de împăciuitorism nociv a istoriei prin împletirea binelui cu răul.

Lingușirea conducătorului iubit e un fenomen global și nici măcar nu aparține regimurilor totalitare. Același tip de compromis îl întîlnim și în democrații, unele de tranziție, cum a fost a noastră, sau în cele puternic consolidate.

Ce e paradoxal în toată această poveste este că, deși asupra trecutului aplicăm un aparat critic sănătos, prezentul reușește să corupă sau să fascineze cu aceeași forță. Greșelile trecutului ne dezvoltă anticorpi pentru a nu le mai repeta? Niciodată.

După căderea oficială a comunismului în 1989, toți președinții României s-au bucurat în continuare de aplaudaci fără spirit critic. De ce oare se întîmplă acest lucru? Rețeta coruperii morale într-un sistem totalitar era simplă: odele aduse conducătorului sau partidului iubit aduceau beneficii financiare și ascensiune profesională. Fără acest tip de compromis reușeai cu greu să supraviețuiești. Demnitatea se păstra cu costuri uriașe: sărăcie, excludere profesională și socială, ba chiar deveneai o țintă a hărțuirilor din partea sistemului represiv. Dar în democrații, ce îi face pe publiciștii intelectuali, pe jurnaliști sau chiar pe activiștii civici să renunțe la spiritul critic și să devină simpli transmițători ai mesajelor politice ale liderului pe care îl susțin? De ce se lasă orbiți de către un vremelnic și controversat lider politic?

Abia acest mister cred că este o provocare în a fi dezlegat, iar pentru asta probabil este nevoie de explicații interdisciplinare. De ce orbește puterea? – ar putea oricînd deveni o lucrare riguroasă de cercetare pentru un psiholog cognitivist care înțelege în profunzime biasurile de selecție informațională cu care operează orice creier uman, nevoile umane, dar și controversele ce țin de etică și filosofie.

Un lider politic la putere ajunge să controleze posturi atractive în aparatul de stat și nu puține au fost cazurile în care, după lungi ode aduse în mass-media, respectivele personaje au fost numite în posturi bine remunerate în diplomație, în instituții culturale sau chiar au fost așezate pe locuri eligibile pentru Parlamentul European. A meritat să-l lauzi pe Traian Băsescu pentru ca apoi să obții un post de europarlamentar cu uriașe beneficii financiare, călătorii și oportunități diplomatice timp de cinci ani, cît ține un mandat? Pentru unii a meritat compromisul.

Merită să lucrezi o viață în trustul lui Dan Voiculescu și să manipulezi zi-lumină, iar la finalul programului să știi că un salariu mult peste media pieței îți intră lunar pe card? Pentru unii merită compromisul, ba chiar ajung să creadă în mod sincer că este validă cauza pentru care luptă. Iar Antena 3 nu este singurul exemplu de televiziune angajată politic. Inclusiv actualul președinte Klaus Iohannis are aplaudacii săi, la alte posturi TV.

Merită să lauzi partidul de la guvernare, iar la un moment dat favoarea să ți se întoarcă, iar acel partid să te numească șef la televiziunea publică? Pentru unii a meritat compromismul, iar dacă îi întrebi frontal de ce au făcut acest lucru, oricînd găsesc explicații de dezvinovățire. Banii sînt ochiul dracului, nu cred că suportă multe nuanțe acest unghi al dezbaterii.

Pe lîngă acest troc rudimentar, în România merită atenția o altă subramură, una care ține mai degrabă de naivitatea personajului. În sistemul nostru de învățămînt, care niciodată nu a trecut printr-o reformă profundă, noile descoperiri ale științelor cognitive nu și-au găsit locul și nici nu au avut parte de popularizarea necesară. Indiferent ce ascensiune academică sau performanțe jurnalistice ai, dacă nu înțelegi cum îți funcționează creierul, cum ajunge el la erori de interpretare, cum selectează în mod subiectiv numai informația care îi este pe plac, ca să-i confirme biasul, și cum ocolește informațiile care stîrnesc mici conflicte interne etice, atunci nu o să ajungi niciodată la adevăratul spirit critic. Românii, în marea lor majoritate, aplică în mod eronat ideea de spirit critic. Nu știu să l definească.

Spirit critic nu înseamnă să pui toate armele pe un partid politic, iar prin contracție să elogiezi un altul, pe care îl percepi mai bun, nu înseamnă nici alegerea necondiționată a răului cel mic, ci să reușești să-ți analizezi în mod critic alegerile pentru care militezi public. Dacă ai ales să susții un lider politic, arătă-mi că opțiunea ta nu va ocoli rațiunea, portretizîndu-l și prin compromisurile sau defectele sale. Ar fi un bun exercițiu pentru a mai decongestiona atmosfera publică, mult prea creionată în maniheismul alb-negru și aproape de negăsit în mass-media.

Pe de altă parte, nu putem să nu observăm trend-ul global care transformă presa într-un veritabil actor politic. În SUA, unde există un sistem politic bipartid, nu de puține ori am auzit interpretarea: Fox News este un post al republicanilor, așa cum CNN este eminamente un post liberal. Biasurile sînt aproape asumate și le cunoști înainte de a deschide televizorul.

Ba chiar putem observa că, atunci cînd Opoziția nu mai are puterea de seducție necesară, publicațiile New York Times sau Washington Post reușesc o opoziție mai puternică la președintele Donald Trump decît o fac politicienii democrați. Principiul neutralității, cultivat în spiritul sobru al britanicilor, a devenit un arhaism demn de muzeul presei. Nimeni nu-l mai respectă.

Același lucru se întîmplă și în România, dar diferența nu o face opțiunea politică asumată de post, ci calitatea actorilor implicați. Aici este, în fapt, cea mai mare problemă a presei românești. Dacă în America sau în Europa civilizată există criterii profesionale puternice de selecție pentru cei care ajung să facă agenda publică, în România funcționează numai contraselecția. La nivel de performanțe profesionale, care ar fi corespondentul românesc al jurnalistului de la Washington Post, Bob Woodward, specilizat din anii ’70 în culisele Casei Albe, indiferent de profilul președintelui? Să cultivi o viață surse în jurul Administrației Prezidențiale, care îți deschid ușile instituției, fără a deveni un soi de purtător de cuvînt prezidențial, ba din contra, să conturezi critic toți președinții care ți-au trecut sub pix, este un mister profesional pe care 30 de ani de democrație românească încă nu l-a deslușit. Cum reușește oare legenda vie a Washington Post acest lucru? 

Sidonia Bogdan este jurnalistă.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.