De ce sînt sceptic

Eugen MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
De ce sînt sceptic jpeg

Am avut norocul să urmez un liceu umanist şi să absolv secţia de limbi clasice a unei universităţi româneşti. De aceea, mă simt şi mă consider un cetăţean corect educat şi instruit, perfect capabil să înţeleg resorturile europenităţii şi, deopotrivă, ale românităţii mele. 

Exerciţiul, timpuriu şi continuu, al învăţării limbilor europene clasice, greaca şi latina, m-a condus la conturarea unui tipar de gîndire, a unei scări de valori şi a unui orizont conceptual specific, pe care le socotesc superioare intelectualmente celor rezultate din alte mecanisme educaţionale. De aceea deplîng şi resimt ca pe o pierdere personală declinul accentuat, poate chiar falimentul definitiv al învăţămîntului clasic în România. Ştiu că acest declin este mondial şi că are cauze multiple, unele obiective, dar mai ştiu şi că în multe părţi (SUA, Anglia, Olanda, Austria, Germania, Polonia...), contramăsurile instituţionale de protecţie sînt mult mai viguroase şi mai consistente. Dar nu despre cauzele acestui declin şi despre eventuale „contramăsuri“ doresc să vorbesc, ci despre „vinile“ noastre proprii, ale celor „de meserie“. Căci nu trebuie să ne facem iluzii în privinţa unei reacţii oarecare din partea oficialităţilor de la orice nivel ar fi ele! La acest palier, cel al „politicilor educaţionale“, bătălia este de mult pierdută. 

Sînt de părere că statutul jalnic al studiilor clasice pune în evidenţă dimensiunea şi tipologia imposturii academice din România actuală. În liceu, în universitate, în academie sau în biserică, acolo unde studiile clasice ar trebui protejate şi cultivate, peste tot constaţi acelaşi dezastru, adică dezinteres, populism, superficialitate, „vînare de vînt“! Membrii generaţiilor care mai purtau încă pecetea formării liceale interbelice, în care limbile clasice ocupau un loc central, care-şi formaseră gîndirea prin lectura analitică a textelor lui Cicero, Tacitus, Titus Livius, Plutarh sau Thukidides, au ieşit de mult din sfera decizională. Au rămas să decidă „pedagogii“ şi „didacticienii“ de profesie, preocupaţi de decenii de „implementarea“ în licee şi universităţi a tot felul de programe de „educaţie pentru viaţă şi pentru piaţa muncii“, în care tot felul de pedagogii generale şi speciale, psihopedagogii şi didactici, mai recent şi „abilităţile informatice“, îşi iau partea leului, pentru studiul limbilor clasice nemairămînînd timp! Imensă reţea de interese cu noduri în guverne, parlamente, universităţi şi inspectorate şcolare, lobby-ul pedagogilor „de profesie“ este atotputernic, pe cînd cel al clasiciştilor... nu există! 

Nu au fost eliminate în ultimii ani pe nesimţite şi cu nesimţire criminală în programele de studiu ale studenţilor şi masteranzilor de la facultăţile de filologie orele de latină, pentru a lăsa loc „orelor“ noastre şi alor noştri? Adică materiilor „interdisciplinare“ fictive, găunoase şi fără perspectivă, propuse însă de componenţii găştilor care ne aleg şefi de catedre, prodecani sau decani, o dată la patru ani? În fond, de ce ar ajunge pînă la urmă studenţii noştri să ştie mai multă latină decît ştim noi, filologi, filozofi, teologi, istorici, arheologi şi ce-om mai fi noi, specialişti de doi bani, cu doctorate măsluite şi cu avansări aranjate pe „autostrăzile“ marilor filiere naţionale sau pe „cărările“ micilor mafii locale? Cum ar arăta studiul intens sau măcar cultivarea formală a limbilor clasice la universităţi recente, de două parale, la care şefii de catedră, decanii şi prodecanii, rectorii şi prorectorii n-au apucat să se facă cunoscuţi ei înşişi dincolo de bornele «municipiului» natal, dar îşi întocmesc pe site curricula bombastice?

Nu predau la facultăţile de filozofie, de decenii, istoria filozofiei antice şi medievale „profesori“ care nu cunosc gramatica elementară a limbilor latină şi greacă? Ce mai poţi să spui cînd citeşti cu stupoare în curriculum-ul unui „profesor“ recent declaraţia că ar stăpîni „pentru nevoile cercetării“ latina şi greaca, deşi ştii bine, fiindcă ţi-a fost elev, că n-are habar nici măcar de conjugarea verbelor regulate din cele două limbi clasice? 

Nu vezi la tot pasul „persoane publice“ împăunîndu-se ridicol cu citate clasice trunchiate sau scîlciate, în căutarea disperată a unei legitimări a vidului şi imposturii? 

Dar Academia Română? A auzit cineva de vreo cît de mică iniţiativă, de un cît de vag gest de îngrijorare în ultimele decenii faţă de declinul studiilor clasice în România? În fond, în această Academie Română, născută cu peste 150 de ani în urmă sub autoritatea latiniştilor ardeleni T. Cipariu şi A. T. Laurian, mai există vreun membru clasicist de formaţie? Şi apoi, cu tot respectul, cîţi dintre membrii actuali înţeleg ceva din gramatica latină, ca să nu mai vorbim de subtilităţile stilului clasic? Mai este atunci de mirare că o mare parte a establishment-ului universitar-academic actual cultivă o cultură „naţională“ etnocentrică şi precară, fără rădăcini şi fără orizont… Cine să le mai spună „în lături“ impostorilor tracomani din ce în ce mai agresivi şi mai „credibili“ pentru publicul larg înrobit televiziunii? 

Să mai vorbim de cele patru sau cinci catedre de specialitate din cîteva mari universităţi ale ţării? Cît de vizibile sînt acestea, cu membrii lor timoraţi şi prinşi în mecanismul degradant al supravieţuirii academice, la „mila“ unor senate mai mult sau mai puţin binevoitoare, dominate de o gîndire mercantilă („Nu aveţi studenţi!“)? 

Societatea de Studii Clasice din România mai există ea oare? Care îi este activitatea? Cine o conduce? Revista editată de ea, prestigioasă cîndva, Studii clasice, mai apare? Unde se difuzează?

Paseiştilor ca mine le mai rămîne doar regretul nostalgic după un tip de spaţiu public în care citatul clasic să nu mai fie scîlciat la tot pasul. Nu afirma cu morgă, în urmă cu cîteva luni, la radio, un ilustru „filozof“ contemporan că Dura lex sed… dura., sub încuviinţarea slugarnică a moderatorului preocupat să îi servească mereu mingi potrivite la fileu „dlui profesor“? Nu citeşti, vai, atît de frecvent, în prefeţe la cărţi academice, publicate la fel de fel de edituri mai mult sau mai puţin universitare, prezentări neruşinat-elogioase în care se arată că autorul respectiv tocmai şi-a susţinut teza de doctorat cu distincţia magna cum laudae? Nu auzi mereu la intonarea imnului academic „Gaudeamus“ încheierea triumfală semper sint in flores? Chiar dintre cititorii de bună credinţă ai acestor rînduri, cîţi sînt cei care nu pot sesiza unde se află greşeala de gramatică latinească din banalele exemple de mai sus? 

Aceştia fiind, cum vom putea evita ineluctabila decizie falacioasă: ce nu înţelegem ne irită. Ce ne irită este inutil. Latina ne irită. Latina este, deci, inutilă. Ergo: latina trebuie să dispară.   

Eugen Munteanu este profesor la Facultatea de Litere și director al Centrului de Studii Bilbio-Filologice "Monumenta linguae Dacoromanorum" al Universității Al. I. Cuza din Iași; visiting professor la Institutul de Romanistică al Universității din Viena, director al Insitutului de Filologie Română Al. Philippide și președinte al Asociației de Filologie și Hermeneutică Biblică din România. Ultima lucrare publicată: Lexicologie biblică românească, Humanitas, 2008.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.