De ce sînt românii așa supărăcioși?

Publicat în Dilema Veche nr. 772 din 6-12 decembrie 2018
De ce sînt românii așa supărăcioși? jpeg

Invitația de a scrie despre „ofticoși“ o datorez probabil titlului cărții Era supărăcioșilor publicată în urmă cu cîțiva ani. Iar articolul din care am extras formula din titlu e scris acum peste zece ani. Teza a rămas la fel de adevărată: sîntem o nație de supărăcioși. Avem, de altminteri, o paletă extrem de largă de cuvinte înrudite: ofticoși, supărăcioși, îmbufnați, bosumflați, pizmăreți, cîrcotași, apucați, pătimași, certăreți, clevetitori, bîrfitori, ranchiunoși, vindicativi etc. Rar trece o zi fără să întîlnim măcar un specimen din aceste categorii și fără ca, la rîndul nostru, să nu ne putem exercita măcar una dintre aceste frumoase însușiri.

Cine a meditat asupra pasajelor despre păcatul originar din capitolul 5 al Epistolei către romani a Sfîntului Pavel nu se va mira de asemenea efecte la distanță ale greșelii comise într-o grădină de un cuplu de nudiști păcăliți de un șerpoi insinuant. Alți doi sfinți, Augustin și Blaise Pascal, au scris lucruri memorabile pe această temă. Și cel mai mult îmi place să citez o formulă genială a lui La Rochefoucauld, o floare minunată ieșită din această solidă tulpină de reflecție teologică: „L’amour-propre rend les hommes idolâtres d’eux-mêmes, et les rendrait tyrans des autres, si la fortune leur en donnait les moyens“. Această frază explică tot: supărări, certuri, invidii, rivalități, susceptibilități.

De ce ne supărăm? Pentru că ne e ofensat amorul propriu, pentru că nu primim de la alții ceea ce considerăm că ni se cuvine. De ce îi invidiem pe alții? Pentru că amorul lor propriu, așa cum îl vedem noi, primește mai mult decît i s-ar cuveni; or, evident, nouă ni se cuvine mai mult. Formula lui La Rochefoucauld conține în germen tomuri întregi despre narcisism. Atunci cînd a creat termenul de narcisism, Freud a avut în minte mitul lui Narcis, în vreme ce La Rochefoucauld a preluat un concept teologic – idolatria – și l-a secularizat. Dar ei vorbesc despre același lucru, după cum și ideea de subconștient se găsește deja la ducele francez.

Și atunci, de ce am fi, cum spuneam, o nație de supărăcioși, dacă e vorba de o consecință a păcatului originar, adică de o trăsătură a naturii umane? Simplu: pentru că trăsăturile naturii umane pot fi încurajate sau inhibate de contextul cultural. Amorul propriu e în toți oamenii, indiferent de clasă, etnie sau climat. Dar nu se manifestă la fel. Formele pe care le îmbracă sînt tocmai, ne spune La Rochefoucauld, de o infinită diversitate. Iar la noi aceste forme sînt ceva mai fruste, mai gogonate, mai puțin ținute în frîu de educație și de disciplină. Educație și disciplină în materie de comportament, de introspecție etică și de rigoare intelectuală.

Cînd vorbesc de comportament, mă gîndesc în primul rînd la capacitatea de a ascunde urîciunea amorului propriu. Sigur, e un aspect superficial, dar suprafața e atît de importantă! Ne ferește ochii și urechile de urîciunea aproapelui, care la rîndul ei o activează pe a noastră. Cum să rămîi senin cînd gherțoii cu mașini bengoase parchează pe trotuar sau pe trecerea de pietoni? Cum să nu te irite manelele puse la maximum de vecinul din colț? Cum să nu te scoată din sărite mi-se-cuvinismul deșănțat al nulităților, plagiatorilor, impostorilor? Și ce este mitocănia, dacă nu etalarea fără farduri a amorului propriu care ne face „idolâtres de nous-mêmes et tyrans des autres“? Ce importante devin dintr-odată fardurile, aparențele, suprafețele!

Dar sînt mulți oameni educați, adică trecuți prin școli, care devin obsedați de propria persoană în opoziție cu mitocănimea. Ajung să se vadă pe ei înșiși ca insulițe de finețe într-un ocean de primitivism. Desigur, așa și este în mare măsură, dar riscul obsesiei e cît se poate de serios. Intră la idee și fandacsia-i gata: vorbesc non-stop despre ei înșiși, se consideră buricul pămîntului, se cred misionați de Providență, nu mai tolerează nici cele mai mici divergențe, se îmbufnează pe veci pentru o simplă ironie. Ai îndrăznit să ai o altă opinie? Ai cutezat să nu i recunoști ca autorități morale, conducători predestinați, directori de conștiință? Gata! S-a zis! Nu mai vorbesc cu tine, nu te mai salută, se uită prin tine ca prin geam, îți transmit prin terți care sînt condițiile iertării: să vii desculț prin zăpadă precum Henric al IV-lea la Canossa, să fii biciuit în public precum Henric al II-lea după uciderea lui Thomas Becket.

Că oamenii aceștia sînt „idolâtres d’eux-mêmes“ se vede de la o poștă. Partea mai proastă e că ar deveni și „tyrans des autres, si la fortune leur en donnait les moyens“, oricît ar fi de democrați și de liberali în opinii și în atitudini. Exercițiul introspecției etice le lipsește cu desăvîrșire. Se uită în oglindă doar ca să se admire, nu ca să vadă adevăratele trăsături ale lui Dorian Gray. Cînd spun generalități inteligente despre români, nu se gîndesc o clipă că s-ar putea să fie adevărate, măcar parțial, și în privința lor.

Multe supărăcisme românești provin din lipsă de rigoare intelectuală, de gîndire critică, de antrenament dialectic. E foarte interesant cum argumentele falacioase merg mînă în mînă cu amorul propriu hipertrofiat și nestrunit prin studiu. Folosim orice argument merge în direcția preferințelor noastre, indiferent că stă sau nu în picioare. Cele mai multe certuri provin din divergențe de opinie. Generalizările, judecățile absolute, lipsa nuanțelor sînt trăsături ale unui mod de a gîndi care produce invariabil supărări și conflicte, anateme și excomunicări. Supărăciosul este, vorba lui Donoso Cortés, un om al „afirmațiilor suverane“ și al „negațiilor absolute“. Iar în sprijinul lor revendică implicit o formă de infailibilitate pontificală, însă nu doar ex cathedra, ci din orice poziție: la șpriț, la cafea, pe Facebook, în discuții și comentarii. Nu sîntem catolici, nu avem un singur papă la Roma, avem în schimb milioane de papi, infailibil fiecare în afirmații și în negații.

Dixi! 

Theodor Paleologu este scolarhul Casei Paleologu (www.paleologu.com).

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ion Luca Caragiale FOTO Shutterstock jpg
Ghinionul marelui Caragiale după moarte. Ce s-a întâmplat cu trupul neînsuflețit al scriitorului
Clasic al literaturii române, aactual și astăzi, Ion Luca Caragiale a murit departe de țară, iar sicriul cu trupul neînsuflețit a rătăcit mai bine de cinci luni până la ajuns la București.
enel x statii incarcare masini electrice
40 de noi stații de încărcare a mașinilor electrice în București. Unde vor fi plasate punctele de alimentare
În urma unui protocol de colaborare dintre Administrația Străzilor și Compania Municipală Energetica Servicii București (CMESB), Primăria Capitalei va înființa, până în 2025, 40 de stații de încărcare pentru mașini electrice și hybrid plug-in în parcările patronate de municipalitate.
marian enache foto mediafax
Preşedintele CCR afirmă că nu se pune problema unui conflict între ordinea juridică naţională şi cea europeană
Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a declarat vineri, după o întâlnire cu preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Koen Lenaerts, că nu se pune problema unui conflict.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.