"De ce să umble aiurea prin Spania şi prin Portugalia?"
- interviu cu Constantin CHIRILĂ, primarul comunei Prisăcani, Iaşi -
Constantin Chirilă este primarul comunei Prisăcani, judeţul Iaşi. A fost membru al echipei naţionale de rugby, iar acum face performanţă în sprijinirea legumicultorilor din comuna sa, pentru accesarea fondurilor europene pentru agricultură. Peste 40 de proiecte pe măsura 1.4.1 (ferme de semi-subzistenţă) au fost accesate în Prisăcani, iar asociaţia locală de legumicultori este revitalizată cu sprijinul Romanian-American Foundation.
Sînteţi foarte activ în susţinerea fermierilor din Prisăcani, în acceasarea fondurilor europene pe agricultură. Care ar fi cea mai bună abordare din perspectiva asocierii lor pentru piaţă?
Astăzi, satul românesc duce o lipsă totală de transparenţă şi informaţie. În primul rînd, în sate au rămas nonvalorile. Bătrînii au rămas cu dragoste de pămînt, dar tehnologia nu-i ajută şi, atunci, se plafonează şi nu reuşesc să obţină producţii la nivelul necesar pieţei. Informaţii au, dar ceea ce n-au e pofta de a începe un proiect nou. Şi-atunci eu, care vin cu informaţia despre asociere, despre dezvoltarea unor proiecte, simt nevoia să aleg un grup-ţintă cu care să cheltuiesc timpul, consultanţa, astfel încît energia investită să dea roade. Cred eu că aici ar trebui lucrat, ar trebui aduse noutăţi – pe alegerea grupului-ţintă; pentru că, la o discuţie cu 100 de oameni, cînd le spui că vin bani europeni, toată lumea deschide o sacoşă – „vreau şi eu“. Dar în momentul în care apare Ghidul solicitantului, cînd le explic care sînt căile prin care acel proiect se poate realiza, rămîn 50. Iar cînd începi să faci proiecţia proiectului, rămîn 10. Iată cîtă muncă este. Eu am lucrat în consultanţă agricolă la nivelul judeţului Iaşi, la nivelul Ministerului Agriculturii. Este o muncă pas cu pas: aducem informaţia, diseminăm către grupul mare şi apoi alegem grupul adecvat implementării proiectului.
Care au fost problemele în abordarea asocierii în actualul Program Naţional de Dezvoltare Rurală? Cum ar trebui făcut următorul?
Ca să dau din mine un of, cred că nici un program guvernamental de după Revoluţie nu s-a ocupat de viaţa satului românesc. Toate fondurile europene au mers în direcţii bine dirijate, fără a studia, de fapt, necesităţile satului românesc, baza materială de pe care se poate clădi. Sîntem o ţară cu un potenţial agricol puternic. În agricultură, dacă investeşti corect, te poţi îmbogăţi. Dar are nişte particularităţi. Anul agricol începe prin septembrie, cînd au loc aratul şi semănatul, iar după şase luni se obţine cîştig. Or, specificul acesta al agriculturii este tratat derizoriu şi creditul este analizat ca şi cum ar fi vorba despre comerţ: ai vîndut azi, trebuie să rambursezi mîine. Exclus. Ministerul Agriculturii degeaba mă consideră subvenţionat azi, dacă îmi dă banii la iarnă. Legile naturii sînt foarte exacte şi precise. Noi dăm legi guvernamentale ignorînd legile naturii. Se dă o hotărîre de guvern că nu subvenţionează acum motorina, ci în ianuarie. Degeaba, dacă n-am banii în noiembrie – decembrie, cînd e bine de arat. Natura nu iartă. Dacă nu am semănat azi, mîine nu răsare.
Concret, cum i-aţi ajutat pe oameni să se asocieze?
Omul se blochează cînd aude de asociere. Ei au fost obişnuiţi ca, în comunism, asocierea să le ia baza materială – pămîntul, mijloacele de muncă, forţa de muncă. Ei dădeau tot şi, în schimb, primeau foarte puţin. Acum, fiecare poate participa cu ceva – unul vine cu baza materială, altul vine cu fondurile băneşti, unul vine cu ideile, altul administrează, iar plus valoarea se întoarce înapoi la oameni, în funcţie de participare. Or, noi cînd expunem aceste probleme, fiecare vrea să cîştige egal – or, spun „eu am pus atît, vreau atît“ şi aici apare neîncrederea între membrii asociaţiei.
Dvs. cum aţi ajutat asociaţia să depăşească astfel de probleme?
Esenţială este munca de zi cu zi. Dialogul acesta, argumentul pe care vi-l spun dumneavoastră, l-am repetat azi, mîine. Am stimulat concurenţa între cinci-şase fermieri tineri ai comunei şi le-am recomandat să comaseze terenurile şi să încercăm să aducem tehnologie modernă, seminţe etc. Atunci, au apărut şi aceste neclarităţi, unul mai zice: cum să-mi are altul pămîntul meu? Îi zic: nu-ţi convine să pui pămîntul în asociere de teamă că ţi-l ară altul, dă-l în arendă şi cu asta basta. L-am băgat în circuitul proiectelor noastre, cu terenul lui, cu contract de arendă, înregistrat prin primărie. Avem evidenţă, el primeşte arenda, plus că îmi asigur şi parteneriatul pe viitor, ca eu să-mi pot face asolamentele culturilor, an de an – siguranţă din toate punctele de vedere. Asociaţia „Legume – fructe“ Prisăcani am înfiinţat-o cu fiii satului. Au venit şi alţi fermieri din zonă. Pe fiecare membru l-am învăţat să se înscrie juridic în sistemul de impozitare – le-am făcut PFA sau întreprindere individuală –, cum se face un plan de afacere, cum se ţine evidenţa. Apoi, am analizat alte asociaţii, am văzut unde greşeau ei, unde greşim noi, am fost la tîrguri – la Odorheiul Secuiesc, la Bucureşti, la Moldoviţa, în Basarabia. Prin tîrguri putem intra într-un circuit în piaţă. Acesta este scopul – să ajungem pe piaţă parteneri cantitativi şi calitativi, şi să putem sparge unele monopoluri. Piaţa nu te primeşte cu cîteva tone de marfă sau cu un marketing slab. Te elimină urgent. Noi trebuie să ajungem competitivi, la nivelul concurenţei. Or, e de lucru aici.
Deci cu tinerii reuşiţi să aveţi acest dialog, inclusiv pe subiectul punerii pămînturilor laolaltă.
Da. Un element pozitiv a fost întoarcerea acasă a fiilor satului, oameni cu studii superioare.
Chiar s-au întors?
Da, s-au întors, pentru că i-am implicat pe ei să facă proiecte la Prisăcani. Nu m-am dus să bat în poartă la firma X sau Y de consultanţă. I-am învăţat să facă proiecte. Cinci-şase tineri cu studii superioare în comună ştiu să facă proiecte pentru noi. Să vă dau un exemplu: un tînăr din comună lucrează la Primărie, l-am dotat cu calculator, tot ce-i trebuie, l-am învăţat să facă proiecte. Are şi fermă, lucrează în zootehnie şi apicultură şi, prin munca lui de zi cu zi – cu un program de 10 ore, cum e la ţară –, are trei joburi. De ce să umble aiurea prin Spania şi Portugalia la căpşuni, cînd el din trei joburi, poate să facă minim 1000 de euro pe lună? În asociaţie, trebuie să îi dai fiecărui membru pofta de a lucra, pofta de a pofti. Asta am făcut eu la Prisăcani, le-am dat încredere că munca lor dă rezultate. Să fii mulţumit de mulţumirea ta, darămite de mulţumirea altora e mai bine.
Sînteţi un caz special, prin abordare şi implicare în viaţa comunităţii...
Eu am făcut rugby de performanţă, am văzut toată lumea şi m-am întors acasă datorită faptului că am văzut tot ce se poate vedea, am primit de la societate tot ce se poate primi, şi acum este momentul să întorc înapoi celor care m-au creat. Degeaba am informaţii, dacă nu le dau celor tineri, care au nevoie de ele. Degeaba mi le exploatez singur că nu voi muri bogat. Voi rămîne bogat prin prietenii pe care îi am şi care au primit cîte un pic de la mine. Am primit, sîntem datori să dăm înapoi. Obligatoriu. Avem la Prisăcani echipă de rugby, echipă de dansuri, bază sportivă. Între 23-25 august, organizăm un tîrg cu produse tradiţionale, proaspete şi conservate şi, bineînţeles, şi cu proiecte. Va dura trei zile, vom avea un festival de folclor cu Muguraşii de la Prisăcani şi cu alţi parteneri, iar a treia zi facem un turneu de rugby pentru copii, să-i dăm viaţă tîrgului. Veniţi şi ne vizitaţi!
a consemnat Alexandra TODERIŢĂ
Foto: CMSC Iaşi
