De ce nu putem trăi fără ea

Alis ANAGNOSTAKIS
Publicat în Dilema Veche nr. 650 din 4-10 august 2016
De ce nu putem trăi fără ea jpeg

Vi s-a întîmplat să vedeți pe cineva mușcînd dintr-o lămîie și să „vă plouă“ în gură? Ei bine, s-ar putea să pățiți asta doar citind propoziția de mai sus și avînd în minte imaginea. Bebelușii care văd un alt bebeluș plîngînd încep să plîngă și ei, aproape automat. Dacă mergi prin parc și cineva se împiedică și cade în fața ta, tresari necondiționat, de parcă, pentru o clipă, simți durerea celuilalt. Ești într-o zi obișnuită la birou și cineva intră în încăpere extrem de agitat sau nervos – ai mari șanse să simți cum inima ți-o ia la galop și starea celuilalt pune rapid stăpînire și pe tine.

Cum este posibil să rezonăm atît de visceral unii cu ceilalți? De ce emoțiile de toate felurile sînt contagioase? Neuroștiința – această disciplină „punte“ între neurologie și psihologie – ne oferă cîteva răspunsuri surprinzătoare. 

În anii ’80, neurologul Giacomo Rizzolatti și colegii săi de la Universitatea din Parma au descoperit accidental un tip nou de neuroni – neuronii-oglindă. Observau ce se întîmpla în creierul unor maimuțe care priveau pe cineva bînd apă sau manipulînd un obiect și au constatat că există neuroni care se activează la fel cînd maimuța bea ea însăși apă și cînd privește pe cineva făcînd același gest.

Dacă a privi o acțiune și a executa aceeași acțiune activează aceleași părți din creier – pînă la nivel de neuron – la primate, la oameni acest sistem al neuronilor-oglindă este și mai complex. El explică de ce, prin același mecanism, oamenii pot, literalmente, „trăi în mintea altora“, preluînd stări, emoții și intuind gînduri sau intenții nerostite. Această capacitate se numește „empatie“. 

Cînd sîntem mici – pînă la vîrsta de 3 ani –, partea din creier numită „cortex prefrontal“, care se ocupă, printre altele, cu gîndirea rațională, conștientizarea, analiza și ne permite să înțelegem că sîntem ființe distincte de cei din jurul nostru este încă foarte puțin dezvoltată. În schimb, sistemul limbic – zona „emoțională“ a creierului – este extrem de activ încă de la naștere (și, conform ultimelor studii, încă din viața intrauterină). Asta explică de ce bebelușii sînt niște mici experți la interpretarea expresiilor faciale și preiau aproape automat stările adulților care au grijă de ei. Zicala „mamă liniștită“ – „bebeluș liniștit“ își găsește explicații științifice. Neuronii-oglindă ai nou-născuților funcționează la capacitate maximă, fără „cenzura“ minții raționale care nouă, adulților, ne spune ce emoție trăim și că nu toate emoțiile pe care le simțim sînt ale noastre, că multe sînt doar preluate, prin empatie, de la cei din jur. Pînă spre trei ani, ființa umană nu face diferența între sine și alții – s-ar putea spune că ne naștem empatici pînă la identificare cu ceilalți.

Mai mult decît atît, capacitatea noastră pentru empatie, pentru conectare cu alții, este vitală pentru supraviețuire, iar calitatea empatiei de care avem parte în primii ani de viață determină într-o uimitoare măsură sănătatea tuturor relațiilor pe care le construim ulterior. 

Într-o carte fantastică, Teoria generală a iubirii (în original, A General Theory of Love), neuropsihiatrii Thomas Lewis, Fari Amini și Richard Lannon demonstrează, cu argumente științifice solide, că ființele umane au fost create de Natură să trăiască optim numai în conexiune cu alții, niciodată în izolare. Iubirea este cel mai puternic vehicul prin care această conexiune se formează, iar creierele noastre sînt, fizic, „sculptate“ de modul în care am fost iubiți sau alegem să iubim. Empatia este un ingredient esențial în această ecuație.

Bebelușii ale căror nevoi de hrană și igienă sînt îndeplinite, dar care nu primesc nici un fel de afecțiune, pur și simplu nu pot supraviețui. Ne naștem cu o capacitate și deopotrivă o nevoie fundamentală de „acordaj limbic“ cu alte creiere – în primii ani de viață acestea sînt, evident, cele ale părinților noștri. Ne naștem „programați pentru empatie“. 

Cartea poate fi o lectură fascinantă pentru părinți – este una din cele mai clare și frumoase explicații despre de ce echilibrul emoțional al părintelui și modul în care el relaționează cu cel mic au efecte uriașe asupra creierului în formare. În esență, părinții modelează, în toate interacțiunile lor cu cei mici (încă din prima zi), creierul bebelușilor – creînd tipare care apoi durează toată viața. Lewis și co-autorii lui numesc aceste tipare (care se formează inconștient) „atractori“ („attractors“). Sînt niște scheme emoționale care ne fac apoi să căutăm, inconștient, relații cu oameni cu scheme compatibile, ai căror „atractori“ se potrivesc cu atractorii pe care ni i-am creat în fragedă copilărie. Așa se explică de ce unii oameni sînt implicați la nesfîrșit în relații despre care rațional știu că sînt toxice, însă emoțional sînt ca niște compulsii de care nu pot scăpa. Tiparele sistemului limbic sînt dincolo de controlul creierului rațional, oricît ne-ar plăcea să credem că e invers. 

Datorită acestei proprietăți fabuloase a creierului nostru limbic de a intra în rezonanță cu alte creiere (și de a-și schimba structura cînd aceste interacțiuni sînt de lungă durată), partenerii de viață ajung să semene între ei și să se „acordeze“ atît de bine unul la altul încît nu mai e de mirare de ce oameni care au trăit împreună o viață nu reușesc, la bătrînețe, să supraviețuiască dispariției partenerului. Același fenomen de rezonanță aduce lumină asupra magiei vindecării în psihoterapie – e mult prea puțin importantă școala sau tehnica pe care terapeutul o îmbrățișează, dar e esențială relația pe care o creează cu clientul său –, oamenii se vindecă pentru că sistemul lor limbic se „reprogramează“ cu ajutorul unui terapeut empatic și care, el însuși, este extrem de echilibrat și poate fi prezent, conține și susține călătoria clientului de la dezechilibru emoțional la armonie.

Empatia este o capacitate profund umană – poate insuficient discutată și înțeleasă – care face posibile toate interacțiunile noastre unii cu ceilalți – atît la birou, cît și acasă. Lipsa completă a empatiei este considerată o patologie – multe studii sugerează că diverse forme de autism sînt conectate cu dereglări ale sistemului neuronilor-oglindă. A nu putea să intri în rezonanță cu cel de lîngă tine poate deveni un handicap sever în a trăi o viață împlinită, cu relații sănătoase. 

Din păcate, acest subiect este absent (la fel ca toate celelalte legate de au­tocunoaștere) din educația formală. Nimeni nu ne explică cum funcționează e­mo­țiile noastre, care este rolul lor, cînd și cum preluăm emoțiile altora și cum pu­tem gestiona tot acest amalgam emo­țio­nal. Ba mai mult, a arăta sensibilitate emoțională, a-ți exprima prea direct emoțiile, a fi extrem de empatic pot fi considerate slăbiciuni. Nu rareori am auzit părinți spunîndu-le copiilor: „Nu mai plînge, e rușine la vîrsta ta“ sau „Nu mai plînge ca o fetiță“ sau „Ce te smiorcăi atîta, fii puternic!“ 

Faptul că școala ignoră complet acest subiect, iar educația de acasă îl ocolește – deseori din ignoranța noastră, a adulților, sau pur și simplu din disconfortul pe care noi înșine îl simțim în relație cu propriile emoții – face ca mulți oameni să învețe foarte devreme lecția grea a reprimării. Începem să ascundem ceea ce simțim de teamă că vom fi judecați și etichetați drept „slabi“ sau „prea miloși“.

În zona de business, reprimarea este dusă, deseori, la cote greu de imaginat. În cei zece ani de cînd fac training și coaching în companii foarte mari, am întîlnit mii de oameni care se plîngeau că șefii lor nu arată empatie. Cunosc oameni care și-au dat demisia de la un job pentru că se simțeau tratați mai degrabă ca niște cifre dintr-o statistică decît ca niște individualități cu trăiri, speranțe, motivații foarte particulare. Am lucrat de-a lungul timpului cu manageri care, pur și simplu, nu știau cum să își dea voie să fie empatici cu oamenii din echipele lor – teama cea mare fiind mereu că prea multă empatie, prea multă apropiere de oameni va fi interpretată ca lipsă de autoritate. În același timp, un fapt demonstrat de mii de ori este că oamenii sînt mai motivați atunci cînd se simt parte dintr-o echipă, cînd nevoile lor sînt ascultate, cînd individualitatea le este repectată, cînd mediul e prietenos, uman, empatic. 

Empatia e parte din noi și, în același timp, trebuie cultivată conștient. Deseori o confundăm cu mila. Una din autoarele mele preferate – Brene Brown –, sociolog și cercetător care și-a dedicat cariera studiului emoțiilor și al modului în care oamenii pot trăi vieți împlinite, afirma că diferența fundamentală între empatie și milă este aceea că empatia autentică implică vulnerabilitate, pe cînd mila implică o atitudine de superioritate (chiar dacă, deseori, neintenționat). A privi către tristețea altora și a spune „săracul de tine“, a încerca să-i oferi soluții sau să-i dai sfaturi, a trata emoțiile negative pragmatic, ca pe o problemă de rezolvat, nu e empatie. Empatia înseamnă a putea fi alături de cel care trece printr-o suferință fără a judeca, fără a încerca să înveselești, să arăți partea pozitivă, să-l grăbești pe celălalt, să-l împingi să depășească acea emoție. Empatia este conectare, prezență, ascultare.

S-au scris și se vor mai scrie nenumărate cărți pe acest subiect. Știința abia începe să descopere mecanismele complexe ale empatiei și rolul ei fundamental în viețile noastre. Ceea ce știm însă cu siguranță este că, la fel cum înțelegem importanța igienei fizice pentru o viață sănătoasă, la fel ar trebui să înțelegem importanța unei igiene emoționale. Cunoașterea de sine, atenția la propriile emoții, conectarea conștientă cu ceilalți, cultivarea unor relații empatice – toate sînt elemente indispensabile într-o viață trăită cu sens. 

Alis Anagnostakis este trainer, executive coach și specialist în cultură or­ga­ni­za­țio­nală. Și-a dezvoltat propria metodologie de training și a fondat o școală de coaching dedicată managerilor. 

Foto: C. Bumbuţ

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.