De ce nu ne interesează Uniunea Europeană

Publicat în Dilema Veche nr. 398 din 29 septembrie - 5 octombrie 2011
De ce nu ne interesează Uniunea Europeană jpeg

„Aici e Uniunea Europeană?“, întreabă bătrînul, văzînd că aştept, ca şi el, lîngă geamul împodobit cu afişe şi cu o hartă colorată a Europei. Nu e chiar Uniunea Europeană, e sediul centrului Infoeuropa, însă pare suficient să-i înnoade speranţele. Ion Preda are 78 de ani şi a ajuns de la Arad pînă în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti cu două sacoşe legate peste umăr şi cu o pungă în mîna stîngă, toate pline de acte, plîngeri şi dureri cetăţeneşti. Speră să deşarte hîrtii într-un birou al Ministerului Administraţiei şi Internelor, aflat peste drum, poate va pune cîteva şi într-un plic care să ajungă sus de tot.

„Aş vrea să trimit şi eu o scrisoare la comisia cu drepturile omului, la Strasbourg. Să-mi spună şi mie cum e cu drepturile omului în România. E vorba de pensie. De ce directoarea de la Casa de Pensii, dacă i-am adus hotărîre judecătorească cum că mă încadrez cu sporurile, nu vrea să le ia în considerare? Am depus acte încontinuu, din 1994, de cînd m-am pensionat. An de an, la Ministerul Justiţiei, la doamna procuroare generală... Şi zic că nu e de competenţa dumnealor.“ Poate ajuta Uniunea Europeană? „Dacă sîntem în Uniunea Europeană, cum au drepturile celelalte state, şi noi ar trebui să avem“, socoteşte bătrînul. 

Spune că înainte de Revoluţie, el, Preda Ion, intra slobod în sediul Consiliului de Stat, chiar pe uşile din mijloc, şi cineva îl asculta, apoi toate se rezolvau ca prin minune: „Pînă în 1989, am venit de două ori în Bucureşti cu probleme. Colea, la Consiliul de Stat, la domnul consilier numărul 4“. Şi aşa i-au dat banii la care avea dreptul, după ce consilierul numărul 4 – un zeu de buzunar, desigur – i-a zis: „Du-te înapoi, că dacă nu-ţi dă banii în zece zile, vii direct aici şi spui direct la poartă că mergi la mine“. Exista pe atunci mai multă înţelegere la nivel înalt, aşa i se pare, mai multă omenie instituţională.  Poate că nu-i totul pierdut. În dimineaţa asta caldă de septembrie 2011, Preda Ion intră cu avînt pe uşa centrului Infoeuropa. Deasupra lui atîrnă steluţe galbene pe un cer cam întunecat, pe pereţi sînt steaguri îngemănate, prinse sub un plastic semitransparent. „Nu vă supăraţi, am de făcut o plîngere...“ 

Bucata mea de vină  

Cît pensionarul ia povestea de la capăt în faţa omului de la ghişeu, Anca Liana Chiriţă, consilier în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene, trece pe o hîrtie adresa Curţii Europene a Drepturile Omului. Îi explică apoi domnului Preda că nu poate apela la această instituţie decît după ce toate căile de atac din ţară au fost epuizate. Căile de atac, nu rezervele de răbdare. Aproximativ 2500 de oameni trec într-un an pe la Centrul Infoeuropa. Sînt studenţi care cer informaţii pentru lucrări ori date privitoare la studii, ar mai fi conferenţiari universitari, reprezentanţi ai unor ONG-uri, traducători, jurişti, ingineri, angajaţi ai ambasadelor – explică Anca Liana Chiriţă. Vin şi destui oameni precum Ion Preda, ale căror probleme şi-ar găsi rezolvări prin alte locuri.  

Ca ziarist, îmi asum o parte din vină pentru confuzia care-l stăpîneşte acum pe cetăţeanul Preda. În timpul celor cinci ani în care am scris pentru un cotidian naţional, pot număra pe degetele de la o mînă de cîte ori am scris bine documentat, cu interes real, despre chestiuni europene. Recunosc că am avut o tresărire şi cînd mi s-a cerut textul de faţă: ce ar fi de scris despre Uniunea Europeană?  

Cu trăsături rigide de domnişoară trecută prin pension, cu fuste cenuşii, cu gesturi prea corecte şi previzibile, Uniunea nu se arată suficient de ademenitoare pentru presa românească. Şi, pe măsură ce îmbătrînim alături de ea, lehamitea nu poate decît să crească.  

A existat, ce-i drept, o idilă care a durat cîteva luni, în preajma aderării: am încercat atunci să aflăm cam ce ne aduce şi ce ne ia UE; am umblat prin sate după gospodari care taie porcii în bătătură, i-am anunţat cu acea ocazie că n-o să mai fie voie nici cu ţuică făcută la alambic, ceea ce i-a supărat niţel; am făcut reportaje la capetele Europei – nu de alta, dar aveam şi noi unul; am călătorit cu buletine de europeni în zorii zilei de 1 ianuarie 2007. Ne-am întors apoi acasă, să ne vedem de ale noastre.  

„Pentru presa românească, subiectele legate de integrarea europeană sînt considerate încă «politică externă». Şi, în cele mai multe cazuri, ele sînt tratate ca şi politică externă. Singurii care tratează aceste subiecte ca politică internă sînt cei specializaţi, care ştiu domeniul. De exemplu, mulţi dintre ziariştii de pe agricultură sînt foarte buni cunoscători a tot ce înseamnă agricultura din România şi politica agricolă comună“ – arată Roxana Morea, consilier în cadrul Biroului de Presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. 

Nu citeşte lumea, aşa s-a zis prin şedinţele de redacţie, Europa e plină de subiecte „fără cărniţă“, şi toţi editorii cu degete la tîmplă au încuviinţat. Mihai Roşioru, coordonatorul Biroului de Presă al Reprezentanţei Comisiei Europene, e de părere că „lipsa de interes a publicului“ maschează, în fapt, o carenţă a presei: „Cred că explicaţia ţine mai degrabă de situaţia economică şi de criză decît de o legătură directă între interesul publicului şi decizia unui ziar de a nu trimite un corespondent la Bruxelles, de exemplu. Sînt foarte puţine instituţii de presă din România care au un corespondent acolo. Şi asta se vede în relaţia noastră de zi cu zi cu presa: există jurnalişti care vin, solicită informaţii, ne cer interviuri cu un comisar sau cu o altă personalitate şi nu îl pot face, pentru că nu au pe nimeni acolo“. Iar cît timp ziariştii se fac că scriu despre funcţionarea Uniunii, Ion Preda rămîne să bîjbîie printre instituţii. 

Subiectele mari 

În paginile presei generaliste rezistă doar cîteva subiecte mari, resuscitate atunci cînd apar actualizări consistente. În mod obişnuit, la Birou ajung între 10 şi 15 cereri pe lună din partea ziarelor. „Numărul acestora creşte în momentul în care pe agendă ajunge un subiect extrem de important pentru România. Şi aici cam trei sînt. Întîi ar fi Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie: în momentul în care Comisia publică acele rapoarte – cel interimar, în februarie, şi cel principal, în vară –, toată presa e interesată şi numărul de întrebări creşte. Un alt subiect ar fi fondurile europene: dacă nişte fonduri se blochează temporar sau sînt alte probleme de acest fel, atunci presa vrea să afle, e clar. Al treilea e extinderea Spaţiului Schengen. Săptămîna aceasta (conversaţia a avut loc pe 19 septembrie – n.r.), informaţiile se vor intensifica, pentru că se discută în Consiliu joi“ – spune Mihai Roşioru. 

Scriem cînd e de rău, dar – prin tradiţie – nu sîntem la fel de răi cu UE cum sînt alţii. Prin urmare, nu prea avem ce scrie. „Impresia mea este că în unele state membre există o presă eurosceptică, şi atunci probabil că reprezentanţii acelui curent din presă sînt ceva mai interesaţi sau sînt mai activi, mai bine documentaţi, sau aşa mai departe. La noi nu e cazul“ – arată Mihai Roşioru.

N-o fi doar vina noastră. Dollores Benezic, jurnalist freelancer, e de părere că am fost nişte şcolari prost struniţi. „Eu cred că noi sîntem în relaţia cu UE precum elevii în relaţia cu şcoala: nu ne-a explicat tovarăşa la timp la ce ne ajută cartea, prin urmare o desconsiderăm. Asta pentru că înainte de aderare nu s-a făcut nimic pentru o informare reală asupra a ceea ce înseamnă UE şi ce-ţi poate băga ea în traistă. Bun, nici acum nu e chiar o avalanşă informaţională, dar de atîţia ani am mai aflat inevitabil că unii sînt premianţi, în timp ce noi am rămas să vindem seminţe.“ Iar frustrările de felul acesta ne rup şi mai mult de pluton. 

Pe scările Centrului de Informare al Comisiei Europene în România – viitor spaţiu public european – sînt siluete de carton în culorile ţărilor membre UE: Olanda e la braţ cu Germania, Spania e pe bicicletă, Belgia poartă fustă, iar un italian cu mîinile în buzunare pare să încerce un flirt. Danemarca apleacă o stropitoare peste plantele perfect decupate din ghiveciul alăturat. Ceva mai jos, fără o ocupaţie anume, silueta românească pare stingheră şi derutată. Chiar şi fără sacoşele cu acte înnodate peste umăr, aduce un pic cu domnul Ion Preda în căutarea dreptăţii.

Vlad Odobescu este jurnalist. A fost reporter special la Evenimentul zilei.

Foto: V. Dorolţi

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.