De ce ne plîngem de milă?

Publicat în Dilema Veche nr. 202 din 22 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

E clar, în ziua de azi este foarte greu să găseşti o persoană tonică cu care să stai de vorbă. Aproape de fiecare dată cînd ies în oraş, fără un scop precis, la un bar oarecare, presimt că voi întîlni pe cineva care după o bere sau două va începe să-şi plîngă de milă. Chiar dacă nu ne cunoaştem prea bine, asta nu are nici o importanţă! Important este să-şi găsească un interlocutor căruia să-i povestească viaţa sa în tonuri de gri, să-i explice cum stă treaba. "Sînt vai de steaua mea!" N-are bani sau, chiar dacă are nu-i ajung niciodată. Munceşte prea mult şi şefii îl/o persecută. N-are casă şi s-a săturat să stea cu chirie şi să fie tot timpul "pe drumuri". Trăim într-o ţară care nu-i oferă nici o şansă, ar pleca, dar unde să se ducă? Lucrurile merg prost, din ce în ce mai prost, mai ales de cîţiva ani încoace. Societatea de consum îi provoacă o depresie. Nu poate să doarmă ca lumea, are palpitaţii, simte nişte junghiuri la inimă, a fost la un control, dar nu i-au găsit nimic. Toată lumea îl/o minte. Partenerul de viaţă nu îl/o înţelege, relaţia scîrţîie, s-ar duce "la mama", dar nu se mai înţelege deloc cu părinţii. Şi-ar schimba profesia, asta de acum nu-i aduce nici o satisfacţie. A rămas fără ţigări. Pot să-i dau una? Trebuie să se lase de fumat, dar îi lipseşte voinţa. S-ar apuca de afaceri, are nevoie de un capital, s-ar împrumuta, dar n-are de unde. N-are posibilităţi, n-are relaţii. Să-şi mai ia o bere? Nu ştie, îi e totuna. Teoretic, femeile ar trebui să se plîngă mai mult decît bărbaţii. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Doar atitudinea pe care o au faţă de postura de victimă este una diferită. O amică îţi va plînge pe umăr, uneori cu lacrimi adevărate, îţi va cere o batistă de hîrtie cu care să-şi şteargă ochii. Va avea un lung monolog în care va încerca să-ţi explice, în cele mai mici detalii, de ce se simte copleşită. "Nu mai am deloc timp pentru mine. N-am mai ajuns la manichiuristă de nu ştiu cînd... uită-te şi tu ce unghii pot să am! Nu mi-am mai cumpărat de nu ştiu cînd o pereche de pantofi, toţi banii se duc pe mîncare, pe bonă, pe rate... Simt cum trece viaţa pe lîngă mine. Sînt tot timpul obosită, uită-te la faţa mea! Iar X habar n-are prin ce trec eu. Lui totul îi e indiferent. Nu mai are nici o iniţiativă, nu mai ieşim în oraş, nu mai mergem împreună la cumpărături. Numai eu mă car cu sacoşele de colo-colo. I-am zis ca măcar să ducă maşina la service, că nu mai pot să mai merg cu rabla aia, are ceva la cutia de viteze... a uitat!" După această primă etapă, cea a istorisirilor şi argumentelor, va aştepta ca la rîndul tău să-i faci confesiuni. Te va încuraja din priviri. "Haide, mie poţi să-mi spui!" E un soi de ritual al reciprocităţii. Te va asculta fără să te întrerupă, te va căina. La final, va avea un mic moment de satisfacţie. "Sigur că ai dreptate... Exact aşa simt şi eu!" Va simţi că a obţinut o victorie aparent neînsemnată în faţa sorţii potrivnice şi se va înveseli subit. Dacă nu e fată deşteaptă, va schimba subiectul şi va ciripi în continuare despre tot soiul de fleacuri. Dar complicitatea va exista undeva, dincolo de conversaţia banală. Prin gesturi mărunte te va asigura de prietenia ei forever. A doua zi te va suna şi, la telefon, o va lua de la capăt. Dacă e fată deşteaptă, va trece la abstracţiuni. Te va provoca la o discuţie serioasă şi profundă despre motivele pentru care viaţa e atît de meschină. Va jongla cu concepte, va da vina pe mecanismele sociale, va analiza conjunctura politică şi situaţia economică, va vorbi despre falsa emancipare a femeii şi-ţi va dezvălui că scrie un roman sau o teză de doctorat. Bărbaţii îşi plîng de milă pe un ton mai concis, fără să renunţe la o oareşce demnitate. În prima fază, monologul lui va fi punctat de mici şi înşelătoare ironii la adresa propriei persoane. Va face miştouri, va rîde de unul singur la poantele pe care le va spune, te va bate pe umăr în momentul în care va simţi că eşti "din acelaşi film cu el". Lamentaţiile sale se vor reduce la "viaţa mea e de rahat". Pentru a te convinge de acest adevăr, va face în permanenţă comparaţii şi îţi va da contraexemple. "Uită-te la frate-miu! S-a însurat cu proasta aia care a moştenit apartamentul... deci are unde să stea! Munceşte acasă, nu trebuie să fie la 8 la job... aia nu-l bate la cap toată ziua, ca pe mine Y! N-are atîtea pretenţii, nu-l ia la bani mărunţi dacă se mai îmbată şi el ca omu’! Îl lasă în pace... şi asta e foarte important. Să fii lăsat în pace ca să-ţi vezi de-ale tale... Eu simt tot timpul o presiune fantastică... mi se pare că nu mai fac nimic cum trebuie. Nu mai am încredere în mine, nu nimic. Mă înţelegi, nu-i aşa? Şi nu ştiu de unde vine presiunea asta. La firmă sînt o grămadă de idioţi care nu se mai stresează atît. Îl ştii pe Z, nu-i aşa? Păi, ăsta chiar n-are nici o treabă! I se fîlfîie! Să ieşim odată cu el la bere ca să vezi cît de relaxat e omul ăsta... îl invidiez, pe bune!" De multe ori, comparaţiile nu fac trimitere numai la prieteni şi la rudele apropiate. Bărbatul-victimă se poate compara cu o persoană publică care s-a realizat în acelaşi domeniu în care lucrează şi el sau va aminti în treacăt nişte nume la care se raportează. "De ce nu fac filme? Pentru că nu sînt băiatul lui Adrian Porumboiu!" etc. Concluzia discuţiei va surprinde pe undeva spiritul mioritic: asta e! Dacă este băiat deştept, nu va vorbi deloc despre sine, nu va face confesiuni şi va începe direct cu abstracţiuni, va jongla cu termeni pe care nu-i cunoaşte decît pe jumătate. Va avea un discurs sforăitor şi crispat care, de fapt, vrea să spună doar atît: "viaţa mea e de rahat!". Discursul său ascunde, de fapt, frustrarea, nesiguranţa, fragilitatea. Principalele cauze ale autovictimizării celor din generaţia mea.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Agresați sexual în școală sub ochii dascălilor. Polițist: Vorbim despre un fenomen aici, despre dezinteresul unor cadre didactice
Este anchetă de proporții la o școală din județul Brașov, unde mai mulți elevi de clasa a VIII-a și-au agresat sexual colegii mai mici. Nu o dată și în văzul tuturor.
image
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament cu două camere. „Ferească Dumnezeu! Ați pus foiță de aur pe pereți?”
Prețurile o iau razna în România, iar piața imobiliară e campioana scumpirilor în marile orașe. Marii câștigători sunt constructorii și meșterii din construcții. Ultimii au ajuns să ceară sume fabuloase chiar și pentru renovarea apartamentelor mici.
image
Un fost senator se laudă că a pescuit un păstrăv de 109 centimetri. Unde este lacul în care sunt exemplare şi de peste 2 metri
Pescarul, cunoscut în zonă drept Regele Păstrăvului din Ardeal, nu este la prima sa captură de mari proporţii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.