De ce Mioriţa?
Se zice că Miorița s-ar fi născut în zona sudică a Carpaților Orientali, în munții Vrancei, în actuala localitate Mănăstirea Cașin, Bacău, dar că ar fi avut peste 1500 de variante pe tot cuprinsul țării. „Autorul necunoscut“ ar fi fost mocanii – ciobanii din Transilvania care au venit peste populația catolică din Cașin. În Transilvania, însă, poemul folcloric era interpretat în timpul sărbătorilor de iarnă sub formă de colind. A fost cules de Alecu Russo la Soveja, Vrancea, iar varianta „de manual“ pe care o știm cu toții îi aparține lui Vasile Alecsandri. Balada este considerată de G. Călinescu unul dintre cele patru mituri fundamentale ale literaturii populare. Formula s-a extins, așadar Miorița a devenit un „mit“ (aici e o întreaga discuție despre ce reprezintă mitul) fundamental al poporului român.
De ce un Dosar despre Miorița? Pentru că mi s-a părut interesantă o dezbatere pe marginea acestor „mituri fundamentale“ (așadar, în pregătire: Meșterul Manole, Sburătorul, Traian și Dochia), în contextul de astăzi. Ce mai reprezintă Miorița acum, dincolo de clișee de tipul „plai mioritic“ și de brand-uri (de restaurante, de băuturi spirtoase, de produse lactate sau nume de ansambluri folclorice)? La școală, Miorița, text clasic, se predă în clasele a VIII-a și a IX-a. Ce înțeleg copiii din această baladă, mai ales cei din mediul urban, care nu știu nimic despre ciobani și despre oi și nici nu-i interesează? Cum încearcă profesorii să facă acest text atractiv pentru acești copii? Însă, dincolo de discuția filologică, ce nevoie avem noi, adulții, de Miorița? Este „fatalismul mioritic“ o trăsătură principală a poporului român? Ne împăcăm cu soarta, așteptăm moartea cu seninătate? La aceste întrebări există răspunsuri în Dosar din diferite perspective. Oare cine mai stă de vorbă cu oile, astăzi, fie ele și unele năzdrăvane?
Așadar, Dosarul propune Miorița comentată, reanalizată și disecată, Miorița clasică și cea postmodernă, Miorița ca brand, clișee legate de Miorița. O dezbatere creativă care poate să ascundă sensuri profunde.
Ilustraţie de Ion BARBU
