De ce iubim banii

Capitalismul este tărîmul viselor. Nu degeaba visul american este, în continuare, unul dintre cele mai puternice sloganuri de marketing intern şi internaţional pe care îl au Statele Unite ale Americii. Capitalismul românesc nu a făcut decît să ucidă visele şi să paraziteze aspiraţiile. Majoritatea oamenilor de afaceri români şi-au construit averile, după anul 1990, speculînd cîrdăşia cu politicienii, forţînd limitele legii pînă la a le viola, călcînd grosolan în picioare drepturile consumatorilor şi aplicînd regula de aur care spune că, pentru a încheia un contract cu statul, o parte din sumă trebuie oferită celui care a facilitat parafarea contractului. Cu rare excepţii, capitalismul românesc a născut, în materie de afaceri, anti-modele. Aproape toţi marii oameni de afaceri români au fost contestaţi, aproape tuturor li s-a descoperit, de-a lungul timpului, un punct sensibil, o relaţie cu diavolul politicii sau un partener de afaceri tras pe sfoară. Capitalismul sălbatic a scos la suprafaţă o lume pestriţă care a părut că are, în primul rînd, ştiinţa de a pescui în ape tulburi. În adîncimea afacerilor, există însă şi oameni de afaceri oneşti, discreţi, mult mai puţin prezenţi în lumina reflectoarelor. Modelele create de capitalismul românesc au născut aspiraţiile publicului. Noii milionari au ameţit gustul oamenilor. Incultura, grandomania, prostul gust afişate de clasa de afaceri i-au dezamăgit pe intelectuali şi i-au făcut pe aceştia să devină ironici şi circumspecţi faţă de mulţi dintre oamenii de afaceri. În acelaşi timp, oamenii de afaceri au dat iluzia (ba chiar au creat un model) că nu este nevoie de multă ştiinţă pentru a face bani. Tranziţia a adus banii printre aspiraţiile românilor. În epoca Ceauşescu, banii şi îmbogăţirea erau subiecte tabu. Ba chiar erau în afara legii, pentru că legea ilicitului era o sperietoare la fel de mare ca şi liberatatea de expresie. Şi totuşi, cu maximă discreţie, regimul Ceauşescu a creat o subţire clasă de oameni cu bani. Anul 1990 a aruncat în aer egalitarismul de tip socialist şi a fost startul către o nouă aspiraţie: bogăţia. Astfel, am putut asista la scene absolut groteşti în care membrii unei familii se agresau pentru o bucată de pămînt sau vechi prieteni ori rude se certau din pricina unei afaceri. Cursa pentru bani a început în anul 1990. Aproape nimeni nu şi-a dorit să rămînă în afara ei, iar, de cele mai multe ori, scopul a scuzat mijloacele. Cei 17 ani de tranziţie au schimbat radical temele. Astăzi, este clar că marile averi s-au făcut deja în România. Este foarte puţin probabil, chiar dacă nu absolut imposibil, ca un nou-venit să mai reuşească lovituri spectaculoase în lumea afacerilor. Legislaţia s-a aşezat, concurenţa este tot mai dură, iar apartenenţa la Uniunea Europeană aduce o doză firească de normalitate. Şi, totuşi, mirajul banilor există şi va exista. Recent, a fost dat publicităţii un studiu care arată că aproape 70% dintre tineri îşi doresc să aibă propria afacere. Este un procentaj neverosimil, măcar pentru faptul că, dacă 70% dintre tineri şi-ar începe propria afacere, restul de 30% ar fi prea puţini pentru a lucra la noii patroni. Dar acest procentaj uriaş provine din două surse: ignoranţă şi frustrare. Ignoranţa vine din mediatizarea excesivă a unor oameni de afaceri care şi-au construit averile pe şmecherii, şi nu pe profesionalism. De aceea, tinerii au ajuns să creadă că un schimb de terenuri, un comision bine dat, o bună relaţie cu un politician te pot transforma într-un om de afaceri de succes. Frustrarea este dată de piaţa muncii: tinerii au fost una dintre categoriile cele mai defavorizate pe această piaţă. Salariile mici şi munca la negru au fost motivele care i-au făcut pe tineri să-şi dorească să aibă propria afacere şi să refuze, de multe ori, statutul de angajat. Orice sondaj de opinie indică un lucru clar: oamenii îşi doresc mai întîi de toate să fie sănătoşi. Banii nu apar în topul aspiraţiilor. Şi totuşi, undeva în ungherele secrete ale sufletului, oamenii îşi doresc bogăţia. Românii, după o tranziţie dureroasă, cu atît mai mult. Aproape nemărturisit, visul de a avea bani, de a "face bani", a invadat creierele românilor după anul 1990. Jocurile piramidale, succesul jocului la loterie, lupta în familie pentru bunurile expropriate sau naţionalizate de regimul comunist ori moştenite sînt doar cîteva exemple ale goanei după bani care a cuprins România. Banii contează doar pentru cei care nu-i au. Din păcate, tranziţia românească a lăsat foarte mulţi oameni fără bani. Căderea economică, inflaţia record şi dolarizarea economiei din anii ’90, restructurarea economiei, managementul slab al companiilor de stat au dus la scăderea puterii de cumpărare, la pierderea locurilor de muncă şi la salarii foarte mici pentru cei care au rămas să lucreze în România. Soluţia decentă găsită în ultimii patru-cinci ani a fost aceea de a lucra în străinătate. Cîteva milioane de români au aplicat acest model pentru a-şi împlini visele: să aibă o casă, să economisească bani sau să-şi deschidă o mică afacere. Din păcate, visele legate de bani au născut alte tragedii: familii destrămate, copii rămaşi acasă în grija vecinilor sau a bunicilor, toate acestea s-au transformat, în unele cazuri, în adevărate drame. De asemenea, economia românească a pierdut resurse importante de forţă de muncă, resurse în care se investiseră timp şi bani. "Aspiraţional" este unul dintre cuvintele care formează noul limbaj de lemn. Există publicaţii aspiraţionale şi teme de acest gen. Yachtul, avionul, locul de petrecere a vacanţelor, iubitul, iubita, maşina, telefonul mobil, oraşul în care se fac cumpărăturile, localurile, mîncarea, portofelul - toate au devenit astăzi vectori aspiraţionali. Educaţia, cartea, ştiinţa, pregătirea profesională fac parte tot mai puţin din zona aspiraţională. Este firesc să se întîmple astfel, dacă modelele de succes se găsesc astăzi printre proprietarii de cluburi de fotbal, oameni cu gură mare şi creier mic, şi printre oamenii de afaceri care au roluri în reality-show-uri. Mass-media, educaţia şi nivelul de trai sînt pilonii care propulsează astăzi aspiraţiile. Este suficient ca doar unul dintre piloni să stea pe un teren mlăştinos, pentru ca aspiraţiile să fie trunchiate. În România, în ultimii 17 ani, toţi cei trei piloni s-au clătinat dramatic şi, din acest motiv, aspiraţiile multor români au fost, mai degrabă, pure iluzii. Chiar şi unele averi au fost sau sînt doar iluzorii. Şi totuşi, de ce iubim banii? Pentru că banii sînt drumul cel mai drept pe care o luăm pentru a ne îndeplini visul românesc.