De ce ia Germania premiul Nobel - interviu cu Alina MUNGIU-PIPPIDI

Publicat în Dilema Veche nr. 509 din 14-20 noiembrie 2013
De ce ia Germania premiul Nobel   interviu cu Alina MUNGIU PIPPIDI jpeg

Superputerea economică a devenit, pe nesimţite, o superputere politică. Europa se clatină, dar Germania se ţine bine, ba chiar se străduieşte să-i sprijine şi pe cei năpăstuiţi. Bunăvoinţa e dublată de spirit pragmatic. Profesor la Hertie School of Governance, Alina Mungiu-Pippidi descrie Europa aşa cum se vede de la Berlin.

Este Germania cu adevărat un lider european, în politică, viaţă societală, economie, etc.? Un lider de opinie, în acelaşi timp, în corul european comun?

Dacă prin Europa înţelegem un grup de ţări luate separat, atunci Germania nu e un mare trend-setter european. Suedia conduce detaşat, la cît de bine a managerizat criza; Finlanda e lider la educaţie, Danemarca – la redus emisii, Spania ne dă exemplu de cum poţi rezolva problema Roma rezonabil, Estonia conduce detaşat în e-government ş.a.m.d. Iar Italia e campioana stilului de viaţă, cum italienii nu uită niciodată să remarce – miniştrii germani îi primesc pe cei italieni în acea parte a casei lor căreia îi zic loggia, le oferă un prosecco şi pe urmă le ţin teorii că trebuie să îşi schimbe stilul de viaţă, că aşa nu mai ţine.  

Numai că Europa e deja un conglomerat în care fiecare contribuie să formeze standardul cu care sîntem măsuraţi. Şi cum Germania e mare, iar Europa a fost croită pe măsura ei, Germania e lider prin simplul fapt că ea dă mare parte din media europeană, pe modelul ei s-au croit multe legi şi directive. Germania stă, deci, pe loc majoritatea timpului, iar a ne „europeniza“ înseamnă să devenim mai mult ca ei. Pe zona euro, de exemplu, nu s-a făcut media deloc, dobînda Băncii Centrale Europene, care a fost factorul decisiv, fiind setată pe cea germană, o ţară cu inflaţie practic zero. Germania a putut astfel continua să facă ce făcea, dar ceilalţi nu, şi, cum nu s-au putut schimba aşa radical şi peste noapte, rezultatele sînt catastrofale pentru unii. Aş spune, deci, că da, Germania e lider, prin forţă inerţială, ea dă măsura ţării noastre comune. Ba mai mult ca oricînd, de-asta Nicolas Sarkozy, care numai modest şi nepatriot nu este, a spus că Germania fără Franţa sperie lumea, dar că Franţa fără Germania o face să rîdă. 

Acesta e un fel de a spune că economia germană e mai performantă?

Combinaţia de performanţă cu ponderea din întregul european o face economia decisivă. În Germania domneşte nemulţumirea că străinii preferă explicaţia cum că economia germană a fost ajutată de euro, şi nu apreciază eforturile făcute de nemţi, de mai bine de zece ani, ca să îşi restructureze şi sectorul public, şi pe cel privat. Acum zece ani, soţul unei colege, la o conferinţă de politologie, mi-a explicat că germanii au fost lenţi la restructurat şi mai au vreo doi ani de „omorît“ firme, dar că după aceea vor începe să crească, se va termina stagnarea. Între timp, s-au făcut mari averi mondiale din falimentat firme. Pe urmă, cancelarul Schröder a reformat sistemul social, care nu mai era sustenabil din motive demografice, ceea ce multe ţări europene nu au fost în stare să facă, deşi aveau probleme similare. Şi după ce creezi şomeri şi obligi lumea să muncească mai mult ca să ai, pe termen mediu şi lung, o economie mai performantă, vin unii şi îţi spun că ei nu vor să facă la fel, că ei vor să le fie plătite deficitele din exterior... Dar Germania abia atunci ajunsese la momentul optim, că au avut şi ghinion cu criza financiară globală, şi ce să facă, să se oprească la începutul anilor graşi şi din solidaritate să facă şi ei trei paşi înapoi? Nu e verosimil: nemţii sînt hotărîţi să îşi trăiască din plin aceşti ani, sînt foarte bucuroşi să îi împartă cu oricine împărtăşeşte ideea lor despre Europa, adică aceea că sîntem împreună pentru că asta ne creşte competitivitatea. Acesta e contractul, şi Germania e fair: plăteşte mai mult ca toată lumea la bugetul comun. Dar o Europă necompetitivă e contra interesului naţional german. Ideea lor este şi a fost că Uniunea Europeană e o formă superioară de a înfrunta globalizarea – dacă forma asta nu mai e competitivă ca să ne luptăm cu China, atunci se impun altele de la sine. Asta e gîndirea din spatele lui Wolfgang Schäuble, ministrul federal al Finanţelor. Jürgen Habermas poate gîndeşte altfel, dar, deşi sînt multe opinii divergente în Germania, această abordare pragmatică şi comercială a Europei e cea dominantă, după cum s-a văzut la alegeri. Eu nu pot să remarc decît pozitiv o abordare care pune competitivitatea pe locul întîi. Teza mea din cartea De ce nu iau românii premiul Nobel este exact asta: că ţara care viciază competiţia internă, care nu poate elimina singură partea neperformantă şi să ridice ce e bun la vîrf, nu poate să fie competitivă nici pe plan extern.

Nu e apăsată aşa de tare coarda germană pentru a umbri influenţa – reală – a executivului de la Bruxelles, care, şi el, e pentru competitivitate şi globalizare?

Propunerile europene nu au mare tracţiune zilele astea. E destul o întîlnire separată a Germaniei cu oricare două ţări care o susţin şi politici deja anunţate la nivel european fac pasul înapoi, dacă nu mai convin interesului german. Personal, lucrînd cu ambele executive, cred că cel german e mult mai bun, şi Europa nu ar avea de cîştigat dacă nu ar mai exista tîrguiala interguvernamentală şi ne-ar conduce doar Comisia. Cu toate astea, nu aprob, evident, să iei înapoi pe sub masă ce ai agreat deja, îi compromitem pe cei de la Bruxelles, care încearcă să găsească interesul comun.

În fine, dacă Germania este un lider european, are un rol pozitiv în construcţia europeană?

Ce înseamnă un lider european? Care e scopul final european? Dacă acesta e federalizarea ca obiectiv în sine, Germania nu e lider pentru că nu promovează aşa ceva decît în măsura în care are garanţia că asta îi va aduce avantaje în sensul menţionat mai devreme. Dacă e vorba de managementul crizei, doamna Merkel e criticată degeaba, nu putea face mai mult. Ce vor cei care o critică, lideri care privesc în viitor şi spun „aşa trebuie să arate, şi asta o să facem ca să ajungem acolo“? Zău, asta era pe vremea lui Vladimir Ilici Lenin. Presupune o preştiinţă care nu există. Am mai povestit cum, cu o lună înainte să înceapă criza globală, eram cu sociologul Iván Szelényi la o consultare mixtă CIA – Departamentul de stat, să le spunem ce fragilă e Europa de Est dacă vine vreo criză economică: ne-au spus că sîntem pesimişti şi că e absolut exclus. Cine ştie viitorul, şi poate garanta că, dacă Germania acceptă europenizarea datoriei statelor, Europa va deveni mai competitivă în viitor? Trecerea la euro a fost decisă politic, cu dovezi foarte parţiale, François Mitterand şi Helmuth Kohl le ştiau pe toate şi au lăsat generaţiei noastre moştenirea asta. A doua oară nu se mai aruncă nimeni. Lasă americanii să ne critice că ne-am oprit la jumătatea drumului, mare exemplu ne dau ei zilele astea cu politici care divid ţara în două. Sau cei care cred că o strategie de creştere e o strategie de investiţie guvernamentală – am publicat anul acesta dovezi că, în Europa, guvernele care investesc mai mult sînt mult mai corupte. Creşterea competitivităţii, nu doar prin austeritate, ci şi prin inovaţie – asta e strategia de creştere. Şi Germania dă exemplu a maximum de ce poţi face cu raţionalizarea actului de decizie, admiţînd însă limitele cunoaşterii şi raţionalităţii.  

Bun, dar politica asta pe termen scurt a Germaniei nu va duce la o fărîmiţare şi la o împărţire a UE în trei zone concentrice, în trei Europe, de fapt, cu trei viteze?

Ba da, pe termen scurt, dar e doar recunoaşterea unei realităţi, a unor nivele diferite de dezvoltare, pe care noi nu le tratăm la ora asta diferit, prin politicile noastre economice europene, ci similar. Asta credeţi că e mai înţelept? Mereu facem scenarii comune la care nu diferenţiem destul, deşi am văzut cum un singur lucru – moneda euro – poate avea impact aşa de diferit. Promovăm o unitate care, de fapt, nu există. Dacă o vrem cu orice preţ, atunci acceptăm scenariul lui Nial Ferguson, Europa fiscal unită va fi una în care cine munceşte în Nord îşi ia casă la mare în Sud, vacanţele în Suedia se vor lungi, şi în Grecia vor scădea. Şi multă vreme de-acum înainte, exportul principal al ţărilor noastre va fi forţa de muncă cea mai activă şi mai calificată, care însă nu o să ni se adune, ci o să ni se scadă. Eu nu ar trebui să fiu împotrivă, pentru că sînt unde trebuie, dar îmi tot spun că poate găsim nişte soluţii mai parţiale şi mai bune. Altfel, citatul meu favorit din Hobbitul lui Tolkien a fost şi este: „În dreapta prăpastia, în stînga zidul, şi din spate vin hoarde de gnomi înfuriaţi. Deci, înainte!“

Nemţii sînt conştienţi de această imagine de lideri europeni? Le convine sau, prin prisma fostelor experienţe de lider, nu sînt foarte încîntaţi şi nici dornici să-şi asume acest rol?

Nu cunosc societatea germană profundă şi de asta mă feresc să îmi dau cu părerea. Deşi locuiesc şi lucrez permanent la Berlin, am luat de mult decizia că a doua mea naţionalitate e europeană, nu germană. În cele trei-patru zile ale mele pe săptămînă acolo, nu vorbesc cu prea mulţi germani, în afară de oficiali, ziarişti şi studenţii mei. Oficialii, directori în Ministerul Finanţelor, de exemplu, vin şi sîmbăta, dacă îi chemi la vreo clasă, cu bicicleta, purtînd, spre deosebire de mine, casca legală, şi nu pleacă pînă nu au lămurit şi ultima întrebare. Ca studenţi, oficialii federali în programele de mid-career, unde predau eu guvernanţă europeană, par foarte deschişi, dar la simulări, în mod regulat, rezoluţiile noastre sînt mult mai conservatoare decît ale Consiliului European. Studenţii germani tineri sînt foarte uniformi în atitudini. Cînd vin la începutul masterului de politici publice, îi întreb întotdeauna pe toţi: de ce vii la politici publice, ce vrei să fii? Expert sau lider? Şi latino-americanii toţi vor să fie lideri, nemţii toţi vor să fie experţi. Cînd ai fost educat cu exemplul negativ al lui Hitler în exces, rămîi cu această traumă. Nu au aerul că le-a spus cineva prea des că Adenauer s-a opus fascismului şi că a fost, şi el, un lider. Dar e numai vina educaţiei lor, sau exact imaginea asta e şi în manualele de istorie din Anglia, Franţa sau de peste tot? Şi după asta, lumea vine şi îi întreabă de ce nu îşi asumă conducerea Europei mai hotărît – cel puţin în The Economist, eu asta citesc săptămînal. Eu nu sînt de acord cu asta. Germania încearcă să conducă Europa, dar prin exemplul ei – dacă asta nu merge, e puţin probabil că va funcţiona altceva.  

Alina Mungiu-Pippidi este expert în governance innovation pentru Comisia Europeană şi profesor la Hertie School of Governance în Berlin. Cele mai recente cărţi publicate: Controlling Coruption in Europe (Budrich, 2013) şi De ce nu iau românii premiul Nobel (Polirom, 2012).

interviu realizat de Iulia BADEA-GUÉRITÉE

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?