De ce euroscepticismul nu are succes (deocamdată) în România

Barbu MATEESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 821 din 14–20 noiembrie 2019
De ce euroscepticismul nu are succes (deocamdată) în România jpeg

Este un lucru bun că România aparține Uniunii Europene? Ponderea românilor aflați în țară care au răspuns „da“ la această întrebare a variat din 2007 și pînă în prezent, atingînd și maxime de 71% (la cîteva luni după aderare), dar și un minim de 48% (în toamna lui 2017). Nu există un trend, ci oscilații determinate de fenomene externe, precum Brexit, sau de modificări subtile în starea de spirit internă. Cînd vine însă vorba de a evalua apartenența la UE de la accedere pînă în prezent, ponderea celor care consideră că beneficiile au fost mai numeroase decît dezavantajele este hotărîtoare, în cel mai recent eurobarometru ale cărui rezultate au fost făcute publice (martie 2019) fiind 72%. La informațiile de mai sus mai poate fi adăugată una: intenția de vot pro-ieșire din UE la un eventual referendum se scrie în România, de obicei, cu o singură cifră. Astfel, se poate observa că rațional românii rămași în țară sînt conștienți de avantajele Uniunii, dar că există și motive de nemulțumire. Vitală este componenta familială, multe milioane de persoane aflate în țară - și care deci răspund la sondaje – regretînd faptul că copiii și chiar nepoții lor se află în străinătate. Ei conștientizează în același timp că respectivii nu și-ar găsi locuri de muncă nici măcar acum în localitățile din care au pornit și că redevențele sînt vitale pentru bunăstarea celor rămași - de aceea, la întrebări mai concrete cu privire la beneficii sau un Roxit, starea de spirit a respondenților se schimbă.

În plan politic, bula eurosceptică a fost decredibilizată de eșecuri electorale de amploare, precum dezastrul PSDragnea de la alegerile europarlamentare sau colosala schimbare de situație din 2014, dintre cele două tururi ale prezidențialelor. Partidul România Mare a dispărut de pe buletinele de vot, fără ca cineva să observe sau cuiva să îi pese. Principalul promotor al mesajelor eurosceptice din ultimul deceniu, anume Partidul Social Democrat, a virat cu prudență în această vară, începînd să evite cu asiduitate subiectul. Alegerile parlamentare din 2016 care au marcat un succes evident al PSD și aliaților săi par să fi reprezentat o anomalie, aspect ce probabil va fi întărit de alegerile prezidențiale din această toamnă.

În plan mediatic, situația nu este foarte diferită. Într-o țară cu 14 milioane de locuitori, talk-show-urile amare, de la oră de maximă audiență, despre cum România este într-o profundă decădere au mari probleme în a colecta un rating de 3.0 (adică 360 de mii de telespectatori); vectorii de propagare a unei angoase existențiale complexe, ce conține euroscepticism la pachet cu un scepticism generic, sînt în genere vîrstnici și foarte vîrstnici, ei deplîngînd mai degrabă dispariția unei lumi murdare, dar predictibile, în care s-au format și în care au performat.

Care e cadrul general în care are loc discuția? Euroscepticismul estic reprezintă în genere melanjul între un plan abstract, al patriotismului nativist („UE ne distruge tradițiile, creștinismul, identitatea națională“) și considerente concrete, de exemplu un capital local care se simte dezavantajat în competiția cu investitorii occidentali. În România cei doi stîlpi sînt cariați. Capitalul românesc este încă prea slab, ariile performante beneficiind din globalizare; relația românilor ortodocși cu credința în Dumnezeu este în genere amicală, dar fără exagerări sau tonalități majore. De asemenea, societatea noastră este conectată la Vest prin fire numeroase, istoria României moderne fiind istoria eșecurilor mișcărilor conservator-tradiționaliste și a căutării, deseori obsesive, a unei sincronizări consistente. Pînă și industrializarea, și urbanizarea forțată din epoca comunistă au reprezentat, într-o formă caricaturală și toxică, o continuare a tentativei de modernizare ce domină mentalul colectiv din Vechiul Regat de cel puțin un secol și jumătate. Deschiderea atipic de mare către Vest a unei țări est-europene precum România are la bază, aș sugera, și faptul că avem o societate tînără sau, în funcție de scala pe care o folosim, extrem de tînără. Basarab descalecă în Țara Românească la 290 (două sute nouăzeci!) de ani după apariția Regatului Ungariei și la 330 de ani după încoronarea primului rege al Poloniei. Ceaușescu a devenit liderul țării la nici măcar un secol de cînd trecuserăm la alfabetul latin. De cînd românii sînt menționați pentru prima dată în documente a trecut un mileniu; cele trei mari regiuni istorice ale României actuale au petrecut 85% din acest interval separate, unificarea lor într-un singur stat fiind în plan istoric un fenomen recent.

Iar o societate tînără este prin definiție receptivă, imitativă și progresivă. Pomul de Crăciun, o tradiție aparent străveche, e adus în România de... Carol I. Melodia „Hora Unirii“ este compusă de un domn pe nume... Flechtenmacher. Ne lipsește calmul acumulărilor a sute de ani de urbanism, mîndria și întoarcerea cu fața spre trecut caracteristică societăților ceva mai așezate. Pe românește – privim spre viitor, acut conștienți de propriile defecte și handicapuri, moștenite din trecut. Ceea ce deseori ne ferește de ridicol și ne imunizează la discursuri la modă în alte părți. Un cetățean al Ungariei poate crede în mod autentic că migranți din Africa sau Orientul Mijlociu doresc să se stabilească în țara sa; orice român căruia i se spune că milioane de străini vor să se așeze în România ar pufni în rîs.

Generatori autentici de euroscepticism există, dar ei sînt acoperiți în acest moment de factori mai importanți. Momentul de glorie al euroscepticismului românesc este probabil la unul sau două decenii în viitor, odată ce acumulările vor fi suprascris în mentalul național dezideratele (adică odată ce lucrurile ce trebuie protejate capătă valoare mai mare decît cele ce trebuie obținute). Crize economice de amploare, o succesiune de fenomene sociale nefericite cu conotație europeană sau alte accidente de acest tip pot accelera aparent vibrațiile eurosceptice din țara noastră, însă în acest moment pămîntul nu e fertil pentru o atitudine coerent și popular anti-Uniune.

Barbu Mateescu este sociolog.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

63326256 403 jpg
Grecia-Turcia: Ameninţări da, război ba
Relaţiile turco-elene au ajuns într-un stadiu periculos. Tot mai frecvent se vorbeşte despre război. Dar presiunile internaţionale la adresa celor două ţări cresc. Sunt şanse pentru o dezamorsare a situaţiei?
Propaganda rusa Evgheni Satanovski FOTO Captura video jpg
Un propagandist rus propune uciderea a 200 de oficiali NATO: „Îi știu pe toți. I-am văzut pe toți” VIDEO
Evgheni Satanovski, unul dintre cei mai importanți propagandiști pro-Putin ai Rusiei, a propus marți, în cadrul emisiunii „Seara cu Vladimir Soloviov”, o listă cu oficiali NATO care trebuie uciși.
Crin Antonescu FOTO FAcebook Antonescu
Crin Antonescu, încântat de discursul de la Cluj al șefului SRI
Fostul președinte PNL Crin Antonescu, s-a declarat încântat de discursul de la Cluj al șefului SRI, Eduard Hellvig.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.