De ce e neagră Marea Neagră

Este Marea Neagră unică? Da, din numeroase motive. Punte între două continente, primește apele unor fluvii ale căror bazine hidrografice sînt aproape de zece ori mai mari decît marea însăși. Comunicarea sa cu oceanul planetar se face printr-un mic canal natural, cu o adîncime de zeci de metri, dar are adîncimi de peste 2.200 de metri. Ca să ajungă la forma sa actuală, Marea Neagră a avut o istorie geologică pe cît de lungă, pe atît de zbuciumată, fiind, acum aproape 100 de milioane de ani, parte din cel mai mare ocean care a acoperit planeta. Alături de Aral, Marea Caspică și Balaton, Marea Neagră este o relicvă vie a fostei mări care unea Oceanul Indian de astăzi cu Marea Nordului. Este o carte deschisă specialiștilor, sedimentele sale superficiale păstrînd în ele istoria ultimelor cinci milioane de ani. Așa am putut afla, de exemplu, că Marea Neagră, acum mai bine de zece milenii, a fost un lac cu apă dulce. Cum nivelul mării era cu peste 100 de metri mai scăzut față de prezent, iar Bosforul încă era un deal mai înalt, în acest bazin se strîngeau apele venite din topirea ghețarilor. Această perioadă de evoluție ca lac cu apă dulce i-a influențat destinul. După ce comunicarea cu oceanul planetar s-a reluat, prin îngustul și puțin adîncul Prag Bosfor, spre Marea Neagră au început să pătrundă apele Mediteranei. Fiind mai sărate și, deci, mai dense, acestea s-au dus direct spre partea mai adîncă a bazinului, formîndu-se această stratificare care nu mai permite curenți verticali de apă. Lipsa curenților verticali a dus, la rîndul său, la consumarea totală a oxigenului din apele inferioare și, ca rezultat, a apărut Marea Neagră, în starea ei actuală: din zona abisală pînă aproape de 200 de metri adîncime, apele sînt lipsite de oxigen, un mediu în care nimic nu putrezește, dominat de prezența hidrogenului sulfurat. Acest mediu lipsit de oxigen este asemănător celor în care, în istoria geologică a Pămîntului, s-au acumulat marile zăcăminte de petrol și gaze.

Pătura de apă de la suprafață, groasă de cel mult 200 de metri, este și cea în care apele cu o concentrație mai redusă de săruri au suficient oxigen dizolvat ca să permită diverselor specii de organisme mai evoluate să trăiască și să se dezvolte. Aici, în acest strat de suprafață, sînt concentrate toate populațiile de pești și mamifere marine. Iar dintre acestea poate că cei mai fascinanți sînt sturionii, pești fosili cu o istorie mai veche de 200 de milioane de ani, care migrează din Marea Neagră spre izvoarele rîurilor și fluviilor.

Marea Neagră este o mare aflată la răscruce de vînturi, cele mai rele venind dinspre nord-est, din Siberia. Pe Marea Neagră, furtunile se pot isca din senin și pot ajunge la mari intensități, în multe părți valurile celor mai puternice furtuni care au loc la o sută de ani ajungînd la înălțimea unor blocuri de trei etaje. Iar furtunile și-au luat de multe ori tainul în vieți, dovadă fiind epavele păstrate pe fundul mării de aproape trei milenii. Marea Neagră a găzduit în ultimele trei milenii nave venite din toate timpurile și civilizațiile, de la cele ale fondatorilor coloniilor grecești la cele romane, bizantine, dar și vikinge, genoveze și venețiene, pînă la transformarea sa în lac otoman. Ultimele secole redeschid marea navigației internaționale, navele rusești, britanice, franceze și germane străbătîndu-i și ele apele. Vin și războaiele, care ne taie istoricele legături cu Mediterana de Est, dar care lasă numeroase amintiri în apele Mării Negre – de la epave la cîmpuri de mine, unele rămase pînă în prezent, uitate dar neexplodate.

Marea Neagră este deosebit de fragilă, ajungînd la un pas de moarte în ultimele decenii. Mai ales în anii 1970-1980 a fost victima poluării masive, ecosistemele sale fiind agresate nu doar de dejecțiile venite de pe țărmuri, dar și aduse de apele fluviilor care se varsă în ea. Pe lîngă acestea, pescuitul sălbatic a dus numeroase specii fie aproape de dispariție, fie la trecerea totală în neființă. Tot în anii 1980 a ajuns în mare și unul dintre cei mai vorace distrugători ai faunelor locale – un mic organism din neamul meduzelor, poposit întîmplător în cala vaselor. În lipsa inamicilor naturali, acest organism s-a dezvoltat exploziv și s-a hrănit inclusiv cu puietul peștilor din mare. În anii 1990, volumul cumulat al acestor mici meduze era de multe milioane de tone, iar toate eforturile de a-l reduce numeric au eșuat. Soluția a venit tot accidental, cînd alte nave au cărat inamicii săi naturali. Aşadar, marea găzduiește azi doar opt specii de pești care pot fi exploatați industrial, față de cele 30 de specii disponibile acum o jumătate de secol.

Mai are Marea Neagră speranțe? În ultimii ani, datorită falimentului industriilor, al flotelor de nave mari de pescuit, vedem o ușoară îmbunătățire a stării ecologice. Vedem reapărînd unele specii de pești pe care le crezuserăm dispărute. Dar asta nu trebuie să ne liniștească. Tot ultimele decenii au început să aducă spre mare noi și variate mizerii: foarte multe gunoaie din plastic, dar și alte materii prime folosite în industrii. Depinde doar de noi dacă vom reuși să controlăm noua perioadă de dezvoltare și dacă putem opri acest nou val de substanțe nocive, care riscă să lovească dramatic viața din Marea Neagră.

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie Marină – GeoEcoMar și profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.