De ce e mai grasă capra bugetarului

Publicat în Dilema Veche nr. 878 din 4 - 10 februarie 2021
De ce e mai grasă capra bugetarului jpeg

În anii ʼ90, una dintre întrebările frecvent utilizate în sondajele de opinie suna cam așa: „Ați prefera o slujbă sigură, cu un salariu modest, sau o slujbă bine plătită, dar nesigură?”. Evident, era vorba despre distincția dintre a lucra la stat sau la privat. Antiteza nu era întru totul falsă: în condițiile începuturilor capitalismului „de pradă”, domeniile în care inițiativa privată se făcuse vizibilă erau și cele mai rentabile, unde rata profitului era cu trei cifre. Evident, în aceste condiții patronii respectivi își permiteau să ofere angajaților salarii generoase.

Asta era percepția, dar nu și realitatea. Datele Institutului Național de Statistică spun că, în 1994, cîștigul salarial mediu net din întreprinderile proprietate publică era de 147.076 de lei (vechi), ceva mai mare decît în cele proprietate privată – 132.321 de lei. Deci, chiar în vremea Eldorado-ului, la stat se cîștiga mai bine (nu mult, cu 11%) decît la privat. E drept, nici cealaltă parte a dihotomiei nu era întru totul adevărată: în anii aceia în care întreprinderile de stat se închideau una după alta, locurile de muncă de acolo nu erau tocmai sigure.

Explicația faptului că veniturile sînt mai mari în sectorul public decît în cel privat stă în diferențele naturale dintre structura ocupațională a celor două sectoare: în general, ponderea angajaților cu calificare înaltă este mai mare în sectorul public (administrație, educație, sănătate etc.) decît în cel privat. Conform datelor recensămîntului din 2002, 19% din populația ocupată în sectorul public era formată din specialiști cu ocupații intelectuale și științifice; în sectorul privat, această categorie ocupa o pondere de numai 7%. Situația era inversă în cazul muncitorilor necalificați, aceștia reprezentînd 8% din angajații la stat și 10% din cei din privat.

Pentru a spune dacă statul își plătește angajații mai bine sau mai rău decît privații, ar trebui să comparăm cîștigurile medii ale angajaților cu aceeași calificare din cele două sectoare: specialiști cu specialiști, muncitori calificați cu muncitori calificați, muncitori necalificați cu muncitori necalificați. Din păcate, statisticile oficiale nu ne aduc informații în acest sens. Și, oricum, nu ne-ar fi ajutat prea mult, pentru că, în funcție de orientarea ideologică, se poate susține că IT-iștii din privat sînt mai pricepuți decît cei de la stat, portarii la fel, sau dimpotrivă.

Mai degrabă decît realitatea obiectivă, percepția generală că statul plătește angajaților săi salarii (și beneficii salariale) exorbitante are la bază, în primul rînd, faptul că în privat salariul vine din buzunarul patronului, deci oricît de mare ar fi, nu afectează buzunarul celorlalți. (La o privire mai atentă, nu-i chiar așa, banii patronului venind de la noi, cei care îi cumpărăm produsele sau serviciile.) În cazul angajatului la stat, salariul vine de la buget, adică din taxele plătite de noi, ceilalți, deci avem motive să nu ne placă să fie prea mare.

Cred însă că problema principală a remunerării bugetarilor vine din modalitatea netransparentă, ca să nu zic arbitrară, în care sînt stabilite salariile, și mai ales ierarhia acestora. E greu de înțeles de ce contabilul dintr-o universitate cîștigă mai puțin decît cel de la minister, de ce brancardierul de la spitalul militar e plătit mai bine decît cel de la spitalul județean. Realitatea e că, de regulă, aceste ierarhii reflectă niște raporturi de forță. Unii sînt mai vocali cînd amenință cu greva (ba chiar o fac, tot mai rar, ce-i drept) decît alții. Alteori, pur și simplu, ministrul X are o poziție mai tare în partidul de guvernămînt decît ministrul Y și, evident, are tot interesul să-și motiveze subordonații.

Cum spuneam, e în natura oricărui șef să se facă plăcut subordonaților săi, mai ales că nu doar că nu dă de la el, ci mai degrabă, atunci cînd dă, primește și el ceva. Adesea, pentru a scăpa de corsetul reglementărilor privind salarizarea bugetarilor, diverși șefi inventează diverse sporuri, salarii excepționale, indemnizații de deplasare, bonusuri de merit și alte gadget-uri care fac plăcere angajaților. Nu poți să nu te întrebi, atunci cînd afli că Parlamentul plătește lunar angajaților săi milioane de lei drept spor pentru că o antenă cu misiune obscură le afectează sănătatea, cît ar putea costa mutarea utilajului cu pricina într-o regiune nelocuită.

Dacă în zona privată managerii sînt presați continuu, atît de piață, cît și de acționariat, spre reducerea cheltuielilor (și cel mai simplu de redus sînt cele salariale), șefii de la stat sînt împinși să crească salariile celor din subordine. Cît despre „acționariat”, atunci cînd există, este reprezentat de membrii consiliilor de administrație, remunerați cu o fracție din salariul managerului, deci nu au motive să se opună acestei tendințe.

Că este așa, ne-o dovedește evoluția ecartului dintre veniturile salariale de la stat și cele de la privat. Dacă, așa cum spuneam, primele erau, în 1994, cu doar 11% mai mari decît cele din urmă, în 2019 venitul salarial mediu net era la stat de 3.863 de lei , adică cu 61% mai mare decît cel din sectorul privat (2.396 de lei).

Dacă e adevărat că e firesc să existe statistic o diferență între veniturile de la stat și cele din companiile private, la fel de adevărat e că accentuarea arbitrară a acestor diferențe are șanse să alimenteze frustrările prezente în societatea noastră, și așa populată de prea multe antagonisme.

Mircea Kivu este sociolog.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
Liceenii și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
ntîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.