"De ce ascultaţi muzică clasică?"

Publicat în Dilema Veche nr. 496 din 15-21 august 2013
"De ce ascultaţi muzică clasică?" jpeg

● Angela ARDELEANU 
tehnoredactor, Editura Art

Pentru că am avut noroc şi am întîlnit oameni care „mi-au deschis ochii“. De aceea, în momentul cînd cunosc pe cineva care-mi spune că nu-i place muzica clasică, mă simt obligată să stau de vorbă cu el, să nu-l las să plece de lîngă mine fără să-l fac măcar un pic curios. Cînd am făcut pagina de „Muzică clasică“ pe Facebook, am avut două intenţii: să postez doar înregistrări bune – pentru că se întîmplă să deschid zeci de link-uri pe YouTube pînă să dau de ceva care să poată fi ascultat cum trebuie – şi să încerc să pun lucrările în întregime, nu doar fragmente.

Acum aştept cu nerăbdare Festivalul „George Enescu“ şi aş vrea să le spun oamenilor să nu-i rateze pe Radu Lupu, Daniel Barenboim, Evgeny Kissin, Murray Perahia sau Jordi Savall. Le-aş mai recomanda şi „Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră“ de Philip Glass. 

● Petre BARBU
scriitor şi senior editor, Forbes România

Cîndva, demult, cineva mi-a dat un stick cu Anotimpurile lui Vivaldi, interpretate de Nigel Kennedy. Apoi, a murit. Şi eu am rămas cu Anotimpurile. Le-am ascultat pînă cînd durerea m-a istovit. Şi atunci, am căutat alte Anotimpuri, în interpretarea lui Joshua Bell. Dar am găsit, din întîmplare, Imperialul lui Ludwig van Beethoven. Şi de atunci ascult Beethoven. Cu naivitate. Pentru că eu cred, în naivitatea mea, că muzica lui Beethoven este perfecţiunea pe pămînt.

Şi dacă ar fi să mă duc pe o insulă pustie, în mijlocul oceanului, şi ar trebui să iau o carte, pentru toată viaţa, aş lua partitura Imperialului. Chiar dacă sînt afon şi nu ştiu să citesc notele. Dar acolo, pe insulă, m-aş uita aşa, ca mîţa în calendar, la acea partitură, amintindu-mi cît de tare m-a tulburat Imperialul. Amintindu-mi, cu spaimă, că pe lumea asta există creaţii perfecte. În rest, moartea e perfectă.           

● Andrei MANOLESCU 
redactor-şef adjunct, Dilema veche

Pentru că, din fericire, am avut nişte părinţi care au ştiut să-mi deschidă la timp orizontul către acest gen de muzică, în ciuda opoziţiei mele iniţiale de copil neascultător. Pentru că mi s-a recomandat să ascult o piesă de mai multe ori, pînă cînd mă obişnuiesc cu ea şi îi percep linia melodică şi structura mai profundă. Cînd începi să ştii aproape pe dinafară şi poţi chiar să fredonezi o simfonie, un concert sau o sonată, le-ai tot asculta (asemeni hiturilor din muzica pop) şi ai vrea să distingi şi diferenţele dintre interpretări.   

Cînd am ajuns în armata Republicii Socialiste România şi trăiam sub opresiunea corvezilor zilnice şi în condiţii cît se poate de mizerabile, am perceput cîteva fragmente dintr-o simfonie de Beethoven răzbătînd de la radioul din biroul unui ofiţer. Muzica clasică suna de-a dreptul divin în acea împrejurare, era ca un semnal că lumea civilizată încă mai există pe undeva. Astăzi, cînd ascult muzică clasică, mă simt, uneori, privilegiat, amintindu-mi că există oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu au acces la bucuria asta.    

Pe de altă parte, într-o epocă a agitaţiei, muzica clasică îmi pare o insulă verde, o vacanţă auditivă. Sigur, ea poate fi, aşa cum bine ştim, dramatică, tumultuoasă, dacă nu bubuitoare de-a dreptul. Şi, de cele mai multe ori, cere concentrare. Însă ideea de muzică clasică în general, aşa cum mulţi o percep astăzi, se poate încadra în tipul de viaţă slow. Pentru unii specialişti, comparaţia asta poate părea simplistă. Eu, însă, dincolo de chestiunile tehnice, o asociez mereu cu viaţa bună, cu tihna, cultura şi civilizaţia.     

● Ruxandra MIHĂILĂ
redactor, Dilema veche

În loc de răspuns, voi evoca două momente legate de filmul anilor ’70-’80, cînd „ascultam“ concertele înşubaţi fiind în fotoliile Ateneului, cu glugă de blană peste căciula de lînă, cînd Mihaela Martin (deja stabilită în Germania) deschide concertul de Anul Nou, într-un geros 5 ianuarie, într-o superbă toaletă albă, cu bretele, spre stupoarea, exclamată la unison, a publicului, pentru ca, după pauză, să revină cu un nu mai puţin imaculat col roulé, sau cînd maestrul Dan Grigore opreşte concertul pentru a-şi dezgheţa claviatura pianului cu un reşou. 

Dacă ar fi să ne asumăm propriile mituri, am spune că muzica-jertfă devine, pentru mulţi, simbol al traversării istoriei pe viu... în altă „cheie“. 

● Alida MOCANU
reporter cultural, emisiunea Digicult de la Digi24

În 1983, părinţii mei erau, asemeni multor alţi români, pe lista de aşteptare pentru cumpărarea unei Dacii 1300. Ai mei însă au renunţat la Dacie pentru a-mi cumpăra mie o pianină. „Lasă, mai bine îi luăm fetii un pian, să crească frumos. Om avea noi timp şi de Dacie.“ Aveam 7 ani şi locuiam la etajul 10, iar drumul pianinei pe trepte către apartamentul nostru îmi născuse-n minte mii de poveşti. „Muzica pianinei către cer“ – aşa-mi tot repetam (aflasem de la o tovarăşă învăţătoare că muzica vine din cer, iar acum, credeam eu, era vremea să se-ntoarcă de unde a venit). Am început să iau lecţii de pian. Timp de opt ani, am trăit doar pe portativ. Eram un copil timid şi cuminte, aşa că nu mi-a fost greu să mă ataşez de Chopin. Apoi, în adolescenţă, am primit în dar o partitură (pătată de cerneală) din care se mai putea distinge doar atît: „Wolf.. ..eus Mozart“. 20 de ani mai tîrziu, părinţii mei au reuşit să-şi cumpere prima maşină din viaţa lor. Şi tot 20 de ani mai tîrziu, eu am reuşit să ajung pentru prima dată la Salzburg (să fiu „mai aproape“ de Amadeus) şi în Cimetière du Père Lachaise din Paris (pentru a depune o floare la mormîntul lui Frédéric Chopin). Pasiunea pentru sonate şi nocturne s-a născut, pentru mine, în cerul gri – şi lipsit de orice muzică – al anilor ’80. Mulţumesc, mamă, mulţumesc, tată. 

● Dana PETCU 
country manager Christian Dior Perfumes România

Trebuie să spun de la început că sînt o amatoare, mi-am descoperit relativ tîrziu această plăcere. Prefer să ascult muzica clasică în sala de concert, pentru emoţiile date de orchestră, dirijor, toate vibraţiile participanţilor şi ale spectatorilor. Mă bucură armonia de pe scenă, îmi place acea atmosferă. Ascult şi acasă, în dimineţile de weekend, ca ritual de trezire. Mă aflu în faza de descoperire – aş spune chiar educare –, astfel că ascult repertorii diferite. Printre preferaţi se numără însă, alături de mulţi alţii, Mozart, Ceaikovski, Chopin şi Dvorák. 

● Antoaneta RALIAN 
traducătoare de limbă engleză

Lucrez numai pe fond muzical. Primul lucru pe care îl fac cînd mă trezesc dimineaţa e fie să deschid televizorul pe Mezzo, fie să dau drumul la radio pe postul România Muzical. Am senzaţia că muzica îmi infuzează ritmul traducerii, că traducerile mele sînt conserve şi de timp, şi de tinereţe, dar şi de muzică. Toate sînt făcute pe muzică. Muzica nu mă relaxează, ci e un stimulent pentru mine. 

Bach e marele meu favorit. Îm face bine să-l ascult. Eu nu sînt un om religios şi nu am momente de revelaţie, dar Bach îmi produce o comuniune cu ceva de sus. Pur şi simplu, Bach mă înalţă şi mă purifică. Eu, pe o insulă pustie, mi-aş lua Bach şi aş fi fericită. 

Am fost la toate Festivalurile „George Enescu“, mi-am luat bilete şi acum, şi sper să pot ajunge.  

● Valentina SAYGO 
expert contabil şi managing partner al companiei Advise Expert Accounting

Muzica clasică face parte din străfundurile amintirilor mele şi ştiu exact momentul în care m-am îndrăgostit de ea. Eram în clasa a V-a şi profesoara de muzică ne-a pregătit o audiţie. Atunci am făcut cunoştinţă cu Bolero-ul lui Ravel, pe care nu l-am mai scos din suflet niciodată. 

De la o vreme, nevoia de a asculta muzică clasică a devenit acută, iar în timpul concertelor live, două-trei lacrimi îmi străbat adeseori obrazul. Le şterg timidă şi pe furiş, încercînd să nu atrag atenţia cu gestul meu. Am fost buimăcită iniţial de acest lucru, mi-am pus întrebări la care nu am găsit răspuns, iar pînă la urmă, l-am acceptat ca pe o parte din mine şi din reacţia mea în faţa frumosului, a extazului, a perfecţiunii. Acele lacrimi sînt răsplata şi mulţumirea mea în faţa artei, iar acum le şterg cu demnitate, bucuroasă că am parte de o asemenea copleşire.

Muzica pe care o ascult depinde de stare şi de moment: duşul de dimineaţă merge perfect cu opera lui Puccini; cînd sînt tristă, plîng la unison cu Madama Butterfly; cînd sînt stresată, plutesc cu Adagio-ul din Spartacus al lui Aram Khachaturian; alerg cu Karajan; iar de trei luni, CD-ul pianistului şi compozitorului Teo Milea nu mi-a părăsit player-ul, primul gest pe care îl fac cînd ajung acasă fiind să apăs play. 

● Dr. Valentin-Veron TOMA 
cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer“

Ascult cu mare plăcere bucăţi de muzică barocă – Bach, Vivaldi, Monteverdi, Scarlatti –, ador clavecinul şi orga. În ceea ce priveşte muzica clasică – perioada clasicismului vienez (1750-1791), ascult Mozart – îmi insuflă o poftă insaţiabilă de viaţă şi o energie pe care alţi compozitori nu reuşesc să mi-o ofere şi mă transportă într-o lume de vis, în care orice este posibil; Beethoven – sînt un împătimit al simfoniilor sale, îmi plac bucăţile muzicale interpretate de cvartetele de coarde, ceva mai puţin, însă, concertele pentru solist (pian, vioară etc.); Haydn. În cazul teatrului liric – îmi plac opera clasică şi opera romantică; uneori, simt nevoia să trăiesc cu bucurie cîte un spectacol spumos de operetă.  Cînd sînt acasă, în timpul săptămînii, ascult seara, înainte de culcare, iar în dimineţile de weekend aleg bucăţi vesele, tonice, care îmi dau poftă de viaţă.

Cînd pot, merg la concerte şi la operă, atît în Bucureşti, cît şi în alte capitale europene ale muzicii, precum Viena, Londra sau Paris.  

anchetă realizată de Patricia MIHAIL  

© Foto: Lucian Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

vot alegeri romania foto shutterstock
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. "Analist: Mă aștept ca Simion să nu fie susținut"| ANALIZǍ
Analistul politic Cristian Pîrvulescu susține că, în cazul în care George Simion ajunge în turul 2 al alegerilor prezidențiale, indicațiile de vot din partea candidaților eliminați vor fi mai degrabă simbolice și nu vor influența semnificativ alegătorii.
prison puzzle jpg
Test de 9 secunde! Doar geniile își dau seama cine este prizonierul care va evada
Test în 9 secunde! Doar geniile își dau seama cine este prizonierul care va evada
Municipiul Petroșani  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
Istoria tulburătoare a celui mai mare oraș minier. „El Dorado” al cărbunelui, asemănat cu orașele din America de Nord
În 2024, Petroșani a împlinit 100 de ani de la declararea sa ca oraș. Povestea celui mai mare centru minier din România a început în secolul al XIX-lea, odată cu deschiderea minelor de cărbune și a fost marcată de evenimente tulburătoare.
foto1 droguri jpg
Apelul disperat al unui psiholog: „OPRITI aceste activități deosebit de riscante si periculoase ”
Una dintre metodele de prevenire a consumului de droguri în școlile din România presupune expunerea în fața copiilor a unor povești de viață reale. Psihologul Mihai Copăceanu avertizează că acest lucru poate avea însă efecte contrar așteptărilor.
cuplu sex
Planta care îți va crește libidoul! Poți face tocăniță din ea
Planta care îți va crește libidoul! Poți face tocăniță din ea
Alegeri parlamentare Romania 11 decembrie 2016 FOTO EPA / Robert Ghement
Așteptările cetățenilor versus realitățile politice: „Două consecințe vor fi inevitabile"| ANALIZǍ
În timp ce românii se luptă cu creșterea prețurilor și pierderea puterii de cumpărare, campania prezidențială se concentrează pe teme superficiale, ignorând problemele economice esențiale – o realitate dureroasă care riscă să lase cetățenii nehotărâți până în ultima clipă.
alegeri locale buletin de vot stampila de vot votare scaled e1718050324116 jpg
Cum ar putea fi influențate rezultatele alegerilor prezidențiale. „Un mesaj pe tabletă nu poate să-ți interzică dreptul de vot”
Românii sunt așteptați, duminică, 24 noiembrie 2024, la vot pentru alegerea președintelui României, aproape 20.000 secții de votare fiind organizate în țară și în străinătate. Ce vulnerabilități sunt și cum ar putea fi influențat rezultatul votului.
daniela nunta iancu sterp instagram jpg
Când va avea loc nunta dintre Culiță Sterp și Daniela Iliescu „Ne-am hotărât de pe o zi pe alta”
În urmă cu câteva zile, Daniela Iliescu și Culiță Sterp s-au căsătorit în secret, departe de ochii curioșilor, dând marea veste prin intermediul celui mai nou videoclip al interpretului. Dar asta nu este tot, cei doi au mai anunțat și că vor deveni pentru a doua oară părinți! În prezent, cuplul se p
Casa lui Brukenthal, Conacul Gyulayi și Castelui Ianza Foto Lapidarium, Castelintransilvania, Adevărul.
Cât costă conacele de lux confiscate de comuniști. Puțini români și-ar permite casa lui Brukenthal și palatele grofilor, acum ruine
O mulțime de foste reședințe de lux ale unor familii nobiliare din trecut, naționalizate de regimul comunist și lăsate în pragul ruinării, sunt scoase la vânzare cu prețuri de sute de mii de euro. Unele păreau condamnate la dispariție.