„Dar nu auzi ce frumos sună?“ – interviu cu violoncelistul Valentin RĂDUŢIU

Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
„Dar nu auzi ce frumos sună?“ – interviu cu violoncelistul Valentin RĂDUŢIU jpeg

Primii paşi pe care i-aţi făcut alături de muzică au început la vîrsta de 6 ani, o vîrstă cînd copiii sînt curioşi să descopere tot felul de lucruri. Ce v-a legat, dincolo de curiozitate, de muzică?

La cinci ani am primit cadou un micuţ keyboard de trei octave, pe care am început să cînt cu două degete. Acest key­board avea o simplă funcţie de acompaniament – apăsînd, de exemplu, clapa cu sunetul „do“, automat cînta un acompaniament în do major. Într-un mod care pînă astăzi mă uimeşte, probabil prin simpla metoda de „trial-and-error“, am învăţat să mă acompaniez cu tonica, subdominantă şi dominanta. Aşa am început să improvizez. La un moment dat m-a observat o prietenă a părinţilor (care mai tîrziu a devenit prima mea profesoară de pian) cum cînt şi m-a întrebat ostentativ, curioasă ce voi răspunde la acea vîrstă fragedă: „De ce cînţi pe aceste clape urîte, cele negre?“ La care eu am spus, mirat: „Dar nu auzi ce frumos sună?“ Aşa că doresc să vă răspund cu aceeaşi puritate a unui copil: de muzică m-a legat frumuseţea ei. Mi-a plăcut orice produce sunet. Am terorizat lumea din jur fluierînd non-stop pe un Blockflöte şi am imitat cu un beţişor de plastic pe o chitară mişcările de arcuş, pînă cînd am primit, în sfîrşit, un violoncel.

Care e cea mai grea şi mai iubită partitură pe care aţi interpretat-o?

„Greul“ e un lucru relativ. Ştim, din diferite aspecte ale vieţii, cît de greu poate să fie să faci un lucru simplu cu perfecţiune şi măiestrie adevărată. Muzica lui Mozart, de exemplu, care de atîtea ori e caracterizată de acea simplitate şi puritate copleşitoare: să o interpretezi cu naturaleţe, eleganţă, fără a-i adăuga ceva în plus şi, în acelaşi timp, oferindu-i toată fantezia ta muzicală, este foarte, foarte greu. Celibidache dădea muzicienilor tineri această lecţie, punîndu-i să cînte la instrument „Hännschen klein“, una din cele mai cunoscute melodii germane pentru copii: „Cine ştie să frazeze «Hännschen klein», ştie să cînte şi Bruckner“ – spunea. Dar înţeleg la ce vă referiţi. Repertoriul unui instrument oferă dificultăţi diferite: întîi sînt, evident, acele piese care, din aspectul tehnic, sînt foarte grele şi necesită o manualitate foarte bună, rapidă, şi virtuozitate. Mă gîndesc, de exemplu, la Sinfonia concertantă de Prokofiev, care şi pentru condiţia fizică este o provocare. Apoi există piese care solicită foarte mult psihicul interpretului: „Concertul pentru violoncel“ de Schumann este caracterizat de o ambivalentă emoţională permanentă, care ilustrează fragilitatea sufletească şi stările schimbătoare ale compozitorului. Această nelinişte interioară se manifestă și printr o dezvoltare a materialului tematic, care în privința memorizării este foarte epuizantă – o cu totul altfel de greutate. Dar vreau să vă spun care e piesa pe care am repetat-o cel mai mult, cînd am învăţat o prima dată, împreună cu pianistul: a doua sonată pentru violoncel de George Enescu. Această muzică are un idiom atît de unic, incomparabil, încît nu îţi permite să fii leneş, să te bazezi pe reflexele şi aşteptările muzicale obişnuite. Cînd pui pentru prima dată pasul în această lume, ești ca un nou-născut: te uiţi de jur-împrejur, cu mirare, cu ochii larg deschişi, cu toate simţurile la atenţie maximă. Citeşti partitura şi minuţioasele ei detalii, însă nu doar pe aceea a violoncelului, ci şi a pianului, pînă cînd toate informaţiile sînt asimilate şi pătrund în subconştient. Doar atunci, în clipa concertului, această lucrare vorbeşte prin tine şi poţi lăsa muzica „să se întîmple“ de la sine. Atunci va răsuna cu acea simplitate şi naturaleţe despre care vorbeam mai devreme şi care, şi la Enescu, este la fel de importantă ca la Mozart. Spun mereu că acea partitură care se află pe pupitrul meu într-un anumit moment este cea mai dragă partitură a mea. Dar prin procesul de învăţare atît de intens pe care vi l-am descris şi prin starea emoţională şi unică a fiecărei interpretări în concert, această a doua sonată de Enescu are un loc cu totul aparte în inima mea.

Vorbind despre muzica lui Enescu, a contat în cariera dvs. premiul pe care l-aţi primit la Concursul „George Enescu“?

Premiul meu la Concursul Enescu a fost un succes foarte important pentru mine şi a marcat un moment decisiv. Sînt de părere că parcursul, cariera unui muzician sînt ca un mozaic: se construieşte din multe bucăţele, iar acest premiu a legat multe piese una de alta şi a creat un întreg mai mare. Un premiu la acest concurs aduce o vizibilitate internaţională şi dovedeşte că tînărul muzician laureat, într-un context de tensiune şi comparat cu o concurenţă internaţională, a reuşit să se impună. Prin acest aspect se cîştigă încrederea organizatorilor în branşa muzicală. Pe lîngă invitaţii de a susţine concerte, premiul m-a şi încurajat să imprim CD-ul cu integrala lucrărilor enesciene pentru violoncel şi pian, și l-a pus într-o lumină deosebită. Mai ales pentru că sînt şi român, m-a ajutat să exprim o poveste foarte personală, care şi acum, la mai mulţi ani după participarea la concurs, continuă şi deschide multe porţi frumoase.

a consemnat Stela GIURGEANU

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.