Dansul caricaturalesque la ocazii speciale

Alida MOCANU
Publicat în Dilema Veche nr. 440 din 19-25 iulie 2012
Dansul caricaturalesque la ocazii speciale jpeg

N-a văzut Parisul ce vede o nuntă la români. La noi, spiritul latin se deşănţează pe ringul de dans: el ia forma Dansului Pinguinului, a lui Bosquito („Hai, iubito, nu fugi de mine, uită-te mai bine!” bis!), a „Drumurilor noastre toate” şi, pe final, pentru arderea caloriilor – sau ca metodă de defulare a stresului cotidian –, acelaşi spirit înfocat latin se încinge în paşi de „Cotton Eye Joe” ca-n Vestul Sălbatic, cu tendinţe balcanice, negreşit, un fel de dansul cowboy-ului înrudit cu polca, sau poate cu sîrba oltenească, deşi, în debandada generală, aproape că nu mai contează.

Nu sînt o împătimită a nunţilor. Toate, fără excepţie, au ceva din surescitarea intens manifestată a oamenilor fără distracţii proprii, aşa că, de ce nu, e mai simplu să le cumperi (cu plic şi pioşenie, se ştie) la nunta altora. N-ai ocazie de dans? Iat-o! Lista zbuciumată a unui DJ cu onorariu fix abia aşteaptă să-ţi strici tu pantofii pe ringul colcăind a tocuri şi pantofi proaspăt dezambalaţi (cu etichetă cu tot). Căci, e aproape un clişeu, nunta la români înseamnă dans, sarmale şi iar dans. Cu naşii pe post de cireşe pe tort: „dîrli, dîrli da”, să trăiască naşii, musai! Deşi, de început, încep tot mirii, c-aşa e de cînd lumea.

„Doi-zece, doi-zece, ce ce ce! Atenţiune, ne ne ne! Bună seara, ra ra ra! Se aude, de de de? Merge! Să le urăm casă de piatră tinerilor căsătoriţi (aplauze, fluierături, zîmbete protocolare). Să le urăm fericire şi sănătate şi naşilor (să trăiască!) şi socrilor şi nuntaşilor, lor, lor, lor! (aplauze, fluierături, zîmbete protocolare, din nou, cum altfel?). Urmează Valsul Miresei, haideţi, toată lumea în picioare!” (Am să mă-ntreb aici de ce e nevoie să stăm în picioare, doar nu dansăm noi, dar, desigur, eticheta o cere! Eticheta nunţii, fireşte, şi maestrul de ceremonii, un tînăr ogîrjit şi cocoşat de atribuţii, spre reuşita fără seamăn a petrecerii; important e ca mireasa să fie fericită şi, mai ales, în mod constant scoasă la dans în aplauzele, de formă, ale nuntaşilor.)

Dar, iată, începe Valsul Miresei. În România, uluitorul moment de maximă audienţă este lipsit de factorul surpriză. Playlist-ul prevede un număr de maximum patru-cinci variante, prin rotaţie. Dacă ai noroc, poţi asista la cinci nunţi cu valsuri diferite. Dacă nu, vei auzi piesa din soundtrack-ul Cenuşăresei, „Once Upon a December” (nici măcar nu mai contează că nunta are loc în mai sau septembrie), repetat, într-un joc al imitaţiei, mereu acelaşi, ca un disc smintit, doar protagoniştii schimbîndu-se.

Apoi, cu un aplomb festiv şi cumva solemn, şeful de trupă îi anunţă pe invitaţi că a sosit momentul să „poftească” la dans.

Ringul devine atunci un manège incendiar de gesturi nefireşti şi ţinute pestriţe, vărgate, înflorate, în dantele şi croieli stranii, un tablou social mai eclectic decît însăşi definiţia eclecticului: întotdeauna există o tanti cu unghii lungi şi sclipici policrom fixat pe coc, rochie mulată şi kitschoasă, care rupe ringu-n zece; un nene cu cămaşa aprig transpirată, care dansează cu braţele-n aer pe house, într-un spasm atroce, pe lîngă o domnişoară de 18 ani (deşi el are 70); un cuplu de tineri care dansează blues cu ţigările în mînă (fumurile îşi spun cuvîntul!); un lider de „Meneaito” care se autoproclamă şef de dans la toate momentele serii; nişte doamne bine (trecute de 50) care se mişcă lasciv pe melodii pe care ar trebui să aibă decenţa să stea jos; o domnişoară cu fusta mai scurtă decît ea însăşi, care ţopăie bezmetic, motiv pentru care lumea a uitat să se uite la mireasă; un băiat rock’n’roll (la orice nuntă există un tip care se crede Shakin Stevens); un cuplu transpirat şi plictisit, care dansează (li se vede pe chip) de nevoie, şi nu din plăcere; nişte domnişoare în căutare de partenerul vieţii, cu nefericita senzaţie că-l vor găsi în ring, într-un miraculos joc al hazardului; un nene cu mustaţă şi un altul cu burtă (ambii dansează „Macarena” la fel de prost); o fată mare timidă şi jenată de propriile stîngăcii în paşi de „Bamboleo” (dar ce e „Bamboleo”? pare că se-ntreabă ea)... Şi apoi, aceea, straşnica dansatoare, veşnic acolo, veşnic cu atitudine de Miss, o tînără sexi (la care rîvnesc toţi nuntaşii): Diva! Doar ea se mişcă bine (oarecum timid, dar totuşi îndrăzneţ, cu zîmbet cochet şi ruj roşu, cu tocul şi pasul în tandem, ea ştie că dansul ei e o viitoare nuntă promisă cuiva, dar oare cui?). Toţi par să reproducă un déjà-vu, déjà-trăit, déjà-dansat de alţii. Nimic nu-i altfel. Totul e la fel.

E un mimesis nuntesc pentru că tradiţia presupune fidelitatea repetiţiei (fără eleganţă, de cele mai multe ori). Nu-i de mirare atunci că nunta riscă să devină, cel puţin privită din perspectiva ringului de dans, o arenă a circului, un zumzet de albine năpustindu-se spre stup, fără reguli, convenţii sau fineţuri de conduită, un concurs de neck-drop-uri nereuşite şi offbeat-uri caraghioase, o Elaine Benes (dansatoarea neinspirată din Seinfeld) multiplicată la infinit în rama unei caricaturi de acrobaţi-nuntaşi.

Iar acum, vă „poftim” la dans!

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.