⬆
în paşi de dans
"Oameni care mişcă lumea"
Cînd eram mică, visam să fiu balerină. Graţioasă, delicată, învăluită în tutuuri foşnitoare, să fac şiruri întregi de piruete ameţitoare, să sfidez gravitaţia cu sărituri perfect executate. Grand jeté. Brisé. Coupé. Battement tendu. Demi-plié. Rond de jambe. Pas de deux. S-a dovedit însă repede că nu era pentru mine.
A dansa sau a nu fi
Dansul pe care îl iubesc, Dansul, aşa cum îl înţeleg eu, este, înainte de toate, o construcţie a minţii. O organizare energetică şi emoţională, născută dintr-o iraţională (ori poate mai curînd supraraţională?) scînteie de o factură, simt eu, înrudită cu spiritualul.
Dincolo de graniţa dintre corp şi cuvînt
„Dacă dansul mai are un viitor în România (sper din tot sufletul să fie aşa!), urmărirea carierei lui Răzvan Mazilu va fi un barometru exact“ – Alex. Leo Şerban, Dilema, nr. 234, 18-24 iulie 1997. Cuvintele lui Alex. Leo Şerban despre rolul lui Răzvan Mazilu în dansul românesc sunau profetic şi nu şi-au dezminţit caracterul vizionar.
Viaţa după dans
Simona Şomăcescu nu are amintiri din perioada de dinainte de a fi balerină. Nu are vise care să nu fi atins, chiar şi în treacăt, podeaua scenei. Chiar şi acum, la 43 de ani, stînd în faţa mea într-o cafenea de lîngă Opera Naţională, îmi pare că, doar dintr-o bătaie de palme, ar putea transforma oricînd podeaua de sub picioarele noastre într-o scenă.
Care-i treaba cu dansul contemporan?
Dincolo de prejudecăţi, idei şi concepte, am încercat să privim dansul contemporan prin ochii a trei artişti bine ancoraţi în realităţile acestei arte neconvenţionale, întrebîndu-i: 1) Unde se încadrează dansul contemporan românesc în peisajul internaţional? 2) Cît mai este dans şi cît devine concept - cum ar trebui să se adapteze spectatorul la noile formule de dans?
CNDB - ce-am avut şi ce-am pierdut
Subtitlul mi-a fost sugerat de coregraful Manuel Pelmuş şi rezumă, cu umorul resemnat al românului, existenţa zbuciumată a unei instituţii naţionale, pierdută de statul român în timp ce renova clădirea în care aceasta îşi avea sediul. Povestea cu iz de banc ar fi nostimă, dacă existenţa Centrului Naţional al Dansului n-ar fi parţial anulată în acest moment.
"Dansează cu mine"
Am pornit pe drumul dansului social datorită unei fete. Sau, mai degrabă, din cauza ei. A avut nesăbuinţa să-mi reproşeze vizionările repetate ale peliculei Dance with Me, un fel de biblie video a dansatorilor de salsa din România. „De ce îţi pierzi timpul cu prostia asta? Oricum nu vei ajunge niciodată să dansezi ca ei...“ duduiá scrîşnind din dinţi dudúia.
Povestea mea de dragoste cu tangoul...
...a început acum patru ani, cînd, la sugestia unei prietene care mă tot invita la un club să dansăm, am zis să compensez totala mea lipsă de pricepere în domeniu şi să încep prin a învăţa salsa. Şcoala de salsa era undeva într-o clădire veche din Bucureşti, la etajul al doilea.
Toată lumea rîde, cîntă şi dansează
La televizor, dansul „dă bine“, dansatorii „se mişcă bine“, dansatoarele „arată bine“. Mai întîi, în industrie au fost staruri marii artişti, apoi ecranele s-au umplut de amatori, iar în ultimii ani, odată cu explozia talent show-urilor care caută dansatori de succes, listele de înscrişi la liceele şi facultăţile de coregrafie au crescut.
„Nu poţi face balet ca un funcţionar” - interviu cu Diana MATEESCU
"În Rusia, selecţia se face de la 7 ani, la noi – de la 10-11 ani (clasa a V-a), vîrsta la care se consideră că pot fi asimilate noţiunile de bază în baletul clasic. Dar să „dresezi” corpul să stea într-o altă postură decît cea normală, o postură uneori nefirească, presupune mult exerciţiu."
Dansul caricaturalesque la ocazii speciale
Nu sînt o împătimită a nunţilor. Toate, fără excepţie, au ceva din surescitarea intens manifestată a oamenilor fără distracţii proprii, aşa că, de ce nu, e mai simplu să le cumperi (cu plic şi pioşenie, se ştie) la nunta altora. N-ai ocazie de dans? Iat-o!